412 matches
-
la alegorie are o tradiție îndelungată (chiar dacă lăsăm deoparte scrieri religioase, referindu-ne numai la literatura cultă). Poate e semnificativ și faptul că primul roman datând din zorii literaturii române fusese conceput cu o cheie alegorică - este vorba de Istoria ieroglifică (1705) al lui Dimitrie Cantemir, care, în opinia lui Constantin Noica, introduce spiritul de critică în spiritualitatea românească, "pînă atunci echilibrată și împăcată (...) cu ceea ce i-a fost dat să fie."1 Mai departe am putea numi Țiganida de Ion
O antiutopie românească by Libuše Valentová () [Corola-journal/Journalistic/7526_a_8851]
-
sale aparținând atâtor științe și discipline (istoria, geografia, orientalistica, logica, filosofia, teologia, muzicologia) au astăzi o valoare mai mult documentară, operele lui literare: Divanul sau gâlceava înțeleptului cu lumea (Iași, 1698, în special partea I, dialogată) și mai ales Istoria ieroglifică (1705) își păstrează și astăzi valoarea nealterată. O parte componentă de primă importanță a artei literare a lui Cantemir o reprezintă stilul său; prin acest stil culminează stilul savant, cărturăresc în limba română, inaugurat de marii cronicari moldoveni, Grigore Ureche
Enigma lui Dimitrie Cantemir by Petru Vaida () [Corola-journal/Journalistic/7251_a_8576]
-
nu s-au bucurat de nici o cronică în revistele culturale și literare din București, dar nici în periodicele din Iași. Ce-i drept, "cantemirologii" (Adriana Babeți, în Bătăliile pierdute. Dimitrie Cantemir, 1978, și Gabriel Mihăilescu, în Universul baroc al "Istoriei ieroglifice". între retorică și imaginar, 2002), au relevat unele din contribuțiile aferente ale lui Dragoș Moldovanu, consacrându-le analize judicioase. În cartea sa din 2002, Dragoș Moldovanu arată că istoricii și criticii literari, istoricii, lingviștii români - de la Aron Densusianu la Emil
Enigma lui Dimitrie Cantemir by Petru Vaida () [Corola-journal/Journalistic/7251_a_8576]
-
cu totul perspectiva asupra stilului lui Cantemir. Motivul: comentatorii nu au cunoscut contextul - nedumerirea generală cu care a fost primit stilul lui Cantemir - relevat de Dragoș Moldovanu abia în cartea din 2002. Cantemir își afirmase clar intenția în prefața Istoriei ieroglifice, într-un text de atâtea ori citat: "Nu atâta cursul istoriii în minte mi-au fost, pre cât spre deprinderea ritoricească nevoindu-mă, la simcea groasă ca aceasta, âpre> prea aspră piatră, multă și îndelungată ascuțitură să fie trebuit am
Enigma lui Dimitrie Cantemir by Petru Vaida () [Corola-journal/Journalistic/7251_a_8576]
-
cuvintelor stil, stilistică, literatură, Cantemir folosea termenele "ritoricesc", "ritorică". Trebuie să precizăm că în epocă prin "retorică", opusă "poeticii", se înțelegea nu numai arta elocinței persuasive, ci și arta de a scrie (frumos) în proză. într-un loc din Istoria ieroglifică, unde un personaj, Hameleonul, citează versuri ale unui autor clasic grec, Cantemir comentează: "Hameleonul meșterșugul ritoricăi în poetică (muta)" (Istoria ieroglifică, ediția P. P. Panaitescu - I. Verdeș, 1965, II, 98). Intenția conștient stilistică la Cantemir este scoasă în evidență și
Enigma lui Dimitrie Cantemir by Petru Vaida () [Corola-journal/Journalistic/7251_a_8576]
-
nu numai arta elocinței persuasive, ci și arta de a scrie (frumos) în proză. într-un loc din Istoria ieroglifică, unde un personaj, Hameleonul, citează versuri ale unui autor clasic grec, Cantemir comentează: "Hameleonul meșterșugul ritoricăi în poetică (muta)" (Istoria ieroglifică, ediția P. P. Panaitescu - I. Verdeș, 1965, II, 98). Intenția conștient stilistică la Cantemir este scoasă în evidență și în subtilul articol al lui Dragoș Moldovanu, Stilizarea citatului biblic în "Divanul" lui Dimitrie Cantemir (analizat și de Adriana Babeți): "O
Enigma lui Dimitrie Cantemir by Petru Vaida () [Corola-journal/Journalistic/7251_a_8576]
-
