206 matches
-
îndupleca. Așadar încercă din răsputeri să-i intimideze. - Afară cu voi din casa mea! - țipă cât o ținură plămânii. - Poftiți înăuntru! Vă ordon! - râse satana. Diavolii continuă să coboare pe horn în vatra cu cărbuni. - Văleu! Nu încăpeți și îmi huruiți pereții! Îmi dărâmați frumusețe de casă! - Ha, ha, ha! - se distrează îngerii întunericului continuând să-i invadeze strâmta odăiță. - Idioților! - țipă baba și punând mâna pe mătura din colț îi lovește fără milă. Satana-șef, iritat la culme de obrăznicia
VIII. CALEA SPRE TALPA IADULUI de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1400 din 31 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/360205_a_361534]
-
și mâini. Un altul aruncă pe ea un pumn de sare și urlete îngrozitoare răzbat până la alaiul din curtea lui Valdescu, unde se ține procesiunea de exorcizare a locului. Deodată, din pricina aglomerației și învălmășelii, acoperișul sare în flăcări, pereții se huruie, iar mulțimea drăcească împreună cu baba sunt aruncați în curte. Prin flăcări dracii joacă și dansează în dezmăț și chiote de veselie. Un împielițat se apropie de Buha care urlă disperată de usturime. Cu ghearele lungi și ascuțite îi sfâșie zdrențele
VIII. CALEA SPRE TALPA IADULUI de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1400 din 31 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/360205_a_361534]
-
în vidul nimicului din gaura neagra, se mai aud în ropotul unor cai alergînd spre o lumină mișcatoare. Trupul alungat de razele soarelui se prăvălește în fântânile fără apă din care doar gurile strâmbe ale balaurilor din basmele copilăriei mai huruie dorind să scoată flăcări. Un colț de lume năpăstuit de jivine și încurcat în tradiții și cântări păgâne. Pământ hărăzit neputinței sub un cer la fel de întunecat precum creasta munților spână, așteptând o altă înălțare ce va mai fi poate peste
ILUZII de SILVIA CINCA în ediţia nr. 1855 din 29 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383987_a_385316]
-
doi urcară pe capră, ocrotiți de un acoperământ din cânepă, În timp ce escorta se așeza În partea din spate. Sub acea Învelitoare, căldura era sufocantă, Însă, cel puțin, poetul nu era silit să stea cot la cot cu zbirii. Vehiculul Înaintă huruind pe caldarâm, tras de un cal care devia În continuu, la rândul său prea puțin convins de acea cursă nocturnă nefirească. Podeaua se hurduca pe dalele ce pavau strada, fără ca benzile din piele prin care era suspendată să poată atenua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
pe care se vedea mai bine de o jumătate de oră umbra lui aprinzându-și țigara, luând o dușcă de băutură sau nefăcând nimic. Perdeaua aceea era ca un ecran de cinematograf, bătut uneori de vânt. Între timp, mașinăria lui huruia în curte, pentru că „dacă o pornești prea des, se strică“. — Iar eu, mă rog, vreau să trăiesc. Am dreptul să trăiesc. Am dreptul constituțional să lucrez și n-am să-l distrug pe Avram de dragul Domniilor Voastre! - se răstea la sfârșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
constituțional să lucrez și n-am să-l distrug pe Avram de dragul Domniilor Voastre! - se răstea la sfârșit de săptămână către cei care se luau cu el la harță în numele sfintei duminici. Și-a botezat mașinăria Avram din motive sentimentale. Avram huruia și în ziua în care am prins toate cele trei pisici din jur, am legat gura sacului și am făcut un calcul aparent logic: dacă o pisică, în mod firesc, cade întotdeauna în picioare, atunci trei pisici vor cădea tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
