149 matches
-
manivelă. Se uită, însă, cu ochii măriți de groază, cum în spatele parbrizului spart încep să joace niște umbre și nu erau doar năluci, câtă vreme se auzi un pocnet, ca și cum cineva meșterea din interior la portiera mașinii. - Văleu, Doamne! icni Iadeș. S-au întors rușii! Își întoarse capul într-o parte, de parcă se aștepta să vadă chipul îngrozit al lui moșu-su, pus în fața moroilor cu stea roșie în frunte. Dar nu era nimeni altcineva, fața îngrozită era doar a lui
Dincolo de lumea de dincolo - fragment - by Varujan Vosganian () [Corola-journal/Journalistic/3811_a_5136]
-
din funingine, cu părul ca niște ghemotoace negre de câlți, cu ochii negri, scăpărători, cu pomeții trași și tuciurii, sprijinindu- se pe două buze lăbărțate și vinete. Vocea, ca o drujbă îndesată în gâtlej, era pe măsură: - Kalo benga socares? Iadeș, care se ghemuise, făcându-se una cu moșu-su, nu-și putea lua ochii de la înfățișarea aceea despre care puteau spune la repezeală două lucruri: unu, că nu arăta a fantomă de rus și doi, că nu arăta a fantomă
Dincolo de lumea de dincolo - fragment - by Varujan Vosganian () [Corola-journal/Journalistic/3811_a_5136]
-
a fantomă de rus și doi, că nu arăta a fantomă, în general. Îngână, cu gâtul uscat: - Ce zice ăsta, șefu’? Răspunsul veni tot de la arătarea care strângea în mâini portiera: - Ja care, nașparlo! Simțindu-se apărați de caroseria mașinii, Iadeș și Chisăliță apucară de bară și traseră în partea cealaltă. De data asta, proptită și dintr-o parte și din cealaltă, capota nu se urni, dar nici nu se mai zgâlțâi. Cei doi icniră de-aici, celălalt, din partea opusă, mârâind
Dincolo de lumea de dincolo - fragment - by Varujan Vosganian () [Corola-journal/Journalistic/3811_a_5136]
-
ducea, cam o dată pe minut, tâmpla spre claviculă. Fiecare smuceală era însoțită de un icnet pe care, auzindu-l și simțind fiori pe grumaz, cheliosul, lipit de spinarea lui Pârnaie, se abținea cu greu să nu strige de fiecare dată „Iadeș!”, ca sub amenințarea unei iminente descăpâțănări. Altminteri, despre Isaia, călugărul fără schit, cu crucea pe piept, se putea spune că e un om bun, chiar dacă el ascundea, cu îndemânare, acest lucru. (din volumul Iacob, fiul lui Zevedei și alte povestiri
Dincolo de lumea de dincolo - fragment - by Varujan Vosganian () [Corola-journal/Journalistic/3811_a_5136]
-
de instrumente strălucitoare, între care am recunoscut un brici, o mașină de tuns, clești, ace și sticluțe, și mi-au rămas cu totul străine aparate mai complexe, aducând a suveici de mașină de cusut, a clești electrici de tortură, a iadeșuri... Toate erau plasate în locașuri de aceeași formă cu ele, din spumă albă de latex. Articulațiile cu șurubele delicate, vârfurile fine arcuindu-se ca niște mandibule de insectă, mânerele masive și grele, tronconice - toate produceau la fel de multă plăcere ca și
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
mereu 36 de grade. Pălăria a trecut pe la fiecare și, când am scos unul câte unul obiectele ca să le înșirăm pe masă, ele erau: un inel, un ceas de jucărie, o păpușă cât degetul, în fustiță de voal pembe, un iadeș de găină bătrână, neobișnuit de mare, un creion cu bilă, transparent, dintre primele apărute la noi, o perlă găurită și termometrul meu. Am scris și numele lor pe bilețele și le-am tras din pălărie. Eu am luat inelul, Ester
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
bătrână, neobișnuit de mare, un creion cu bilă, transparent, dintre primele apărute la noi, o perlă găurită și termometrul meu. Am scris și numele lor pe bilețele și le-am tras din pălărie. Eu am luat inelul, Ester termometrul, Balena iadeșul, Puia creionul cu bilă, Ada ceasul, Carmina perla, Garoafa păpușa. Ne uitam la lucrușoarele astea ca la alte arătări. Nici nu ne trecea prin cap ce aveam să facem cu ele. Dar, cu excepția Balenei, regina din prima zi (căreia îi
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
Ada ceasul, Carmina perla, Garoafa păpușa. Ne uitam la lucrușoarele astea ca la alte arătări. Nici nu ne trecea prin cap ce aveam să facem cu ele. Dar, cu excepția Balenei, regina din prima zi (căreia îi picase și acel inexplicabil iadeș, ca o furcă de os cu care n-ai fi știut ce să faci nici dacă te-ai fi gândit o mie de ani, căci să îl rupi, cum se face de obicei, evident că nu aveai voie), nouă celorlalte
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
