97 matches
-
neliniștit). Și Vânătoarea de umbre (2001) se caracterizează prin permanenta oscilație între inocență și tentație: „Eu sunt copilul cel rău. / Chiar și-n tăcere, / Când urc o treaptă în rugăciune, / Ispita mă linge, păcatul mă cere...” (Caut umbre). Eroina lirică, „hoinară-ntre pământ și cer” (Voi levita), se află în „ căutare de umbre”, chemând fantoma iubitului și un „ieri” mereu regretat. P. scrie despre iubire, moarte, ispită și frustrare, în reverberația unei melancolii potențate de motive recurente: toamna, noaptea, vântul, ploaia
PURDESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289067_a_290396]
-
omul și creațiile sale. Conform poveștii din Biblie, Cain, alungat de Dumnezeu ca urmare a fratricidului comis, creează primul oraș. El găsește astfel o soluție pentru nomadismul la care este condamnat. Orașul constituie așadar finalul căutării, soluția pentru o viață hoinară. Este fructul unei activități și constituie atât originea, cât și rezultatul căutării liniștii și al împărtășirii. Stabilește viața în comunitate. Astfel, în vis, orașul exprimă importanța celorlalți, dar și realizările subiectului: clădirile și străzile nu sunt altceva decât creațiile persoanei
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
Întâmpla o nenorocire, adică peste numai câteva ore. Autocarul o porni mai departe, roțile sale rostogolindu-se acum pe Drumul Birmaniei, o șosea cu două benzi, pavate grosier, pe care-o Împărțeau cu vacile brahmane, atât cu cele din specia hoinară, cât și cu cele Înjugate la căruțe. Prietenii mei priveau noul peisaj. Dealurile erau acoperite cu ridicături mai mici care ieșeau În afară ca niște furuncule. Pe câmpuri erau tot felul de șoproane pe picioroange, cu pereții din Împletitură de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
lui Ted Hughes. Du-te, du-te, du-te, spuse pasărea. Omenirea Nu suportă prea multă realitate. îT. S. Eliot) Veniți, o, voi, atomi rătăcitori, spre Centru vă-ndreptați Și fiți Eterna Oglindă a ce-ați văzut și scânteiați. Raze hoinare prin întunericul imens cutreierați Și înapoi, în soarele ce v-a creat, vă cufundați. îFarid-Uddin Attar, Graiul păsărilor) Corbul rătăcea, purtându-și jalnic rămășițele-i betege, își era propria relicvă, o scârnăvie scuipată lângă drum. Era tot ceea ce mintea-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
ascunse masa de cafea, deoarece asta însemna că el trebuie să îngenuncheze lângă mine. Și-a ridicat capul și mi-a zâmbit drăgălaș. —Nu-i marfă rea asta. —Specialitatea jurnaliștilor. Mi-am plimbat degetul pe suprafața de sticlă, adunând firimituri hoinare pe care le-am frecat mai apoi de gingie. El a făcut la fel. Mi-a amorțit limba, mi-a spus uitându-se la mine. —Complet? am întrebat ridicând din sprâncene. —Trebuie să o testez, dacă nu te superi... S-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
Ești farmec în noapte atingând finețea; Ești vrajă, descântec, blândeții mireasă, Ești suflet și pace cântând tinerețea. Ești mână trudită, o viață-n durere, Ești zborul miresmat, susur de izvoare; Ești simplă femeie, esti caldă-adiere, Ești suflet tresăltat pe clipe hoinare. Ești pură lumină, ne-ndrepți mereu pasul, Ești vânt prin scânteia ce arde liniștit; Ești înger aievea ... ce blând îți e glasul! Ești suflet, Doamnă, un cântec împlinit. Ești mamă-ntre mame, lacrimă pe Pământ, Ești carte cu povești, un
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
transformă-n neagră sărutare, de negru temut amorțitor. Și ce jale, vai, ce jale mare! Nu pot fi iubit, și ce păcat! într-un colț de noapte-n gemănare, cu negru de ochi m-au spânzurat. Și mă dor plutirile hoinare, gânduri ninse încă mă mai dor! Ani topiți în lacrime de zare, s-au pierdut prin ceața unui zbor. De inimă sărată Mă dor plămânii, Tată, de-atâta dăruire, căci am băut absintul din cupa despărțirii. Și încă sunt puternic
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
asta fata a încercat să se otrăvească. După câteva săptămnii de suferință în spital, a scăpat cu viață. Un amănunt nelipsit de importanță: viața mea ordonată și cuminte de școlar ținea toată ziua; cum se lăsa noaptea începea cealaltă viață, hoinară și aventuroasă. Această delimitare avea în ea ceva organic. Niciodată n-aș fi putut să chefuiesc ziua sau să învăț noaptea. Mai mult: prietenii mei nocturni nu-i recrutam dintre colegii de școală, ci dintre studenți sau funcționari. Aveam atunci
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
