205 matches
-
situația se deteriora, o parte a Consiliului a votat (în ciuda opoziției legătorului de cărți Eugène Varlin, ascociat al lui Mihail Bakunin și corespondent al lui Karl Marx, precum și a altor radicali) înființarea unui „Comitet de Siguranță Publică”, după modelul organismului iacobin cu același nume, înființat în 1792. Puterile sale erau teoretic largi, dar în practică a fost ineficient. În lunile aprilie și mai, forțele guvernamentale, din ce în ce mai numeroase - Prusia eliberând prizonierii francezi pentru a susține guvernul Thiers - au asediat orașul, împingând Gărzile
Comuna din Paris () [Corola-website/Science/321033_a_322362]
-
prietenul său apropiat, . Ideile și personalitatea sa l-au influențat pe Alexander von Humboldt, unul dintre marii oameni de știință ai secolului al XIX-lea. Când francezii au cucerit orașul Mainz în 1792, Forster a devenit unul dintre fondatorii Clubului Iacobin din orăș și a jucat un rol important în Republica Mainz, primul stat republican din Germania. În iulie 1793, în timp ce se afla la Paris ca delegat al tinerei Republici Mainz, forțele de coaliție prusace și austriece au recucerit orașul și
Georg Forster () [Corola-website/Science/334949_a_336278]
-
era în definitiv cea mai sigură cale; restul avea doar să vină de la sine. Armata revoluționară franceză condusă de generalul Custine a ocupat orașul Mainz la 21 octombrie 1792. Două zile mai târziu, Forster a înființat, împreună cu alții, un club iacobin denumit „Freunde der Freiheit und Gleichheit” („Prietenii Libertății și Egalității”) în Palatul Electoral. De la începutul lui 1793, el s-a implicat activ în viața politică a Republicii Mainz. Prima republică aflată pe pământ german a fost constituită pe principii democratice
Georg Forster () [Corola-website/Science/334949_a_336278]
-
Lipsit de orice mijloc de trai și separat de soție, care rămăsese cu copiii lor la Mainz și cu soțul ei ulterior Ludwig Ferdinand Huber, el a rămas la Paris. În acest moment, revoluția din Paris intrase în perioada Terorii Iacobine introdusă de Commitetul de Siguranță Publică sub conducerea lui Maximilien Robespierre. Forster a avut ocazia să vadă și el diferența între promisiunile revoluției de fericire pentru toată lumea și practica sa crudă. Spre deosebire de numeroși alți susținători germani ai revoluției, cum ar
Georg Forster () [Corola-website/Science/334949_a_336278]
-
țarului de a-l conduce în mod eficient, precum și lipsa de omenie și neglijența ofițerilor. „ revoluționar” susținut de către Lenin este foarte nepopular chiar în Partidul Bolșevic. Mulți, și nu doar în elita burgheză, așteaptau în Rusia o explozie patriotică și iacobină în fața Germaniei Kaiserului, după cum căderea monarhiei franceze în 1792 a avut ca rezultat victoria de la Valmy și respingerea invadatorilor. Alexandr Kerenski, acum ministru de război, un bun și foarte popular vorbitor, a încercat să întruchipeze această explozie atât națională cât
Revoluția Rusă din 1917 () [Corola-website/Science/298166_a_299495]
-
vii ale Revoluției Franceze din 1789: bolșevicii au fost asimilați iacobinilor, Kerenski girondinilor, Albii vendeenilor, Troțki lui Lazare Carnot, „organizatorul victoriei” etc. Un istoric simpatizant ca făcea încă din 1920 analogia între Robespierre și Lenin, între Teroarea Roșie și Teroarea Iacobină din 1793. Poetul André Breton nu este singurul care a interpretat revoluția rusă ca o răzbunare pentru înăbușirea Comunei din Paris, el observând că ultimele cifre ale anului 1917 sunt ultimele cifre inversate ale lui 1871. Dar „marea lumină de la
Revoluția Rusă din 1917 () [Corola-website/Science/298166_a_299495]
-
