KorAP: Find »[drukola/base=hierofanie & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 2 3 4 ...11 >

264 matches

Corola-publishinghouse/Science/1062_a_2570

contractuale; relațiile formale și informale prin intermediul noilor media, în special al celor ivite în cadrul rețelei sociale internet. Aceste niveluri de analiză ne oferă, cred, o perspectivă amplă și convingătoare asupra fenomenologiei societății postindustriale (izomoderne) analizate din perspectivă morfogenetică. Capitolul 4 Hierofania 5 noilor spații geopolitice de interferență În acest capitol voi reliefa apariția unor noi tipuri conflictuale, de factură geopolitică, geostrategică și de politică internațională, ușor de identificat printre alte fenomene sociale și schimbări structural-societale contemporane. Consider că starea geopolitică a

by Emil E. Suciu [Corola-publishinghouse/Science/1062_a_2570]
de populația majoritară kurdă, aflată la intersecția dintre Iranul fundamentalist, Irakul pe cale de democratizare, Turcia pro-occidentală, Siria tradiționalistă, precum și, la limită, fosta Uniune Sovietică și unele republici ex-sovietice periferice (Georgia, Armenia, Azerbaidjan, Turkmenistan etc.). Să mai precizez că termenul de hierofanie din titlul acestui capitol sugerează tocmai apariția în epoca izomodernă a unor noi spații cu semnificație inclusiv spirituală în plan geopolitic. În acest context, pornesc de la premisa că fenomenele geopolitice de interferență pot îmbrăca două forme: fenomene de confluență/convergență

by Emil E. Suciu [Corola-publishinghouse/Science/1062_a_2570]
se metamorfozează în spații globale de interferență care înlocuiesc treptat frontierele clasice, rigide. Praxalii nu sunt altceva decât acele politici globale destinate să atenueze efectele nocive ale geofractalității autorepetitive, autoregenerative, deci creatoare de insecuritate, conflicte și convulsii geopolitice. 4. 3. Hierofania omului geopolitic izomodern Transformarea mediului socio-politic actual marchează, în esență, traiectul unei transformări spre re-spiritualizarea vieții interioare a individului angrenat în mecanismul social. Jaloanele acestei transformări se calchiază pe destabilizarea valorilor "postmoderne" și pe redescoperirea, în cadre geopolitice necunoscute până

by Emil E. Suciu [Corola-publishinghouse/Science/1062_a_2570]
temporal. În funcție de loc și civilizație, secolul al XX-lea spiritual se poate întinde și în vremea contemporană sau poate să fi început înainte de stricta delimitare cifrică. 5 Conform cu Eliade, 1957/1992, p. 13, unde autorul precizează că a introdus termenul "hierofanie" (etimologic, "ceva sacru ni se arată"), pentru a reda manifestarea sacrului în sferele profane. 6 Deoarece forța dominatoare în cadrul NATO este cea a SUA, extinderea Alianței reprezintă, cred, de fapt o expansiune politico-militară de influență globală a SUA. Frontiera geopolitică

by Emil E. Suciu [Corola-publishinghouse/Science/1062_a_2570]
SOCIETATEA IZOMODERNĂ Introducere 20 19 SOCIETATEA IZOMODERNĂ Modernitate, modernism și modernizare în societatea postindustrială 26 27 SOCIETATEA IZOMODERNĂ Modernitate, modernism și modernizare în societatea postindustrială Structuri societale ale modernității SOCIETATEA IZOMODERNĂ Spre o abordare paradigmatică morfogenetică 64 63 SOCIETATEA IZOMODERNĂ Hierofania noilor spații geopolitice de interferență 82 81 SOCIETATEA IZOMODERNĂ Paradigma conflictului și contractul social actual 102 101 SOCIETATEA IZOMODERNĂ Babilonul virtual: mediamorfoza și cibersociologia 148 149 Societatea izomodernă SOCIETATEA IZOMODERNĂ Concluzii 152 153 SOCIETATEA IZOMODERNĂ Bibliografie consultată 160 161 SOCIETATEA

by Emil E. Suciu [Corola-publishinghouse/Science/1062_a_2570]
Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755