am uitat prima oară la casă, mi-am dat seama că e înclinată și nu-i dreaptă, dar de-abia după prima noastră primăvară acolo și după cea dintâi ploaie adevărată am știut exact de ce. Toată noaptea aceea, casa a huruit din toate încheieturile, dar noi am crezut că-i doar tunetul. De dimineață, bucătăria căzuse într-o parte și am găsit lut ud sub cuptor. Mai aveam destule camere libere jos, așa că am făcut din altă cameră bucătărie și am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
mă‑n cur. Afară, Opel‑uri și Volkswagen‑uri apar ca rechinii din aburul toamnei și își trimit apoi cu repeziciune trupurile puternice înapoi în ceață, categoric ascultătoare, deși neîmblânzite, urmărindu‑și mereu țelul. În timp ce tramvaiul 43 se apropie greoi, huruind și străduindu‑se din răsputeri. Anna zace în suc propriu, mânjită toată, iar mămica se sfătuiește cu alte mame ce‑i de făcut cu o fetiță care se mai scapă încă în pantaloni, deși e așa de mare. Trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
vadă lumea că a luat băiat de oraș.Și pe urmă,au luat toate lucrurile din casă.De unde avem,mă,aragazul,frigiderul,mașina de spălat, aspiratorul?Nu de la ai mei?Ai uitat? -Vechiturile astea?Aragazul ruginit și înfundat! Frigiderul care huruie ca o moară! Mașina de spălat cu axul pietrificat!Aspiratorul care zdroncăne ca o...De ce ni le-au dat,mă?Ca să-și cumpere altele noi.De ce nu ne-au dat bani să cumpărăm ce vrem noi?Să fi plătit măcar
FRAGMENT 3 DIN NUVELA OMUL DIN VIS de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1376 din 07 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/362388_a_363717]
-
obișnuiți? Noi nu avem dreptul să știm? Și dacă toți aceștia nu își pun niciun fel de problemă în a îndrepta greșeală către o morală superioară, mie ce altceva îmi revine de făcut decât să contemplu spectacolul lumii? Cel care huruie că un mecanism ucigaș, cinic, pregătindu-se în fiecare clipă să ne strivească că pe niște insecte... Cel care a înghițit în adâncurile sale metalice orice urmă de sentiment, de sensibilitate... La intersecție, o fată cântă din vioară... Cuprinde cu
ULTIMUL DANS CU REGINA ŢIGANILOR (I) de MIHAI IUNIAN GÎNDU în ediţia nr. 2206 din 14 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/350231_a_351560]
-
a rupt gardul (porcul, nu vecinul !). Mulți dintre ei au televizoare și este interesant să-i auzi povestind cam ce se vedea pe ecran cînd au adormit ei rupți de oboseală după o zi de prașilă la porumb, de-a huruit televizorul toată noaptea, de ziceai că trece o mașină peste pod. Peste podul de peste rîu, pe care se hurducăie de două ori pe zi o Dacie albastră antideluviană, un fel de dinozaur carpato-danubian, care scoate fum cît trei termocentrale și
CAP 4 de IOAN LILĂ în ediţia nr. 318 din 14 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/356356_a_357685]
-
fiecare seară îl aprindea mai mult din obișnuință, ca să-l audă trăncănind și de nenumărate ori adormea cu el așa, noroc că avea posibilitatea să îl programeze să se închidă singur după o anumită oră, pentru că altfel i-ar fi huruit toată noaptea în creier. Pe la șapte și jumătate a chemat un taximetru, a trecut prin piață, a cumpărat flori și s-a dus la petrecere. Inginerul Marcu i-a deschis ușa și a îmbrățișat-o cu tandrețe, ca un frate
PARFUMUL PAPUSILOR DE PORTELAN 56-59 de IOAN LILĂ în ediţia nr. 549 din 02 iulie 2012 [Corola-blog/BlogPost/356747_a_358076]
-
Nein. Warum?, nu-și putu reține nedumerirea neamțul din coșul căruței, privind la trupul celui căzut și la fața schimonosită de ură a subofierului. Nur zu! Mai zise el. Apoi dând bice cailor se alătură coloanei. Din văzduh,se auzea huruind din ce în ce mai aproape, motoarele unor avioane de asalt. ----------------------------- Georghe Andrei NEAGU Director revista „Oglinda Literară” Focșani, Vrancea 20 decembrie 2016 Referință Bibliografică: Gheorghe Andrei NEAGU - NEDUMERIREA / Gheorghe Neagu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 2205, Anul VII, 13 ianuarie 2017. Drepturi
