100 matches
-
de a înainta decît privirea noastră retrospectivă; amintirea trecutului determină ceea ce putem face în prezent ca să pregătim viitorul. Humorul nu consideră realitatea ca pe o decădere din veșnicie, ci o priveliște tocmai ca pe un fragment dintr-o curgere eternă. Humoriștii lui Kiekergaard privesc romantic lumea, în amintire, ca pe o lume de vis, prin care putem uita existența temporală ce se scurge neîntrerupt. Există însă o legătură intimă și un schimb reciproc constant între amintire și viață. Lumea amintirii este
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
cealaltă parte. Un salt nu înseamnă, bineînțeles, o cădere. Omul liber, a cărui gîndire nu se ocupă cu moartea ci cu viața, va merge totuși la moarte, ca să nu dezmintă ceea ce face viața demnă numai de trăire și de meditație. Humoristul poate într-adevăr să cadă în nedumerire, întocmai ca Prospero, atunci cînd, adîncit în viziunile lui, uitase de Caliban și de conspirația acestuia. (Cîtor oameni nu li s-a întîmplat, în 1914, la fel ca lui Prospero!). Dar în spatele marelui
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
spunem humor ba chiar pentru nici un fel de sentiment total. La fel s-ar întîmpla dacă existența s -ar dovedi aît de tragicomică încît nu ar exista realmente niște valori potențiale, dar nici o posibilitate de a le pune în libertate. Humoristul n-ar putea interpreta așa ceva în sens humoristic. Pentru că ar trebui să admită că tragediei îi revine ultimul cuvînt. Da, dacă ar mai exista totuși o tragedie cu întreaga interioritate și măreție pe care e în stare să le provoace
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
cel ursit melancolicului visător. 31. Humor și religie Întrebarea dacă Kiekergaard are dreptate cînd stabilește o acută contradicție între humor și religie depinde, firește, de modul în care definim conceptul de religie. În eventualitatea că are dreptate în definiția lui, humoristul se situează negativ față de religie și refuză s-o recunoască drepzt un punct de vedere superior față de viață. Trebuie să recunoaștem însă mereu ca pe un mare merit al lui Kiekergaard faptul că el edmite și fundamentează atît de hotărît
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
științei, dar în primul rînd din partea vieții și în ea însăși, o viață omenească ce se poate înfățișa, la rîndul ei, sub foarte diverse tipuri. Unul dintre acestea formează obiectul special al lucrării de față. În ce-l privește pe humorist, el n-o să pună prea tare la inimă dacă i se spune religios sau nu. Se va comporta, eventual, humoristic față de diferitele încercări de a explica ce este religia "de fapt". Nu va avea totuși motiv de humor (e de la
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
de pildă, e o datorie psihologică să se cerceteze condițiile apariției și existenței marelui humor. Relația tensionată dintre valoare și realitate condiționează trăirile umane cele mai puternice și determină printr-asta, o dată mai mult, existența sentimentelor totale. Atîta timp cît humoristul se interesează de viața spirituală a trecutului, el va putea folosi principiul conservării valorii ca ipoteză de lucru. În orice dogmă și în oricare cult, el se va întreba ce valori au fost resimțite sau pentru care dintre ele se
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
sforțarea de a prelucra cît mai exact posibil, într-o formă unitară, atît de multe observații și amintiri, se face cunoscut marele concept al adevărului care, în deferite forme și nenumărate grade, stă la baza tuturor treptelor vieții spirituale omenești. Humoristul este realist. Superioritatea sa față de ceea ce este individual are ca fundal marea coerență a realității. Pe aceasta se bazează faptul că humorul (în special humorul lui Shakespeare) poate fi numit fidelitate față de realitate. Fidelitatea e întemeiată pe premisa că omul
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
bună și cu cea rea, cu obligațiile și muncile, cu mijloacele și piedicele care ne vin odată cu ele. Împotriva relației exacte stabilite aici între humor și ceea ce există ca realitate s-ar putea obiecta faptul că Falstaff ar trebuideclarat totuși humorist, dar că el trăiește într-o mare minciună. La aceasta aș dori să răspund că efectul comic al lui Falstaff asupra noastră se bazează tocmai pe împrejurarea că, în cadrul realității pe care și-o construiește și care totul capătă o
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
tocmai a unor indivizi ca el. Humorul său înseamnă fidelitatea față de imaginea realității pe care și-a alcătuit-o și la care ține cu persevererență în fața criticilor prietenilor și a intervenției împrejurărilor din afară. Nu numai Falstaff însuși apare ca humorist, dar el este respectat și de noi în chip humoristic; aceasta e consecința faptului că imaginea sa își capătă locul și semnificația prin efectul de contrast față de întregul tablou al epocii serioase și al luptelor ei, expus de Shakespeare în
