484 matches
-
acuma pui pariu că numai prostii și măgării îți umblă prin creierii ăia ai tăi. Madam Ivenița mi-a povestit dă mai multe cazuri care a auzit ea dă la oameni." " Si câstigase vreunu' dân oamenii ăia la loto?", face icnind a râs cetățeanul. "Nu, bă, nu. Adică nu știu. Da' scosese pă mulți din necazuri, nu mai fă tu caterinci d-astea proaste, fraiere!" Dădu din cap a pagubă, luând termosul și îndesându-l în geanta ei voluminoasă: "Da' acu
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
ricoșă de toc, izbindu-l direct în față, iar cu urechea aceea metalică chiar la rădăcina nasului, taman când se apleca iute, părându-i-se că a văzut tocmai în acea clipă fatală unul din obiectele căutate cu atâta sârg. Icni scurt și-și cuprinse mutra în palme. Simți cum sângele călduț i se prelinge printre degete. Își depărtă mâinile, uitându-se la ele zdruncinat, clipind des din felinare, înlăcrimat de durere. Își vârî mâna în buzunar și scoase de acolo
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
Corect!", aprobă candid Anton. Tot agitându-se, nea Vasile ajunse pe lângă tomberoanele de gunoi. Cu toate că era transportat de un vădit avânt patriotic, zări cele două sticle dosite de Petrică. Se opri din nobilul puseu oratoric cu ochii holbați la ele. Icni uluit ca de o mare minune: Ia uite, ia!". "Ce-i, bre?", se interesă colegul. "Uite, dom'ne, uite! Sticlele, poftim!" "Păi, alea nu-i sticlele mata? Ce te miri așa?" "Ale mele-i, da-i pline." Anton îl privi
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
perete apăru, scris frumos, cu majuscule, următorul îndemn: "BABO, IEȘI LA PENSIE!". Până și virgula o făcuseră vitejii mei! Madam se holbă de am crezut că să-i sară ochii din orbite. Mâna îi coborî de la gură până în dreptul inimii. Icni scurt: "Mi-i rău!". Imediat pe perete apăru un nou mesaj: "NU VEZI ÎN CE HAL AI AJUNS?". Se prăbuși pe fotoliu și trase un gât sănătos de cafea. Cafea își închipuia ea că ar mai fi, însă nu mai
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
aude îndată Roji cântând intenționat cuvintele. Scriem-răspund eu mai mult neatent la întrebare. Scrieți, că nu vă întrerupe nimeni - răspunde bibliotecara. Nu mai avem mult - replic, în timp ce Iozefina își pansa cu batista, prin ciorapul rupt, rana sângerândă. Tremura de durere icnind cu lacrimi în ochii roșii, iar obrajii îi ardeau. Îi dictez o replica din ultima scenă: < Mihai (în timp ce cornul sună prelung și din depărtare îi răspunde altul): Domnii mei, e un trist și stupid accident. Mâhnirea de abia mi-a
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
și ele brusc lucrul, iar cîteva ore mai tîrziu, mînate de un instinct tulbure, puhoaie de lucrători au invadat străzile, apoi s-au reunit pe principalele artere de circulație și au pornit spre centrul capitalei. Inițial, fără nici un scop precis... Icnind și mișcîndu-se cîte puțin, Pablo reuși să se Întoarcă de pe o parte pe cealaltă, fiindcă Îi amorțise brațul. Într-un fel, se simțea stăpîn pe situație, fără să-și dea seama de unde Îi venea această impresie. Peretele de care Își
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
repete de cîteva ori aceeași figură. — Te descurci binișor, Îl lăudă Pablo. — Păi da! Fac treaba asta de vreo zece ani, de cînd idioții de la CIA au simulat un accident de avion, ca să ne dea dispăruți. Repetă saltul și mai icni o dată, de parcă ar fi primit o lovitură Între coaste. De fapt, ne-au luat ostateci, adăugă, fiindcă aveau nevoie de noi pe insulă. CÎțiva s-au Înecat, dar eu am fost mai norocos și mi-am rupt picioarele. Acum vor
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
-i Învelesc trupul. -Ce găsești de râs secătură murdară? Sunt un cerșetor informat și, iată-mă, deși În culmea mocirlei, nu mi-am pierdut interesul pentru...,, -Adică pentru Uniunea aia, cum Îi spune? Și Kawabata izbucnește din nou În râs icnind și tușind. Obrajii lui se umflă și se dezumflă ca niște foale, În ritmul tusei tabagice care-l sâcâie neîncetat. Un șoarece rupt de foame traversează ,,âncăperea,, , cercetând terenul În căutare de hrană. Kawabata Îi dă cu sete un șut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
