288 matches
-
și semnează edictul. Constantin V l-a înlăturat pe Leon III și i-a continuat politică. A convocat un sinod ecumenic la Constantinopol în 754 la care nu au participat patriarhii și nici papa. Astfel, a fost desemnat un patriarh iconoclast care a adoptat hotărârea care condamnă icoanele. De atunci, era interzisă fabricarea icoanelor. Cei care le fabricau erau pedepsiți, excomunicați, depuși din funcții ecleziastice, judecați că adversari ai lui Dumnezeu și era pronunțată anatema. Icoanele și picturile au fost arse
Imperiul Roman de Răsărit () [Corola-website/Science/296775_a_298104]
-
Dumnezeu i-a părăsit pentru că ei aveau picturi și icoane cu sfinți, Iisus, Maica Domnului. A ordonat imediat ca icoanele șă fie distruse. Au apărut certuri între împărat și patriarh. În acel moment, Imperiul Bizantin era împărțit în două tabere: iconoclaștii (cei ce voiau să distrugă icoanele), conduși de împărat, și iconodulii (cei ce se închinau icoanelor și le apărau), conduși de Patriarhul Constantinopolului. În timpul luptelor iconoclaste, bisericile răsăritene nu aveau icoane și nici nu erau pictate, dar aveau o cruce
Istoria creștinismului () [Corola-website/Science/318062_a_319391]
-
nu erau pictate, dar aveau o cruce pictată cu ulei sau vopsea ce indica direcția răsăritului . În cele din urmă luptele au luat sfârșit, în anul 787, prin Al Doilea Conciliu de la Niceea, totuși, au apărut și Patriarhi ai Constantinopolului iconoclaști, iar luptele au continuat, sfârșindu-se cu adevărat abia în anul 843, cu victoria iconodulilor .Aceste lupte sângeroase au lăsat urme adânci imperiului și relațiilor sale cu Occidentul, mai ales că Biserica Apuseană nu acceptase iconoclasmul, aceasta fiind una din
Istoria creștinismului () [Corola-website/Science/318062_a_319391]
-
cel de-al doilea punct a decis să recomande Ministerului Educației și Cercetării elaborarea și implementarea unei norme interne (circulară, instrucțiune), într-un timp rezonabil, prin care să reglementeze prezența simbolurilor religioase în instituțiile de învățământ public. Au urmat din partea "iconoclaștilor" mai multe apeluri, scrisori și intervenții televizate, finalizate într-o scrisoare privind recomandarea CNCD legată de retragere a simbolurilor religioase din școlile publice, adresată ministrului Educației și Cercetării, care încercase să paseze răspunderea, într-o chestiune atât de fierbinte, Parlamentului
Cum am spânzurat-o pe Emma Bovary by Doina Jela [Corola-publishinghouse/Science/937_a_2445]
-
tot sunt la păcate, trebuie să-l mărturisesc pe primul, anume că în calitate de reprezentant al unui ong (AZIR, asociație de ziariști afiliată la Asociația Jurnaliștilor Europeni cu sediul la Bruxelles), semnasem după o consultare cam sumară a colegilor, de partea "iconoclaștilor". Ni se părea, mie și unora dintre colegi, citind doar primul lor apel, că ne întâlnim într-un anumită sentiment de nefiresc, de inautentic. Anume acela că după atâta ateism pătruns ca o igrasie până și în pereții lăcașelor de
Cum am spânzurat-o pe Emma Bovary by Doina Jela [Corola-publishinghouse/Science/937_a_2445]
-
fi vreo abreviere, gen Vagoane România?“ „Nu fi iconoclast! Nici vorbă de-așa ceva!“ Era moartă după asemenea cuvinte, rare, delicioase, aproape parfumate. Le folosea de fiecare dată când se simțea bine, iubea sonoritățile lor ample și înfoiate: foaier, abscons, mefient, iconoclast, flamboaiant. Când le rostea, parcă întâlneai o marchiză desfăcându-și corabia rochiei, pânză cu pânză, șiret după șiret, fundă cu fundă, înainte să se lase privită de-admiratorii nocturni. Într-o după-amiază, ne oprisem într-o cofetărie belgiană numai ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Eminescu, piatra de încercare pentru orice exeget tânăr (Eminescu Dialectica stilului, 1984), în spiritul sugestiilor călinesciene, convertite în demers programatic și în principiu ordonator. A adâncit investigația în Modelul ontologic eminescian (1992), pentru ca peste câțiva ani să articuleze un best-seller iconoclast, chiar eretic prin "grila" demitizantă aplicată lui Maiorescu, volum cu impact cert la public, Dubla sacrificare a lui Eminescu (1997), urmat de Controverse eminesciene (2000) și de o investigație istorico-literară mai cumpănită și nuanțată (Mitul Eminescu, 2004), în care același
