KorAP: Find »[drukola/base=hublou & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 2 3 4 ...26 >

640 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209

românească la declanșarea fenomenului Rennes-le-Château? Am privit-o uimit și curios În același timp: vorbea serios? Așa părea. Am ridicat din umeri dezolat și am dat-o pe glumă: - Să nu-mi spuneți că Bérenger Saunière era român, că sparg hubloul ăsta și mă arunc În gol... - Nu risc așa ceva. Avionul s-ar depresuriza instantaneu și nu m-ar lăsa inima să pun În pericol viața a șaizeci de oameni nevinovați. Aha, adică problema era viața celor șaizeci de pasageri nevinovați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406

un pigmeu cu un inel de alamă În nas am descoperit În sfîrșit ceva care strălucește. La Șosea, pe o alee Între două rînduri de vile cu balconașe cochete la stradă și cu mansardă, ale cărei ferestre circulare par niște hublouri de vapor, se află o grădină de vară. La o masă mai retrasă Niki Bârsan este absorbit Într-o discuție cu amicul său mai vîrstnic, domnul Algazi. Bătrînul pare o apariție din alt secol; poartă pălărie de pai și lavalieră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318

era înzăpezit și furtuna era în plină desfășurare. Eu și alți pasageri gânditori am înțeles imediat că alesesem o zi nepotrivită pentru a călători. Pilotul fusese nevoit să zboare în cercuri deasupra Zürich-ului până când pistele fuseseră curățate. Priveam îngrozită prin hubloul avionului imensitatea albă cu care avionul încerca să lupte, făcând spirale în aerul rece străbătut de mii de săgeți de zăpadă prin care parcă nimic nu pătrundea. Dacă vom muri, mă gândeam, vom dispărea cu toții ca în albul unui ochi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275

se Închise În urma lui. În mintea mea, silueta lui din spate și imaginea scorpionului zdrobit se suprapuneau. Mi-am adus aminte ce am Învățat mai demult, la un curs de cibernetică: veninul scorpionilor nu dispare nici măcar după ce au murit. De la hubloul Îngust al avionului Concorde am putut să văd ziua și noaptea. Timp vreo două ore după ce am decolat de pe aeroportul JFK, În jumătatea de jos a câmpului meu vizual se Întrezărea, prin spărtura norilor, oceanul ce sclipea sub razele argintii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
și noaptea, avionul Începuse deja să coboare pregătindu-se de aterizare. Regretam acum că Îmi lăsasem privirile furate de ecranul digital pe care era afișată cu litere mari viteza de zbor, când puteam să mă uit mai pe Îndelete pe hubloul avionului la acel fenomen care se numea noapte. În seara de dinaintea plecării chemasem Încă o dată o fată de la serviciul de escorte. De data aceasta era o suedeză. I-am lins timp de două ore degetele de la picioare, oprindu-mă doar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445

Nou”. — Și? Și? întrebară în unanimitate roboții. Ne-am înscris corect pe orbită, ne-am învârtit noi ce ne-am învârtit, nu prea tare, că tovarășa Smaranda avea grețuri, și, cam pe la telejurnal, ajungem în dreptul satelitului. Mă uit eu pe hublou... ce să vezi? Satelitul nu-i! „Nu se poate!”, îmi zic și mai verific o dată coordonatele, traiectoria, o verific și pe tovarășa Smaranda dacă n-a umblat la butoane, că știți cum sunt ele, le atrage să apese, dar nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
se mai văzu. Oftând, roboții de jos, care o urmăriseră pierzându-se în cer, fluturară cât fluturară, în semn de rămas bun, hârlețele, apoi își reluară săpatul. În navă era liniște. Robotul debutant Stejeran 1 stătea cu fața lipită de hublou și privea în urmă. Pământul își arcui marginea ca o elipsă, apoi deveni rotund și-n cele din urmă apăru ca o minge albăstruie șutată cu sete în spațiu. — Ce păcat că n-am fost programat să am sensibilitate! spuse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
sete în spațiu. — Ce păcat că n-am fost programat să am sensibilitate! spuse visător Stejeran! Uitați-vă ce frumos se vede Pământul, tovarășe comandant! Dar ce folos, dacă nu simt nimic! Stau așa și mă uit ca prostu’ pe hublou. Nici dumneavoastră n-aveți programată sensibilitatea? — N-am, răspunse Felix S 23. Treci și mătură, a intrat praful la decolare. Și le-am spus de o mie de ori să facă ușile etanșe, că doar nu e tramvai, e navă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-s eu de vină dacă nu se închid bine? E un curent pe nava asta... — Tovarășe Stejeran! făcu Felix S 23 - ce vorbesc eu acilea?! Treci să mături sau vrei să mătur eu?! — Iaca, trec, răspunse robotul TESA, dezlipindu-se de hublou. Vă rog să mă scuzați, dar n-am văzut niciodată Pământul de la o asemenea depărtare. — Mare brânză! zise Felix S 23. Păi dacă am sta să ne uităm la fiecare planetă pe care-o depășim, când am mai munci? — Aveți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
câteodată, după ce mă scot din priză și-mi rămâne o brumă de curent prin baterii, unde-o să ajungeți voi tot întrebând atâta. Are Universul o limită, să știi. În momentul acela, se auzi un șuierat strident și-n dreptul hubloului apăru o lumină roșie. Până să se lămurească ei ce se-ntâmplă, de-afară se auzi o voce puternică. — Nava „Bourul”, treci pe dreapta! — Hait! făcu speriat Dromiket 4. Să știți c-am deviat spre stânga! Sări la tabloul de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
obicei, lucrurile se complică Trecuseră o zi și o noapte-lumină și nici urmă de satelitul natural „Veac Nou”. În nava spațială „Bourul” era zăpușeală, dar, la drept vorbind, nimeni n-avea chef să iasă în spațiu să se răcorească. Lângă hublou, privind în cosmos, robotul TESA Stejeran 1 beneficia de o meritată pauză. Se scosese din priză, să nu consume, și privea din economii cu ajutorul unor baterii pe care le primise la schimb, pe ulei „Mureshell”, ultimul tip. Deodată, undeva lateral

