261 matches
-
Mitul întâlnește magia ... Un amestec straniu între Commedia Dell’Arte și frenezia unui concert rock ” - The New York Times Saltimbanco - nume ce provine de la sintagma “saltare în banco” (a sări pe bancă) - explorează experiența urbană, sub nenumăratele sale forme: oamenii care locuiesc orașul, idiosincraziile și similaritățile lor, familiile și grupurile sociale, agitația străzii și înălțimile impresionante ale zgârie-norilor. Un spectacol de semnătură, Saltimbanco este inspirat de textura urbană a metropolei și de locuitorii săi colorați. Decisiv barocă din punct de vedere al vocabularului vizual
Cirque du Soleil pentru prima oară în România, cu Saltimbanco! [Corola-blog/BlogPost/96989_a_98281]
-
de o parte, s-a delimitat categoric de modul de a înțelege, de a clasifica și de a promova noțiunile al lui Nicolae Manolescu, liderul șaizeciștilor, și al lui Ion Bogdan Lefter, liderul optzeciștilor. Pe de altă parte, fie din idiosincrazie, fie dintr-o pricină teoretică, i-a ignorat sau s-a pronunțat negativ față de câțiva poeți importanți, din toate generațiile, refuzați în această antologie: Horia Stamatu, Adrian Păunescu, Ana Blandiana, Mircea Dinescu, Horia Bădescu, Dinu Flămând, Ion Stratan, Florin Iaru
Cum înaintează poezia by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8603_a_9928]
-
neistovită de a găsi noi și noi fragranțe. In ambele cazuri este vorba de aceeași problemă spinoasă a identității. Marca identitară a corpului nostru nu trebuie să fie nici impusă, nici absentă. E un echilibru fragil care basculează în exagerări, idiosincrazii, fobii, câteodată cu nuanșe rasiste și sexiste. Political corectness a devenit mai mult decât o marotă, e o obsesie. Nu mai avem dreptul să spunem că japonezii nu miros a nimic, că negrii (termenul e deja incriminant) miros urât, că
Dintre sute de parfumuri? by Diana Gradu () [Corola-journal/Journalistic/7772_a_9097]
-
adversarii politici dându-le diverse chipuri. Și fostul meu profesor Alexandru Piru a scris un roman Cearta cu multe personaje din lumea universitară și literară în ipostaze nu tocmai demne de laudă, după cum Eugen Barbu nu și-a putut înfrâna idiosincraziile literare și și-a așezat confrații, lesne identificabili, într-o hazna, punându-i să facă tot felul de lucruri rușinoase. La Dan Chișu, cheia se află în mâinile lumii mondene. Sunt convins că mulți din anturajul autorului se vor fi
Și vedetele scriu! by Constantin Stan () [Corola-journal/Journalistic/7778_a_9103]
-
lui G. Ardeleanu este susținut și prin violent-expresiva metaforă-simbol "Dumnezeu nu e un imens papagal roșu (sau despre paradoxurile libertății)". Apropierile dintre N. Steinhardt și Dostoievski nu exclud diferențele esențiale, marcate de exeget. "Dacă cei doi scriitori se întâlnesc în idiosincraziile față de socialism, nu același lucru se poate spune în ce privește atitudinea lor față de catolicism. Aici spiritul ecumenic al lui N. Steinhardt se deosebește esențialmente de anticatolicismul pravoslavnicului Dostoievski."7 Exemplele la care recurge cercetătorul sunt relevante: botezul în închisoarea de la Jilava
O carte unică by Maria Cogălniceanu () [Corola-journal/Journalistic/7083_a_8408]
-
lui Radu Cosașu, transmit sentimentul trezirii dintr- o lentoare înșelătoare - o moarte ingenioasă, specifică prezentului. Cartea trădează un bonom predispus la fine extravaganțe, gata oricând să producă expresii memorabile. Pe măsura extravaganței sale delicate, Andrei Pleșu este un atlet al idiosincraziilor tihnite; el adăpostește cu grijă vitalități încordate, activate doar de ceilalți. Spre deosebire de G. Liiceanu, așezat în fotoliul singurătății confortabile, Pleșu are nevoie de energiile celorlalți; el trebuie să socializeze. Altminteri, satisfacția replicii, confecționarea rafinamentului hipnotic, exaltarea stilată, toate acestea nu
Portretul din portrete by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/4337_a_5662]
