60 matches
-
scenografiei, iar alteori au venit în avanscenă, jucându-și vădit rolul politic. Prin aceste controverse, din păcate finalizate tragic pentru unii protagoniști (cu întemnițare și condamnare la moarte), s-au decantat următoarele aspecte în plan teologic și teocratic: 1. Victoria iconodulilor și a teologiei icoanei, în secolul VIII, a impus doctrina iconologică, în baza tradițiilor apostolice și patristice, ele însele situate la confluența dintre filosofia antică a imaginii, interpretarea sa iudeo-creștină și iconografia religioasă, bazată pe epifaniile divine; 2. Prin textele
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
liricii tinerilor. Mai sensibil se dovedește față de „morbidețea modernă” a lui Al. A. Philippide și față de evoluția poeziei lui Adrian Maniu, de la faza de contestatar spectaculos al tuturor academismelor din anii 1910-1916 la cea tradiționalistă, de după război, când iconoclastul devine iconodul. Adrian Maniu, căruia i-l alătură ceva mai târziu pe V. Voiculescu, ilustrează excelent o idee din introducerea la antologia Literatura română contemporană: „modernii se tradiționalizează, fără să vrea, tematic, iar tradiționaliștii se modernizează, fără să vrea, în expresie”. De
STREINU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289977_a_291306]
-
turcilor selgiucizi, pentru a alunga în mod definitiv forțele imperiale din Anatolia estică și centrală. Secolul al VIII-lea a fost dominat de controversa iconoclastă. Icoanele au fost interzise de împăratul Leon al III-lea Isauricul, provocând revolte ale iconofililor/iconodulilor pe întreg cuprinsul imperiului. Mulțumită eforturilor împărătesei Irina, în 787, a fost convocat al doilea conciliu de la Niceea. Atunci s-a afirmat că icoanele pot fi venerate, dar nu și idolatrizate. Irina a încercat și o alianță prin căsătorie cu
Imperiul Roman de Răsărit () [Corola-website/Science/296775_a_298104]
-
a adoptat hotărârea care condamnă icoanele. De atunci, era interzisă fabricarea icoanelor. Cei care le fabricau erau pedepsiți, excomunicați, depuși din funcții ecleziastice, judecați că adversari ai lui Dumnezeu și era pronunțată anatema. Icoanele și picturile au fost arse , iar iconodulii au fost torturați, întemnițați sau executați.În biserici erau pictate doar scene din natură. Au fost luate măsuri severe și împotriva călugărilor, fiind obligați să se căsătorească. Averile mănăstirilor au fost secularizate, iar mănăstirile au fost transformate în cazărmi și
Imperiul Roman de Răsărit () [Corola-website/Science/296775_a_298104]
-
Constantin al VI-lea. Când Constantin al V-lea a murit în septembrie 775, Leon a fost înscăunat pe tron la vârsta de douăzeci și cinci de ani. Leon, deși iconoclast (care nu venera icoanele), a urmat o politică de moderație către iconodulii (cei care au venerat icoanele), dar politicile sale au devenit mult mai dure în august 780, când mai mulți curteni au fost pedepsiți pentru venerarea de icoane. Potrivit tradiției, el a descoperit icoane ascunse printre posesiunile Irinei și a refuzat
Irina Ateniana () [Corola-website/Science/307020_a_308349]
-
sub autoritatea puterii civile. El însărcină pe lectorul Ioan Morocharzanicos Grammaticus (supranumit “Hylilas”), să adune materialul împotriva cultului icoanelor. În toamna lui 814 are loc la Constantinopol o adunare între iconoclaști, care îl aveau de partea lor pe împărat și iconoduli reprezentați de Sfântul Patriarh Nicefor al Constantinopolului, Sfântul Mitropolit al Sardelor, Euthymios și Sfântul Teodor, egumenul mănăstirii Studion din Constantinopol. În cursul acestei conferințe se remarcă Sfântul Teodor care contestă deschis dreptul împăratului de a se amesteca în treburile Bisericii
Leon al V-lea Armeanul () [Corola-website/Science/306920_a_308249]
-
curente care a clătinat fundamentul creștinismului: iconoclasmul secolelor VIII-IX. Acest curent își are începutul deja înainte de domnia împăratului Leon al III-lea (717-741), dar care în timpul acestui împărat a luat o mare amploare, acesta persecutându-i pe partizanii cultului icoanelor ("iconoduli"). ul însemna, la acea vreme, dorința de respectare a poruncii a doua din Decalog: Expansiunea iconoclasmului a avut mai multe cauze. Diferite scrieri sugerează că cel puțin o parte a motivului pentru înlăturarea icoanelor pare să fi fost înfrângerile militare
Iconoclasm () [Corola-website/Science/305657_a_306986]
-
lui identitate". Sensibil se dovedește criticul și față de morbidețea modernă" a lui Al. Philippide și de evoluția poeziei lui Adrian Maniu de la faza de contestatar spectaculos al tuturor academismelor din anii 1910-1916, la cea tradiționalistă de după război, când iconoclastul devine iconodul. Adrian Maniu (și îl adaugă mai târziu și pe V. Voiculescu) ilustrează excelent ideea lui Vladimir Streinu din citata introducere la antologia Literatura română contemporană, potrivit căreia modernii se traditionalizează, fără să vrea, tematic, iar tradiționaliștii se modernizează, fără să
Vladimir Streinu () [Corola-website/Science/297567_a_298896]
-
sfinți, Iisus, Maica Domnului. A ordonat imediat ca icoanele șă fie distruse. Au apărut certuri între împărat și patriarh. În acel moment, Imperiul Bizantin era împărțit în două tabere: iconoclaștii (cei ce voiau să distrugă icoanele), conduși de împărat, și iconodulii (cei ce se închinau icoanelor și le apărau), conduși de Patriarhul Constantinopolului. În timpul luptelor iconoclaste, bisericile răsăritene nu aveau icoane și nici nu erau pictate, dar aveau o cruce pictată cu ulei sau vopsea ce indica direcția răsăritului . În cele
Istoria creștinismului () [Corola-website/Science/318062_a_319391]
-
răsăritului . În cele din urmă luptele au luat sfârșit, în anul 787, prin Al Doilea Conciliu de la Niceea, totuși, au apărut și Patriarhi ai Constantinopolului iconoclaști, iar luptele au continuat, sfârșindu-se cu adevărat abia în anul 843, cu victoria iconodulilor .Aceste lupte sângeroase au lăsat urme adânci imperiului și relațiilor sale cu Occidentul, mai ales că Biserica Apuseană nu acceptase iconoclasmul, aceasta fiind una din cauzele Marii Schisme din anul 1054 . Marea Schismă din 1054 este un eveniment ce a
Istoria creștinismului () [Corola-website/Science/318062_a_319391]