97 matches
-
dă-i și luptă, după capitalu care i se ducea În fum negru pă apa sâmbetei. Gașca să râdea, gata, ți-o jur pă Monstru, s-o ia la sănătoasa, dacă să supăra gândacu. Lu Șurub, care ie bufonu cât huiduma, i s-a năzărit un banc care, de-l asculți bușbeie, te faci gelatină dă râs. Fă-ți atenție, Nelly. Despoarcă-ți urechile, că acușa vine. Unu, doi, trei și BUF! A zis - da să nu te mai uiți la șpionoiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
Își dășchidea drum prin ăl dă ceapă când, ducând la fălci un Sâmburoi ultimu model, am văzut că În ușa aia dă să-nvârte se hlizea niște maseri. La egzamenu dânainte m-a putut indentifica: io ieram domnu cu sacou huidumă, care duhnea a potol și Începuse s-o estoarcă pă doamna Mariana, iar ei, japonii dânainte. Dân puru plictis să halesc singurel și ca să arăt că pă bune ieram În fonduri, mi-am Înmulțit manifestările dă iubire și, nainte ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
am cunoscut acolo. Avea obiceiul să agațe nemțoaice așezîndu-se în soarele lor. Știi cum e, simți chiar dacă ai ochii închiși când cineva îți ia soarele. Săracele, se prindeau, se ridicau în cur și cu un ochi închiși se uitau la huiduma care le obtura lumina. Într-o zi vedem două blonde spălăcite, mamă și fiică, bune însă amândouă, în soarele cărora amicul meu se așază. Aia mică se ridică și nici nu apucă să zică ceva, că prietenul și îngenunchează lângă
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
mai mic, de fapt, dar avea ― în lumea aceea de praf fin, ca o pudră, ― avea aproape culoarea sîngelui. Pe nisipul deșertului, în apropierea lui, stăteau întinși alți oameni. Unul dintre ei se răsuci cu gesturi fără vlagă; era o huidumă destul de bine făcută și buzele începură să i se miște. Nu scoase de fapt nici nu sunet, dar într-un fel ciudat, întorcîndu-se în felul acela, adusese pe linia vizuală a lui Neelan-Hedrock o grămadă de cutii, lăzi și structuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
Îl aruncă de podea, dar nu cu destulă putere, așa încât nu se sparge, ci numai se rostogolește până la masa de-alături. - Vrei să-ți mut fălcile, băăăă? se supără un ins neinteresat de noile teorii filozofice. Un discipol îi prezintă huidumei scuze oficiale și-o votcă mică și incidentul a fost depășit. - Acolo unde stau ele e lumea „Vocilor”, acolo-s numai „Voci”, nu poți să-ți imaginezi locul, n-are nici înălțime, nici lungime, ar putea fi toate formele, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
mai mult de oraș, cu atât se aglomera mai mult și aerul devenea irespirabil. După amiaza, făceam cale Întoarsă cu același autobuz.. În cei patru ani de liceu, nu s-a Întâmplat niciodată, nici măcar iarna, când ningea viscolit, ca, această huidumă străveche făcută parcă anume să te lase definitiv undeva pe drum, dându-și duhul, să rămână În pană. Dimpotrivă, ca un câine credincios, de două ori pe zi ducea și aducea oameni cale de aproape 50 de kilometri. Cu timpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
să-i aducă tatălui sfârșitul, iar lui să-i mute viața, Într-o zonă pe care nu și-ar fi imaginat-o vreodată: aceea a vagabondajului și a cerșetoriei. -Plimbă ursu, vagabondule. Bărbatul În jur de patruzeci de ani, o huidumă Îmbrăcată Într-un trening matlasat de culoarea prunei, tremurând de nervi Îl ia luat drept țintă a vituperării lui sălbatice, pe Antoniu. Decât să cerșești mai bine ai pune mâna pe mătură și lopată să curăți străzile. În felul ăsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
vecinei cu nas de papagal, cea care locuiește În casa de alături, m-am oprit câteva clipe și, am privit Înăuntru prin ochiurile perdelei. În penumbră am zărit-o pe vecină gemând și zbătându-se cu picioarele desfăcute sub o huidumă de bărbat, gol. Am atins fără să vreau burlanul de tinichea care a scos un sunet dogit care i-a făcut pe protagoniști să stingă imediat lumina slabă. Noaptea, În singurătate Îmi Închipui un act sexual universal În care copaci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
putut Înghiți nimic. Nu mi-ai spus până acum că ai fost bolnav acolo! Nu ți-am spus pentru că mă enervez ori de câte ori Îmi aduc aminte... Bietul Victor atunci și-a arătat tot devotamentul! M-a vegheat În permanență, o asemenea huidumă de om, mergea neauzit, cu pași de pisică! M-am certat cu el să meargă să se odihnească, dar nu a fost chip să Îl conving. Victor a insistat să primesc doctorul, dar nu a fost nevoie. Spre seară mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