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
acesta nu se adresează numai trăirilor individuale și nu le desprinde de fundal. El se adresează și fundalul însuși ca la un dat supus legilor schimbării. Orice fundal care ar vrea să ridice pretenții de valabilitate absolută ar provoca surîsul humoristului. Epistemologia modernă nu acceptă nici ea ceva absolut, prim sau ultim, nici în ce privește formele gîndirii, nici în privința principiilor sau rezultatelor ei. Încercăm să construim serii de idei pe care să le putem duce pînă capăt față de toate observațiile existente și
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
activitate spirituală ce trebuie luată mereu de la capăt. Marele humor ar clădi pe nisip, dacă ar trece-o cu vederea. Raportul dintre înțelegere și humor se subordonează oarecum celui dintreacțiune și humor, pe care îl vom cerceta în capitolul urmîtor. Humoristul trebuie să considere afirmația că a ajuns la fundal absolut ca pe o expresie a faptului că gîndirea a obosit și confundă momentul său de repaus cu o încheiere absolută. El știe că în cazul unei experiențe progresivepot interveni două
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
comic, măreție și micime, rațiune și absurditate se dizolvă în humor ca sentiment total, la fel se întîmplă și cu opoziția dintre expresia "docta ignorantia", așa cum a fost stabilită în Renaștera timpurie de Nicolaus Cusanus 81. Punctul de vedere al humoristului este condiționat intelectual de raportul contradictoriu dintre plinătatea bogată a existenței și completa înțelegere de care dispunem în fiecare epocă dată. Nici unul dintre acești factori opuși nu poate fi omis fără a se modifica întreaga poziție. Dacă disprețuim înzestrarea rațională
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
întreaga poziție. Dacă disprețuim înzestrarea rațională, pentru că nu poate cuprinde totul, ajungem în cele din urmă la misticism, care decade repede, la rîndul său, în dogmatism 82. 35. Humorul în lupta concepțiilor despre viață Într-un mod asemănător se situează humoristul față de realitatea că oamenii, chiar și cei mai ageri gînditori, se deosebesc între ei într-o foarte mare măsură, în felul de a privi lumea. Istoria ne arată că diferite științe au ridicat, în diverse perioade, pretenția de a fi
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
suprema știință. Astfel, pentru Hobbes, fizica însemna totul, pentru Moleschott chimia, pentru Hegel logica, pentru Bergsen biologia vitalistă, în timp ce pentru Leibniz și Lotze o concepție despre lume concluzivă nu se putea obține, în general, decît aplicînd analogiile psihologice la existență. Humoristul privește, în concepția sa despre lume, chiar și conflictele ce se nasc între diferitele tentative de a interpreta existența pornind de la una din laturile ei individuale, ca pe o dovadă a modului în care sîntem situați noi oamenii față de existență
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
durabil prin ceva particular și semnificativ constituie cea mai înaltă, ba chiar singura operație a naturii și a artei. Putem spune mai degrabă că dacă humorul nu conduce artistic la configurarea unor destine individuale, aceasta se datorează fie împrejurării că humoristul acela nu e un artist, fie că nu e în realitate humorist (în sensul în care folosește cuvîntul Goethe însuși, atunci cînd voebește despre Sterne). Așa cum l-am descris pînă acum, marele humor va conduce, în cazul unei dotări artistice
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
singura operație a naturii și a artei. Putem spune mai degrabă că dacă humorul nu conduce artistic la configurarea unor destine individuale, aceasta se datorează fie împrejurării că humoristul acela nu e un artist, fie că nu e în realitate humorist (în sensul în care folosește cuvîntul Goethe însuși, atunci cînd voebește despre Sterne). Așa cum l-am descris pînă acum, marele humor va conduce, în cazul unei dotări artistice, tocmai la preocuparea pentru individual, pînă acesta se înfățișează categiric în particularitatea
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
Pentru mine, e vorba de tot sau de nimic. Bizuindu-se pe o comparație cu idealul bănuit sau visat, ironia nu se ia în serios nici pe sine, nici realitatea". A fost neșansa lui Amiel că nu a putut deveni humorist și nici n-a izbutit să vadă ceea ce este mic nici măcar acel mic pe care îl putea realiza el însuși nu numai în contrast cu ceea ce este mare, dar nici în legătură cu acesta. De aici lipsa lui de voință, neîncrederea în sine însuși