și nu se produce izolat, în care se stabilesc relații secrete între lucruri și fenomene, totul face parte dintr-un plan în care se repetă, ca în orice cosmogonie, actul dintâi al numirii. În acest univers în care au loc hierofanii, epifanii, kratofanii, întâmplări sacre, care se bazează pe analogii, corespondențe simbolice și pe repetiții ritualice, pe sacru saturat de ființă, care devine coerent doar prin trimitere la modelul sacru, totul, până și gestul cel mai obișnuit, trimite la un act

[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
sursă a întâlnirii cu mitul, cu miracolul, a recunoașterii sacrului în structuri profane, singura șansă a omului modern de a ieși din Istorie și de a dobândi perspectiva reală asupra existenței. În concepția lui Eliade, orice obiect poate deveni o hierofanie, poate fi învăluit, într-un anume timp și loc "în prestigiul sacralității". Eliade mărturisea în legătură cu concepția sa despre fantastic, că își are rădăcinile în teoria sa despre "irecognoscibilitatatea miracolului" sau în credința că, după Întrupare, "transcendentul" se camuflează în lume

[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
Posibilitățile narațiunii sunt infinite, pentru că infinite sunt "personagiile" și "evenimentele" atât în viață și în istorie, cât și în universurile paralele pe care le fundează imaginația creatoare". În ce privește analogia dintre fenomenul religios și opera literară, așa cum fenomenul religios este o hierofanie - revelând sacrul într-un act/obiect profan - creația literară revelează "semnificații universale și exemplare în evenimente și personagii de toate zilele"27. Eliade a recunoscut ca "reală" "dependența unor scrieri literare de cele teoretice, și vice-versa", exemplificând cu filiația din

[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
secundar, ci terțiar; nu este produsul unei codificări secundare pentru că aceasta este de natură culturală, comunitară și, deci, cel puțin în principiu accesibil tuturor vorbitorilor culți (...), are un sens ezoteric, rezervat inițiaților, celor care pricep că este vorba de o hierofanie"74. S-a remarcat că Eliade se folosește de genul ficțional pentru a relua idei din operele sale de istoric al religiilor, romanul Noaptea de Sânziene fiind "o transfigurare literară a viziunii lui Eliade asupra Istoriei"75. Afirmația lui Ștefan

[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
ar fi fost Paradigme și repetare 96. Acesta este și motivul pentru care Eliade folosea termenul de prototip în locul celui de arhetip, folosit de Jung, deoarece "sacrul se manifestă în lume prin limitare de sine, toate realitățile epifanice ale sacrului (hierofanii, simboluri, mituri etc.) fiind ipostaze limitate ale acestuia"97. Teoria "prototipului ideal" este redevabilă doctrinei lui Platon: identitatea dintre ontologia platoniciană și "ontologia arhaică", dintre Idee și "modelul mitic" se realizează prin punerea sub semnul anamnezei 98. Dacă prima cădere

[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
eliadești, "cheia de boltă a tuturor operelor sale de maturitate" (Virgil Ierunca) este că sacrul este camuflat în profan, că miracolul este irecognoscibil. Miracolul ascuns poate fi descoperit printr-un proces de "trans-semnificare" a obiectelor, proces care le dezvăluie ca hierofanii. Într-un timp al misterului, sacru, obiectele devin hierofanii, "își evocă originea care, în mod obișnuit, nu este transparentă"61. Personajele eliadești, și, pe urmele lor, cititorul sunt într-o căutare/interpretare perpetuă a semnelor, a indiciilor care le jalonează

[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
maturitate" (Virgil Ierunca) este că sacrul este camuflat în profan, că miracolul este irecognoscibil. Miracolul ascuns poate fi descoperit printr-un proces de "trans-semnificare" a obiectelor, proces care le dezvăluie ca hierofanii. Într-un timp al misterului, sacru, obiectele devin hierofanii, "își evocă originea care, în mod obișnuit, nu este transparentă"61. Personajele eliadești, și, pe urmele lor, cititorul sunt într-o căutare/interpretare perpetuă a semnelor, a indiciilor care le jalonează drumul, însă doar la sfârșit au viziunea telescopică a

