311 matches
-
narațiunii, înainte ca în rol să intre culoarea, investită și aceasta cu o valoare estetică pregnantă”. Criticul de film Călin Stănculescu consideră inspirată distribuirea în rolurile principale a doi actori neprofesioniști, filmul fiind considerat ca "„un frumos exemplu de ecranizare iconoclastă”". În opinia sa, prestația celor doi actori tineri a egalat-o pe cea a marilor nume de pe generic - Clody Bertola, Gheorghe Dinică, Gina Patrichi, Eliza Petrăchescu, Violeta Andrei sau Ovidiu Schumacher. Regizorul Savel Stiopul îl consideră "„un film de-sine-stătător, un
Felix și Otilia () [Corola-website/Science/326267_a_327596]
-
barbare în care erau cântate istoria și războaiele regilor de altă dată; ideile unui cler instruit, care a fost capabil să conducă cancelaria regală și administrația statului; numeroase tratate de dogmatică ce au clarificat discuțiile aprinse asupra doctrinei adopționiste, doctrinei iconoclaste și cea privind natura Trinității; o gramatică în limba națională și o liturghie unificată potrivit ritului roman; cărți liturgice și o Biblie a cărui text latin a fost revizuit; o scriere nouă care s-a dovedit a fi foarte utilă
Renașterea () [Corola-website/Science/298285_a_299614]
-
lui Dumnezeu: Hagia Sofia ("Sfânta Înțelepciune"), Hagia Irene ("Sfânta Pace") și Hagia Dynamis ("Sfânta Putere"). Ea a ars în timpul Răscoalei Nika din anul 532, fiind restaurată în anul 548 de către împăratul Iustinian I. În secolul al VIII-lea, în timpul Crizei Iconoclaste din Imperiul Bizantin, icoanele și frescele bisericii au fost distruse, rămânând cu nimic altceva decât cu o cruce pictată în ulei pe peretele estic. În anul 1453, după cucerirea Constantinopolului de către turcii otomani conduși de sultanul Mahomed al II-lea
Hagia Irene () [Corola-website/Science/333075_a_334404]
-
întreaga Anatolie trecând în stăpânirea turcilor selgiukizi) precum și a cheltuielilor considerabile pricinuite de războaiele cu normanzii italieni și cu pecenegii - salvarea imperiului datorându-se modului extrem de strălucit cu care Alexie Comnenul a reușit să gestioneze toate aceste pericole. În perioada iconoclastă efigia împăratului a fost înlocuită de imaginea lui Hristos, pe avers iar pe revers reprezentările obișnuite au fost înlocuite cu semnul crucii grecești (brațe egale) sau a unei cruci latine pe un soclu cu trei trepte. Popularitatea monedei a ajuns
Solidus () [Corola-website/Science/313343_a_314672]
-
o nuanță mai tonică, Vinea fiind refractar oricărei înregimentări. și-a înjghebat propria echipă în jurul revistei "Contimporanul", pe care o conduce în anii 1922-1932, revistă care devine principală rampă de lansare a scriitorilor moderniști și avangardiști. "Contimporanul" a mobilizat revolta iconoclastă a tinerimii, lovind în tabu-urile burgheze, în platitudinea distins-academică și în modelele "frumosului" mistificator, încărcat de prejudecăți naționaliste și de un ruralism agresiv. Alături de colaborarea scriitorilor români, printre care se pot menționa Barbu Fundoianu, Ilarie Voronca și Ion Barbu
Ion Vinea () [Corola-website/Science/297742_a_299071]
-
îndeplini această funcție timp de aproape trei decenii. Articolele, eseurile și studiile sale critice și filosofice apar în cele mai importante reviste culturale ale epocii : Sept, Temps présent și La Vie intellectuelle. În 1923 publică, la Editura Stock, piesa L'Iconoclaste, în 1925 apar piesele "Un Homme de Dieu," "La Chapelle ardente" și "Le Quatuor en fa dièse". "La Chapelle Ardente" este reprezentată la Teatrul Le Vieux-Colombier în regia lui Gaston Baty. Reprezentată în 1949, piesa "Un Homme de Dieu" va
Gabriel Marcel () [Corola-website/Science/304585_a_305914]
-