lui, stilul "contorsionat" nu corespunde unor frământări sufletești, ci este ceva pur tehnic, calculat, "rece", autorul baroc necăutând decât virtuozitatea formală. Această caracterizare se potrivește pe deplin și lui Cantemir. De aceea, poziția unor autori care văd în autorul Istoriei ieroglifice, plecând de la stilul lui "un autor baroc prin patosul și vigoarea sentimentelor, prin dimensiunile zbuciumului sufletesc" (Manuela Tănăsescu, Despre "Istoria ieroglifică", 1970, p. 205, citat de Dragoș Moldovanu în 2002, 190) este, după autorul ieșean, lipsită de temei. Aș adăuga
Enigma lui Dimitrie Cantemir by Petru Vaida () [Corola-journal/Journalistic/7251_a_8576]
-
Această caracterizare se potrivește pe deplin și lui Cantemir. De aceea, poziția unor autori care văd în autorul Istoriei ieroglifice, plecând de la stilul lui "un autor baroc prin patosul și vigoarea sentimentelor, prin dimensiunile zbuciumului sufletesc" (Manuela Tănăsescu, Despre "Istoria ieroglifică", 1970, p. 205, citat de Dragoș Moldovanu în 2002, 190) este, după autorul ieșean, lipsită de temei. Aș adăuga: chiar dacă nu este dedusă din stil, identificarea la Cantemir a unei "crize", a unei sfâșieri lăuntrice (Doina Curticăpeanu, Manuela Tănăsescu, Adriana
Enigma lui Dimitrie Cantemir by Petru Vaida () [Corola-journal/Journalistic/7251_a_8576]
-
Zoe Dumitrescu-Bușulenga), a unui "fior tragic" (Doina Curticăpeanu) mi se pare arbitrară. Cred că este o adevărată performanță de a "împinge" spre tragic un autor atât de vădit dominat de un impuls ludic și estetic cum a fost autorul Istoriei ieroglifice. Lamentația Inorogului (simbolizând pe Cantemir însuși), capturat de Crocodil (Istoria, II, p. 137-139) este un simplu exercițiu retoric, ca și - în mare parte - frumosul discurs-îndemn al Șoimului adresat Corbului (Istoria, II, p. 172-203), cu inserții filosofice (Van Helmont, Aristotel, topoi
Enigma lui Dimitrie Cantemir by Petru Vaida () [Corola-journal/Journalistic/7251_a_8576]
-
în sintaxa lui Dimitrie Cantemir: hiperbatul, în "Studii de limbă literară și filologie", București, Editura Academiei, 1969; Stilizarea citatului biblic în "Divanul" lui Dimitrie Cantemir, în "Anuar de lingvistică de istorie literară", Iași, tom XX, 1969; Sintaxa narativă a "istoriei ieroglifice": structurile dislocate, în "Revista de istorie și teorie literară", 1976, nr. 1 și 1977, nr. 1. 2) în cartea din 2002 (de aici înainte voi folosi sigla: 2002), Dragoș Moldovanu înregistrează peste 40 de autori care au adoptat o asemenea
Enigma lui Dimitrie Cantemir by Petru Vaida () [Corola-journal/Journalistic/7251_a_8576]
-
a patru cai și fărâmat, ca Ion Vodă al nostru, nu înainte însă de a avea loc un duel judiciar între doi cavaleri, biruitorul fiind acela care hotărăște soarta celui care s-a aflat la originea masacrului. Ca și Istoria ieroglifică a lui Cantemir sau Țiganiada lui Budai- Deleanu, Cântarea lui Roland ar trebui rescrisă pe scurt într-o limbă accesibilă tinerilor cititori. E, în definitiv, o poveste încântătoare, plină de fapte mărețe, în care loialitatea e la mare preț, iar
De ce ar trebui să citim La Chanson de Roland by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/4889_a_6214]
-
decalajelor de receptare. Cu toate inconvenientele care decurg de aici. Exemplele sunt numeroase, dar mă limitez la două: cine știe cum ar fi arătat literatura română dacă Dimitrie Cantemir, în locul uneltirilor politice perdante, s-ar fi preocupat să pună în circulație Istoria ieroglifică, sau, de asemenea, dacă Țiganiada, încheiată în 1812, n-ar fi fost publicată (fragmentar) de-abia în 1875-1877? Și cum ar fi arătat limba noastră literară dacă epopeea lui Budai-Deleanu ar fi fost receptată, măcar la 1877, drept ceea ce este
Ion Budai-Deleanu, într-o nouă ediție critică (I) by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/5168_a_6493]
-
plăcută. Nici nu-mi pot explica relativa indiferență a mediului literar față de ea - mai ales a celor care predau literatură veche în multele noastre universități! -, altfel decât prin complexitatea materiei. Cercetătorul se făcuse cunoscut printr-o laborioasă carte despre Istoria ieroglifică a lui Dimitrie Cantemir (Universul baroc al „Istoriei ierogliUce". Între retorică și imaginar, 2002), recenzată la timpul cuvenit de profesorul Mircea Anghelescu chiar în revista noastră. Însă lectura aplicată romanului lui Cantemir părea că îl va duce pe Gabriel Mihăilescu
