225 matches
-
ni le declanșează gândul neființei, corpul meu nu vrusese să mă urmeze, acum când era tânăr, când moartea lui ar fi fost frumoasă și când eu m-aș fi contopit cu marele Tot fără să mă strâmb și fără să horcăi... O luam apoi spre casă și îmi părea totuși bine că nu murisem, îmi aminteam de Silvia, de cărțile mele scrise sau de cele pe care vroiam să le mai scriu, bucurîndu-mă că le-am scris și o să mai scriu
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
Îl lovii la gât, unde orice putere cedează, fulgerător, de trei ori la rând și într-adevăr se înmuie (poate și pentru că mă ignorase, luase drept bună nevolnicia mea) și o lăsă pe Suzy din marile lui labe. Se îneca. Horcăi: "Bine, o să te arunc pe tine întîi..." Trecui pe lângă aceleași clipe rele ca și Suzy, mă copleșea cu masa grea o corpului și mă aduse și pe mine până aproape de buza cabinei, unde însă întreaga mea ființă se revoltă (dacă
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
meu. Și probabil că, încă un secol de-atunci înainte, aveam să adorm plângând. Dar nu mai eram frântă de pierderea suferită. Fusesem pocnită peste glezne de bâta infidelității și trădării lui James. Lovitura asta mă trimisese la podea, unde horcăisem în chinuri, incapabilă să mă ridic din nou în picioare. Dar acum nu mai aveam decât niște vânătăi. Urâte, e drept. Dar, în ciuda a ceea ce s-ar fi putut crede la prima vedere, nu aveam nimic rupt. Acum mă ridicam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
apucându-mă de gât și săltându-mă spre cer. Dacă nu m-aș fi sufocat, aș fi văzut și cui îi aparținea; probabil era copita lui Rapotan. Am încercat s-o apuc, să mă agăț de ea, dar nu reușeam. Horcăiam. Parcă mă ridica o macara. Vedeam aerul din ce în ce mai strălucitor, aproape verde, apoi violet. Când să trec spre negru, macaraua mi-a dat drumul. Am aterizat pe-un morman de moloz. Mă țineam de piept și tușeam, saliva nu ieșea din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Alexandru nu putuse vedea, În Învălmășeală, decât că unul dintre apărători căzuse Într-un genunchi, cu o rană deschisă la umăr, dar se ridică repede, schimbă sabia În stânga și pară o lovitură care putea să-i reteze capul. Un altul horcăise surd, cu un jungher Înfipt În piept. Rănitul căzuse din nou, străpuns de vârful unei săbii pe care n-o văzuse la timp. Rămăsese un singur luptător, cu spatele la trăsură, iar Alexandru nu-și dădea seama cum se putea apăra, auzea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
și prea rece, era un aer de dincolo de lumi, un aer irespirabil. Era Vidul. Puterea supremă a energiei În lumea de la capătul lumii. Nucleul cosmosului. Punctul dintre sfârșit și Început. Non-existența. Sub apăsarea universului nevăzut, Cuceritorul se lipi de podea, horcăi neputincios și rămase inert, ca o mare gânganie strivită, ca un monstru al nopții surprins de lumina zilei. Apoi, Încet, Ștefănel Își Întoarse privirile spre cei doi Cuceritori Înghețați de spaimă. „O să-i ierte... ” gândi Amir. Dar, dintr-o singură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
două ceasuri pe terenul Îmbibat cu apă, Împiedicându-se În armurile grele și străduindu-se să Înainteze printre băltoace. Dante Alighieri, purtând Însemnele prioratului, mergea Înaintea grupului, la vreo douăzeci de pași. - Priorule, așteaptă, mergi mai Încet. De ce atâta grabă? horcăi bargello, șeful poliției, un bărbat bondoc, acoperit de o armură care Îl făcea să arate și mai dizgrațios. Bargello alunecă, În tentativa de a-l ajunge din urmă. - Acela e turnul de la Santa Croce... ăsta ar trebui să fie locul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
această lume. M-am aplecat asupra ei și am strigat-o. Era complet inertă și mi-am dat seama că în starea în care era nici nu se punea problema să mă audă. Avea fața buhăită și vineție și respira horcăit cu gura deschisă. N-am stat mult pe gânduri. Am luat cartea de telefon, am format numărul spitalului Charing Cross și am explicat că cineva luase din greșeală prea multe somnifere. Mi s-a promis că va veni imediat o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
urcase tot sângele la cap și avea să-i plesnească, acolo, pe loc, într-o floare roșie, udă, însângerată. Își spuse: „Se vede că am o criză de inimă sau așa ceva. Trebuie să respir puțin aer curat, că altfel mor“. Horcăind asfixiat, bâjbâi după mânerul portierei, o deschise, și aproape căzu pe jos, târându-se pe pietre și încercând să se sprijine de aripa udă, alunecoasă, a automobilului. Ploaia îi răcori fața înfierbântată. Văzu, imediat dedesubt, suprafața întunecată a canalului, spartă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
