133 matches
-
poetice care l-a consacrat. SPRE „INSULA-NĂLUCĂ” Patmos și alte șase poeme (1933) - a zecea și ultima carte de poeme tipărite de Ilarie Voronca În limba română - realizează cu adevărat o asemenea depășire. Nu pentru că poetul ar aborda cu totul imagismul somptuos (performanțe de tipul celor trecute În revistă pînă aici continuă să se producă În fiecare pagină) și nici pentru că „discursivitatea”, a cărei pondere În organizarea textului era În creștere mai ales de la Zodiac Încoace, ar fi dispărut pe de-a
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
conceptual-reflexiv, a cărui necesară coerență „anecdotică” periclita, ca Închidere, apetitul dinamic al unei viziuni de tip simultaneist, prin excelență deschisă, aptă de cuprinderi din ce În ce mai vaste, practic inepuizabile, ale spectacolului vieții moderne. Sfărîmarea, atomizarea discursului se impunea, așadar, iar miza pe imagism devenea o soluție adecvată acestei aspirații: linearitatea „meditației” putea fi dinamitată prin aducerea eului liric Într-o stare de absolută disponibilitate asociativă, oferindu-și mereu noi pretexte de punere În ecuație a „impresiilor” și „stărilor” de spirit, - de unde senzația de
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
identificarea cîtorva dintre tiparele universului său liric, dependente de ipostaza de spectator a eului, de homo festus celebrînd lumea și celebrîndu-se, Împotriva tuturor limitărilor, ca prezență jubilatorie, dinamică și dinamizatoare, va fi dat, la rîndul ei, o idee despre funcționalitatea „imagismului” la nivelul ansamblului viziunii. Oricum, faptul că, „dintre toate NAȚIUNILE”, el se decisese să aleagă „imagi-NAȚIUNEA” n-a rămas o simplă butadă și, de altfel, tot ce spune (și face) esențial Voronca are o legătură mai mult sau mai puțin
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
mai spectaculos, În direcția „neprevăzutului” și „noutății” „asocierilor de idei și de obiecte”. CÎnd Însuși programul avangardei se va Întemeia din rațiuni de dinamizare a viziunii, de sfidare a retoricii tradiționale și de aliniere la „pulsul epocii”, pe cultivarea unui imagism mozaical și caleidoscopic, poetul nu va avea, practic, nici o dificultate de „adaptare”, fiind, dimpotrivă, Încurajat să-și dezvolte o predispoziție evidentă. Schimbările nu vor fi totuși neînsemnate. Unei alte „lumi a obiectelor”, modelate după realitățile „fazei activiste industriale” a contemporaneității
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
neputîndu-se complace În constrîngerea de crustă a formei consacrate”, pe care o „sparge”, eliberîndu-se prin apelul la acele „imagini” răsturnate În planuri Întretăiate, precum sunt descompuse mișcările În tablourile artei noi”, alți recenzenți observă, alături de noutatea frapantă și prospețimea acestui imagism, carențele de ordin structural pe care o astfel de tehnică le generează. „E În poetica sa o abundență de elemente atît de disparate - remarca Pompiliu Constantinescu În recenzia citată - Încît se poate spune că nu există figurație mai congestionată În
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
dimineața scoate stelele nu se poate spune fără ridicul gingiile zăpezii și dimineața clește după cum nu se poate spune oglinzile sparte În buzunarul unui amurg sau gîfÎitul de trudă al legumei, fiindcă aceste expresii trivializează lumea fizică, antropomorfizînd-o”. Însă practica imagismului avangardist a dovedit că foarte multe asemenea lucruri se pot totuși spune, fiind receptate, astăzi „fără ridicol” sau, În orice caz, cu mult mai puține reticențe decît În urmă cu o jumătate și mai bine de secol. Elementele amendate privesc
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
lui apar ca o Înșiruire de versuri pline de imagini, unele din ele de o adîncă rezonanță, - Însă mereu izolate, avînd aerul să fie crîmpeie, neintegrate Într-un tot”) vizează realul caracter centrifugal al multora dintre versuri: stăpînit de patima „imagismului”, poetul face aproape În fiecare metaforă, comparație etc., un pretext de noi asocieri, creîndu-și noi puncte de gravitație, ca În virtutea unei inerții a fanteziei În expansiune. De aici, adeseori, și În ciuda frapantei noutăți a imaginilor considerate În ele Însele, și
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
