293 matches
-
amoroasă. Pe pământ ca și în cer, el sacrifică himerele pe imensul rug al filosofiei sale materialiste și mecaniciste. El își așază printre primii palatele conceptuale dincolo de bine și de rău. Lumea merge, târâș-grăpiș, pentru că majoritatea oamenilor se mint, se iluzionează, construiesc decoruri de teatru în care-și spun povești. Pentru a nu privi în fața mizeria propriei lor existențe, tragismul destinului lor, ridicolul oricărui divertisment social și ineluctabilitatea dispariției lor anunțate. De unde și delirul lor de invenții, tehnicile puse la punct
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
devină o alternativă împotriva mediocrității și platitudii cvasi generale. „Personajele din povestirea cadru au niște personalități vag conturate care, în ansamblu, au împiedicat încercările unor interpretări consistente. Prin procedeul ramei, Boccaccio ne oferă suficiente informații pentru a-i chinui și iluziona pe critici de-a lungul timpului, fără însă a putea ajunge la soluții definitive. Având această intenție, le conferă celor zece personaje pseudonime (pentru a le proteja reputația, spune el, chinuindu-ne astfel cu bănuiala că ar fi persoane reale
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
la starea de pace, de liniște, de încredere în sine de care nefumătorul se bucură tot timpul. Așa cum explicam mai devreme, fumătorii cred că fumează de plăcere, ca să se relaxeze sau ca să aibă un soi de stimulare. în realitate, se iluzionează. Fumează de fapt ca să-și calmeze chinul lipsei de nicotină. La începutul vieții noastre de fumători, folosim țigara când suntem în societate, ca pe un sprijin. Putem să ne servim de ea ori s-o abandonăm. Și totuși, ciclul subtil
În sfărșit, nefumător by Allen Carr () [Corola-publishinghouse/Science/92303_a_92798]
-
să uite că, atunci când i se permite să fumeze, ar vrea să nu fie fumător. Nu numai că pe cele mai multe țigări nu le savurăm, dar nici măcar nu ne dăm seama că le fumăm. Doar după o perioadă de abstinență ne iluzionăm că ne place țigara (prima pe care o fumăm dimineața, cea de după o masă etcetera). Țigara devine prețioasă doar când încercăm să fumăm mai puțin ori să ne abținem, sau când societatea ne constrânge să nu fumăm (când mergem la
În sfărșit, nefumător by Allen Carr () [Corola-publishinghouse/Science/92303_a_92798]
-
devin țigările într- adevăr prețioase, lată cumplita dilemă a fumătorilor. Nu pot câștiga niciodată, căci sunt obsedați de un mit, de o iluzie. Există un singur mod de a câștiga: să nu mai fumezi și totodată să nu te mai iluzionezi. FUMĂTORUL „EU FUMEZ DOAR LA OCAZII SPECIALE". Da, la început toți facem așa, dar e uluitor cât de rapid crește numărul de ocazii și cum, înainte să ne dăm seama, fumăm în toate ocaziile! FUMĂTORUL „M-AM LĂSAT, DAR DIN
În sfărșit, nefumător by Allen Carr () [Corola-publishinghouse/Science/92303_a_92798]
-
este un decalc, filmarea unui vis (ne-am afla atunci în fața unui naturalism à rebours) ci dimpotrivă, investigarea imaginii reale cu acea forță reactivă specifică visului". Orice lege biologică presupune neapărat fapte de repetiție. Nutrindu-se cu fantasme, Dimov se iluzionează că stăpânește "legile visului"; nimeni însă, nici controversatul Freud, agreat și adoptat de către suprarealiști (pentru tentativa explicării mecanismelor psihanalitice), nici Carl G. Jung, nici Gerhard Adler n-au parvenit să legifereze raporturile dintre inconștient, conștient și subconștient, proces exclusiv al
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
e spiritul pervers care, contrar umilinței creștine, dezintegrează pe om din ordinea harică a demnității și l doboară mai prejos de celelalte făpturi, în locul sacrelor forme ale vieții religioase, el îi pune în față simulacre cu puterea de a-l iluziona și a-l face să nu vadă neantul către care e dus. Adam nu s-a putut înjosi decât dându-se pradă iluziei că ar deveni Dumnezeu prin propria lui natură, cum observă un scriitor din Filocalie. Și toate simulacrele
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
nu vadă neantul către care e dus. Adam nu s-a putut înjosi decât dându-se pradă iluziei că ar deveni Dumnezeu prin propria lui natură, cum observă un scriitor din Filocalie. Și toate simulacrele cu care negativismul culturii moderne iluzionează pe om nu sunt decât aceleași mijloace diabolice de înjosire a lui. Ele se insinuează deopotrivă în nobilul domeniu al artelor, unde chipul și asemănarea lui Dumnezeu în om apar cu mai multă strălucire în această lume. Dintre toate creațiile
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
