56 matches
-
raze de lumină, descompuși Într-o pulbere de sfere În culori subțiate, se Întrevedeau ceruri concentrice cu schițe de Îngeri cu aripile transparente, ceva asemănător Paradisului lui Doré. Titlurile erau Beatrix, Mystica Rosa, Dante Gabriele 33, Adepții lui Amor, Atanor, Homunculus 666 - uite de unde vine pasiunea Lorenzei pentru homunculi, mi-am zis. Tabloul cel mai mare se intitula Sophia și reprezenta un fel de masă fluidă de Îngeri negri ce se estompa la bază creînd o făptură albă, mângâiată de mâini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
cheamă romancieri. Capac de ceasornic! Copiii spintecă o păpușă, mai cu seamă când e alcătuită din mecanisme, ca să-i vadă intestinele, ca să vadă ce are înăuntru. Și, într-adevăr, ca să-ți dai seama cum funcționează o păpușă, o marionetă, un homunculus mecanic, e nevoie să o spinteci, trebuie să deschizi capacul ceasornicului. Dar un om istoric, un om adevărat, un actor în drama vieții, un personaj de roman? El își poartă măruntaiele pe față. Sau, altfel spus, interioritatea lui - intranea -, ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
conducător este tot iubirea terestră până aproape de final, unde se bifurcă: pe pământ ea devine faptă socială, proumană, iar dincolo, dragostea pentru Margareta devine cerească. Dar apoteoza finală divină trece prin haos moral: uciderea lui Valentin, tragedia Margaretei, uciderea lui homunculus, uciderea lui Baucis și Filemon. Lirica lui Friedrich Hölderlin dezvoltă o tensiune cosmică de cea mai pură, mai sublimă esență, neîntreruptă, poetul nu coboară niciodată de pe ultimele creste ale elevației simțirii și intelectului: sanctificarea poetică a lumii, proclamarea Frumuseții drept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
în care s-au născut. Le-a pierit cheful să se mai ocupe de gărgăunii altora. Cursurile lui erau fascinante. Așa le și concepea. Veneau și educatorii noștri, care cum putea în fiecare săptămână. Mai cu seamă când vorbea despre homunculuși și despre monștri, astea le plăceau la nebunie. Numai Adélei și mie, nu. Avea în jur de optzeci de ani și purta mănuși la cursuri. Dar am observat că le purta altfel decât domnii sau filfizonii. La sfârșitul primei ore
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
Helen. Mâna ei îmi apăsa testiculul drept. Laminatele plastice din jurul meu, de culoarea antracitului spălăcit, aveau aceleași tonuri ca și părul ei pubian din jurul vestibulului vulvei. Compartimentul pasagerului ne închidea ca o mașinărie care generase, prin actul nostru sexual, un homunculus de sânge, spermă și freon. Am mișcat degetul în rectul lui Helen, simțindu-mi tija penisului în vaginul ei. Membranele acelea subțiri, ca și septul nazal pe care i-l atingeam cu limba, se reflectau în cadranele de sticlă ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
După ce m-am operat de amigdale la doctorul Ionescu, În prima zi de convalescență, am Început să uzez o formulă de adresare ce deranjează pe toată lumea; mi-a venit spontan, când m-am Întâlnit pe hol cu Romulus A., acest homunculus mizer cu tocuri femeiești de o palmă, cu părul răsucit vâlvoi În sus ca să pară mai Înalt. „Ce mai faci?“ Îl Întreb eu de formă. „Ce să fac, vreu s-o f... pe Anca!“ „Asta e tot ce vrei tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]