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
faza oedipiană, se ivește "bastardul", predispus nu la schimbarea lumii, ci la cucerirea ei, în plan literar aflându-ne în plin realism, cu prezența arivistului. Corespondenții din imaginarul poetic ar fi romanticii visători, idilici, geniali, pe de o parte, și iconoclaștii avangardelor de tot felul, pe de alta. Cești din urmă comit perpetuum "paricidul", pe când orfanii care-și caută părinții cei buni sunt visătorii, elegiacii" (p. 159). Am reprodus un amplu citat edificator. Criticul pune în relație analogică (așa cum se vede
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
iată câteva interdicții ce anulează o întreagă tradiție a povestirii polițiste britanice, sedusă frecvent de astfel de soluții exotice ori greu realizabile din punct de vedere tehnic. Conan Doyle ar fi avut toate motivele să se simtă insultat de pretențiile iconoclastului american, de vreme ce el nu s-a sfiit să populeze pagini întregi cu astfel de subterfugii (aluziile lui Chandler la The Sign of Four și The Adventure of the Speckled Band sunt cât se poate de transparente). Aceste interdicții au în
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
îndrumare a liricii tinerilor. Mai sensibil se dovedește față de „morbidețea modernă” a lui Al. A. Philippide și față de evoluția poeziei lui Adrian Maniu, de la faza de contestatar spectaculos al tuturor academismelor din anii 1910-1916 la cea tradiționalistă, de după război, când iconoclastul devine iconodul. Adrian Maniu, căruia i-l alătură ceva mai târziu pe V. Voiculescu, ilustrează excelent o idee din introducerea la antologia Literatura română contemporană: „modernii se tradiționalizează, fără să vrea, tematic, iar tradiționaliștii se modernizează, fără să vrea, în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289977_a_291306]
-
a viziunii sale (Tudor Arghezi, n.n.) despre om și lume, vom face abstracție de pamflet ca strict mijloc polemic"96. Prospectând terenul religiozității, al tensiunilor metafizice exprimate liric, exegetul e interesat în special de pamfletul anticlerical și de înțelegerea spiritului iconoclast. Intră așadar în sfera preocupărilor sale critice textele în care raportarea la real/actual se diluează într-atât în ficțiune încât "satira trece din pamflet în viziune sarcastică și grotesc enorm"97. După departajarea pripită care, în fond, opune polemica
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
de ofensivă. Fără îndoială că episodul claustrării voluntare într-un spațiu mult prea coercitiv pentru un spirit independent precum cel arghezian va constitui o experiență indelebilă și va fi intens exploatat, nu doar de poetul Arghezi, ci și de gazetarul iconoclast a cărui campanie antisinodală îl desemnează drept cel mai înverșunat pamfletar al timpului. Tânărul ieromonah va fi profund decepționat de oamenii și atmosfera din viața monahală pentru că așa cum îi mărturisește Aretiei Panaitescu într-una din epistole visase la libertate spirituală
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