Teroarea iacobină (5 septembrie 1793 - 28 iulie 1794), cunoscută de asemenea doar ca Teroarea (conform originalului ), este perioada revoluței franceze care a culminat cu dictatura lui Robespierre, care își eliminase foștii camarazi de luptă, și cu instituirea Comitetului Salvării Publice. S-a
Teroarea Iacobină () [Corola-website/Science/315579_a_316908]
-
Libertății, realizată de François-Frédéric Lemot. O ghilotină a fost instalată în centrul pieței, redenumită „Piața Revoluției”. Printre cei 1119 oameni decapitați în locul respectiv sunt Ludovic al XVI-lea, Maria-Antoaneta, Philippe Égalité și Madame du Barry. În 1795, după sfârșitul Terorii Iacobine, piața a fost redenumită „Piața Concordiei”. În anul 1831, viceregele Egiptului Muhammad Ali i-a oferit regelui Ludovic-Filip două obeliscuri din Templul din Luxor. S-a luat decizia să ridice unul dintre cele două în centrul pieței pentru a înlocui
Place de la Concorde () [Corola-website/Science/304702_a_306031]
-
de foc superioară au forțat trecerea peste râu pentru a aduce încet înapoi inamicul, dar au fost împiedicați de contra-atacul cavaleriei iacobinilor. După ce și-au asigurat Oldbridge, o parte a infanteriei lui William a încercat să se opună atacului cavaleriei iacobine, dar a fost împrăștiată și împinsă în râu cu excepția gărzilor albastre. În această fază a luptei ducele de Schomberg și Peter Walker , doi dintre comandanții lui William au fost uciși. Trupele lui William nu au reușit să-și continue avansarea
Bătălia de la Boyne () [Corola-website/Science/331848_a_333177]
-
armata lui Ruffo intră în Neapole și îi forțează pe francezi și pe susținătorii lor, să părăsească fortificațiile orașului. Printre indisciplinatele trupe napolitane izbucnesc revolte și jafuri, iar Ruffo, consternat de vărsarea de sânge, negociază o amnistie generală pentru forțele iacobine și repatrierea lor în siguranță în Franța. Nelson, la bordul lui "Foudroyant", este indignat și sprijinit de regele Ferdinand, susține că rebelii trebuie să se predea necondiționat. Îi preia sub pază armată pe cei care s-au predat, inclusiv pe
Horatio Nelson () [Corola-website/Science/301513_a_302842]
-
general". Cel mai important este faptul că acest Comitet de siguranță publică a urmat o politică a terorii, ghilotina începând să fie aplicată mai tuturor inamicilor republicii. Aceste fapte au marcat începutul unei noi prioade a Revoluției Franceze, intitulată Teroarea Iacobină. În ciuda nemulțumirii crescânde vizavi de Convenția Națională ca organ conducător, în iunie aceasta a elaborat Constituția din 1793, care a fost ratificată la începutul lunii august prin vot popular. Comitetul de siguranță publică a fost văzut ca un guvern "de
Prima Republică Franceză () [Corola-website/Science/309688_a_311017]
-
capăt acesteia și, aparent, singura soluție asupra căreia ar fi căzut toată lumea de acord era căderea lui Robespierre. El a fost arestat pe 27 iulie 1794 și executat pe 28 în aceeiași lună fără proces. După căderea lui Robespierre, Clubul iacobin a fost închis, iar Girondinii au fost restabiliți. În august, Convenția Națională a adoptat Constituția din 1795. Ei au restabilit libertatea culturilor, au început eliberarea unui mare număr de prizonieri și, cel mai important, au inițiat alegeri pentru un nou
Prima Republică Franceză () [Corola-website/Science/309688_a_311017]
-
dintre subiectele mele, inclusiv corupția politică, despre care am discutat de-a lungul anilor, aplecați asupra bucatelor sau a unui pahar de vin. Desigur, el mi-a oferit o mai bună înțelegere a modului de manifestare a corupției în perioada iacobină decât am fost eu capabil să transmit în cele câteva paragrafe pe care spațiul prezentei cărți mi-a permis să le dedic acestui subiect. O parte a cărții a fost pregătită pe când lucram în Hong Kong, iar colegii mei de la Universitatea