1973 se stinge din viață. În ultimele sale clipe este înconjurat de prietenii și discipolii lui cei mai intimi : Paul Ricoeur, Pierre Boutang și Emil Cioran. Postum, îi apare, la Fayard, volumul "Percées vers un ailleurs", care conține piesele "L'Iconoclaste" și "L'Horizon." Filozofie Teatru Critică literară și dramatică
Gabriel Marcel () [Corola-website/Science/304585_a_305914]
-
decât motive vegetale sau peisaje. Începând cu secolul al IX-lea Imperiul musulman începe să cuprindă mai multe popoare, ale căror religii acordă o mare importanță reprezentării umane în cult și în artă, însă o susținere a venit din partea mișcării iconoclaste bizantine (secolele VIII-IX).. După secolul al XII-lea, arta figurativă ia amploare în India, Iran și Imperiul Otoman, în timp ce, după 1350, în Arabia dispare. Comunitatea musulmanilor, ummah, stabilește atitudinea față de artă, în funcție de indicii istorici și politici, astfel, reprezentarea fiind diferită
Aniconismul în Islam () [Corola-website/Science/335359_a_336688]
-
fie lui deopotrivă și chemați pe cine puteți afară de Dumnezeu, dacă spuneți adevărul!”"). Coranul nu abordează problema artei în mod direct, iar faptul că în islam nu s-a pus problema teologiei imaginii în timp ce în lumea bizantină se desfășura criza iconoclastă, arată că imaginea nici nu intra în discuțiile teologice ale musulmanilor. Puterea de creație este exclusiv divină, deoarece în Coran se regăsește ideea conform căreia a crea înseamnă a insufla viață și a produce ceva din nimic („"după ce îi voi
Aniconismul în Islam () [Corola-website/Science/335359_a_336688]
-
și al astronomului Nikolaus Kratzer. În luna august a anului 1528, pictorul revine la Basel și cumpără o casă pe malul Rinului. Cu toate ofertele notabilităților locale, nu se poate hotărî să se stabilească aici. Este din ce în ce mai înfricoșat de violențele iconoclaste determinate de mișcarea Reformei, în care opere de artă din lăcașurile de cult sfârșeau tot mai des în flăcări. În anul 1532, Hans Holbein se stabilește definitiv în Anglia. Cercul clienților săi se lărgește, este acum un portretist renumit al
Hans Holbein cel Tânăr () [Corola-website/Science/301010_a_302339]
-
a fost transformată în moschee. A redevenit biserică după recucerirea orașului de către greci, în timpul primului război balcanic, în 1912. "Bazilica Sfântul Dumitru din Salonic" este renumită pentru cele șase panouri de mozaic datate între perioada ultimei reconstrucții și inaugurarea politicii iconoclaste. Aceste mozaicuri îl reprezintă pe Sfântul Dumitru, cu ctitorii sau cu copiii lor. Mozaicurile reprezintă un strălucit exemplu de artă care a supraviețuit epocii întunecate a iconoclasmului, inaugurată în 730, la peste un secol după moartea lui împăratului Iustinian. O
Biserica Sfântul Dumitru din Salonic () [Corola-website/Science/317660_a_318989]
-
cu trecerea timpului, au accelerat un proces de diferențiere tot mai mare între cele două comunități creștine. Aceste diferențieri atingeau atât aspecte doctrinare, cât mai ales formule liturgice și criterii disciplinare interne. O atare tensiune se manifestase deja în criza iconoclastă din secolul al VIII-lea, provocată de refuzul cultului imaginilor sacre (icoanelor) din partea așa-ziselor „sectoare ale creștinismului bizantin” (iconoclasmul), și apoi în schisma verificată între papa Nicolae I și patriarhul Constantinopolului, Fotie (secolul al IX-lea). Ruptura definitivă s-
Creștinismul în Europa () [Corola-website/Science/329689_a_331018]
-
a supune apoi noua imagine unei descompuneri igrasioase." - Ștefan Borbély Poezia lui Ion Vădan se revendică, neclamoros, din aceea "echinoxistă". Inclus în antologia lui Victor Felea (care a impus în epocă) - "Popas între poeți tineri" (Ed. Dacia, 1975), autorul, fire iconoclastă, fiu de moți, incomod pentru egocentrismul său gâlgâitor, nu se lasă "prins", integrat unui grup sau altul, rămânând nu "un practicant" cât "purtătorul unei conștiințe echinoxiste". Plecarea în provincie, după absolvire, i-a accentuat și mai mult singularitatea (profitabilă în