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
XI), dovedind o pătrunzătoare experiență psihologică cea mai strălucită lucrare din tot ce a dat87 Kierkegaard a prezentat relațiile contradictorii de care ne-am ocupat în prezentul capitol. Amintesc aici cuvintele sale privind cele mai de seamă contradicții și piziția humoristului față de ele. "Disperarea infinitului, aceea că sîntem lipsiți de finitudine" se naște atunci cînd nu vrem să ne declarăm satisfăcuți cu finitudine căreia i se supune orice realizare a ceva măreș. Dispunerea posibilității, aceea că sîntem lipsiți de necesitate" se
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
în special prin minimalizarea experienței. În caracterizarea pe care i-a făcut-o lui George Eliot, Leslie Stephen remarcă un lucru pe care orice cititor al operelor acesteia îl va confirma și anume că, de fapt, ea nu apare ca humoristă decît în primele cărți (Adam Bede, The mill on the floss, Silas Marner). Ulterior, dispoziția ei melancolică în creștere a făcut ca în descrierile sale, laturile luminoase ale vieții să fie împinse pe al doilea plan. Motivul se află însă
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
să le vină foarte greu să ajungă la contopirea sau organizarea sentimentelor contrastante în cel mai înalt grad, care pun stăpînire succesiv pe suflet. Dar cînd se întîmplă totuși calegătura să reușească, cei născuți de două -ori vor deveni niște humoriști de cel mai înalt stil. La cei născuți o dată, contradicțiile nu răzbat tocmai ușor în viața lor psihică cea mai intimă; dezvoltarea lor are caracterul unei expansiuni, al autodezvoltării. Cu toate acestea, trăirile și experiențele pot da și caracterelor armonice
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
mai mult să cultive fundalul intelectual, pe cînd baza pe care o presupune marele humor s-a putut dezvolta cel mai puternic acolo unde fundamentul intelectual s-a potrivit cu experiența de viață practică. Istoria filosofiei ne poate prezenta un mare humorist și acesta e un bărbat ce aparține tot pe atît vieții cît și științei. Viața și gîndirea au coincis la Socrate ca la nici un alt filosof și dispoziția sa psihică totală nu poate fi caracterizată mai bine prin cuvîntul "humor
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
unul care a dat cele mai emoționante imagini despre contradicțiile vieții, avînd cea mai adîncă înțelegere pentru natura stării sufletești a celui ce trece prin aceste contradicții și este înfiorat de ele. Socrate și Shakespeare sînt cei doi mai mari humoriști. Unul și-a centrat existența pe o singură misiune; celălalt și-a făcut o temelie din bagata prisosință a vieții. Firește, nu spunem printr-asta că filosofilor le-a lipsit, în general, un sentiment total. Dar sentimentul acesta are la
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
afla puncte de vedere abstracte privind existența. Sentimentul lor total este așadar diferit de cel cercetat în prezenta lucrare. Această deosebire este însă atît de caracteristică încît este util să întîrziem asupra ei, pentru lămurirea obiectului nostru. 44. Socrate ca humorist În primul an de studenție, am asistat la susținerea unui doctorat, la care Sibbern a declarat, cu toată tăria, că viziunea lui Kierkegaard despre Socrate ca ironist este nejustă. În contrast cu aceasta, el a statornicit că Socrate este humorist; după Sibbern
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
Socrate ca humorist În primul an de studenție, am asistat la susținerea unui doctorat, la care Sibbern a declarat, cu toată tăria, că viziunea lui Kierkegaard despre Socrate ca ironist este nejustă. În contrast cu aceasta, el a statornicit că Socrate este humorist; după Sibbern, o situație o excludea pe cealaltă. Și față de Kierkegaard Sibbern avea neîndoielnic dreptate, în această chestiune. Dealtminteri, Kierkegaard și-a îmbunătățit singur în special în Uvidenskabelig Efterskrift(x) concepția pe care o susține în lucrarea Om Begrebet Ironie
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
ironie și humor în Uvidenskabelig Efterskrift. Dacă Socrate este caracterizat aici ca un etician dotat cu ironie, în chip de incognito, dar preocupat de limita religiosului, lucrul acesta înseamnă, conform propriei teorii despre "stadii" a lui Kierkegaard, că el era humorist; întrucît ironia este plasată, în seria "stadiilor", înaintea eticului, iar granița dintre etic și religios este tocmai locul unde se situează, în această serie, după Kierkegaard, humorul. Încă din Stadii pe drumul vieții (Stadier paa Livets Vej, ni se spune
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]