era deja de ajuns. Îl ispitise gîndul să se ducă să ia loc la o terasă, În piața Maubert de pildă, unde Își amintea că eroul primului său roman se ducea adesea. În locul cafenelei din care personajul lui iscodea frumoasele hoinare se afla acum o bancă. Nu avea timp de pierdut: trebuia să se Întoarcă acasă, era o nebunie că ieșise cînd avea atîta de lucru, cartea trebuia să fie gata săptămîna următoare. Îl contrariase faptul că nu găsise viața lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
era mândră că fusese În stare să intre fără să fure vreo invitație și fără ajutorul vreunui bărbat care ar fi poftit-o acolo ca să o impresioneze și să ajungă astfel În așternuturile ei. Era mândră că ea, o româncă hoinară, reușise acolo unde măreața Samantha dăduse greș. Parcă trăia o poveste, era chiar mai frumos de-atât, mai frumos ca-n filmele americane- la asta visase cu ochii deschiși cu mulți ani În urmă, la București. La vizionare fuseseră invitați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
erau „mai bine”. Dacă nu, insinua că angajații au pierdut timpul de pomană. După o lună foarte proastă, președintele le-a dat subalternilor porecle care lăsau să se Înțeleagă că aceștia nu prea și-au făcut treaba („Larry Târâie-Brâu”, „Carol Hoinara”, „Sam Adormitul”). „Dacă lucrul cel mai bun la care te poți aștepta este o insultă”, spuneau angajații, „ce rost are să te mai chinui?”. În căutarea unei vorbe de Încurajare Bunica mea era o femeie deosebită. Venită din Germania, compensa lipsa
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
este o imagine a sa Jorge Luis Borges, Eseuri 34 O imagine stăruitoare a sa a fost întotdeauna unul din principalele obiective ale Margueritei. Se bucura de viață în Parisul anilor '20: ca fiică iubită, cititoare meticuloasă, scriitoare devotată și hoinară pe străzile orașului; dar timpul trecea, se apropia de 30 de ani și era pregătită pentru ceva diferit. Pe 12 ianuarie 1929, Michel, care fusese bolnav la Lausanne, a murit citind un exemplar în manuscris din Alexis. Tatăl ei, ruda
Yourcenar by George Rousseau () [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
ochii ispitiți și-ntunecați iar eu am rămas cu toarta unui vis ce ieri s-a spulberat... (Cine oare ne joacă, la cărți, soarta, în umbra grelei ierni și cine bate clopotul morții când suntem încă vii? Când carnea ta hoinară mă ninge crudă peste-a mea și-i simt neodihna și neîmplinirea la capătul răbdării?) Pășesc atent pe un câmp minat de neîncredere aș vrea întâi să ar, apoi să semăn iubire în pieptul tău firav. Dar mi-e teamă
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
om nu sunt decât niște agitate tranziții. Interesul sapă albia istoriei. În istorie, remușcările au statut de paleative. Unele popoare sunt doar bănuite că sunt națiuni. Testamentele unor popoare sunt îmbâcsite de amenințări, injurii și blesteme. Și rădăcinile ne sunt hoinare. Popoarelor necăjite le-au rămas capodoperele nescrise. Grosul populației îl constituie martorii inactivi ai istoriei. Patriotismul poate fi o sinteză de comemorări și proiecte.. Misiunea istoricilor e să fabrice argumente celor puternici. Patriotismul poate fi trompeta deșteptării naționale. Ori un
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
ce am lăsat în urmă, Soarele cald și nisipul fin Și trupurile noastre ude în brumă. Aș vrea să fie iar ca la început, Când mă iubeai și te iubeam așa de mult, Dar trenul a plecat și am rămas hoinară Pe lungul drum al vieții, într-o gară. Poate nu ai să știi cine am fost, Am dispărut așa, căci n-are rost Să lupt cu mine, mintea mi-e nebună Și eu te aștept și azi sub clar de
Război cu sufletul by Ioana Dumitrăchescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91624_a_92844]
-
de cristal a pietrelor din pavaj. Reggie puse frînă și apăsă pe claxon. Cineva se aventurase pe drum În fața lui și mergea nepăsător Înainte. Își ridică mîinile a neputință. — Nu mă băga În seamă, domnule, nu! Sfinte Cristoase! Urmări figura hoinară cu privirea, părînd dezgustat, dar brusc se schimbă la față. Pășind pe trotuar, probabil că persoana trădase ceva. Reggie Începu să rîdă. A pardon, zise el, Înghiontind-o pe Viv. Ce zici de asta? Nu-i domn, e doamnă! Viv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
cuibarul pe care-l împărțiseră, fără să știe, în noaptea geroasă, ambii astrucați sub înveliș de omăt și în vânzoleală de frunze uscate sub ei. Firește că, în scurt timp, îl părăsi în zăpadă, pornind-o la treburile ei de hoinară. Rămânând absolut singur în acel peisaj de pietre tombale, de stele de granit, dispuse la căpătâie de morminte și învelite în alb în cimitirul fără de nici un răsunet, dormind tot mai încovrigat de ger și tot mai indiferent la statutul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
