KorAP: Find »[drukola/base=holist & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 2 3 4 ...17 >

421 matches

Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682

trebuie să-și definească propria identitate, să reflecteze și să facă o multitudine de alegeri practice înainte de a acționa. „Sinele nu poate conferi sens acțiunii sale dacă nu știe cine este.” Tale quale, putem spune că tranziția de la o „societate holistă” la una ce corespunde modernității noastre actuale în ipostaza de „societate individualistă” coincide cu o destructurare socială ce oferă alternative și moduri individuale de acțiune. A exista într-o astfel de societate individualistă, în care comunitățile, clasele sau categoriile sociale

[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
celor întârziați în construcția identitară și afectați de maladia depresiei psihice sau a confuziei valorice este încă foarte mare. Inegalitățile nu par să stagneze sau să intre în recesiune, ci mai degrabă cresc și iau proporții endemice. 3.4. Societatea holistă și societatea individualizată. Câteva implicații metodologice M-am referit până acum la individualizare și identitate fără a evoca vreo implicație teoretică și metodologică de tip sociologic. O voi face în această secțiune, odată cu evidențierea unor enunțuri mai generale. Am remarcat

[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
sine. Alteritatea și individualitatea, altul semnificativ și inventarea sinelui individual ne apar astfel din ce în ce mai mult în interacțiune, dar și în distincție. Pe de altă parte, pentru societate, individualizarea este procesul cel mai important prin care se realizează trecerea de la societățile holiste la societățile individualizate. Întreaga perioadă istorică a dezintegrării comunităților și a construirii și dezvoltării statelor naționale, corespunzând stadiului „modernității organizate”, poate fi privită și ca o epocă a triumfului societății holiste. Este societatea în care „totul” (i.e. statul național sau

[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
mai important prin care se realizează trecerea de la societățile holiste la societățile individualizate. Întreaga perioadă istorică a dezintegrării comunităților și a construirii și dezvoltării statelor naționale, corespunzând stadiului „modernității organizate”, poate fi privită și ca o epocă a triumfului societății holiste. Este societatea în care „totul” (i.e. statul național sau națiunea) deține primordialitate și legitimează acțiunile de guvernare și dezvoltare economică, socială, politică sau culturală ce contribuie la consolidarea și afirmarea societății (națiunii) ca întreg. Este societatea în care integralitatea totului

[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
tip structural. Adică în interiorul totului se disting diverse clase sau categorii sociale, diverse regiuni geografice și comunități locale, diverse organizații și corporații etc., fiecare fiind considerată ca o structură cu propriile poziții, modele culturale sau mecanisme sociale constitutive. Dinamica societății holiste era înțeleasă ca rezultând în mare parte din jocurile interactive ale structurilor componente sau din raporturile de determinare ce se stabileau între, să zicem, clasele sociale sau între structura economică și cea culturală sau ideologică. Individualizarea specifică societății holiste viza

[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
societății holiste era înțeleasă ca rezultând în mare parte din jocurile interactive ale structurilor componente sau din raporturile de determinare ce se stabileau între, să zicem, clasele sociale sau între structura economică și cea culturală sau ideologică. Individualizarea specifică societății holiste viza mai ales diferențierea structurilor. Astfel, puteam vorbi despre culturi și subculturi, mecanisme și funcționări ale claselor, comunităților, organizațiilor etc. Cu referire la indivizi, personalizarea desigur că se realiza, dar ea era privită mai ales ca o reflectare a structurilor

[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
responsabil de starea în care se află. Sistemului social sau structurii de clasă, invocate de sociologia clasică drept factori generatori și responsabili de inegalitățile sociale, li se substituie acum individualizarea ca proces reprezentativ al societăților individualizate și diferite de societățile holiste. De aceea, se poate spune că, odată cu accentuarea inegalităților, procesul cel mai semnificativ al epocii pe care o trăim constă în individualizarea inegalităților, în desprinderea lor de grupuri sau clase, de tradiții sau de ethosul colectiv, adică de orice instanță