a înțeles-o, în profunzime, filosoful și teologul grec contemporan Christos Yannaras, în lucrarea Heidegger și Areopagitul. Dacă Heidegger ar fi cunoscut filosofia și teologia Sfinților Părinți, el ar fi constatat că, ocolindu-i, s-a întors, finalmente, spre ei, iluzionându-se că poți regândi Ființa fără Dumnezeu. Părăsise, într-adevăr, filosofia creștină, dar pe cea occidentală. Astfel de observații a putut face Blaga asupra lui Nietzsche. Așadar, transcendența goală din modernism nu înseamnă eliminarea oricărei transcendențe. Or, adepții autonomiei postmodernismului
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Cain. Cine nu crede să arunce ochii în viesparul răzbunărilor din Orientul Mijlociu, unde în plină postmodernitate sacrificiile umane par interminabile, încât nici o lege de drept internațional nu le pot stopa. Lumea ca haosmos e bântuită de violența diabolică. Postmodernii se iluzionează când cred că în haosmos sunt posibile civilizația și cultura. Haosmosul e perpetuă "deconstrucție", ca să mă exprim în jargonul postmodernist, adică eufemistic, iar de-a dreptul spus, e distrugere descompunere, marș entropic către nimic. Violența în lume nu ține de
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
identităților naționale în cadrul Uniunii Europene poate avea o miză majoră, așa cum și-a imaginat, la un moment dat, Jürgen Habermas. Dar s-a constatat că valorile democrației nu elimină naționalul, ci îl întăresc. Gânditori de felul lui Habermas s-au iluzionat că reprimând specificul național, în spațiul Schengen va apărea un specific european, care să nu fie nici germanitate, nici francitate, nici polonitate etc., ci un homo europeus transnațional. De fapt, un homo europeus există de câteva mii de ani, iată
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Din păcate pentru Rorty, dreptate avea Heidegger, fiindcă el nu judeca lucrurile din perspectivă ideologică. Or, e limpede că Rorty părăsește "echilibrul antitezelor", ieșind din zona de transparență și optând, politic și ideologic, doar pentru una dintre părți. Rorty se iluzionează, astfel, că părăsește postmodernismul politic al corecturilor, când, în realitate, îl confirmă, dat fiind că acesta nu este un neutralism nici ontologic, nici dialogic. Rorty îl vede pe Heidegger ca adversar al romanului, al povestirii, deci al democrației, deși avea
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
conștiință națională. Și aici se vede cât de bine a lucrat ideologia comunistă la neantizarea acestei conștiințe. Iar intelectualii care au pus mâna pe frâiele culturii după 1989 s-au trezit în bună companie cu ideologia postmodernistă a stângii americane, iluzionându-se culmea ironiei! că face o politică de "dreapta". Numai că noua stângă culturală din România, neavând obiect de lucru într-un regim el însuși radical stângist, și-a consumat evazionismul într-un experiment estetic care a constat în promovarea
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
îi apar unite treimic, ca în tridentul lui Neptun. Riggs demonstrează că modernizarea, care face gloria civilizației contemporane, este rodul conlucrării celor trei stâlpi de susținere. Lumea nu-și poate permite să renunțe la modernizare, la progres, așa cum s-a iluzionat utopia postmodernistă a postistoriei. Fred W: Riggs reproșează postmodernismului că în loc să-și îndrepte cugetarea și eforturile creatoare spre viitor, a preferat o zăbavă parodică asupra trecutului. Cu mult mai necesară, crede Riggs, nu este o despărțire de modernism, ci, dimpotrivă
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
una incomparabil de periculoasă", provocând un sentiment de apocalipsă mai grav decât la 1789. Însă, fire optimistă, sociologul american paria pe semnele înnoitoare ale unui viitor care să fie altceva decât unul "de aur al consumului nelimitat", spre care se iluziona că ne conduce modernismul. Înarmat cu anchete sociologice, Ray trăiește sentimentul că se află într-un moment de cotitură, provocat printr-o deviere bruscă, în pofida pașilor ascendenți ai progresului, o veritabilă aruncătură "de la tot ce știai și erai, către necunoscut
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
era religios, el era acela care coloniza țările islamice și nu numai. Acum, Orientul rămas religios colonizează Occidentul. Dorind să se unifice, Europa nu se mai recunoaște creștină (prin constituție), ceea ce țările islamice n-ar face niciodată. Occidentul necreștin se iluzionează că poate cuceri Orientul cu forța armelor celor mai sofisticate, cum fac azi americanii și aliații lor în Afganistan sau în Irak. Estimp, europenii atei nu văd că, în realitate, islamul cucerește pașnic Occidentul, slujindu-se de armele democrației, ale
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