-
mai sus intră într-un singur sac: Antiliteratura. Or, pentru cine cunoaște poziția estetică și ideologică a lui N. Steinhardt, e limpede că epistemele menționate mai sus îl conțin, îl reprezintă și îi compun... portretul. Scriitorul-monah se poate recunoaște în idiosincraziile lui Marino ca într-o oglindă. Evident că acesta din urmă le exagerează, dar, în linii mari, adevărul nu este altul. Astfel, ceea ce putea părea scandalos la început se poate explica acum mult mai ușor: plasat de Marino în „voga
Idiosincraziile unui pseudoînfrânt. N. Steinhardt văzut de Adrian Marino by Adrian Mureșan () [Corola-journal/Journalistic/4289_a_5614]
-
efecte pur estetice pe seama unei imense suferințe, a unor situații profund atroce”, jurnalul lui Steinhardt nu îi apare altcumva decât ca un „gest lipsit de orice autenticitate”. Ceea ce e logic, dacă utilizezi un astfel de sistem de referințe și de idiosincrazii... Și, până la urmă, de ce ar fi neadevărată formula găsită de Marino lui N. Steinhardt: un mistic livresc? La prima vedere, asta și pare să fie. Și, pe deasupra, și adversar al sistemelor de orice fel (și implicit al structuralismului care nu
Idiosincraziile unui pseudoînfrânt. N. Steinhardt văzut de Adrian Marino by Adrian Mureșan () [Corola-journal/Journalistic/4289_a_5614]
-
nu neagă nici diagnosticul diferențial al celeilalte teorii, și anume activitatea inventivă, de „producere”, nu aceea simplă de „reproducere” a sensului, de către cititor. Spectaculosul acestei din urmă eventualități, a „construirii” sensului, îl seduce în egală măsură. Dacă privim, însă, dincolo de idiosincraziile amintite mai sus, se pune întrebarea: totuși, unde greșește atunci Marino, în logica sa altminteri impecabilă, când ajunge să considere jurnalul lui Steinhardt ca fiind nimic mai mult decât un gest „penibil” și „regret că trebuie s-o spun, chiar
Idiosincraziile unui pseudoînfrânt. N. Steinhardt văzut de Adrian Marino by Adrian Mureșan () [Corola-journal/Journalistic/4289_a_5614]
-
putem vorbi de așa ceva. Spune despre alții ceea ce crede dar câteodată o face, iarăși amuzându-se, din perspectiva vreunuia din personaje. Îi atribuie acestuia părerile lui rele despre unul sau altul, vorbește ca personajul său căruia îi cunoaște limbajul, ticurile, idiosincraziile, toate notorii în societatea bucureșteană. Este cazul lui Al. Piru pe care-l face să intre în scenă ca emițător de păreri dinainte știute despre colegi de catedră (Mitu Grosu, Vicu Mândra) sau despre ce se întâmpla la Institutul de
Despre o lume apusă by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/4457_a_5782]
-
intervenții auctoriale pe care, deși miza volumului, expusă de autor pe manșeta copertei a IV-a, le subînțelege („Am scris această carte cu sentimentul vinovăției și al durerii”), eu una le apreciez foarte puțin. Și nu vorbesc doar în numele propriilor idiosincrazii. E vorba de inconsistența formulei. Mai exact: deși sunt scrise la persoana I, textele de început au, în marea lor majoritate, aerul că sunt relatate de un actant dezangajat. Atenția pentru detalii și mărunțișuri contrastează fericit cu sentimentul că în
Nu chiar până la capăt by Ana Chirițoiu () [Corola-journal/Journalistic/4468_a_5793]
-
Și căsătoria viitorului tată al geniului va să fie, este clar, deductivă. Și, mai mult, om modern fiind, care crede în pedagogia sociologică și nu poate să se încreadă în legea eredității, pe Avito îl frământă zi și noapte temperamentul, idiosincrazia și caracterul pe care trebuie să le aibă colaboratoarea sa. Pentru că de acestea depinde oușorul viitorului geniu; trebuie să fie un oușor ca celelalte, asta e bine în teorie, ca postulat și punct de pornire în pedagogia noastră, pentru înscrișii
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