ochi, zise dna Stroeve. Stroeve zâmbi și dădu din umeri. Deja își recăpătase buna dispoziție: — Realitatea rămâne că este un mare artist, un artist foarte, foarte mare. — Cine, Strickland? am exclamat eu. Nu poate fi vorba de aceeași persoană. — O huidumă de om cu o barbă roșie - Charles Strickland. Englez. — N-avea barbă când l-am cunoscut eu, dar dacă și-a lăsat-o să-i crească ar trebui să fie într-adevăr roșie. Individul la care mă gândeam a început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
a început serviciul religios pe care nenorociții aceia aflați la marginea societății trebuiau să-l suporte ca preț pentru găzduire. El și cu Strickland fură repartizați în camere diferite și când îi dădu jos din pat la cinci dimineața o huidumă de călugăr, până-și făcu patul și se spălă pe față, Strickland deja dispăruse. Căpitanul Nichols rătăci pe stradă printr-un frig cumplit preț de o oră și apoi se îndreptă către Piața Victor Gélu unde se întrunesc de obicei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
vedea cu ochii lor priveliștile și scenele descrise de căpitanul Nichols. Când li s-au închis porțile azilului de noapte, Strickland și căpitanul Nichols au căutat ospitalitatea lui Bill Ghioagă. Acesta era stăpânul unei pensiunii pentru marinari și era o huidumă de mulatru cu un pumn zdravăn care oferea matrozilor rămași fără angajament hrană și adăpost până se angajau din nou. Au stat la el o lună, dormind câte doisprezece-paisprezece laolaltă - suedezi, negri, brazilieni -, pe dușumeaua celor două încăperi goale din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
se grăbiră să-i taie calea. Cu brațele larg deschise, șoferul Fordului, un zdrahon mustăcios și sașiu, se repezi să-l îmbrățișeze, imobilizându-l la numai un pas de poarta casei. A, ce bine-mi pare!... exclamă cu fals entuziasm huiduma, strângându-l zdravăn, ca să nu poată face nici o mișcare. Ce mai faci, tovarășe Popescu?... De când așteptam să ne-ntâlnim noi iar!... Scena falsei revederi păru atât de naturală, încât vreo doi trecători care se nimeriră atunci prin preajmă nu băgară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
întîi, de sora-sa mezină, călcată cu camionul; de corijențele lui la engleză, de faptul că, de la trei ani, ai 283 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI Ciupi secretarele. Sărută dreapta directoarei-adjuncte. Intră ca un taur în cabinetul directorului-plin (o huidumă de bucovinean, cu care făcuse lupte greco-romane în tinerețe, cu care mai făcuse afaceri și care îi era și acum îndatorat că nu-i frânsese atunci gîtul) îi răsfiră înainte jumătate dintre certificatele, pe care izbutise să le falsifice în favoarea
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
nu-i frânsese atunci gîtul) îi răsfiră înainte jumătate dintre certificatele, pe care izbutise să le falsifice în favoarea lui Doru. Iar în contul celeilalte jumătăți pe care nu reușise încă să le plastografieze, rupse de la sufletul său și îi înmînă huidumei, două sute cinci zeci de grame de bijuterii, din goldul cel mai pur. Când Sucu Marcel închise ușa pe cealaltă parte, Doru Sinistratul, numit, de obicei, în acte Cișmea, devenise, pentru multă vreme, în hârtiile oficiale (fiindcă gioarsa de carte de
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
iepșoara asta, numai coaste, te uiți prin ea... Haide, că avem treabă. Și se urcă și el. S-au oprit tocmai în câmpul Dudeștiului, la un tăinuitor mai vechi. Erau albi de praf. Au bătut în poartă. A ieșit o huidumă de om, atunci sculat, cu ochii umflați de somn, într-o cămașă lungă, întrebînd: - Care ești, mă, acolo? - Eu, Cocîrță, am adus niște gloabe, zise Gheorghe. Gazda se scutură puțin, căscă și deschise leneș poarta grea de lemn. - Devreme o
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
o vreme. Ceilalți, numai ochi. - Băi, și mi-adunați chiștoace? Și mi-aduceți bani și țuică? 122 -Aducem. - Bine. Atunci bateți laba cu geambașul! Prin apă veneau racii la mortăciune. Îi auzeau cum se înfig în carnea putrezită. - Sânt niște huidume de te fărîmă! Fugiți de la armată, dizertori... Se strângea carnea pe copii ca la găini. -Dizertori? , - Da. Au centiroane și bărbi și aruncă cuțitul la fix! Unde vrei te găurește! - Da-n tine nu dă? - De ce să dea? râdea al