estetica lui Blaga, pornind de la cuceririle fizicii cuantice, în imediata vecinătate a teoriei ruperii de simetrie din gândirea savantului-filosof Ilya Prigogine. Numai că principala țintă a lui Nichita Stănescu era poezia, ca axă a lumii în care trăim. Poetul se iluziona că "nici un filosof al lumii nu a criticat metafizica"352. Înțelegem că el viza cu totul altceva decât critica marxistă a metafizicii, care paradoxal, rămânea în metafizică. De fapt, o făcuse, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
se ascunde nimicul, adică moartea. Fantoșele lui Caragiale au o transparență enigmatică, cele ale postmoderniștilor sunt opace. Ele sunt, pur și simplu, simulacre. Simulacre de iubire sunt, firește, aventurile lui Tomas cu cele 200 de femei în care el se iluzionează a căuta diferența, negăsind, în definitiv, decât moartea. El însă va pune capăt "insuportabilei ușurătăți a ființei" acceptând propunerea Terezei de a "fugi" împreună la țară. Este, altfel spus, un "reacționar", căci acționează invers decât țăranii care aspiră să devină
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
fiu lipsit de respect spunând că, dacă este posibil ca Dumnezeu să-și dezvăluie voința celorlalți într-un subiect atât de legat de datoria mea, se poate presupune că mi-o va dezvălui direct mie, întrucât, doar dacă nu mă iluzionez mai mult decât de obicei, este dorința mea sinceră să aflu voința Providenței în această problemă. Iar dacă pot să o aflu, o voi urma! Nu ne aflăm însă în vremea minunilor și cred că mai mult ca sigur nu
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
de un echilibru și o armonie clasice. Elementul surpriză devine aici, fară a eșua în feerie, un vehicul al încântării pure. Liberă de orice intenție extraartistică, nuvela poate aminti povestea indiană (rezumată în Noaptea de sânziene ) a lui Naranda cel iluzionat de Vișnu, Zeul căruia îi pune o întrebare cam prea îndrăzneață, îl trimite pe ermit să îi aducă un pahar de apă. Naranda se duce, dar, uitând de ce a plecat, intră în vorbă cu o fată, se însoară, își construiește
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
cât și pentru omul primitiv. Și azi, ca și atunci, ne dorim stabilitatea, constanța, ducem frica expunerii la pierderi și la lipsuri și mai ales credem, ca și atunci, că prin folosința aurului putem sfida zeii și natura și ne iluzionăm că putem deveni veșnici. Și azi oamenii sunt îngropați alături de podoabele lor din aur, așa cum se întâmpla cu mii de ani în urmă. Aurul înseamnă permanență și exaltare. A avea aur este și azi, în mintea multora dintre noi, un
[Corola-publishinghouse/Science/84957_a_85742]
-
practicarea purei plăceri de a exista - tot atâtea maxime simple și teribil de eficace pe teren existențial... 8 Îmblânzirea morții. Epicurismul se structurează în jurul acestei evidențe: vom muri. Adevăr banal, desigur, dar ocultat de cei mai mulți oameni, care se mint, se iluzionează, trăiesc ca și cum ar fi eterni, se îmbată în existență zbenguindu-se ca niște ludioni fără moarte, deformează realitatea, practică negarea, se lasă duși în voia bovarismului, excelează în rea-credință, fac orice numai să nu privească moartea în față. În Scrisoarea
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
amoroasă. Pe pământ, ca și în cer, el sacrifică himerele pe imensul rug al filosofiei sale materialiste și mecaniciste. El își așază printre primii palatele conceptuale dincolo de bine și de rău. Lumea merge, târâș-grăpiș, pentru că majoritatea oamenilor se mint, se iluzionează, construiesc decoruri de teatru în care-și spun povești. Pentru a nu privi în față mizeria propriei lor existențe, tragismul destinului lor, ridicolul oricărui divertisment social și ineluctabilitatea dispariției lor anunțate. De unde și delirul lor de invenții, tehnicile puse la
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
volumul următor. În răstimp, poetul este vizitat chiar de gândul că filonul creativității sale a secat. Tăcerea aceasta trebuie înțeleasă ca refuz al unei istorii la care poetul tânăr aderase sincer, dar care se dovedise cu totul alta decât se iluzionase el a o evalua prospectiv, precum și ca refuz al rețetei realismului socialist. Versurile din Aventuri lirice (1963; Premiul Uniunii Scriitorilor) nu sunt scutite de conformisme (obligatorii, spre a putea apărea), dar, în cadrul dat al momentului, ele au putut perpetua imaginea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286907_a_288236]
-
aduce studentul în contact cu persoana ce alcătuiește materialul pe care îl prezintă; era un dispozitiv de ușurare a muncii pentru care aducea un programator în contact cu un număr nedefinit de studenți. Skinner sugera „producția de masă”, dar se iluziona că mașina ar avea asupra fiecărui student același efect ca și un profesor particular. Comparația era total deplasată, dar Skinner o credea susținută de câteva aspecte. Ideile de mai jos sunt iluziile sale pedagogice. 1. Mașina este un schimb constant
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]