Ion Vădan () [Corola-website/Science/316049_a_317378]
-
și Occidentul, în general, de imperiul Bizantin. Intrarea papilor în orbita dominației francilor, care a dus Biserica Romei la dobândirea însemnatelor posesiuni teritoriale a comportat totodată și divergențe pe planul orizonturilor spirituale și formulărilor dogmatice (de ex. controversa "Filioque"; criza "iconoclastă") determinând astfel un antagonism tot mai mare cu Bisericile Orientului, care și ele erau coordonate cu puterea imperială a Bizanțului. Schisma din 1054, care a separat Biserica Occidentului - supus papei - de Bisericile Orientului (numite azi ortodoxe) nu a fost decât
Papă () [Corola-website/Science/296846_a_298175]
-
Mezincescu, Wolf Aichelburg, Grigore Popa și alții i-au stimulat interesul și pasiunea spre formele novatoare ale poeziei, prozei și picturii din primele decenii ale secolului trecut. Epistola trimisă lui Camil Baltazar (1902-1977) clarifică opțiunile din tinerețe, curiozitatea pentru aspectele iconoclaste ale artei noi și fixarea într- un realism dur, neconcesiv și perfect adecvat naturii sale. Această epistolă e generată de o intervenție publicistică aparținând cronicarului literar Alexandru Căprariu (1929-1988), care observă cu discernământ și eleganță itinerariul lui Ion Vlasiu în
Întregiri la bibliografia lui Ion Vlasiu by Nicolae Scurtu () [Corola-journal/Memoirs/5617_a_6942]
-
dat ocazia lui Offenbach și lui Crémieux să-și popularizeze ideile în paginile ziarului "Le Figaro" și a contribuit în mod hotărâtor la celebritatea operei. Pentru Richard Wagner, care se dedicase creării de noi mituri pe bazele celor vechi, atitudinea iconoclastă a lui Offenbach a fost probabil insuportabilă. Având o socoteală mai veche cu Offenbach, care ridiculizase muzica sa în parodia "Muzicianul viitorului" din 1860, Wagner a compus în 1870 o farsă muzicală prin care își revarsă veninul împotriva compozitorului, persiflându
Orfeu în infern (operetă) () [Corola-website/Science/304517_a_305846]
-
între partea catolică, reprezentată de cardinalul de Lorena și partea protestantă, reprezentată de Théodore de Bèze, dar nici un acord nu este acceptat. Se autodizolvă fără aprobarea Caterinei în 13 octombrie 1561 , iar incidentele se multiplică în provincie împărțite în acte iconoclaste și violențe fizice. În 16 noiembrie 1561 masacrul de la Cahors, în care își pierd viața treizeci de protestanți confirmă acest eșec. În 17 ianuarie 1562, Edictul de la Saint-Germain-en-Laye, permite protestanților, practicarea cultului lor în sate și în suburbiile orașelor. Cu
Carol al IX-lea al Franței () [Corola-website/Science/312545_a_313874]
-
lei din aur, ca și cum părea că cobora treptat din cupola sălii până ajungea la nivelul pardoselii. Principala Poarta a Palatului Imperial era o poartă din bronz, fiind refăcută în secolele VI-X, deasupra fiind construită o capela. Până în timpul crizei iconoclaste, poarta era decorată cu portretul lui Hristos. Principala piață publică din Constantinopol era Piața Augusteon construită în secolul IV și refăcută de Iustinian, unde a fost ridicată o statuie ce putea fi văzută la o zi distanță pe mare. În
Imperiul Roman de Răsărit () [Corola-website/Science/296775_a_298104]
-
o amenințare serioasă pentru interiorul țării. A fost nevoie de apariția unei alte civilizații, cea a turcilor selgiucizi, pentru a alunga în mod definitiv forțele imperiale din Anatolia estică și centrală. Secolul al VIII-lea a fost dominat de controversa iconoclastă. Icoanele au fost interzise de împăratul Leon al III-lea Isauricul, provocând revolte ale iconofililor/iconodulilor pe întreg cuprinsul imperiului. Mulțumită eforturilor împărătesei Irina, în 787, a fost convocat al doilea conciliu de la Niceea. Atunci s-a afirmat că icoanele
