281 matches
-
Margareta. „Gagica" îl părăsește după un timp pentru altul mai tânăr, Aristică. Acesta își dobândește locul cu brutalitate, după legile nescrise ale naturii, ca în romanul Groapa de mai târziu, a lui Eugen Barbu. Tot ca la Eugen Barbu, Didica ibovnica borfașului Dumitrache Cântăreanu din Culcușul, rabdă cu stoicism bătăile bestiale ale bărbatului, un trântor certat cu poliția și retras în „culcușul" de prin fosta țigănie din Floreasca. Acest sector din nuvelistica lui Rebreanu n-a influențat creația romanescă care i-
VIZIUNE GENERALĂ ASUPRA ȚĂRANULUI ÎN OPERELE LUI REBREANU by ANCA CHIRICA () [Corola-publishinghouse/Science/91620_a_92349]
-
din copilărie, rezidă într-o întâmplare sub ochii uimiți ai scriitorului.Se referă la scena în care este văzut“..un țăran îmbrăcat în haine de sărbătoare.... Deodată s-a aplecat și a sărutat pământul.L-a sărutat ca pe o ibovnică”. În august 1916, autorul mărturisea că a găsit “tonul” romanului, adică trebuie înțeles ca un punct unic,inconfundabil,prin care viața se armonizează cu arta, ficțiunea se atașează realității, acea cale sigură prin care viața obiectivă, multiformă inundă ca o
VIZIUNE GENERALĂ ASUPRA ȚĂRANULUI ÎN OPERELE LUI REBREANU by ANCA CHIRICA () [Corola-publishinghouse/Science/91620_a_92349]
-
Ana, fiica lui Vasile Baciu, deși era urâțică și nu avea nici un fel de sentimente față de ea. El iubea mai presus de orice pământul, era cuprins de "o poftă sălbatică să îmbrățișeze huma, să o crâmpoțească în sărutări", pământurile sunt: "ibovnice credincioase". Când intră în posesia pământului, se vede "mare și puternic ca un uriaș din basme", dar continuă s-o terorizeze pe Ana, s-o trateze cu o cruzime rar întâlnită. Ion avea acum statut social, umbla pe uliță, mândru
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
și fecioara, menită să sublimeze brutalitatea animală. Ceea ce-i convine perfect lui Nicolas, as în povestea licornului pe care nu pregetă să o pună în practică ori de câte ori are ocazia, dovadă fiind chiar slujnica Marie Céleste, sedusă, abandonată și deja gravidă. Ibovnica de ocazie nu-l va ierta pe tatăl nesimțitor. Îl ademenește într-o curte spre a i se administra o bătaie soră cu moartea. La fel de prost se va încheia și relația lui cu Claude Le Viste, cu deosebirea că fecioara
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
de ardei iute și bătuți la tălpi cu varga. În conace, boierii huzureau, înconjurându-se de argați. Afișau dispreț de la fereastră. Se gândeau că acești nepricopsiți nu-i puteau ajunge nici măcar cu jalba în proțap. Prin iatacuri, strângeau în brațe ibovnice focoase. Credeau că, pedepsindu-l crunt, vor putea să potolească mânia țăranului nedreptățit. Și că vor toci coasa țărănimii, sub ascuțișul căreia se temeau că aceasta se va răscula. În curțile oamenilor, ispravnicii strângeau zeciuiala în numele lui vodă. Scoteau în
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
țărănească. Idealul uman pe care îl preconizează este „mandarinul rural”, „prințul-moșnean”, om vital, gospodar cu copii mulți și femeie credincioasă și harnică, nu cu totul auster în familie, din moment ce moralistul îi îngăduie mandarinului de a se bucura, cât poate, de ibovnice atrăgătoare și istețe. Când produce asemenea sfaturi, moralistul nu își ascunde o simpatică trufie: „Eu mă înalț tot mai drept, tot mai sus spre văzduhul albastru și limpede al speculației precise, neîndurate și - nădăjduiesc - al marii creații. Condiția primordială: menținerea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288654_a_289983]
-