Corupţia politică : înăuntrul şi în afara statului-naţiune by Robert Harris [Corola-publishinghouse/Administrative/932_a_2440]
-
favoruri întoarse și loialitatea de familie sau de clan. Ca rezultat, Parlamentul a reprodus în mare parte facționalismul Casei Stuart, iar la începutul secolului XVIII, principala provocare a legitimității sale nu izvora din vreo presiune de democratizare, ci de la încercările iacobine de a ridica o armată și de a reinstala monarhia Stuart. Așadar, în ciuda periodicelor manifestații populare și a celor mai pozitive eforturi ale intelectualilor și satiriștilor, principalele preocupări politice ale vremii constau în politica externă și imperială. Abia la sfârșitul
Corupţia politică : înăuntrul şi în afara statului-naţiune by Robert Harris [Corola-publishinghouse/Administrative/932_a_2440]
-
elaborare a cunoștințelor În acest domeniu impun particularități metodologice și epistemologice, sugerând În plus Întrebări pe teme etice, de altfel indisociabile de finalitățile proprii acestor discipline. Toate statele occidentale se confruntă cu asemenea Întrebări. Modelul centralizator și uniformizator În stil iacobin, pentru care Franța postrevoluționară este o perfectă ilustrare, dar care a fost utilizat, cu unele nuanțe, pretutindeni În Occident și În toate fostele colonii, dar mai ales În Lumea Nouă, este tot mai contestat. Celebrul creuzet (melting pot) american, al
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
companii subvenționate de stat, festivaluri) Întăresc controlul. Creația culturală cunoaște așadar o libertate supravegheată. În domeniul interculturalității, situația este și mai tensionată, ba uneori chiar explozivă, Într-o țară cum este Franța, unde există o lungă tradiție a centralismului numită „iacobină”, dar datând În realitate din vremea lui Ludovic al XIV-lea și a lui Colbert. Într-adevăr, dreptului Îi vine greu să recunoască, să organizeze sau să reglementeze tot ceea ce ține de pluriculturalism sau de interculturalitate, din cauza unei viziuni asupra
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
a remarcat, din motive legate de istoria societăților pe care le-a studiat, tradiția sociologică anglo-americană a fost deosebit de sensibilă la pluralismul cultural, punând În practică politici de acțiune afirmativă, „modelul francez” de integrare fiind prezentat drept o veche moștenire iacobină ce subsumează, sub pretextul voinței generale, particularismele unui culturi dominante ă cea a Omului alb occidental. Cele scrise mai sus nu dovedesc dorința de a face să fuzioneze cu orice preț cele două perspective. Chiar și În epoca accelerării globalizării
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
În Italia și Germania, laicitatea este indisociabilă de mișcarea naționalistă, adică de voința de a afirma unitatea națiunii Împotriva hegemoniei puterilor ecleziastice. Risorgimento (1860-1861), Kulturkampf (1871-1878) și Sonderbund În Elveția au fost mișcări marcate depreocuparea pentru o neutralitate laică. Modelul iacobin francez a influențat Însă mai mult țările latine. Republica spaniolă (1868-1876), Portugalia (1908-1917) și Mexicul au cunoscut puternice manifestări de laicitate antireligioasă, ca reacție la clericalismul creștin triumfător. În domeniul școlar, intenția laică s-a afirmat la nivel internațional cel
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