raritate la aceste vietăți din Ordinul himenopterelor), greierele-viorist porni, fierbând de mânie, în căutarea fugarilor. Luându-se după dâra de țigări scumpe, fumate numai pe jumătate de cosașii-verzi și aruncate pe caldarâmul spălat de cu seară, depistă destul de rapid trupa hoinară. Pierdu însă o mulțime de timp pentru a-i convinge pe cosașii cu misiune de bidivii să-și reia locurile lor la oiștea rădvanelor. Revenind în marea Piață a templului, înțesată de lume, greierele-viorist și însoțitoarea sa cu ochi înguști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
Life, of Death, of the World (haiku-tanka), ediție bilingvă, traducere de Luciana Mosoia, Bacău, 2000; Și totuși... nu se mișcă, Bacău, 2002; Distracție de fiare, Iași, 2007; Ironia moderată, Iași, 2012. Traduceri: Tristan Tzara, Fuga, Bacău, 1996; Pierre Morency, Cuvinte hoinare în noapte, Bacău, 2000. A scris scenarii pentru teatru, articole de critică literară, foiletoane, gazetarie. *** "Am trăit aproape o viață, puțin, mult, prea mult, ca un inocent, m-am străduit din răsputeri să par, ba chiar să fiu un individ
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
-
relațiilor întâmplătoare (boli, violență). În India, prostituatele de rând erau cunoscute sub numele de rupajivika, yunmi, mahaveshya iar proxeneții erau: rangopajivika, sahaya. În Grecia antică erau pallakes, proxeneții erau pornotropi. În Roma erau: alicariae ("morărițe"), stabulariae ("grăjdărițe"), blitae ("încălzitoare"), vagae ("hoinare"), asobime în Japonia. Străzile, locurile periferice, băile, hanurile, localurile moderne au fost și sunt populate de persoane care și-au câștigat și își câștigă existența din vânzarea trupului. În zilele noastre, femei, în special, fac trotuarul pentru a-și întreține
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
iubite femei (Margueritte Morenno, Natalie Barney, Mathilde de Morny) și a fost consecventă principiilor ei de viață sentimentală -erotică: Viciul dăunează doar dacă nu îți face plăcere și Chiar dacă faci prostii, fă-le cu entuziasm. A scris și a publicat: Hoinara, Cătușele, Șapte dialoguri cu animale, Renunțarea la iubire, eseuri, nuvele, piese de teatru. A atras-o scena, a jucat în musichalluri, spectacole nonconformiste în care apărea sumar îmbrăcată sau goală, apariții ce trezeau unora admirația, altora, oroare. Colette s-a
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
depozit de băuturi iar mama sa făcea trotuarul. A aflat că, foarte tânără fiind, s-a îndrăgostit de un derbedeu, Bébert, căruia-i dădea banii câștigați cu clienți ocazionali. Sinceră, i-a descris lui Henri episoade din experiența ei de hoinară prin Paris, de prostituată. Contrar promisiunii de a pleca, Marie se mută la Henri, pleacă dimineața și vine seara târziu. Între ei s-au creat sentimente de afecțiune, el a ajuns chiar să se îndrăgostească de ea. Culant, Henri i-
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
din ce n-a fost Și vreau să știu dacă se poate Și dacă toate-s în zadar sau au un rostă Îmi vând durerile din vise Și las ca moștenire Universul meu Și toate câte-au fost promise: Gânduri hoinare, dorul greu. Îmi ispitesc destinul cu-ntrebări Și îmi doresc șuvoaie de lumină Scriu litere, cuvinte și chemări Din depărtarea ce-o să vină. Și dacă tot ce am nu e de-ajuns Sau dacă libertatea de a fi n-o
JURNAL ABSENT by CATI GAVRIL () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1688_a_2950]
-
loc în spațiul pictural al frescelor între privirea grădinărească de sus și aspirația cvasi-vegetală la verticală a voievozilor: păreau goliți eteric de substanță exact în măsura în care pământul de sub picioarele lor ar fi avut nevoie să mustească de sevele-i fertile și hoinare în așteptarea unui nou descălecat. Cu ele se înhăita fără voie privirea umedă a lui Ian, atrasă în interstițiile lumii lor așezate doar pe fugă. Știa că pământul estului european fusese îmbibat de ropotul atâtor năvăliri barbare încât, probabil, locuitorii
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
un Orient pustiu sau visătoarea Berenice cu sacul în spate și cu nasul în vânt. Fără constrângerile vreunei agende. Fără telefon mobil. Așa ca Germaine Tillion înainte de război, în Aurès, sau ca Jacques Berque în Rif. Numai astfel de spirite hoinare vor da într-un târziu țării lor șansa de a câștiga timp, pentru că au știut să și-l piardă pe-al lor în tinerețe... Sunt acestea remarcile unui servitor benevol al statului ajuns la vârsta înțelepciunii (lupoaicele și lupii tineri
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]