de cretă. Balena trona acolo ca o Venera din magdalenian, impunătoare prin proporții, dar căurînd-o mereu cu privirile speriate pe Puia, al cărei ajutor îl implora. După ce-am făcut câte o reverență în fața ei, i-am înmînat zoreaua și iadeșul. Balena se feri la început de ele, cu un gest încurcat, dar până la urmă le primi. Toate ne simțeam datoare s-o privim disprețuitor, chiar și în ciudata ei ipostază de regină. Zoreaua și-o puse în piept, vîrîndu-i codița
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
început de ele, cu un gest încurcat, dar până la urmă le primi. Toate ne simțeam datoare s-o privim disprețuitor, chiar și în ciudata ei ipostază de regină. Zoreaua și-o puse în piept, vîrîndu-i codița în corsajul bluzei, iar iadeșul îl învîrti de câteva ori între degetele grăsuțe, până ce se nimeri să-l apuce de părțile lățite de la capătul furcii, cu câte o mână pe fiecare dintre cele două coarne. Parcă ar fi ținut o manșă de avion. Atunci, căpețelul
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
fi ținut o manșă de avion. Atunci, căpețelul liber cu care se prelungea bifurcația, de la locul îmbinării, începu să se miște ușor în sus și în jos. Ne-am adunat toate în jurul tronului, privind acea mișcare parcă inteligentă, imprevizibilă, a iadeșului. Balena se uita la mâinile ei cu gura căscată. Osul cu două ramuri, flexibil, se sucea gata să-i scape din pumn. Când se apropie Puia, iadeșul se smulse cu-adevărat și căzu la picioarele fetei, care-l privi cu
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
Ne-am adunat toate în jurul tronului, privind acea mișcare parcă inteligentă, imprevizibilă, a iadeșului. Balena se uita la mâinile ei cu gura căscată. Osul cu două ramuri, flexibil, se sucea gata să-i scape din pumn. Când se apropie Puia, iadeșul se smulse cu-adevărat și căzu la picioarele fetei, care-l privi cu ochi reci (Puia nu s-ar fi mirat niciodată de nimic), îl ridică și-l dădu din nou reginei. "Mă trage înainte", spuse aceasta, și vedeam cum
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
cum, într-adevăr, oasele lungi îi ieșeau, alunecând milimetru cu milimetru, din mâini. Mergi după el", îi spuse Ester. Balena se ridică de pe tron și ținând mâinile întinse înainte, de parcă ar fi vrut să țintească ceva, se lăsă în voia iadeșului. Acesta o târa ca un câine pe care l-ai purta în lesă. Noi ne țineam după grasa în mov, înzorzonată ca o paparudă. Era aproape de ora unu și în lume era o tăcere scânteietoare, sub cerul calm care avea
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
care l-ai purta în lesă. Noi ne țineam după grasa în mov, înzorzonată ca o paparudă. Era aproape de ora unu și în lume era o tăcere scânteietoare, sub cerul calm care avea să fie toată săptămâna bun cu noi. Iadeșul trăgea spre poartă, așa că am ieșit în strada pustie. Am cotit-o la stânga, spre câmp. Abia ne țineam după Balena, care făcea niște pași caraghios de mari, zdruncinîndu-și halcile la fiecare călcătură pe caldarâmul neregulat; în jurul pietrelor din pavaj creșteau
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
casă și în față ni s-a deschis câmpul, care se întindea până la orizont. Departe, în mijlocul lui, vedeam foișorul melancolic, cu un gemuleț lucind în turn, iar alături, ca o broască râioasă, baraca unde știam că se află REM-ul. Iadeșul ne sili s-o luăm direct peste arătură, sau mai bine zis peste pământul înțelenit, pe care nu creșteau decât scaieți, buruieni și din loc în loc albăstrele timide. Peste tot erau găuri de gărgăuni. Păianjenii de pământ care se aventuraseră
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
văgăune misterioase, dar o fantasmă ne oprea, făcîndu-ne să ne cutremurăm: păianjenul ieșind fulgerător și sfîșiindu-ne pleoapa. Pe cer, deasupra, se rostogoleau norii alburii, ca desenați. Benefici. Mergeam acum umăr la umăr cu grăsana, care se uita cruciș spre vârful iadeșului. Făcuserăm vreo cincizeci de pași peste câmp, Ada și Carmina își și împletiseră cununițe din albăstrele și ochiul-boului, arătând prostesc de dulci în rochițele lor la fel, cu surâsurile lor la fel, când Balena se opri. Nimic n-o mai
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
cincizeci de pași peste câmp, Ada și Carmina își și împletiseră cununițe din albăstrele și ochiul-boului, arătând prostesc de dulci în rochițele lor la fel, cu surâsurile lor la fel, când Balena se opri. Nimic n-o mai trăgea înainte. Iadeșul rămase un moment nemișcat, iar apoi, încet ca un minutar, se înclină spre pământ. Balena țipă și-i dădu drumul de parcă ar fi ars-o, iar osul se lipi de pământ ca magnetizat. Ne uitam unele la altele. Știam că