cu părinții ăștia evrei - că nu-s singur în barca asta, a, nu, sunt la bordul celui mai mare vas transportor de trupe... ia uită-te pe hublouri și ai să ne zărești buluciți claie peste grămadă în cabinele noastre, icnind și gemând și plângându-ne de milă, ai să ne zărești pe noi, feciorii triști și înlăcrimați ai unor părinți evrei, bolnavi până-n măduva oaselor din pricina ruliului de pe aceste mări aspre ale culpabilității - cam așa mă imaginez câteodată pe mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
acesta va fi cel mai de sus, căci trecuseră cinci ani și nu vor fi mulți cei care Își vor aminti numele lui. „Întoarcerea Omului Misterios. Cum a Scăpat Doctor Czinner de Condamnarea la Moarte. Relatare În Exclusivitate“. — Draga mea, icni ea, ținându-se de bară, aparent intimidată de cea de-a doua placă dintre vagoane, de zgomotul metalic și de sunetul vagoanelor legate care se izbeau În tampoane. Vocea ei nu se auzi, așa că Își repetă exclamația Într-un strigăt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
toate patru, și-o luă vuind Înainte, pe drum, cu nouăzeci și cinci de kilometri pe oră, În timp ce zăpada se Închise iar În urma lor, ascunzând boii și căruța și pe omul acela scos din minți de spaimă. — Condu mai Încet, icni Myatt, dar șoferul se Întoarse și rânji În direcția lui, făcându-i semn cu o mână care nu tremura câtuși de puțin. Ofițerii Înșirați la masă, soldații de la ușă, doctorul răspunzând la Întrebare după Întrebare, toate se retraseră undeva departe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
până aproape la genunchi, el se buluci Înainte ca o minge. Ceilalți Îl urmară. Nu era ușor să alergi. Vântul și zăpada erau dușmani care se aliau ca să-i Împingă Înapoi: vântul le tăia elanul și zăpada Îi orbea. Coral icni de durere, lovindu-se de un pilon Înalt de fier, cu un trunchi ca de elefant, care folosea la alimentarea locomotivelor cu apă. Grünlich era mult Înaintea ei, iar Czinner era puțin mai În spate și Își putea auzi efortul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Răscrucea drumurilor apăru brusc În lumina farurilor. Șoferul ezită o fracțiune de secundă În plus, apoi răsuci volanul și făcu mașină să se Învârtă pe două roți. Josef Grünlich se văzu trimis dintr-un capăt al banchetei În celălalt și icni de spaimă. Nici nu mai Îndrăzni să deschidă ochii până când mașina nu ajunse iarăși cu patru roți pe sol. Părăsiseră șoseaua principală și mașina se hurduca pe făgașele unui drum de țară, Împroșcând cu lumina ei dură copacii Înmuguriți și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
de celelalte în camera sufocantă, în timp ce ochii ambilor bărbați erau fixați asupra labiilor acum desfăcute ale vaginului lui Bull. Observară împreună stratificarea orificiului. Felul în care moliciunea uscată a spațiului din spatele genunchiului se topea în striațiile membranale ale vulvei. Bull icni din adâncul pieptului său de taur. Se ridică în picioare, se trânti pe pat și se ridică din nou. Aruncă pe jos volumele groase cu statistici de crichet de pe raft. Făcu o piruetă, se năpusti spre perete, spre Alan și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
roșu, urlă Migu, dar eu n-am nimic cu el. Cristos se ridică, vine spre mine, cade din nou. Se ridică, se prăbușește, îl lovesc cu picioarele-n față, îi sparg nasul. S-au oprit toți și mă privesc. Cristos icnește, sângerează, nu se mai poate ridica. Așa pățesc toți ăștia care se cred Lăcătuș, îi spun. Mă întorc cu spatele. E încă o dată în picioare. 6, are o cărămidă, zice Pipiță. Nu mă nimerește, iar acum m-a supărat rău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
incident cît se poate de banal, Însă a fost un lucru pe care, dacă l-ați descoperi mai tîrziu, mi l-ați putea arunca În față, cu ură și Înverșunare. Parcă vă și văd răsucindu-vă pe scaunul ergonomic și icnind de Încîntare. Sincer să fiu, n-a fost un incident În adevăratul sens al cuvîntului, ci mai degrabă o senzație, sau mai degrabă o senzație În curs de a se contura, și anume faptul că m-am simțit cumva atras
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