spre un teren mai puțin accidentat al literaturii, oricîte rezerve ar fi exprimat, cu o absolută sinceritate a implicării, teoreticianul desprinderii de „convenție” și „formulă”. În ce măsură se realizează la Voronca amintita „sinteză modernă”, o probează În chipul cel mai convingător imagismul teoretizat și practicat de el. Cum am putut constata, pe schema ideatică oferită de Pierre Reverdy, avangardistul român propune o definiție a imaginii suficient de laxă pentru a fi umplută, În momente diferite, cu conținuturi variind Între „plăsmuirea abstractă” constructivistă
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
chineză și din poeți sovietici. Poezia lui P.T. articulează un proiect ambițios: crearea unui univers coerent, crescut din imaginarul mitologiei autohtone. Acestei voințe constructive i se asociază în mod obișnuit o gesticulație solemnă, o respirație epică amplă, saturată de un imagism abundent, o semantică elaborată, alcătuită din figuri cu valoare simbolică (Muntele, Zoria, Matca, Bradul, Curcubeul, Fluviul, Genunea). Impresia de convențional și artificiu, de construct programatic, când și când de neignorat, este contracarată de o energie genuină ce dă limbajului poetic
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288603_a_289932]
-
să erupă: „În mine se rup trestii cu foșnet de hartie” sau „Mama, plâng mereu că un sfârșit de gamă”. Este evident că poetul produce o falie în tradiția mai veche sau mai nouă, în retorica (încă) modernă a simbolismului. Imagismul lui caută bizarul sau, în orice caz, inadecvarea logică și de bun-simț. Efectele stilistice sunt deseori surprinzătoare, fie pentru că sfidează prejudecățile pudibonde ale vremii, fie pentru că despoaie motive vechi de emoționalitatea lor și le coboară în derizoriu: toamnă „s-a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290319_a_291648]
-
poeziei orientale (gazel, haiku). Dar utilizează, pe de altă parte, și tehnici constructiviste, simultaneiste, produce imagini de tip suprarealist („moara mănâncă râul”, „Luceafărul schimbă garda”), scrie versuri în monorimă, inventează caligrame, practică exhibiționisme grafice. Cu Ion Vinea are în comun imagismul. Astfel, „străzile cântă ca un pian”, crengile unei sălcii aplecate peste râu „atârnă ca niște sfori lungi”, sturionii sunt „fluierele mute prin care cântă marea”, într-o anume seară „stelele sunt ca înflorite” și „șuvițe de nori, hașurate secret de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289147_a_290476]
-
curentelor de avangardă, exemplificând o aserțiune din Act de prezență: „Cubism, futurism, constructivism s-au revărsat în același dârz cerc: sinteza”. Indiferent dacă, așa cum pare, scriind autorul s-a abandonat dicteului automat sau a operat asocieri imposibile în mod lucid, imagismul său excelează, mai mult decât al oricărui alt autor român, prin arbitrar. Nimeni la noi nu și-a însușit mai în litera ei afirmația lui André Breton că imaginea cea mai puternică e aceea care conține „le degré d’arbitraire
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290646_a_291975]
-
Dezastre, III). Al doilea volum al lui T., Epifania, subintitulat „o căutare a treptelor”, este mult mai eterogen, încercând să aproximeze poetic „treptele” convertirii spirituale. O ruptură nu se produce, doar că „entropia” se transformă în „epifanie”: nu lipsesc stranietatea, imagismul, acum mai concentrat, livrescul, o anume „tehnicitate” a discursului, conținutul conceptual, ermetismul. Se remarcă însă muzicalitatea, „murmurul de cânt monodic” bizantin (Radu Petrescu) și esențializarea lirismului, efortul de a transpune o experiență spirituală. Unele texte rămân totuși cvasiincomprehensibile, spre exemplu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290307_a_291636]
-
serviciu în Ministerul Învățământului, până la pensionare (1967). A debutat în 1924, cu versuri, la „Adevărul literar și artistic” (semnând A. Lucaci), și editorial cu volumul Vitralii (1967). Poeziile sale confesive, relativ meșteșugite, cu o vagă tentă ironică ce atenuează oarecum imagismul și intimismul gratuit, stau sub zodii multiple, reținând atenția prin voința de plasticitate și vitalismul de sorginte țărănească. Sunt învederate o certă aptitudine a dialogului și o indiscutabilă voință de comunicare („Nimic nu pot să-ți dărui dacă / Nu-mi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286200_a_287529]
-