NEDUMERIREA de GHEORGHE NEAGU în ediţia nr. 2205 din 13 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/362734_a_364063]
-
câte o privighetoare. Greieri, ”cri”,”cri”,”cri”,în beznă enigmatici se aud, Luna se ivește-n zare, frunzele ușor se ud. Cucuvele rătutite își lansează vaietul, Brotăcei orăcăind, invadează plaurul. În oraș e liniște, totul pare părăsit, Doar prin gară huruie, un mărfar hodorogit. Luminițe pâlpâie și se sting în depărtare, În crâng ies și mișună sute de viețuitoare. Somnu-și pune-ncet pecetea peste trupuri ostenite, În tărâmul viselor, minți-le-s ademenite. Doar un paznic mai veghează, într-al nopții
NOAPTE DE APRILIE de NELU PREDA în ediţia nr. 1578 din 27 aprilie 2015 [Corola-blog/BlogPost/353913_a_355242]
-
pictate cu roșu ale existenței. Un vuet ... și cerul se lipise de pământ, încercând să potolească valurile sale. Din huruitul adâncului, eul meu îngrozit și agățat între aici și coloana de dincolo, a început să perceapă cuvinte cu trosnete și huruit greu de tobe uriașe care aveau drept față, susul și josul, toate într-o zbatere nimicitoare. O coloană uriașă de praf și de ultime gânduri, se înălță drept lumânare, deasupra cimitirului uriaș care se unduia cu clădiri dărâmate și tremurânde
TELEFONUL DE DINCOLO de VIOREL MUHA în ediţia nr. 270 din 27 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/354039_a_355368]
-
pietrișul cărării. Durerea din umăr mă săgeată adânc. O dâră de fum alb de pe cerul înălțimilor face să-mi lăcrimeze privirea. Seara se lasă în cabana strâmtă mirosind a oaie. Afară mugetul unei lame produce ecouri și munții încep a hurui. Ei vorbesc încă în sălbăticie. Liniștea apoi se lasă pe-un stâlp din acoperișul lumii. Țara de Foc numără stelele sudului, dar nu pot număra închisorile care au închis suflete cândva în acest sud de continent. “Reynaldo Bignone convicted of
OAMENII CARE NE-AU FURAT CERUL. de VIOREL MUHA în ediţia nr. 393 din 28 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/360669_a_361998]
-
scaunul șoferului, lăsă, cu un gest reflex, frâna de mână, trece schimbătorul de viteze pe liber, introduce cheia în contact și o rotește, în timp ce în gând rostește, cu toată evlavia de care este capabil, un „Dă Doamne să pornească!” Electromotorul huruie prelung, motorul tușește răgușit, mașina prinde a se legăna ușor, piciorul lui stâng calcă inconștient pedala de accelerație, de mai să iasă prin podea și ... în sfârșit ... „Dumnezeu nu doarme!...” Motorul prinde a vui asurzitor (din cauza țevii de eșapament sparte
PRIMA PRAŞILĂ (FRAGMENT) de LIVIU GOGU în ediţia nr. 996 din 22 septembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/360698_a_362027]
-
pauză și am gustat din bere. Era dulceag-amăruie. Paharul era suspect de curat, ca la orice crîșmă care se respectă. Stăteam la o masă pe malul apei și priveam spre puntea de pe peste apa ce vuia stins. Un avion își huruia motoarele peste capetele noastre. Rămăsesem cu povestea în livada de la palatul de la Mogoșoaia. Cînd ne-am întors din plimbare, am comandat o sticlă de vin negru ... Ba rămăsesem în livada cu căpițe de fîn, la braț cu Cella ... Nu suporți
de IOAN LILĂ în ediţia nr. 348 din 14 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/359505_a_360834]
-
bine să am deja câinele atunci când voi avea oi. L-am luat, așadar, încă din aprilie; de regretat aveam să regret mai târziu. Mă întorceam cu trenul; două studente se jucau cu cățelușul, eu citeam. Ușa culisantă a compartimentului a huruit și, în cadrul ei, s-a proțăpit o țigancă masivă, îmbrăcată tradițional. - Hai să vă ghicească baba! Să vă ghicească baba trecutu și viitoru! Asta cu ghicitul trecutului m-a făcut atent. Studentele au râs, au făcut semn cu mâinile că