de-a lungul răfuielilor creștine cu "scandaloasa". Iubirea-ură față de femeie (vrăjitoare și servitoare, credulă și credincioasă, diabolică și divină) se reflectă asupra idolului. Iar cine vrea s-o strivească vrea să-și înăbușe pulsiunile. Să răpună animalul din el, demonul. Iconoclastul este, ca regulă generală, un ascet învestit cu o misiune purificatoare, adică opusul unui om al păcii. Violența are un loc important în teologia imaginii, iar adversarii scot iute sabia. De unde latura de "reglare de conturi" și de "crimă pasională
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
la al doilea Conciliu de la Niceea, în 787. Această hotărâre nu va marca sfârșitul războiului civil, care va dura până în 843, "triumful Ortodoxiei". Două părți de înfruntau de mai bine de un secol în lumea bizantină: dușmanii icoanelor, "iconomahii" sau "iconoclaștii", mai numeroși în clerul secular, la Curte și în Armată. Partizanii lor, "iconofilii" sau "iconodulii", mai numeroși în clerul regulat, printre călugări și episcopi. Decretul sau horos-ul adoptat de Părinții conciliari stipulează nu doar că nu este idolatru acela care
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
în "Cel ce m-a văzut pe mine a văzut pe Tatăl" (Ioan, 14, 9). Teologia imaginii nu este decât o christologie consecventă (cum este, la rândul ei, și mediologia însăși, această christologie cu întârziere, reflectată în sfera profană). Valul iconoclast lansat la începutul secolului al VIII-lea a fost ultima mare erezie ce atingea dogma Întrupării. Nu o nega, bineînțeles, dar îi dădea o interpretare limitativă (neadmițând, de pildă, ca traduceri autorizate ale Misterului, decât simbolul Crucii, euharistia și guvernarea
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
exclusiv celei de-a doua persoane a Treimii); Christos dă naștere Bisericii, imagine a lui Christos; Biserica dă naștere icoanelor, imagini care trezesc la rândul lor imaginea interioară a Fiului lui Dumnezeu la cel pe care-l iluminează. Divinul, obiectează iconoclastul, este indescriptibil, de aceea orice imagine a lui nu poate fi decât "pseudo", nu "homo", mincinoasă, nu asemănătoare. Spiritual și invizibil ar fi atunci sinonime. Creștinismul separă acest cuplu imemorial, printr-o revoluție în Revelație. Iată că materia continuă energiile
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
în: didactic, memorativ și devoțional). Pentru a avea un control asupra celor simpli și creduli. Pentru a-i face pe credincioși să participe la liturghie. Apare tema făcută celebră în anul 600 de Grigore cel Mare, în scrisoarea către episcopul iconoclast al Marsiliei, Biblia idiotarum: pictura este pentru neștiutorii de carte ceea ce Scriptura este pentru cărturari pe scurt, Evanghelia săracului. Se răspunde astfel la o dublă cerință: cea a cărturarilor și cea a copiilor. Nu sunt păpușile idolii celor mici, iar
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
degajat pe termen lung, în practica creștină a imaginii, un punct median (deși prost asigurat și mobil, depinzând de paralelogramul forțelor implicate). El ar putea inspira un "tratat de bună folosire a imaginilor pentru uzul tinerelor generații". Este, între deșertul iconoclast și dezordinea idolatră, un fel de strâmtoare pe care după Niceea II au săpat-o, fiecare în maniera sa și succesiv dacă e posibil să-i așezăm într-o linie -, clericii din anturajul lui Carol cel Mare, acei iconoduli moderați
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
Spiritualismul absolut este cel care elimină imaginile, iar Occidentul s-a dovedit destul de refractar la extremismele spirituale. Și bine a făcut. Cum explica pe la 820 autorul Antireticelor, Nichifor, patriarhul Constantinopolului, părintele Bisericii iconodule exilat de Leon al V-lea, împăratul iconoclast voia puteri depline, fără a ține cont de o anumită distincție între temporal și spiritual, Imperiu și Biserică. Nichifor vedea astfel în iconoclasm ceea ce am numi astăzi o "tentație totalitară", dublată de un afront la lucrarea divină de mântuire. Ca