Monografia unei legende hagiografice by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/6079_a_7404]
-
îndeosebi tehnologice, pretinse de știința sovietică în epoca internaționalismului proletar, de tipul: Popov (și nu Edison) a inventat becul. În viziunea lui Papu, de care au profitat propagandistic Dan Zamfirescu, Paul Anghel, Mihai Ungheanu și alții, romantismul apare în Istoria ieroglifică a lui Cantemir, cu peste un secol înaintea dramei Hernani a lui Hugo, pastelurile lui Alecsandri sunt cele dintâi din lume în genul respectiv de poezie lirică și așa mai departe. Mai recent, de după revoluție, este mitul lui Eminescu, deținut
Miturile istoriei literare by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/4777_a_6102]
-
Revenirea, palidă, la democrație, din august 1944 până în februarie 1945. Guvernarea Petru Groza, în continuare, până în 30 decembrie 1947. După care, cum știm, comunismul se instaurează implacabil.) Cu aceste date, cartea lui Lucian Boia devine automat un fel de istorie ieroglifică. Un roman politic documentar. (Informația fiind extrasă în cea mai mare parte din publicistica vremii, dar și din arhivele serviciilor.) Numai că aici personajele nu mai stau sub deghizament animalier. Ele își poartă, la vedere, numele. Sub care se ascund
Istoria ieroglifică (I) by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4964_a_6289]
-
e surprinzător de vechi în română: a intrat mai întâi în limbă cu varianta prognostic, atestată din 1693, în Foletul novel , calendarul lui Brâncoveanu: „mai adaos-am și alte, ale altor astronomi, prognostice”; aceeași formă apare la Cantemir, în Istoria ieroglifică: „prognosticul doftorului”. Cantemir include termenul în Scara a numelor și cuvintelor streine tâlcuitoare, ca grecism, cu explicația „cunoștință înainte, gâcitoare, gâcire”. Dicționarul împrumuturilor latino-romanice în limba română veche (Gh. Chivu, E. Buză, A. Roman Moraru, 1992) indică sursele posibile ale
Pronostíc și prognóstic by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5522_a_6847]
-
care circulă în toate limbile europene și asiatice importante și continuă să influențeze autori din cele mai diferite domenii. Începând cu vestitele Roman de Renart și Gesta Romanorum, trecând prin textele lui Boccaccio, Chaucer, La Fontaine, Frații Grimm, Cantemir (Istoria ieroglifică) ș.a., minunatele fabule din Kalila și Dimna și-au lăsat amprenta asupra unor capodopere ale literaturii, intrând alături de ele într-un patrimoniu indelebil. Tinere traducătoare O surpriză plăcută fac cititorului volumele traduse din arabă de două nume noi: Oana Ghica
Noi traduceri din arabă by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/5065_a_6390]
-
la filozofi ca Plotin, Heidegger, Kierkegaard etc., la scriitori ca Dostoievski, Camus, Balzac, Iorga etc., la tablouri de Velasquez, Dali, Holbein etc. Sentințele, cugetările, întreaga cohortă gnomică e adesea introdusă ca o concluzie la un eveniment povestit, amintind de Istoria ieroglifică a lui Dimitrie Cantemir. Poate fi, de asemenea, citit și ca roman. În această afirmație, deloc gratuită, atât ca argumente, cât și ca manieră de lucru, am găsit un sprijin și în unele considerații critice ale lui Ion Bogdan Lefter
N. Steinhardt și genul eseistic by Adrian Mureșan () [Corola-journal/Journalistic/3787_a_5112]
-
masa fiecărui parlamentar român ar trebui să existe o antologie de elocință politică tradițională, lectură mai instructivă pe timpul ședințelor, decât presa, somnul și telefonul. Totul se învață, spre a nu rămâne etern la nivelul Struțocămilei din adunarea politică a Istoriei ieroglifice. Lovită grav de degenerescență, retorica parlamentară de azi, la noi, e o caricatură. Efectul ei? - antiseducția. Cauzele trebuie căutate în deformarea personalității sub comunism. Omul nou, brutal, cu un pospai de cultură, gata să acopere adversarul cu invective, acuzator fără