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
ulterior, când am fost reabilitați cu tranzistoare, au uitat să-mi scoată bujiile. Noaptea am arderi intense și, dacă nu-mi schimb des uleiul, îmi crește tensiunea. — Înțeleg, spuse Getta 2. — Cât o fi ceasul? întrebă Felix uitându-se pe hublou. — Depinde. Trebuie să calculăm, răspunse Getta 2. — Așa e, da, uitasem, zise Felix S 23. Vezi, asta nu-mi place mie în spațiu, că niciodată nu știi la cât e ceasul. Pe vremea mea timpul nu era relativ. Dacă se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
pe care nu se poate conta, o oră imprecisă, deviaționistă, în ultimă instanță, o oră retrogradată. Episodul 17 Popas în spațiu După ce stabiliră de comun acord să fie ora cinci, cinci și ceva, comandantul Felix S 23 se apropie de hublou. — Ce pustietate, dom’le! mormăi el privind în spațiu. Când eram mic și făceam vreo prostie, tata, ierte-l Odobleja, mă vâra în camera de încercări și dădea drumul la imponderabilitate. Și când începeam să plutesc, tata băga brusc gravitația

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
vremurile primei imponderabilități, când trebuia să stai în poziție de drepți în aer, la un metru de sol, și să saluți fără să te răstorni... Ia te uită! Parcă se vede o luminiță! Cei trei se apropiară și ei de hublou. — Într-adevăr - spuse Dromiket 4 -, e o lumină. O fi vreo stație interplanetară. — Ia mână într-acolo, porunci comandantul Felix. Dromiket 4 reveni la tabloul de comandă și corectă traiectoria. Nava spațială „Bourul” coti lin, fără zgomot, conform licenței. În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
mai multe limbi: „Tâncăbești” - stație interplanetară clasa I. Remiză - 12%. Rent spacecar! — Păi asta e stația lui Gică, exclamă Felix S 23. Ia uite unde a ajuns! Oprește puțin, Dromiket. „Bourul” trase aproape de platformă. Felix S 23 scoase capul pe hublou. — Gică! strigă el. Mă, Gică! Ia ieși, mă, puțin la poartă. După câteva clipe se auzi cum se ridică zăvorul și în prag apăru un bărbat gras, chel, îmbrăcat într-un costum de culoare bleumarin, cămașă albă și papion negru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
vreți, mă puteți vopsi după ce termin. Am aparatul de suflat la mine. — Cu mare plăcere, făcu Felix S 23. Pot să suflu în neștire, cât doriți. Mai trecură câteva minute. — Ce planetă e aceea? întrebă Getta 2, uitându-se pe hublou. Felix S 23 privi și el. — Planeta Tăntălăilor. — Tăntălăii? Am auzit de ei, zise Getta 2, ridicând piciorul în lumină, să vadă unde a rămas vopsea. Cui aparține? — Nouă, răspunse Felix S 23. — Nu mergem să-i vedem? Putem să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
prin ouă, așa că teoria lor cade, răspunse Felix S 23. Oare cine-i păzește deceniul ăsta? — Unul, Stoenescu Petre, răspunse Dromiket 4. Ăla pe care l-au prins în post dormind cu tovarășa Smaranda. Felix S 23 scoase capul pe hublou și strigă în portavoce: — Salut, Stoenescule! Merge, merge? Merge, să trăiți! răspunse mogâldeață din gheretă. — Cât mai ai, mă? — Șase ani și nouă zile și-mi vin hainele civile! răspunse veselă mogâldeață. Apoi, după o pauză, întrebă: Nu știți ce-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
kilowatt, robotul programator-corector al zborului se uită în agenda spațială pe care trebuia s-o restituie la întoarcere în prezența comandantului navei, găsi coordonatele stației interplanetare a omuleților verzi și îndreptă „Bourul” într-acolo. În curând, văzură profilându-se prin hublou inelul luminos ce înconjura stația. — Seamănă cu Saturn! zise Getta 2, ce-și pusese o superbă rochie de seară croită la spate în așa fel încât permitea să se observe o părticică din frumosul ei tablou de comandă. — Seamănă - răspunse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