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
individ, ci parte din masă. Nu mai este o ființă rezonabilă, își dezleagă conștiința și-și eliberează delirurile. Decalajul traversează fiecare moment din istoria științelor sau înțelepciunilor. Hughenoții contemporani cu Montaigne, educați și umaniști de altfel, în toiul marelui val iconoclast din 1561, se năpustesc asupra "statuii regelui Ludovic al XI-lea și, ca și cum l-ar fi avut viu în mâinile călăilor, îi tăie brațele, picioarele, iar la urmă capul"37. Alții biciuiesc un crucifix sau o decapitează pe Fecioară. În
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
aceleași gesturi de curând, la noi, la Moscova, la Praga, la Budapesta, împotriva simbolurilor vizuale ale unui alt despotism? Reflexele idolatriei le alimentează pe cele ale iconoclasmului, dar acesta din urmă pare și mai vivace decât dublul lui inversat. Vandalul, iconoclastul sau insurgentul pentru libertate în funcție de simpatii consideră că nu se pot extirpa amintirile unei legitimități fără a distruge imaginile în care aceasta s-a depus. "Poporul francez nu vrea să mai vadă ceea ce nu mai există fiindcă tocmai l-a
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
originile ei religioase imaginea artificială din Occident? Ca și cum Părinții bizantini de la Conciliul Niceea II și-ar continua disputa în fața micului ecran, balansându-ne ad vitam aeternam de la o extremă la alta, între teza homo a iconodulelor și teza pseudo a iconoclaștilor. Dacă icoana este sau nu validă, și în ce limite, acesta rămâne nucleul logic al dezbaterilor contemporane despre audiovizual. Cum să înțelegi actualitatea fără să iei față de ea o distanță de cel puțin două secole? Douăsprezece teze despre noua ordine
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
opere de artă de o valoare inestimabilă; însă, pe de altă parte, disputa iconoclastă a consemnat un remarcabil factor pozitiv, acela al constituirii unei arte sacre concepute pe principii canonice stabile, care persistă până în zilele noastre. În final, importanța procesului iconoclast a mai constat și în fundamentarea teologică a icoanelor precum și în oficializarea statutului de artist iconograf, ca promotor al imaginilor sacre, cu multiple funcțiuni, atât de ordin cultic și artistic, cât și didactic 387, servind la o mai bună înțelegere
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
lor reformatoare, au eliminat aproape total reprezentările artistice din cadrul mișcării religioase pe care o instauraseră: protestantismul. În ciuda indiferenței manifestate cu privire la rolul imaginilor sacre în cadrul cultului creștin, Luther admitea reducerea importanței acestora, susținând de altfel că nu are nici o legătură cu iconoclaștii 418. În schimb, Calvin s-a declarat ferm împotriva imaginilor din biserici, pledând pentru eliminarea totală a acestora 419. În ansamblu, poziția acestor personalități a impulsionat, pe de o parte, dezvoltarea unui nou curent iconoclast, căruia i-au căzut pradă
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
nu are nici o legătură cu iconoclaștii 418. În schimb, Calvin s-a declarat ferm împotriva imaginilor din biserici, pledând pentru eliminarea totală a acestora 419. În ansamblu, poziția acestor personalități a impulsionat, pe de o parte, dezvoltarea unui nou curent iconoclast, căruia i-au căzut pradă numeroase reprezentări sacre ale trecutului, însă, pe de altă parte, a determinat un răspuns pe măsură al catolicismului, care în perioada 1545-1563 a convocat cunoscutul Conciliu de la Trento. Acesta avea misiunea stabilirii unor norme morale
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]