prinde nici un fel de farmece sau vrajă. Să nu ții hulubi în casă, că fac a sărăcie. Să nu prăsească cineva porumbei la casă, căci sînt un augur păgubitor. Inima de hulub e bună s-o mănînci cu ibovnicul sau ibovnica, ca să trăiți fericiți ca hulubii. Inima de hulub crudă e bună pentru atacați* să mănînce. Căpățîna de porumbel nu se mănîncă, căci e rău de oftică. Iapă Să vinzi numaidecît iapa care și-a omorî mînzul în cămeșă. Iarba-fierului Se
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
din greșeală ori din nebăgare de seamă intră întîi în casă om sau copil cu capul gol, să știi că copilul moare. Acela dintre doi tineri căsătoriți care adoarme întîi va muri înainte. Moarte arată ori ție, ori nevestei, ori ibovnicei cînd vei zări într-o dimineață inelul ruginit pe degetul tău. Se crede că, dacă intră cineva într-o casă și i se pare că miroase a tămîie, în acea casă va muri cineva. Cînd se strică blidele din casă
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
sublinieze elementele comune de limbaj folosite de cei doi romancieri în prezentarea personajului pământul, precum și structurile lingvistice care exprimă relația dintre cele două personaje principale - om și pământ - punând în evidență valorile simbolului Pământ, mai ales în romanul rebrenian: mamă, ibovnică, stihie. Deși perceput în mod diferit în cele două romane, Pământul are un rol fundamental în destinul personajelor celor două romane (destine legate permanent de Pământ), ceea ce reiese din ampla analiză pe care o face autoarea în paginile dedicate acestui
CONSTELAŢII DE SIMBOLURI ÎN PROZA LUI LIVIU REBREANU ŞI ÉMILE ZOLA by MARIA-TEODORA VARGAN () [Corola-publishinghouse/Science/673_a_1271]
-
de inspirație: amintirile și materialul documentar. Punctul de plecare al romanului îl constituie o scenă văzută de scriitor, în împrejurimile satului natal, Prislop, un țăran, îmbrăcat în haine de sărbătoare s-a aplecat și a sărutat pământul ca pe o ibovnică; scena l-a impresionat determinându-l să o evoce, mai târziu, într-o operă literară - Ion: ”Ei bine, Ion își trage originea dintr-o scenă pe care am văzut-o acum vreo trei decenii. Era o zi 16 de început
CONSTELAŢII DE SIMBOLURI ÎN PROZA LUI LIVIU REBREANU ŞI ÉMILE ZOLA by MARIA-TEODORA VARGAN () [Corola-publishinghouse/Science/673_a_1271]
-
lipicios. Ieșisem cu o pușcă la porumbei sălbatici. Hoinărind pe coastele dimprejurul satului, am zărit un țăran, îmbrăcat în straie de sărbătoare. El nu mă vedea...deodată s-a aplecat și a sărutat pământul. L-a sărutat ca pe o ibovnică... scena ma uimit și mi s-a întipărit în minte...” Sora sa, Livia, i-a povestit o altă întâmplare din viața satului: o fată bogată, rămasă însărcinată se căsătorește cu un țăran sărac și leneș, după ce fusese făcută de râs
CONSTELAŢII DE SIMBOLURI ÎN PROZA LUI LIVIU REBREANU ŞI ÉMILE ZOLA by MARIA-TEODORA VARGAN () [Corola-publishinghouse/Science/673_a_1271]
-
lupta pentru împlinirea eului”. Pământul semnifică aspirația personajului spre unitatea primordială. Beatitudinea lui Ion dată de sentimentul de stăpân al pământului, este dublată de anumite structuri lingvistice ce sugerează moartea: ”lutul negru lipicios”, ”mănuși de doliu”. Prețul înfrățirii cu pământul ibovnică este propria singurătate și nefericire a eroului. Încă de mic, Ion era harnic, muncitor, deși sărac, iubește pământul, mai ales în calitatea sa de mamă ”pământul îi era drag ca ochii din cap”, ” Iubirea pământului l a stăpânit de mic
CONSTELAŢII DE SIMBOLURI ÎN PROZA LUI LIVIU REBREANU ŞI ÉMILE ZOLA by MARIA-TEODORA VARGAN () [Corola-publishinghouse/Science/673_a_1271]
-