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
își ștergea picioarele. - Văduvă, văduvă, da ce mai ochi! N-ai dumneata inima aia să lași călătorii afară, noaptea, să se prăpădească... O încălzeau privirile pungașilor. fi poftea apoi la masă. Aducea de-ale gurii. Mâncau, se încălzeau la foc. Huiduma se făcea iar spre femeie: - Da vreo ulcică de vin n-ai? - Oi avea, că mă uit la dumneavoastră, taman de unde veniți. - Așa e! Miloasă ești, mînca-ti-aș gura! Ieșea muierea. Gheorghe îl îmboldea pe ucenic: - Ce stai, Paraschive, ca sfântul
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
plecă, mișcîndu-și șoldurile lungi și coadele. Codoșul își puse palma la gură. - Ce-ai de zis? Piele dădu din umeri. - Asta întoarce un cartier și mai dă și p-alături! - N-aș crede! E crudă, miroase a lapte. - Ce lapte, huiduma dracului, nu vezi ce-i iese din gură? Ningea mărunt și nu era frig. Ăl bătrân se săturase de atâta ședere. Poterele îi mai slăbiseră și ieșiseră să umfle câte un portofel prin tramvaie. Se împărțiseră, să nu-i vadă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ajuns pe la patru. Moșii se întindeau într-un colț al Man-dravelei și auziră de departe tromboanele și lăutarii. Zarvă mare și lume, grenie. Numai fuste în altițe și floricele. Gheorghe puse ochii pe cizmele ardelencelor. Astea aveau figuri sănătoase și huiduma se dădea în vânt după ele. Le apuca pe la spate de cozi. Fetele țipau speriate și-l băgau în neamul mă-si. Paraschiv căsca ochii la bărci, cu privirile sub fustele ălor de se legănau. Întâi i-a dus Bozoncea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Rică și pe Sulă, cu două bice în mână. Cel tânăr nu-i cunoștea. Nu-i văzuse decât noaptea pe camionagii, la furtul iepelor. Codoșul s-a îngălbenit. -La tras de mână pe ucenic într-o parte. Era prea târziu. Huidumele îl știau pe Gheorghe. - Uite-i pe-ai lui Bozoncea! a strigat unul, și le-au căzut în cârcă. Nu mai aveau ce să facă. 233 Bine că vă găsirăm, că de când vă căutăm! zise Rică, și puse muia pe
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
dar face banii. Alaltăieri ne-am întors. - Hm! mormăi omul de la fereastră. Și veni aproape de ei. Râdea. Râseră și pungașii, mânzește, că le era inima cât un purice. O dată se încruntă comisarul: - Cui vinzi tu pepeni? Dumnezeul mă-ti de huidumă! Da când ați furat, tot la Tulcea ați fost? Caii! Unde sânt caii, că vă bag în pămînt! 238 Și-i lovi pe amândoi cu pumnii, fără milă. Pe Treanță îl pălise cu cizma în boașe. Bătrânul căzu pe dușumea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Sergentul își scosese vestonul și își strânsese cureaua. Gîfua și din cămașă îi ieșeau aburi. Se făcu iar liniște. - Nimic! rosti șeful. Ceilalți suspinară. - Pune-i la ușă, câte unul! porunci. 240 Îl ridicară pe Gheorghe, că era mai aproape. Huiduma belise ochii și părea cârpă. Îl traseră în sus și sergentul u vîrî vârful degetelor în țâțâna ușii. Comisarul o deschise puțin. Hoțul tresări. Parcă-i băgase jar sub unghii. - Caii! striga presarul. Ușa fu deschisă și mai mult. Balamalele
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ai lucrătorilor de la Ateliere și de-i cât pragul care cărau pietrele. Hingherii se pregăteau să lase casa lui Stere în spate, când câinii domnului Aristică, auzind larma de-afară, țâșniră pe poartă printre picioarele Vetei, repezindu-se în șbilțul huidumelor. Fata începu să țipe. A sărit și Procopie de la locul lui. Dulăii săltau în goană cozile lungi și zbârlite. Era unul cât poarta, cu un cap mare și greu, bătrân și rău, căruia i se făcuse o bătaie auzind urletele
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Sărise și sergentul, dar animalele -lau luat și pe el în tărbacă. Tot Negru -la lăsat pe omul legii fără pulan. Râdea Veta, râdea și Procopie. S-au uitat unul la altul. Ce să mai scapi câinii, trebuiau scăpați hingherii! Huidumele, dacă văzură așa, dădură fuga, sus pe capra droaștei. Atunci au năvălit și băieții, strigînd: "Huo!" și trimițând din praștii altă ploaie de pietre. Goșnete a prins curaj și-a pus mâna pe un bolovan, lovind caii. Au ieșit și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]