Povestea ca Viață. Blestem () [Corola-blog/BlogPost/338927_a_340256]
-
a făcut mătușa cea mare la războiul de țesut! Lângă mine stă un oleandru cu flori albe. Stă și tace. Mai încolo, la marginea păpușoilor din grădină, stă un măr dulce și un măr mălăieț. Deasupra, sub streașina veche și huruind de amintiri, doarme un cuib de rândunică plin cu pui de rândunică. Cred că, în seara asta, va să-mi pogoare visul din mărinimia acestor substantive minunate, din brațele grădinii care, iată, seamănă cu o carte de rugăciuni! Bunica o
Ţâncul pământului şi hectarul cu păpuşoi (III+IV) () [Corola-blog/BlogPost/340002_a_341331]
-
nesupunerea civică, infracțiunea și contravenția de tot felul, infatuarea, tolerarea lenei și a prozelitismului găunos, iresponsabilitatea. Aceste urâte de/prinderi și-au găsit un teren destul de fertil în spațiul sfințit de părinții mei și ai unor dumneavoastră. Stadioanele și barurile huruie de grobieni, indiferent că-s la gură de rai sau la gură de iad. Râtanii și mocofanii sunt prezenți peste tot. Școlile n-au ce să le “facă”, iar părinții acestora sunt la fel ca ei. Ori, dacă nu-s
Să nu se împiedice apa în care a plâns Dumnezeu (VI – X) () [Corola-blog/BlogPost/339968_a_341297]
-
îmi luase bilet numai pînă aici. Jos și gata. Ei, acum ce să mă fac eu? De rămas nu puteam să rămîn. Stăteam jos, lîngă vagon, și-mi era jale. Am auzit că fluieră să plece. Am auzit roțile cum huruie. Atunci am întins mîna, pînă ce am simțit trenul și l-am achipuit eu și cînd am simțit bările celea, m-am agățat strîns de ele și am sărit pe scară. Atunci scara nu se băga înăuntru ca acuma. Și
Dan Cristian Turturică () [Corola-blog/BlogPost/340008_a_341337]
-
fac rocade, alternând mărimile ca să aibă loc când vor fi întoarse în incubator, zici că joacă table. Sala cu incubatoarele e din altă lume. Lumina e albastră și podeaua e portocalie, e cald, parcă miroase a vopsea de ouă, locul huruie și pufnește. O latură e capitonată‑n alb lucios, cu opt uși masive străjite futurist de monitoare care afișează temperaturi și procente de umiditate - parametrii care fac din incubator cloșcă. La cea mai mică abatere se declanșează alarma, răsună în
Scurta și curioasa viaţă a puiului de Crăiești. O poveste adevărată despre ce mâncăm azi () [Corola-blog/BlogPost/337771_a_339100]
-
Acasa > Stihuri > Anotimp > VISCOL LA MARE Autor: Gheorghe Vicol Publicat în: Ediția nr. 1846 din 20 ianuarie 2016 Toate Articolele Autorului VISCOL LA MARE Doar vântul tăios în rafale Mai vâjâie-n crengile goale, În trombe se-nvârte ninsoarea Și huruie, huruie marea. Răzleți pescăruși se avântă Și fulgii în aer frământă, Copiii privesc de la geamuri Cum saltă căluții în hamuri. Salcâmii îmbracă dantele Lucrate din firave stele, Iar casele sunt mai frumoase Gătite-n sumanele groase. Departe, în zarea cețoasă
VISCOL LA MARE de GHEORGHE VICOL în ediţia nr. 1846 din 20 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/371063_a_372392]
-
Stihuri > Anotimp > VISCOL LA MARE Autor: Gheorghe Vicol Publicat în: Ediția nr. 1846 din 20 ianuarie 2016 Toate Articolele Autorului VISCOL LA MARE Doar vântul tăios în rafale Mai vâjâie-n crengile goale, În trombe se-nvârte ninsoarea Și huruie, huruie marea. Răzleți pescăruși se avântă Și fulgii în aer frământă, Copiii privesc de la geamuri Cum saltă căluții în hamuri. Salcâmii îmbracă dantele Lucrate din firave stele, Iar casele sunt mai frumoase Gătite-n sumanele groase. Departe, în zarea cețoasă, Apare
VISCOL LA MARE de GHEORGHE VICOL în ediţia nr. 1846 din 20 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/371063_a_372392]