care dorim s-o proiectăm devine imagine de sine. Este un "camelionism al Sine-lui" ce ne devine însăși esența. Ca efecte putem observa faptul că centrul propriei persoane cade în afara noastră iar conflictele sociale dintre diferite imagini devin conflicte personale; idiosincraziile grupului la care aspirăm devin idiosincrazii personale. Interiorizarea acestor conflicte sociale se adaugă tensiunilor deja existente între Sine și Sine-le social. În aceste condiții identitatea personală devine una pur conjuncturală, eu fiind în bună măsură ei (niște ei determinați
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
imagine de sine. Este un "camelionism al Sine-lui" ce ne devine însăși esența. Ca efecte putem observa faptul că centrul propriei persoane cade în afara noastră iar conflictele sociale dintre diferite imagini devin conflicte personale; idiosincraziile grupului la care aspirăm devin idiosincrazii personale. Interiorizarea acestor conflicte sociale se adaugă tensiunilor deja existente între Sine și Sine-le social. În aceste condiții identitatea personală devine una pur conjuncturală, eu fiind în bună măsură ei (niște ei determinați, ce depășesc cadrul general al amestecului
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
ca act, recte, ca act de conștiință, din care poate, bineînțeles, să decurgă un gest, o acțiune, violentă sau nu, dar esențial dramatică e dialectica actului de conștiință" (pp. 177-178). Trăgând linie și adunând, autorul are mai degrabă preferințe decât idiosincrazii, terenul pe care se mișcă, al eseului, favorizând expunerea și marcarea celor dintâi. Dacă un cronicar are a se confrunta și cu rebuturi textuale ce se cer spulberate, cu produse toxice în câmpul literar, eseistul beneficiază de o totală libertate
Confortul intelectual by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8753_a_10078]
-
de Pascoaes." Comparatist de vocație, Perdigao constată că - dincolo de asemănări și diferențe de destin și cultură - portughezii și românii resimt spontan o misterioasă afinitate psihologică, la primă vedere! Atât unii, cât și ceilalți se manifestă ca personalități comunicative, însă cu idiosincrazii similare, "care provin, poate, din complexul istoric al culturilor periferice". Pe lângă asemenea aserțiuni, ce-și asumă riscul generalizării, există și incitante "studii de caz"; cel mai pasionant mi se pare rolul jucat de primul ambasador al Portugaliei în România, Martinho
Frânturi lusitane - Un studiu comparatist portughezo-român by Virgil Mihaiu () [Corola-journal/Journalistic/8800_a_10125]
-
la teapa lor. Dacă totuși încerci o insatisfacție în cazul lui Lucian Boia este că nu-l poți clasifica, și asta fiindcă, dintre istoricii actuali, el a mers cel mai departe în tehnica ecranării propriilor convingeri. Nimic din simpatiile sau idiosincraziile sale nu răzbat în discursul său. E cel mai aseptic istoric în materie de toxine ideologice. Și-a cenzurat opiniile personale pînă la a le face inexistente. Nu știi dacă e de stînga sau de dreapta, cum nu știi pe
Un autor inclasabil by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8858_a_10183]
-
la unison, comandamentele oficiale. Literatura și, în general, artele nu mai lucrează cu materia de inspirație a autorilor, ci cu temele obligatorii și rețetele de fabricație impuse de activiști. Iar cititorul nu mai reprezintă o entitate autonomă, cu gusturi, preferințe, idiosincrazii literare, ci, de asemenea, o rotiță într-un imens angrenaj. Dacă scriitorii sunt îndemnați să meargă în "documentare" pe șantiere, pentru a compune romane și poeme despre "viața adevărată" din Republica Socialistă România, cititorii devin o instanță judecătorească pretins infailibilă
Esența vieții by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8959_a_10284]
-