Nevoia de elocință by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/11153_a_12478]
-
raport cu argumentarea și persuasiunea. Este și receptarea un barometru, atât al calității discursului, cât și al libertății opțiunii receptorilor, când libertatea e autentică și nu lozincă goală. Lipsiți de acest privilegiu, auditorii din adunarea politică imaginată de Cantemir (Istoria ieroglifică), hipnotizați de tirania absolută, ,frumos crăngăitul Corbului lăudară și cu multe lingușituri și colachii învățătura-i și înțelepciunea-i peste nouri ridicară (că mai toți supușii de frică obișnuiți sunt, nu ceea ce adevărul, ci ceea ce stăpânul poftește, aceea să laude
Nevoia de elocință by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/11153_a_12478]
-
mai jos decît cel poliglosic. Nu a posedat vocația de scriitor a singurului său veritabil precursor, Dosoftei, dar a avut o forță de a scrie cu totul excepțională, manifestată în cele mai variate domenii. Literatura propriu-zisă se limitează la Istoria ieroglifică (operă postumă, lăsată în manuscris, redactată în 1705) și la cîteva pasaje avîntate din interminabilul dialog filozofic numit Divanul, operă de debut, tipărită la Iași în 1697. Literatura lui se face ecoul involuntar al unei existențe petrecute în puf, la
Barocul pe malul Bosforului: DIMITRIE CANTEMIR by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/4073_a_5398]
-
departe de gloată. Suferințele și neliniștile unui astfel de personaj rămîn cele ale perimetrului de lux în care a avut șansa să trăiască. De la studiul limbilor la literatură: astfel se explică vastul dicționar de neologisme cu care se deschide Istoria ieroglifică - uriașă aventură scriptică, pariu făcut de autor cu el însuși pentru a dovedi că și în limba română se poate scrie ficțiune, cu condiția de a ameliora această limbă, aflată deocamdată într-un stadiu de dezvoltare incipient. Vocația experimentului s-
Barocul pe malul Bosforului: DIMITRIE CANTEMIR by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/4073_a_5398]
-
cititorului o plăcere estetică. Pentru Cantemir, ca și pentru mulți gînditori din secolul al XVIII-lea, literatura însemna punerea limbajului pe portativul retoricii, mariajul dintre regulile exprimării alese și instrumentul comun de comunicare. Singura scriere de ficțiune a autorului, Istoria ieroglifică, a avut parte de o exegeză contradictorie. Tipărită multă vreme după redactarea ei (în 1883, aproape două secole mai tîrziu), ea a părut din capul locului o ciudățenie literară, operă de apartenență incertă, înzestrată cu aura de mister proprie unei
Barocul pe malul Bosforului: DIMITRIE CANTEMIR by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/4073_a_5398]
-
că ar fi o scriere „secretă”, periculoasă pentru autorul ei din punct de vedere politic, și că de aceea Cantemir a ținut-o ascunsă, abandonînd-o în manuscris. La o lectură fără prejudecăți, ipotezele cad pe rînd. Sensul ultim al Istoriei ieroglifice ne apare dacă citim cartea drept ceea ce este ea de fapt - un uriaș exercițiu retoric, întins pe sute de pagini, prin care autorul a încercat să dovedească posibilitatea de a scrie literatură în limba română. Pretextul diegetic care pune în
Barocul pe malul Bosforului: DIMITRIE CANTEMIR by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/4073_a_5398]
-
se observă astăzi cu toată claritatea. Cu un ego hipertofiat, convins că lumea se învîrtea în jurul lui, scriitorul (personaj al povestirii sub înfățișarea Inorogului) a rămas ferm convins în roman că stabilirea compromisului politic cu Brâncovenii (eveniment ce închide Istoria ieroglifică) a însemnat o mare victorie politică proprie, ceea ce e departe de a fi fost adevărat. Mai grav, atunci cînd ajunge în fine Domn, Dimitrie Cantemir își dă, pur și simplu, țara pe mîna unei puteri expansioniste în plin avînt agresiv
Barocul pe malul Bosforului: DIMITRIE CANTEMIR by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/4073_a_5398]