[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
nu au valoare intrinsecă autonomă"66. Ele dobândesc valoare și devin reale numai prin participarea la o realitate care le transcende: "Printre atâtea pietre, o piatră devine sacră - și în consecință se îmbibă de Ființă - fie pentru că ea constituie o hierofanie sau conține mana, fie pentru că forma ei acuză un anumit simbolism sau comemorează un act mitic etc. Obiectul apare ca un receptacol al unei forțe exterioare care îl diferențiază de mediul său și îi conferă sens și valoare"67. Forța

[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
rezidă în substanța ei simbolică, în originea ei ("piatra fulgerată" care vine din cer) sau în consacrarea ei (sacrificiu, jurământ). Pentru Eliade, pietrele cultuale sunt "semne și exprimă întotdeauna o realitate transcendentă", "ceva care îl depășește pe om", incluzând simpla hierofanie reprezentată de anumite pietre, dar și "simbolismul omfalic sau meteoric"68. Ceea ce transformă, degradează sau potențează aceste semnificații este istoria. Despre reprezentarea simbolică a realității în evenimentele cotidiene și sensul ascuns al acestora, Culianu vorbește în subcapitolul Desenul din covor

[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
adevărată în măsura în care explică originea mitică a unei situații, a unor obiecte etc.71. Această funcție a narațiunii o ilustrează Pe strada Mântuleasa..., funcție de anamneză care restabilește "evenimentele scurse într-o anumită "ordine" ascunsă, recunoaște miracolul în istorie, ceea ce a fost "hierofanie", dar n-a fost percepută ca atare" și înfățișează istoria ca "vehicul al unei trame transcendente"72. Relaționarea frecventă a simbolului oglinzii cu momentul morții personajelor eliadești, momentul în care omul cunoaște fața covorului, iar firele și nodurile se leagă

[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
le descifrezi"73. Între aceste semne cu care își obișnuiește cititorul, se află numele personajelor. Ghicitor în pietre prefigurează felul în care numele personajelor dobândesc sens, deoarece motivarea redevine transparentă, își redobândește înțelesul primitiv 74. Asemeni obiectelor, numele personajelor devin hierofanii, "își evocă originea care, în mod obișnuit, nu este transparentă". Emblematică pentru înțelegerea viziunii asupra numelor proprii din narațiunea mitică este încercarea identificării Adrianei/Arianei și, implicit a Adinei, care își câștigă identitatea datorită confuziei cu A(d)riana. Alessandrini

[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
dat protagonistul pe Alessandrini. Sublinierea semnelor grafice aduce un plus de semnificare. Funcția despre care este vorba mai sus, de anamneză, de restabilire a evenimentelor scurse într-o anumită ordine ascunsă revine și aici, cu scopul de a recunoaște miracolul, hierofania. Când Alexandru Emanuel face apel la scena purtătoare de nenoroc - femeia care cade și o alta care o ajută să se ridice - Alessandrini îi spune că "nu e vorba de asta", iar "povestea nu s-a terminat"87. Permanent, protagonistul

[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
de inițiați, când podul se coboară. Ieșirea presupune drumul labirintic pe care îl străbat toate personajele, aflate într-o continuă căutare a centrului (în acest sens, cuplul bătrână-fată rămâne ilustrativ). Așa cum arată în Tratat 349..., "spațiul sacru implică ideea repetării hierofaniei primordiale, care a consacrat acest spațiu transfigurându-l, singularizându-l, izolându-l de profanul înconjurător". Spațiul sacru i se revelează omului "prin intermediul unor forme hierofanice directe (acest spațiu, acest izvor etc.)" sau se obține prin tehnici tradiționale ca orientarea. În