ca un cioclu de lux, se înalță tăcut de la podea, levitând prin văzduh, își sticlește caninii feroci, de Smilodon și se repede asupra Poetului, înșfăcându-l pe acesta fără fasoane, cu lopețile mâinilor, de beregată. Săriți, băi, m-a apucat! horcăie stins Dănuț. Fratele se bâlbâie binișor, în loc, o secundă sau două, frisonant, ne-ndrăznind ca să provoace bestia. Noroc cu Vierme, care scoate din coș (numai el știe de ce!) răclița Cupei și i-o și îndeasă monstrului sub nas, urându-i: Ia
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
lui Parker, goale și curate cum se cere de la unul care a avut bursă de studiu pentru fotbal, și trage tot ce reușește să sugă spre fața lui pătrățoasă de băiat de pe-un afiș nazist. Ellis care icnește și horcăie, întors din pensia în care a fost trimis forțat. Capitolul 27 Bărbatul de la Expediții Generale care a cerut să-mi vadă actul de identitate a trebuit, mai mult sau mai puțin, să mă creadă pe cuvânt. Poza de pe permisul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
eu, am mințit», apucase să strige lăudărosul Înainte să primească toată lama. «Știu», a răspuns Enin cel tânăr În timp ce scotea oțelul plin de borhot și sânge, «da’ nu trebuia să minți În gura mare...» A plecat și l-a lăsat horcăind În buruienile de la marginea potecii. Pe drum, Însă, după ce s-a răcorit nițel, l-a prins mila de amărâtul care se chinuia În dureri cumplite. De junghietură În burtă se moare greu și dureros. Drept care s-a Întors, i-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Asta merge bine Muzică megalomană Vă merge bine? Muzică enigmatică, Muzică antipatică împrăștiată enigmatic... pur și simplu extraordinar. COMPOZITORUL (se oprește la Mecena, care e încântat, și îi pune mâinile pe nas și gură până când aceste trebuie să se smulgă horcăind în lături): Fără un sunet își rostogolește un ochi ziua, păpușa muzicală e spânzurată, în piața centrală, peste groapa cu lături peste toate casele familiilor zero peste toate zilele de sărbătoare peste părul pestriț ale ultimului sfânt părinte (încet încep
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
ca craniul lui taică-tău să aibă să muște ceva. Tu dezvelești acum chifla ta cu cârnați și îți umpli cu ea sacul neliniștit al burții tale. Mariedl bagă mâna sub fustă și trage afară o chiflă cu cârnați. MEDICUL (horcăind): Porci de câiine... primitivi pizdoșiți... voi.. Pânăgritori de puțuri de fântână. Nu... Voi nu o să aveți niciodată un mormânt liniștit în știință. O să se rupă definitiv de voi, știința. FRATELE LUI MARIEDL (se masturbează încă relaxat): Asta-i ceva de
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
paravan marital un ins inofensiv, vârstnic, stăpânit mai puțin de pulsiuni erotice și mai mult de grija pentru propria sănătate. Imprudentă, Mița Își ia clandestin amantul premarital cu ea și se dezlănțuie instinctual În prezența soțului ce doarme („Domnul care horcăie...”) În același compartiment. În triplă postură: de mamă, soție și amantă, personajul feminin caragialian apare rar, aproape accidental (cum e Acrivița Panaitopolu); de regulă, soția e (și) doar amantă sau doar mamă. Una dintre aceste ipostaze primează. Ca mamă, se
Personajul feminin din opera comică a lui I. L. Caragiale by Iulia Murariu Hînțești () [Corola-publishinghouse/Science/91904_a_92327]
-
tubul gol de oxigen iar cu brațul stâng îi sprijineam capul mamei. Atunci a spus: ,,O să vadă tată-tu!”, apoi a tăcut privindu-mă în ochi cu disperare și totodată parcă cu milă. Acestea au fost ultimile ei cuvinte. A horcăit odată puternic, i s-a cutremurat tot corpul de parcă ar fi vrut să sară din targă, apoi a dat ochii peste cap, pleoapele s-au închis și a plecat pe drumul veșniciei în rândul celor drepți... Eu am rămas ținându
Memoria unui muzeu by Mărioara Buraga () [Corola-publishinghouse/Science/1656_a_3005]
-
multă greutate le mai rostea, oamenii au priceput că-i roagă să alerge la preot pentru a se spovedi și împărtăși. Cu toată bunăvoința și graba oamenilor și a preotului, când s-a apropiat preotul cu Sfintele Taine, tânărul a horcăit de câteva ori, sângele l-a năpădit pe nas și pe gură și după câteva clipe și a dat sufletul în mari dureri trupești și sufletești. Cuvântul preotului s-a împlinit. Dacă tânărul mai înainte a cerut în bătaie de