[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
social este doar unul al oportunităților de care, eventual, fiecare beneficiază individual în mod diferențiat, pentru a realiza proiectul propriu sau a eșua în mod individual. Perioada imediată de după 1990 a fost una a speranțelor și acțiunilor colective, corespunzătoare societății holiste din care urma să ieșim. Exemplele minerilor sau ale grevelor muncitorilor din marile platforme industriale sunt ilustrative. Acestea au eșuat însă în insuccese de proporții și chiar în blamări colective. Sociologic vorbind, ele au marcat sfârșitul unei epoci și începutul

[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
fără comunicare. Pe de o parte, controlul patriarhal tradițional, cu care unii politicieni încă se identifică; de cealaltă, individualizarea și explozia identitară provocate și întreținute de piață și reflexivitate. Ne aflăm în stadiul confruntării dintre structură și individualizare, dintre societatea holistă și cea individualistă. O confruntare tipică pentru începuturile modernității reflexive. O confruntare economică și politică, socială și culturală în care una - structura mai veche - se zbate, prin abordări și mentalități, rezistențe și neliniști, să se mențină pe scena istoriei, iar

[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
Corola-publishinghouse/Science/2333_a_3658

crucială asupra științelor educației. Aceste tendințe, surprinse și de C. Bîrzea în lucrarea Arta și știința educației (1995), le-am analizat cu un alt prilej (Ciolan, 1996) și le dezvoltăm în continuare. a) Inversarea raportului dintre abordarea reducționistă și abordarea holistă. Raționalitatea analitică are la bază: - divizarea întregului în părți componente; - analiza și explicarea acestor părți în mod independent; - juxtapunerea explicațiilor parțiale în vederea configurării unei imagini a ansamblului. Acest mod de gândire, bazat pe reducerea complexității la elemente simple, a devenit

[Corola-publishinghouse/Science/2333_a_3658]
reducerea complexității la elemente simple, a devenit inconsistent și insuficient, atât în contextul evoluțiilor din cadrul diverselor științe, cât și din punctul de vedere al problemelor sociale mai complexe, la a căror rezolvare ar trebui să contribuie cunoașterea. Abordările de tip holist au un caracter integrator, fiind interesate de „semnificația ansamblului, de ceea ce asigură coerența și logica întregului”; această orientare „ia ca obiect complexitatea, totalitatea și sinteza” (Bîrzea, 1995, p. 15). Se repune astfel în discuție raportul dintre global și local sau

[Corola-publishinghouse/Science/2333_a_3658]
jocurilor; asupra acestora nu ne vom opri în mod special în demersul nostru. Vom încerca în continuare să prezentăm foarte succint noile teorii morfologice, considerând că acestea contribuie, din punct de vedere epistemologic, la privilegierea abordărilor integrate și a viziunii holiste, transdisciplinare. a) Teoria catastrofelor (René Thom1). Ființele, obiectele și fenomenele din Univers - afirmă Thom - sunt forme care ocupă o anumită poziție în spațiu și durează un interval de timp determinat. Teoria sa încearcă să explice existența, stabilitatea, apariția și dispariția

[Corola-publishinghouse/Science/2333_a_3658]
morfologii spațiale sau temporale în sânul unui sistem alcătuit dint-un mare număr de entități și supus unor constrângeri externe speciale (Boutot, 1997, p. 42). Teoria structurilor disipative este cea care argumentează un al doilea principiu important al teoriilor morfologice: principiul holist. O structură disipativă este o totalitate, o organizare de ansamblu ce manifestă comportamente proprii care nu pot fi deduse din comportamentele părților. Prigogine vorbește despre existența unor fenomene de autoorganizare care pot fi valorificate, poate, în psihologia cognitivă (de exemplu