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
deasupra un soare deja veștejit. O umbră albastră curgea dintr-o mașină a depanării parcată la vreo sută de metri de noi. Acolo, în mijlocul străzii pustii, așteptam acum poruncile reginei. Carmina, cu coronița aurie pe cap, privea concentrată mărgeaua sidefie. Iadeșul și ceasul dovediseră a avea mari puteri. Ce putea face oare perla din mână Carminei? Părea că nimic, după vreun sfert de oră în care ne-am străduit să inventăm ceva. Până la urmă însă, Regina Albastră îi ghici secretul: trebuia
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
sfârșitul anilor ‘60, când revoluția se afirma totuși, fie și numai pe hârtie, datorită numeroaselor semne de exclamare, preferința mea s-a îndreptat spre castanele comestibile. În afara unei jumătăți de piept, Bloch a primit în farfurie o aripă, pe deasupra și iadeșul, ceea ce i-a îndată curaj să se lanseze într-un discurs mai lung. El a lăudat umplutura de castane și ne-a povestit, în timp ce mâncam, Annei, mie și celor patru copii uimiți, când în ritm accelerat, când iarăși cu încetinitorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
ne-a adus aminte de originea orală a literaturii; șoptind, a înlăturat câțiva bolovani rău așezați din calea mersului pe două picioare și, în final - după ce a schițat scheletul unui alt basm; să fi fost Hänsel și Gretel? -, a ridicat iadeșul, acel așa-numit os al minciunilor, de pe care rosese toată carnea, i-a poruncit capului său de profet să lumineze, invocând acum principiul său frecvent citat, pentru ca imediat să dea tonul pentru un imn întru slava poveștilor mincinoase în general
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
văd doar musca. subit îmi amintesc să caut pânza păianjenului. oglinda mă înghite cu un plescăit satisfăcut, cad, cad, cad, și nu mă mai opresc. fastuoasă cădere, fără nici un regret. mă încredințez ei, ca și cum m-aș lăsa somnului. ca un iadeș ierburile s-au înnegrit toate în așteptarea urletului iernii, ca pe un mire îl așteaptă, înghițindu-și nerăbdarea. iarna, țepoasă ca o blană de lup, hălăduiește în noi cu ochii mijiți. vântul subțire se strecoară în scoica gerului, perla lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
mai pot lumina filtra. o lasă să băltească dizgrațios și trec mai departe. anotimp al germinării ascunse, viclean ne cotrobăi în viscere, din vlaga noastră te înfrupți, pentru ca primăverii să nu-i lipsească nimic din trupul ei fragil ca un iadeș. drogați nori copii și nori bătrâni stau în palma cerului, printre degete se-aleargă. lumini prea nude ocrotesc, cu umbra lor ușoară le îmbracă. seninuri impudice dănțuiesc peste creste virile și pofticioase, ochiuri efemere de apă de nebune se sulemenesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
vede, te aude, te întreabă, o jartieră de ciorap de damă, un ochi de sticlă, un bust al cine știe cărui filozof (nici ăștia nu erau mai breji: aproape toți, aflasem tot de-acolo, muri seră mâncați de păduchi!), un degetar, un iadeș de curcan, un borcan în care plutea un mic fetus cu o istorie complicată, o fundă putredă... Ce adunătură pito rească erau și oamenii ăștia iluștri! Mama avea deci dreptate când îmi spunea că unde e multă minte, e și
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
la ochi. El e ultimul care moare. — Tii, băga-mi-aș ! se iți Chisăliță pe lângă subțioara lui. N-am mai văzut un morman de gunoi așa înalt... — Și cu macaraua asta cât o clopotniță, parcă ar fi o biserică... întări Iadeș, lăsându-și traista jos, cu un zăngănit de oale sparte și tingiri ruginite. Ce-o fi trebuind să cărăm toate ciobiturile astea ? — Da’ pe tine de ce trebuie să te cărăm după noi, măzăriche ? îl admonestă Pârnaie, stând mai departe cu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
te cărăm după noi, măzăriche ? îl admonestă Pârnaie, stând mai departe cu palma pavăză peste sprâncene și minunându-se. — Păi, ca să duc în spinare sacu’ ăsta cu ruginituri. Ce mai întrebi atuncea ? se întoarse Pârnaie, trăgându-i una după ceafă. Iadeș ! spuse acela, mai iute chiar decât plesnitura de pe țeastă. — Nu te-a întrebat cum te cheamă, prostovane ! sări Chisăliță, cam de la înălțimea buricului lunganului de Pârnaie. — Așa zic io de câte ori mă pocnește careva... — Și ți se întâmplă des ? ! se minună
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]