Istorioare moral-religioase by Valeriu Dobrrescu () [Corola-publishinghouse/Science/851_a_1786]
-
seamă de când Andrei i-a Înțepenit contoaru’ lui moș Victor, și să-mi vină rău, să cad jos și mai mult nimic! Când am aprins lumina, l-am văzut pe Laur ghemuit În patul de la geam. Dormea dus, sforăia și horcăia, venise probabil la puțin timp după ce luasem de aici ultima jumătate de rom În urmă cu o oră și ceva. Se strecurase prin Întuneric și prin toată sfada noastră din curte cu șoferii. Stinsese lumina fără să-și facă probleme
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
smulsese ranga din mâna micuțului. Se apleca și se lăsa pe vine și parcă vroia să Înțepe dihăniile alea În boașe, și după câteva Încercări reuși să bage ranga Între șenilele uneia, care mai merse zece metri și se opri horcăind și scuipând flăcări prin eșapamenți. Douăzeci de inși s-au cocoțat după Carol ca să tragă de capacul turelei, În timp de tancurile și taburile din urmă Își croiau alt culoar, strivind poporul și stârnind zbierete și vaiete de moarte. Rafalele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
zgâindu-ne la grinzile tavanului ivindu-se prin paianta crăpată ce se legăna Într-un nor compact de fum. Zlate parcă se mai liniștise În vremea din urmă. Nu-i mai dădea atâta bătaie de cap lui Neli. Se auzea horcăind ușor. Încă nu terminase litra de matrafox pe care i-o adusesem alaltăieri, dar dacă nu s-ar fi Învrednicit de ea În cel mult o oră, Neli era hotărâtă să i-o toarne pe gât. N-ar fi greșit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
Geyer îi acordă absoluțiunea. Somnul durează. Ora 6½ la masă, apoi iarăși întreaga familie, cu Koch și Geyger, la pat; este adunată toată casa, apoi este așteptat sfârșitul. Au fost rostite rugăciunile pentru morți, adusă crucea, aprinse lumânările. Scumpul tata horcăie, dar curând se face liniște și fața sa devine senină. Rămânem treji până la ora 1, pulsul e din nou bun, iar Koch crede că sfârșitul nu vine atât de repede. Noapte cu lună minunată. Mama și Marie rămân noaptea la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2033_a_3358]
-
-și iubea nevasta, țigancă și ea, spălătoreasă la această școală. I-am văzut pe amândoi pe străduța de lângă șoseaua Pandurilor, unde locuiau și părinții mei Într-o vreme, el mort și dus În cârcă spre furgonul morgii, ea Încă mai horcăind. După doi ani o altă dramă pasională zguduia cronica Bucu reștilor, În care eroul, tânăr sculptor de 27 de ani, bursier al regelui Carol la München și la Milano, se Împușcă de dragul unei cucoane frumoase din lumea mare și pe
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
și m-o bătut pe schinare, mi s-or muiet chișioarele, că inema o luase la sănătoasa! Trăi-l-ar Dumnezău! Că pe Domnu' Ștefan îl doare inema și pentru noi, prostimea... Gheorghe împinge cu piciorul trupul unui ienicer ce horcăia alături chinuindu-se să-și dea duhul: Mișcă păgâne! Ocupi o bucățică de Moldovă cu hoitu' tău împuțit! Nu țî-i rușâne?! se stropșește Toader la el. Lasă-l să moară în pace cu Dumnezăul lui. În fața morții, nu mai e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
izbânda a noastră era! Cum o înturnat soarta bătăliei Domnul Ștefan... De nu era Domnul Ștefan, nu știu zău, mușcam noi pământul! Și mândrii ieniceri ai Împărăției, nămoliți până-n albul ochilor, orbecăiau prin neguri ca bezmeticii, mocirliți în sânge, blestemând, horcăind. "Allah! Allah!" mai apucau să bolborosească cu ultima lor suflare scuipând noroi și sânge! Au mușcat țărâna Moldovei să-i țină minte gustul și-n Raiul lui Allah! Și Soliman Hadâmbul, cu rămășițele falnicei armii împărătești, dădea dosul să-și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
de ce aveam îndoială... De ce? Cei din jurul căpitanului se grăbeau, larma crescuse, toți părăsisem mesele. Doctorii îi făceau respirație artificială. Căpitanul nu da nici-un semn. Eram încredințat că e un leșin, mai ales că, în momentul când îl râdicau de la masă, horcăise de două ori. Îmbulzeala crescu și când îl scoaseră afară, întins pe banca pe care stătuse la masă. Acolo afară, un sfert de ceas, o jumătate de ceas toți se învârtiră în jurul lui, în zadar. Începu să alerge o șoaptă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]