59 matches
-
Gombrich le consideră linguistics of the image. În literatură, acest tip de limbaj importă elemente ale discursului pictural pentru a spori accesul la vizibilitatea expresiei verbale. Se poate vorbi astfel despre o anume: lingvistică a imaginii și despre o anume iconologie a textului care se întâlnesc, pe un teritoriu comun, despre care Jacques Derrida crede că este al scriiturii . Un teritoriu în care, printr-o mișcare lentă, ceea ce tinde să se adune sub numele de limbaj începe să se lase exprimat
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2196]
-
scrierea din paginile cărților. Tot din această perspectivă, prin felul în care contorsiunile lumii, tensiunea mâinii sau starea de spirit a lui Velasquez, Hals ori Petrașcu lasă urme în formele imaginii, pictura nu mai este nici lingvistică a imaginii, nici iconologie a textului, ci trece în teritoriul despre care Derrida crede că este al scriiturii. Din aceeași perspectivă, se pare că acest ceva, adică scriitura, ca obiect de studiu al gramatologiei este:.Ea detronează vorbirea, în sensul gramatologic al cuvântului, din
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2196]
-
opera lui Tom Phillips. Această secvență constituie o articulație importantă în construcția lucrării, pentru că atrage atenția asupra comunicării prin ceea ce W.J.T. Mitchell consideră că este limbajul vizibil, aflat la limita dintre o anume lingvistică a imaginii și o anume iconologie a textului care se întâlnesc, pe un teritoriu comun, despre care Derrida crede că este al scriiturii. Se consideră că plasarea cercetării în acest teritoriu, în care sunt denumite gesturile fizice ale în-scrierii literale, pictografice sau ideografice, în care este
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2196]
-
să le ceară zeilor indurare? "Natură, esti zeița mea, doar ție Și legii tale îmi închin viață" (Regele Lear, I, 2) Russell A. Fraser în Shakespeare's Poetics în Relation to King Lear ("Poetica lui Shakespeare în raport cu "Regele Lear") discuta iconologia piesei și conceptele de providența, ordine, soarta, anarhie, voința. Paul Scofield interpretează rolul regelui Lear într-o producție brechtiană în regia marelui Peter Brook, la Stratford și Aldwych. Zoe Dumitrescu-Bușulenga în Influențe shakespeariene în trilogia dramatică a lui Delavrancea, în
by William Shakespeare [Corola-publishinghouse/Science/1030_a_2538]
-
locului omului în lume“ - s-a recurs la potențarea semantică a vechii „antropologii“, care se rezumase la „istoria naturală a omului“, înțeleasă ca sumă a cunoștințelor privind originea și evoluția sa biologică. - În momentul apariției sale, la sfârșitul secolului XVI, „iconologia“ nu era decât un repertoriu de simboluri și alegorii de tip plastic sau, cum o numea autorul ei, Cesare Ripa, o „enciclopedie-etalon a personificărilor“. Dar în afara interesului pentru „imagine“ (la care trimite etimonul eikon), ce mai are ea comun cu
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
nu era decât un repertoriu de simboluri și alegorii de tip plastic sau, cum o numea autorul ei, Cesare Ripa, o „enciclopedie-etalon a personificărilor“. Dar în afara interesului pentru „imagine“ (la care trimite etimonul eikon), ce mai are ea comun cu iconologia din secolul nostru, căreia Panofsky îi fixează ca sarcină căutarea „semnificației ultime a fenomenului artistic“ (situată dincolo de intenția artistului) și stabilirea relației ei cu spiritul obiectiv al epocii? În cazul „peratologiei“ lucrurile stau la fel. Născându-se în marginea radicalului
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
Sculptorul realizează o aparentă cezură între capul poetului, a cărui privire se proiectează vizionar în zare, și blocul de piatră, stânca pe care sunt înlănțuite prometeic trupurile, corpul propriei sale creații. Sculptorul reia mitul lui Prometeu -, vehiculat în literatura și iconologia romantică -, al geniului pedepsit pentru cutezanța sa, însă îl deturnează simbolist. Corpurile înlănțuite, cărora Mircea Deac le atribuie o funcție alegorică, stau sub semnul unui prizonierat dureros al materiei, sunt suferinde, asemeni corpurilor antrenate într-o spirală haotică din cele
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
denudarea corporalității ca simbol negativ al carnalității amorului, ci dimpotrivă, într-un registru înalt, alegoric, al inocenței. Este evidentă transpunerea simbolică a unui topos precum Amor sacru- Amor profan (Dragostea spirituală-Dragostea profană) care apare codificată alegoric în secolul XVI în iconologia lui Ripa ca binom antitetic Fericirea Scurtă- Fericirea Veșnică. Un singur element păstrează din acest topos Cecilia Cuțescu- Storck, raportul simbolic inversat prin care nuditatea corespunde purității, fiind conotată pozitiv, iar vestimentația în iconografia lui Ripa somptuoasă, la Cecilia Cuțescu-Storck
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
paradoxal de chiar lumina sfințeniei, complicitate care ține de estetica decadentă a supralicitării tensiunii dintre contraste. Putem împinge mai departe această situare într-o lectură verticală a tabloului, prin împărțirea sa între cele două volete, urmărind o altă analogie. În iconologia tradițională, la picioarele crucii pe care este răstignit Mântuitorul apare un craniu, alegorie a vechiului om, încarnat în persoana lui Adam, pe care, prin sacrificiul său, Iisus îl eliberează. Inversând ordinea de lectură a voletelor, avem în persoana Sfântului Ioan
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]