harababurii generale. N-am văzut În viața mea un om care să trăiască În condiții atît de asemănătoare cu cele În care trăiesc șobolanii. A deschis o ușă de lîngă rafturi și a scotocit Într-o debara, scormonind cu brațele, icnind și aruncînd diverse lucruri pe podeaua din spatele lui - haine, ghete, un pick-up parțial stricat, un prăjitor de pîine, o groază de reviste Life, și mai multe cutii. Îmi amintea de un cîine care scurmă În țărînă. De cealaltă parte a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
venirea mea, cînd eram Încă țintuit la pat În Hotel, am fost trezit brusc de zgomot și agitație. Ridicînd un pic nasul peste marginea cutiei, am fost uimit să-l văd pe Jerry cu brațele În jurul fotoliului uriaș de piele. Icnind și fără suflu, se chinuia să-l Împingă prin fereastra deschisă. Inițial am crezut că vrea să-l arunce pe Stanley pe geam, și m-am pregătit să aud o bufnitură asurzitoare venind de jos. Însă, În realitate, el nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
de parbriz în timpul accidentului. Își depărtă picioarele și am început să masez meșa de nailon care-i acoperea pubisul, un văl fermecat pentru despicătura acelei doctorițe atât de serioase. Privind-o drept în față - o față a cărei gură insistentă icnea de parcă ar fi încercat să se autodevoreze - i-am mișcat mâna în jurul sânilor. Vorbea acum pentru sine, spunând lucruri fără sens ca o victimă a unui accident cu mințile pierdute. Își ridică sânul drept din sutien, apăsându-mi degetele pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
robinete, dușuri și veceuri. Unii locatari îi erau chiar recunoscători. „A gresit și el“, ziceau. „Dar cine nu greșește?“ Eu îl mai pocneam din când în când, când îl întâlneam pe scări sau mergeam în biroul lui să plătesc întreținerea. Icnea și din ochi îi curgeau lacrimi, dar nu zicea nimic. Nici eu. De pictoriță m-am despărțit după o vreme. Mirosea prea normal. Acum trăiesc cu o maseuză. N-are lanț la țâțe, dar are un tatuaj pe cur. Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
femeie... trebuie să-i fi fost greu, ce să fac, ce să-i zic, n-am trimis-o eu?... de bulangiu, că n-am avut slujbă... am bătut-o când mi-a zis... se aștepta și ea, nici n-a icnit, da’ ... tot femeia mea e, cum s-o las? Ce-i spun ăluia mic, că el știe că mama mi-a luat bicicletă și mama mi-a luat patine și mama... N-ai văzut-o, nu știi, mi-a zis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
ale unei specii bizare... Noi suntem focul... ăla de vreascuri și de putregaiuri și de coceni mucegăiți, de balegă de vacă și de turbă... care te scoate din bordei de fum, c-o ceață sângerie pe ochi, te face să icnești și să-ți dai bojocii afară, da’ foc totuși. - A, noi luminăm... - Nu, ne pârpălim. Ne mai iese din când în când câte-o pălălaie pe gât, suflăm noi cu putere, mai umflăm mușchi și obraji, dar ne ardem numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
pe bucile lui Parker, goale și curate cum se cere de la unul care a avut bursă de studiu pentru fotbal, și trage tot ce reușește să sugă spre fața lui pătrățoasă de băiat de pe-un afiș nazist. Ellis care icnește și horcăie, întors din pensia în care a fost trimis forțat. Capitolul 27 Bărbatul de la Expediții Generale care a cerut să-mi vadă actul de identitate a trebuit, mai mult sau mai puțin, să mă creadă pe cuvânt. Poza de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
depărteze cât mai mult de coastă și să pătrundă cât mai mult în ocean. Însuflețiți de ușurință cu care câștigau teren și de strigătele lui Octar, care se urcase pe prova celei dintâi nave, Te-Onó își dublară eforturile, transpirând și icnind, convinși că, în curând, îi vor ajunge din urmă pe dușmani, îi vor măcelari pe bărbați și le vor violă pe femei. Victoria finală era aproape. Între Octar și pupă Mararei nu mai rămăseseră decât trei sute de metri, cănd Miti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Nu se mai pricepea să-i cunoască pe copiii din clasă? Deși se aștepta să se repeadă la ea, Luana o văzu pe tovarășa așezându-se. Mută ca o stană de piatră. Vându își ridică pantalonii și reveni în bancă, icnind de durere. Se lăsă o liniște de mormânt. Bobocii clasei I, cu abecedarele deschise, așteptau. Prezența masivei învățătoare, în spatele catedrei, devenise și mai însemnată. Când o auziră vorbind parcă nu era glasul ei: Luana Leon, vino aici. Timpul se opri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]