stația interplanetară a omuleților verzi și, foarte repede, nava spațială „Bourul” intră în viteza ei obișnuită, de croazieră. În cabina largă, confortabilă, era destul de cald. Cei trei roboți pământeni și cu roboata extraterestră Getta 2 stăteau în fotolii, privind prin hublouri. Priveliștea nu era prea atractivă: rar de tot, pe lângă navă treceau plutind bucățele de asteroizi și căpăcele de „Coca-Cola” pe care le lansase cine știe ce navetă spațială publicitară. Comandantul Felix S 23 își puse căștile radio la urechi și învârti butonul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
de fiecare dată când vin dintr-o misiune și văd platforma de ciment din fața UNIVAX-ului, mi se umezesc ochii. Episodul 29 Episod cenzurat Episodul 30 Micul benga Deodată, Dromiket 4 le făcu semn să tacă și-i chemă în fața hubloului central. Se uitară toți patru în spațiu. — Ce drăcovenie o mai fi asta?! exclamă comandantul Felix S 23. Într-adevăr, în fața navei interplanetare „Bourul” se zărea ceva asemănător unui copil mergând pe o tricicletă, în aceeași direcție cu nava. Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
să învârtă pedalele tricicletei. Cu tot efortul vădit, datorită condițiilor specifice vieții în imponderabilitate, băiețelul mai mult sta decât înainta, așa că „Bourul” îl ajunse curând și se înscrise frânând pe o orbită paralelă cu tricicleta. Comandantul Felix S 23 trase hubloul și scoase capul în cosmos: — Hei, puștiule! strigă el. De unde ești, mă? Puștiul întoarse capul cu greutate și-atunci văzură cu toții că suspina și-avea ochii roșii de plâns. — Din galaxia Alpha, răspunse el. — De-al cui din galaxia Alpha

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
viața la bordul navei „Bourul” se scurgea liniștită. Cosmosul avea răbdare cu roboții. Până când, într-o zi... Episodul 33 Atacul Era într-o vineri. Ca de-obicei, nava interplanetară „Bourul” înainta silențios prin spațiu, când deodată o lumină puternică lovi hubloul din față, orbindu-i pe cei dinăuntru, și-o zdruncinătură de câteva megatone îi aruncă de-a valma unii peste alții. — Suntem atacați! mai apucă să strige Dromiket 4, trăgând frâna de mână. În aceeași clipă, o voce puternică, prin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
dinăuntru, și-o zdruncinătură de câteva megatone îi aruncă de-a valma unii peste alții. — Suntem atacați! mai apucă să strige Dromiket 4, trăgând frâna de mână. În aceeași clipă, o voce puternică, prin megaflex, îi somă: — Nu mișcă nimeni! Hublourile sus! Ținându-se de șale, unde contractase un acumulator mai vechi, comandantul Felix S 23 se sculă cu chiu și vaiete și apăsă pe care buton vedea cu ochii, deschizând hubloul principal. Imediat, în cadrul lui apăru un tip înalt, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
voce puternică, prin megaflex, îi somă: — Nu mișcă nimeni! Hublourile sus! Ținându-se de șale, unde contractase un acumulator mai vechi, comandantul Felix S 23 se sculă cu chiu și vaiete și apăsă pe care buton vedea cu ochii, deschizând hubloul principal. Imediat, în cadrul lui apăru un tip înalt, cu barbă neagră îngrijit tăiată, ținând în mână un megalaser automat. Sări înăuntru cu megalaserul îndreptat spre ei și fluieră scurt. Îl urmară de îndată alți doi inși, înarmați și ei, unul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
Felix 23 făcu semn cu capul spre Stejeran 1. Acesta se duse în magazie și reveni cu o lopată de prune. Le împărți bărbosului, blondului și celui cu ochi asiatici. Agresorii începură să crape prunele și să zvârle sâmburii pe hublou, în spațiu. Din cauza imponderabilității, sâmburii păreau un mic grup de asteroizi plutind în jurul navei. — De când n-am mâncat noi prune, Pavka? zise bărbosul către blond. — De mici, boss, răspunse Pavka. De când am intrat în grădina aia de lângă Andromeda. —Așa e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]