[Corola-publishinghouse/Science/2333_a_3658]
haotică și incoerentă de opinii particulare, ce nu țin seama decât de propria perspectivă). Beneficiile (și, până la urmă, necesitatea) acestei perspective a raționalității transversale se evidențiază atât la nivel epistemologic, cât și social. Caracterul integrat al raționalității transversale, viziunea sa holistă și pluralistă, flexibilitatea sunt caracteristici ce ne-au sugerat că un curriculum care poate contribui la formarea unei astfel de raționalități ar trebui, la rândul său, să se înscrie în ecuația acestor caracteristici. Logica transversală a curriculumului poate constitui punctul

[Corola-publishinghouse/Science/2333_a_3658]
un curriculum integrat înțelegem: educația organizată astfel încât să traverseze barierele obiectelor de studiu, aducând împreună diferitele aspecte ale curriculumului în asociații semnificative care să se centreze pe ariile mai largi de studiu. Predarea și învățarea sunt văzute dintr-o perspectivă holistă, reflectând lumea reală, care este interactivă (1989, p. 5). Holismul este o teorie care subliniază relațiile structurale și/sau funcționale dintre părți și întreg, renunțând la focalizarea exclusivă pe elementele separate ale unui sistem. Procedura de lucru a holismului implică

[Corola-publishinghouse/Science/2333_a_3658]
unor competențe integrate/transversale mobilizează resursele oferite de disciplinele școlare, dar rezultatul final trece dincolo de oricare dintre aceste discipline. Nu există o disciplină dominantă, ci doar o realitate socioculturală complexă, care nu poate fi cunoscută deplin decât printr-o abordare holistă; c) interdisciplinaritatea instrumentală nu se revendică direct nici din nevoile cercetării științifice, nici din rațiuni pedagogice legate de învățare. Ea are un suport strict pragmatic, legat de necesitatea rezolvării unor probleme concrete ce apar la nivel social. Face apel la

[Corola-publishinghouse/Science/2333_a_3658]
de învățare sau alta, indiferent de încadrarea într-o categorie sau alta, proiectarea integrată a curriculumului și organizarea în consecință a procesului de învățare se centrează pe principiul învățării prin cercetare/investigație și prin descoperire, principiu bazat pe o viziune holistă și constructivistă aupra celui ce învață și asupra lumii înconjurătoare. Abordarea holistă a procesului curricular implică două aspecte esențiale: 1. Opțiunea pentru o strategie „totală”, completă de planificare a curriculumului, care, la rândul ei, presupune: - un maximum de coordonare între

[Corola-publishinghouse/Science/2333_a_3658]
proiectarea integrată a curriculumului și organizarea în consecință a procesului de învățare se centrează pe principiul învățării prin cercetare/investigație și prin descoperire, principiu bazat pe o viziune holistă și constructivistă aupra celui ce învață și asupra lumii înconjurătoare. Abordarea holistă a procesului curricular implică două aspecte esențiale: 1. Opțiunea pentru o strategie „totală”, completă de planificare a curriculumului, care, la rândul ei, presupune: - un maximum de coordonare între diferitele etape ale procesului; - cooperarea efectivă între persoanele implicate, aflate la diferite

[Corola-publishinghouse/Science/2333_a_3658]
și critic prezintă calitățile de mai jos. a) Demonstrează o varietate de procese de gândire: - utilizează strategii creative și critice de rezolvare a problemelor și de luare a deciziilor; - evaluează, analizează și prezice consecințe; - percepe gândirea ca pe un proces holist, integrat. b) Realizează integrarea noilor informații cu experiențele și cunoștințele existente: - utilizează procesele de gândire pentru a interpreta, a organiza și a lucra cu informația; - corelează informațiile în moduri noi și unice; - echilibrează rațiunea și sentimentele în luarea deciziilor. c