apare el în studiile lui Max Weber. Moștenit sau dobândit, transmis pe filiera nobiliară sau câștigat meritoriu, el influențează direct mentalitățile, până la a genera tipuri umane fixe. Cu alte cuvinte, beneficiarii versus cei care devin. Cu toate diviziunile, subdiviziunile și idiosincraziile pe care le generează: ariviști, parveniți, performeri sociali sau culturali, entertaineri și conți, viconți, duci, marchizi, monarhi, grupuri etnice sau minorități sexuale. De aici și până la actualizări stridente - dar nu injuste - nu mai e decât extrem de puțin, iar Vighi nu
Slavici, managerul nostru by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/9351_a_10676]
-
refacere", omul în prima linie de pe frontul tuturor confruntărilor sociale și repliere. Jurnalul este un element important al strategiei scriitorului: enclavă ascunsă unde se poate oricînd retrage, jurnalul e și un stimulent pentru perioadele dese în care scrisul îi provoacă "idiosincrazie", un instrument de orientare tactică pentru viitoarele ofensive ("Nu poți fi informat dacă nu ești în prealabil orientat...", constată luptătorul), o "bază de aprovizionare" cu fapte, planuri, schițe de atac, substanță pentru alte texte: "Ar trebui mai multă subtilitate, mai
Omul în conflict cu lumea și cu sine by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/9362_a_10687]
-
Aparent, ca și în piesa lui Shakespeare: Mult zgomot pentru nimic. Cu toate acestea, regizorul face istoria unui caracter pe durata a șapte zile, înfățișînd deopotrivă regina și omul, autoritatea care reprezintă Marea Britanie și o femeie care are propriile sale idiosincrazii, propriile blocaje maniacale, propriile habitudini. Încă de la prima întîlnire, prim-ministrul este confruntat nu doar cu protocolul înfățișării sale la curte, ci și cu o sensibilitate aparte și cu o inteligență vie și ironică. Remarcabilă este în interpretarea pe care
Farmecul discret al monarhiei by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9711_a_11036]
-
este o firească, naturală reașezare a valorilor literare. Din păcate, nu e vorba despre așa ceva, ci despre politică literară, care, orice semn ar avea (de stânga, înainte, sau de dreapta, după), nu-mi inspiră nici o încredere... Citit fără prejudecăți și idiosincrazii, cu acea seninătate pe care ar trebui s-o recâștigăm ca regim al lecturii, F apare ca un mare roman. Nu este o operă epică perfectă, inatacabilă. Există în cuprinsul său "burți" romanești și denivelări artistice, câteva personaje cu rol
Oameni de piatră by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9725_a_11050]
-
se afla. Ce dacă va trebui să-și ascundă vaginul pentru tot restul vieții? Ce dacă nu se va mai putea căsători? Erau niște lucruri pe care le putea accepta. Era cea mai bună soluție: să-și țină pentru el idiosincraziile personale și răutăcioase, fără să le pună pe seama lumii nevinovate. Prin urmare, își permitea să cânte și să se bucure. Microbuzul gonea printre câmpurile de un verde crud, într-o zi însorită, de primăvară englezească, și toți fremătau la gândul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
dorința lui fierbinte de a cunoaște lumea și oamenii, nu a știut, sau nu a vrut, să caute argumente prin care să Înfrunte ceea ce socotea a fi niște teorii trecătoare ale răpitorului său. Alergase mult; cunoscuse popoare foarte diverse și idiosincrazii foarte diferite și se Întorcea dintr-un lung periplu prin Orient, unde contactul cu chinezii și japonezii reprezentase una dintre cele mai intense și interesante experiențe din viața lui. Chiar așa Îndepărtate cum erau de modul lui de a fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
că experiența mea ar putea fi în firea lucrurilor, la fel cum am aflat mai târziu despre masturbare. Experiența masturbării am trecut-o întotdeauna sub tăcere, chiar și față de amica mea din liceu, singura cărei îi destăinuiam din secretele și idiosincraziile eului meu, ce-l consideram eu însumi cel puțin ciudat sau, mai degrabă, bolnav sau chiar anormal, în bună măsură, aparte față de ceilalți copii, pe care-i studiam îndeaproape. Amica mea de clasă a fost singura căreia i-am vorbit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]