Dorea să simtă lutul sub picioare, să i se agațe de opinci, să-i soarbă mirosul, să-și umple ochii de culoarea lui îmbătătoare”...”Acum, stăpân al tuturor pământurilor, râvnea să le vadă și să le mângâie ca pe niște ibovnice credincioase”...”Lutul negru, lipicios, îi țintuia picioarele, îngreuindu-le, atrăgându-l ca brațele unei iubite pătimașe”. Punctul culminant al comuniunii îl reprezintă sărutul, gest simbolic prin care Ion își asumă relația cu obiectul posedat: Își coborî fruntea și-și lipi
CONSTELAŢII DE SIMBOLURI ÎN PROZA LUI LIVIU REBREANU ŞI ÉMILE ZOLA by MARIA-TEODORA VARGAN () [Corola-publishinghouse/Science/673_a_1271]
-
gusta...ia în mână un pumn de pământ...îl lasă apoi să curgă încet, vrând parcă să-l cântărească și să-l miroase” Buteau este de fapt un ”Ion francez” în ceea ce privește pasiunea pentru pământ, pasiune transformată în obsesie, pământul devenise ibovnică, fiind asociat cu sexualitatea animalică și nu cu afectivitatea: ”Trecuse un an, și acest prim an de stăpânire fu pentru Buteau o mare plăcere. În nicio vreme, când lucrase pentru alții, nu scornise pământul arându-l atât de adânc: era
CONSTELAŢII DE SIMBOLURI ÎN PROZA LUI LIVIU REBREANU ŞI ÉMILE ZOLA by MARIA-TEODORA VARGAN () [Corola-publishinghouse/Science/673_a_1271]
-
la gât, să se ferească lumea de ei, ar fi murit de mizerie și de răutatea pe care o produce mizeria în sufletul celor condamnați, căci în sufletul nenorocit și simțămintele se nenorocesc. Acolo leproșii ar fi primit nevestele și ibovnicele necredincioase să le spurce cu pofta lor și cu puroiul lor fetid, cu gura fără dinți, cu batjocura pumnilor fără degete, pedeapsă mai cumplită pentru aceste păcătoase decât tăișul gealatului. Dar acestea sunt închipuiri bolnave căci, trecând pe lângă aceste câmpuri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
încât fură oprite din poruncă, după ce-l lămuri pe judecător cu privire la aceasta. Mai era și un alt obicei rău: în acea regiune, fetele nemăritate umblau cu capul descoperit, dar își puneau năframă după căsătorie. Însă, multe dintre cele care erau ibovnice ale preoților sau ale altor bărbați, le erau credincioase ca și când ar fi fost soțiile lor. Și acest lucru era atât de răspândit, încât ibovnicelor nu le era rușine să spună că și-au acoperit capul pentru cutare, chiar dacă toată lumea știa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
umblau cu capul descoperit, dar își puneau năframă după căsătorie. Însă, multe dintre cele care erau ibovnice ale preoților sau ale altor bărbați, le erau credincioase ca și când ar fi fost soțiile lor. Și acest lucru era atât de răspândit, încât ibovnicelor nu le era rușine să spună că și-au acoperit capul pentru cutare, chiar dacă toată lumea știa cine sunt. 89. Din acest obicei se iscau multe rele. Pelerinul îl convinse pe stăpânul ținutului să dea o poruncă încât toate femeile care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
pitulicele“, astfel numite, ba chiar și mai pe față și mai cu numele lor de rușine, pentru dulceața lor, ce amintește parlagiului și măcelarului, puși pe mâncare, pe băutură și pe celelalte, dulceața din chi seaua nevestei de acasă sau ibovnicei. Le-o fi zicând cum le-o fi zicând, eu le culegeam de la prietenii mei din cinstita breaslă a măcelarilor, Costică Culea și Horvath, fiindcă numai două bucăți cât palma din acest mușchi cu sonorități atât de plăcute urechii se
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