[Corola-publishinghouse/Science/2333_a_3658]
o prioritate. O astfel de integrare a învățării este una dintre caracteristicile definitorii ale inovației curriculare de succes la nivel internațional. (CIDREE, 1998, p. 7) 1.3.1. Abordarea cross-curricularătc "1.3.1. Abordarea cross‑curriculară" Cross-curricularul propune o abordare holistă și constructivistă a procesului curricular, care urmărește, prin stabilirea unor grade diferite de integrare la nivelul obiectivelor, conținuturilor, metodologiei, conceptelor etc., atingerea unor rezultate pentru care este nevoie de o organizare tematică/integrată a curriculumului. Abordarea cross-curriculară reprezintă o ipostază

[Corola-publishinghouse/Science/2333_a_3658]
și facilitatori. Procesul educativ este proiectat astfel încât să traverseze liniile obiectelor de studiu, aducând împreună diferitele aspecte ale curriculumului, generând asociații semnificative care să se focalizeze pe ariile mai largi de studiu. Predarea și învățarea sunt văzute dintr-o perspectivă holistă, reflectând caracterul interactiv al lumii reale (cf. Shoemaker, 1989, p. 5). 2. Dezvoltarea curriculară va avea ca rezultat, în funcție de opțiunea pentru un model de proiectare sau altul: - unități tematice de studiu (integrate în cadrul unei discipline sau de natură interdisciplinară); - module

[Corola-publishinghouse/Science/2333_a_3658]
cunoașterii, a domeniilor ei și, nu în ultimul rând, a metodelor de investigație. Printre sursele acestui tip de abordare integrată a curriculumului, putem plasa: • globalizarea problemelor lumii contemporane și caracterul complex al provocărilor ce trebuie soluționate de cercetarea științifică; • viziunea holistă, promovată în teoria cunoașterii, și regândirea raporturilor dintre „global” și „local” în investigația științifică. Am încercat mai degrabă o topologie, decât o tipologie a cross-curricularului. Harta este orientativă, bazată pe realități în mișcare. Geometria variabilă a socioumanului contemporan ne determină

[Corola-publishinghouse/Science/2333_a_3658]
bazate pe cunoaștere. Societatea învățării este tot ce ar fi putut educația să-și dorească mai mult, adică să fie cheia existenței, acceptată și valorizată ca atare. Numai că învățarea poate deveni astfel doar dacă se situează într-o dezvoltare holistă, constructivistă și integrată. Recomandările de politică educațională își propun să fie repere pentru inițierea unor abordări punctuale, metodologii și proiecte de dezvoltare care să susțină ideile pe care am încercat să le promovăm în această lucrare. 1. Consolidarea unei noi

[Corola-publishinghouse/Science/2333_a_3658]
Corola-publishinghouse/Science/1956_a_3281

tensiunile dintre individualism, respectiv holism metodologic. Pentru adepții individualismului metodologic, accentul cade pe maniera în care acțiunea individuală provoacă atât apariția instituțiilor, cât și schimbările instituționale. O instituție poate avea interese și scopuri numai în măsura în care acestea sunt stabilite de indivizi. Holiștii consideră că ființa umană este mai degrabă produsul societății decât societatea un produs al indivizilor. Astfel, punctul esențial este reprezentat de maniera în care elementele sociale - instituțiile, convențiile sociale s.a. - condiționează comportamentul indivizilor, care au internalizat normele și valorile sociale

[Corola-publishinghouse/Science/1956_a_3281]
a devenit tot mai evidentă - începe dominația indicatorilor sociali. Se consolidează activitatea „United Nations Research Institute for Social Development” (UNRISD), care a adus o contribuție importantă în dezvoltarea indicatorilor sociali și a extins dezbaterea privind dezvoltarea socială, promovând o abordare holistă și interdisciplinară. Ideea indicatorilor sociali a fost preluată în sistemul public și politic, aceștia devenind măsuri instituționalizate pe probleme de interes general. Majoritatea organizațiilor internaționale sunt preocupate de dezvoltarea indicatorilor sociali și editează rapoarte pe această temă (ONU, BM, mai

[Corola-publishinghouse/Science/1956_a_3281]