[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657

război mondial, creșterea naționalismului și apariția fascismului și a comunismului. Într-o Franță anticlericală, individualistă și agnostică, Durkheim insista asupra naturii religioase a intereselor și entuziasmelor colective. Își pregătea astfel cititorii să înțeleagă cum Statul, Clasa sau Națiunea pot deveni hierofanii în cel mai înalt grad” - cf. Les religions australiennes, Payot, Paris, 1972, p. 33, nota 1. LXIItc "LXII" 1. Din ianuarie până în septembrie 1967, Wikander a fost profesor invitat în Mexic, la Colegio de México, unde a ținut un curs

[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]
Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548

opinii asupra modului de definire a sacrului este însă cea adusă de Mircea Eliade, pentru care problemele legate de istoria religiilor și sacralitate, în general, au constituit principala preocupare a întregii sale creații. Mircea Eliade marchează prin demersul său prezentarea hierofaniei ca principala modalitate de cunoaștere a sacrului. În centrul preocupărilor sale teoretice, Eliade situează conceptul de homo religiosus, a cărui tendință spirituală firească stă în descoperirea lumii divine. Delimitând sacrul de profan, pe care îl și definește în funcție de acesta, Eliade

by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
este însă cea care face ca separația sacrului de profan, în viziunea lui Eliade, să nu fie în permanență una fermă, dihotomia stabilită devenind instabilă, iar intervalul dintre aceste entități spirituale să poată fi parcurs în dublu sens, atât prin hierofanie, cât și prin desacralizare 56. Pornind din perspectiva omului religios, Eliade exprimă dorința și necesitatea acestuia "de a trăi în sacru"57, omul religios nepercepând viața "decât într-o lume sacră, deoarece numai o asemenea lume participă la ființă, există

by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
creează acea "ruptură de nivel", prin care omului i se oferă posibilitatea să treacă dintr-o lume în alta, din sfera profană în cea a sacralității. În același fel, Eliade, pentru care sacrul apare camuflat în profan, exteriorizându-se prin hierofanie, vorbește și despre un timp sacru, conotațiile temporale asimilate acestei categorii permițându-i omului religios să retrăiască periodic nostalgia creației primordiale. Prin amintirea momentului Creației, plasat în timp ab initio, omul rememorează totodată calitățile sacrului de a se raporta și

by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
de conștiință. Simbolul eliadian poate fi înțeles ca un dat al conștiinței și ca o trăsătură fundamentală a inteligenței umane, relaționând, totodată, și cu una din principalele trăsături ale sacrului aceea de a se manifesta -, fenomen cunoscut sub denumirea de hierofanie. Din această perspectivă, simbolul eliadian definește o formă a hierofaniei și un limbaj esențial al vieții spirituale, natura acestuia fiind, prin definiție, una religioasă 119. În domeniul creației, simbolul desemnează un spațiu al hierofaniei. Capacitatea de simbolizare a limbajului plastic

by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
al conștiinței și ca o trăsătură fundamentală a inteligenței umane, relaționând, totodată, și cu una din principalele trăsături ale sacrului aceea de a se manifesta -, fenomen cunoscut sub denumirea de hierofanie. Din această perspectivă, simbolul eliadian definește o formă a hierofaniei și un limbaj esențial al vieții spirituale, natura acestuia fiind, prin definiție, una religioasă 119. În domeniul creației, simbolul desemnează un spațiu al hierofaniei. Capacitatea de simbolizare a limbajului plastic îi permite artistului exprimarea printr-o varietate de mijloace și

by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
manifesta -, fenomen cunoscut sub denumirea de hierofanie. Din această perspectivă, simbolul eliadian definește o formă a hierofaniei și un limbaj esențial al vieții spirituale, natura acestuia fiind, prin definiție, una religioasă 119. În domeniul creației, simbolul desemnează un spațiu al hierofaniei. Capacitatea de simbolizare a limbajului plastic îi permite artistului exprimarea printr-o varietate de mijloace și expresii vizuale, atât în sensul imitației sau reproducerii, cât și în cel al reprezentării unor idei abstracte cu semnificații profunde, sacre, polisemia 120 simbolului

by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]