Încurajezi o femeie În bucuriile, plăcerile sau volup tă țile ce ți le furnizează, asta ar scădea cumva din valoarea acestor bucurii, plăceri sau voluptăți. Dimpotrivă, aș zice! Dar, mai Întâi, nici o femeie de pe lume, zi-i nevastă, zi i ibovnică, zi-i oricum, nu-i chiar atât de bucuroasă și nu-și face o glorie În a avea lângă ea un „golan“ (le-am auzit adesea calificându-ne [așa] Între ele când e vorba de un bărbat care n are
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
și tăt în chișioare cade, ca mâța", asta-i o vorbă ce mult umblă prin popor. Maria încearcă să zâmbească: Să te audă Dumnezeu. Mă... mă mai roade un gând, spune ea după un timp, șovăind, Alexandru... Săndrel... Coconul... "feciorul ibovnicei"... Maria! protestează el cu reproș. Bine! Na, "feciorul din flori"... din... din "floricele"! E bine? Ce-i cu Alexandru? Ce-l tot miglisește și-l tot dăscălește despre "meșteșugul armelor și al domniei"?! se dezlănțuie ea. Că doar nu l-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Scaunului Sucevei"! Voi lupta! Leoaică voi fi! Numai peste cadavrul meu! Numai! Bogdan Paleologu e vlăstar împărătesc, sânge din sângele unui întreg șir de împărați stăpânitori ai unui Imperiu! Maria, potolește-te! "Os domnesc"! râde sarcastic. Să se sature de ibovnice, de țiitoare! "Curvele" astea grozav se pricep să vă îmbrobodească! Parcă ea mai știe care o fi "tatăl"?! Ești rea, Maria! o mustră el. Maruca mama lui Alexandru n-a fost o... o aia, cum zici tu. Mi-a povestit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ce păzea?! Ștefan hohotește ca de-o glumă bună: "Oastea țării?!" Care oaste?! Care țară?! Mai avea țara oaste?!... Oaste aveau boierii, "oastea lor personală". Se războiau între ei ridicând sau alungând domnii, își hrăpeau unul altuia moșiile, chiar pentru ibovnice se războiau... Vânătorii de capete încoronate, mercenarii cu simbrie, se vindeau celui care plătea mai mult. Împărțiți în tabere, scoteau săbiile, se încăierau între ei ca orbeții, pustiiau târgurile; vărsările de sânge, jafurile, omorurile se țineau lanț, că bieții oameni
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Nu! Nu!... strigă Voichița. Ba da! Ba da! Îți vei primi răsplata, curând-curând!... Ștefan e nestatornic în dragoste! Sătul de farmecele tinereții tale, te va lepăda ca pe-o treanță. Îl cunosc eu! N-ai fi nici prima, nici ultima ibovnică din viața lui. Voichița se îndreaptă cu mândrie, strigând: Nu! Nu-i adevărat! Nu-i sunt ibovnică! Ce nu?! Ce nu?! Ești! Ești țiitoarea Domnului! Toată Curtea șușotește! Voichița își șterge cu brutalitate lacrimile ce stăteau gata-gata să se spargă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
dragoste! Sătul de farmecele tinereții tale, te va lepăda ca pe-o treanță. Îl cunosc eu! N-ai fi nici prima, nici ultima ibovnică din viața lui. Voichița se îndreaptă cu mândrie, strigând: Nu! Nu-i adevărat! Nu-i sunt ibovnică! Ce nu?! Ce nu?! Ești! Ești țiitoarea Domnului! Toată Curtea șușotește! Voichița își șterge cu brutalitate lacrimile ce stăteau gata-gata să se spargă și o înfruntă cu mândrie: Măria sa nu s-a atins de mine! Nu s-a atins! Cine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Fugi de-aici! râde homeric ca de o glumă bună. Voichița glăsuiește cu mândrie, răspicat: Jur! Sunt neprihănită! Sunt fecioară! Jur! Maria izbucnește în hohote, ironică, sarcastică: Ha! Ha! Ha! "Fecioara!" "Neprihănita!"... Voichița, rușinată, cu o admirabilă naivitate, se plânge: Ibovnică? Măria sa râde de mine... Ba mă întreabă de mă mai joc cu păpușile, ba zice că-s regina veverițelor, că m-am dat de trei ori peste cap și m-am făcut o zână, ba, că-s o mâță plouată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]