fost eșecul nu numai al ideii de revoluție, dar și un eșec personal al promotorilor acestei opțiuni. Evenimentele istorice au demonstrat că în Italia secolului al XIX-lea nu au existat condițiile necesare izbucnirii unei mișcări revoluționare care, după modelul iacobin francez, să rupă echilibrele interne ale societății italiene și să producă o metamorfoza a spațiului italian 22. Opțiunea moderaților de a parcurge perioadă risorgimentală mizând pe o politică de reforme a permis elitelor peninsulare să mențină societatea de status până la
[Corola-publishinghouse/Science/84979_a_85764]
-
și de modul de păstrare a tradițiilor în față forțelor revoluționare. A scris Istoria Revoluției engleze și Istoria Revoluției franceze. Heinrich von Sybel a fost preocupat de protejarea Germaniei de o catastrofă similară prin care a traversat Franța în timpul dictaturii iacobine. A scris "Istoria perioadei revoluției", studiind arhivele din Paris și a prezentat revoluția ca un dezastru pentru masele populare. Johann Gustav Droysen a scris "Istoria elenismului" și "Istoria politicii Prusiei", relevând eforturile familiei Hohenzollern pentru a realiza unitatea Germaniei. În
Istoriografie () [Corola-website/Science/299380_a_300709]
-
După represiunea rusească s-a refugiat în Franța și Belgia, scriind, în limba franceză, "Geografia Evului Mediu", "Istoria Poloniei" și "Polonia în Evul Mediu". Franța a traversat o perioadă de evoluții politice, de la revoluția franceză din 1789 și instaurarea dictaturii iacobine din 1793, la proclamarea imperiului napoleonian în 1804 și, ulterior, la revoluția din iulie 1830, când au fost înlăturați Bourbonii și a fost adusă dinastia de Orleans. În 1848 este proclamată a doua Republică, iar în 1852, Napoleon Louis Bonaparte
Istoriografie () [Corola-website/Science/299380_a_300709]
-
limba și civilizația britanică. Din 1812 a fost profesor de istorie la Sorbona. A intrat în politică din 1814, odată cu căderea lui Napoleon I. Dorea să se revină la principiile din 1789 și 1791, pentru a evita totalitarismul de tip iacobin și o nouă dictatură militară ca cea a lui Napoleon. În 1816-1822 a publicat multe lucrări care reflectă gândirea să de liberal-democrată și parlamentară, fiind ales deputat în mai multe legislaturi. În 1828, a susținut la Sorbona faimosul său curs
Istoriografie () [Corola-website/Science/299380_a_300709]
-
suprimat În anul următor. Nu numai atât, dar se publică niște scrieri ale lui Weishaupt cu presupusele proiecte ale Iluminaților, care discreditează pentru un secol tot neotemplierismul francez și german... Rețineți că probabil iluminiștii lui Weishaupt erau de partea masoneriei iacobine și se infiltraseră În filonul neotemplier pentru a-l distruge. N-o fi Întâmplător că oamenii aceia de soi rău Îl atrăseseră; de partea lor pe Mirabeau, tribunul revoluției. Vreți să vă fac o mărturisire?“ „Spuneți“. „Oamenii ca mine, interesați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
vina lui. Nu în totalitate. Dar am făcut rezervare la Allingham House, s-a lamentat el. Alice a tras adânc aer în piept. Allingham House. Sigur că auzise de locul ăla. Toată lumea din Bath auzise. Era un conac în stil iacobin care fusese transformat într-un hotel amețitor de scump, plasat în decorul campestru din afara orașului. Era o filială a unui club londonez la modă și se zvonea că devenise un loc căutat de celebritățile care erau libere în weekend. Hotelul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
ostilitate; că în acest război trist și stupid a fost uitat străinul care ne ochește și care ne zâmbește de milă. Aceasta nu e de ajuns pentru a le asigura un loc mare în analele noastre republicane. E o politică iacobină aceea care atinge dreptul comun. Dar asta e tot ce ea a păstrat din tradiția veche. O revistă repede a actelor sale ne va dovedi că ea n-are altă patimă decât iubirea de putere, altă țintă decât ideea de-
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]