Imperiul Roman de Răsărit () [Corola-website/Science/296775_a_298104]
-
Atunci s-a afirmat că icoanele pot fi venerate, dar nu și idolatrizate. Irina a încercat și o alianță prin căsătorie cu Charlemagne al Francilor, care ar fi dus la unirea celor două imperii, dar planul ei a eșuat. Controversa iconoclastă a reapărut la începutul secolului al IX-lea, dar a fost rezolvată odată pentru totdeauna în 843. Aceste controverse nu au ajutat, în nici un fel, la îmbunătățirea relațiilor cu biserica romano-catolică și Sfântul Imperiu Roman, care începeau să câștige tot
Imperiul Roman de Răsărit () [Corola-website/Science/296775_a_298104]
-
au luptat pentru apărarea micii proprietăți țărănești libere împotriva dynatilor (puternicii) din rândurile aristocrației. Ascensiunea aristocrației a rezultat în urma subminării , dizolvării comunităților rurale și presiunii exercitate de dynati. Dynatii, înalți funcționari din theme, beneficiari ai secularizării bunurilor monastice în urma crizei iconoclaste, au devenit mari stăpâni de domenii. Leon al VI-lea, nevăzând pericolul, a anulat vechile restricții impuse dregătorilor militari până atunci de a achiziționa bunuri imobiliare. A abrogat dreptul de preemțiune și a grăbit declinul comunităților rurale. Țăranii cădeau astfel
Imperiul Roman de Răsărit () [Corola-website/Science/296775_a_298104]
-
în public. Apoi, l-a exilat în Chersones, unde a murit la scurt timp. La începutul secolului al VIII-lea, papalității i s-a oferit un prilej favorabil pentru a scăpa de sub tutela Bizanțului. Constantinopolul era atunci devastat de luptele iconoclaste. Papalitatea și-a căutat un aliat în Europa Apuseană. Acel aliat avea să fie Pepin cel Scurt din Franța de azi. Scopul lui Pepin era să ocupe tronul franc și să-i alunge pe merovingieni. Acesta a fost în cele
Imperiul Roman de Răsărit () [Corola-website/Science/296775_a_298104]
-
a aristocrației. După ce a fost aruncat în închisoare, acesta a cerut ajutor lui Carol cel Mare. Carol a intervenit și l-a repus pe papa pe scaunul pontifical. Între timp, Bizanțul se confruntă cu propriile probleme interne generate de criză iconoclastă și cu ascensiunea Hanatului Bulgar pe plan extern. Constantin al V-lea s-a preocupat în prima domnie a sa de problemele de pe frontieră orientală. A condus 9 campanii împotriva hanatului, aducându-l în pragul prăbușirii. Dar moartea sa din
Imperiul Roman de Răsărit () [Corola-website/Science/296775_a_298104]
-
iconoclaști că Leon III, Constantin V, Leon V, Mihail II, și Teofil erau originali din Siria, Armenia sau din Frigia. Împărătesele Irina și Teodora care au restabilit cultul icoanelor erau din Grecia și Asia Mică. Instrumentul utilizat în aplicarea măsurilor iconoclaste a fost armata, cu soldați recrutați din provinciile orientale. Chiar și musulmanii au fost influențați, califul arab Yazid II interzicând venerarea icoanelor în bisericile creștine din califat. Cauze materiale/politico-ideologice : dezvoltarea cultului icoanelor a determinat populația să aibă din ce în ce mai puțină
Imperiul Roman de Răsărit () [Corola-website/Science/296775_a_298104]
-
și împotriva călugărilor, fiind obligați să se căsătorească. Averile mănăstirilor au fost secularizate, iar mănăstirile au fost transformate în cazărmi și arsenale. Mulți călugări au emigrat în Grecia sau în sudul Italiei, ori în Cipru. Leon IV a continuat politica iconoclastă. Sub regența preluată de împărăteasa Irina în numele lui Constantin VI, cultul icoanelor a fost restabilit de către patriarhul Tarasios în urma conciliului ecumenic de la Constantinopol din 786 și de la Niceea în 787. Relicvele au fost reașezate în biserici, mănăstirile au fost reabilitate
Imperiul Roman de Răsărit () [Corola-website/Science/296775_a_298104]