saturată de artefact cultural și clișee estetizante. Forma și prețiozitatea artistă sunt ale sonetului de școală parnasiană (Hérédia, la noi Al. Macedonski): „Ci vreau ca-n hieratică găteală/ Sub valuri de brocarturi și mărgele,/ Simțirea mea s-apară ideală”, iar imagismul reificat abundă: „camee”, cupe de ametist, trupuri de chihlimbar cu sânge de rubine, „cerul de zmalț albastru”, apusuri de mărgean. Dar la fel de prezente sunt și elementele poeticii simboliste: regia misterului, a mesajului fără răspuns, mistica Frumuseții, audiția colorată - „albastre duete
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289738_a_291067]
-
și amestecuri ce constituie o personalitate [...]. Pentru că Anghel și-a intitulat o culegere de versuri Fantazii, a rămas un fel de clișeu critic că poetul e fantezist. [...] „Fantezia” lui Anghel e fabulosul alegoric, însă din ea a derivat și un imagism [...]. Puțină, impopulară, proza lui D. Anghel este excepțională și revoluționară. Fără ea nu s-ar înțelege proza de mai târziu a lui Arghezi, care perfecționează și sistematizează maniera angheliană. G. CĂLINESCU SCRIERI: În grădină, București, 1905; Legenda funigeilor (în colaborare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285370_a_286699]
-
este posibilă, ne asigură fizicianul, chiar dacă deocamdată la nivelul unor particule mai mici decât boaba spumii, a cărei dimensiune o captează pe cercetătoarea și editoarea operei eminesciene de la Ed. Minerva ("un punct, un atom... ca unda, ca raza, boaba spumii"): "imagismul eminescian al boabei spumii însuflețește nucleul mirific de energie cosmogonică" (2013, 100). Publicarea teoriei relativității a determinat imediat un val de reacții, dacă nu chiar debutul unei etape scientifiste în receptarea operei eminesciene, un entuziasm aproape patriotic. În numărul 6
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
europeism etc. Jocul dialectic al constantelor are ca rezultat depistarea unor forme noi de polarizare și configurare a organismului operei, aluviuni și straturi de sensibilitate neglijate, un flux interior care animă dezbaterea de idei și care permite înțelegerea și potențarea imagismului creator. Comparatist de anvergură, cu o prezență apreciată și asiduă la reviste de specialitate recunoscute („Revue de littérature comparée”, „Les Belles Lettres”, „L’Europe Centrale” ș.a.), ca și la numeroase reviste românești, M. n-a uitat nici o clipă literatura căreia
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288285_a_289614]
-
expresiei, ca dramaturg, Delavrancea i-ar datora mult lui Odobescu cel din „scene istorice”; ca reprezentant al curentului „realist-popular”, prozatorul se desparte și de Slavici, și de Creangă, la care domină „mai ales notația oralității populare”, autorul Sultănicăi adaugându-le „procedeele imagismului modern”. Pe V. l-a atras necontenit Eminescu, a cărui operă o consideră produsul „unei imense munci de laborator”. Consideră că, oricât de relevante, manuscrisele eminesciene nedefinitivate nu îl reprezintă și trebuie mers la textele finite, la „fructul copt al
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290512_a_291841]
-
Cu vremea și ochii tăi. Volumul Tobele fragede (1978) continuă aceeași linie, M. perseverând la nivelul inovației stilistice: discurs fragmentar, un amalgam de imagini, metafore, registre, tonalități diferite - uneori un melanj de versuri și proză -, ritm sacadat, alert, notație lapidară, imagism ermetizant. Prin acumularea de elemente disparate se mizează în fond pe un efect de sugestie, hipnotic, care să unifice poemul și să comunice acel inefabil de dincolo de cuvânt. M. pare că dorește să refacă aventura alchimică rimbaldiană, în orice caz
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288169_a_289498]
-
de spaimele și durerile pe care i le pricinuiește inițierea prematură într-o viață aspră. L. nu transferă această experiență copleșitoare într-o evocare sentimental-patetică, ci într-o confesiune tensionată, într-un discurs liric dinamic, în care irup antiteza și imagismul metaforic. Copilăria nu este paradisul pierdut, ci vârsta „viselor haotice”, a „nopților zbuciumate ori calme”, a „feților-frumoși cu stele [...] în creștet” și a „dracilor blajini”, a „tristeților sensibile” și a „uriașelor bucurii”, o lume „compusă din lumini și umbre”. „Moartea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287733_a_289062]
-
în editura căreia au și apărut câteva dintre cărțile sale, marcate în special de tehnicile suprarealiste. Cuvintele cheie ale acestei poezii sunt „mirific”, „reverie”, „somn”, „imponderabil”, creând o atmosferă de dematerializare și fluidizare a percepțiilor și trăirilor, topite într-un imagism frenetic, dar aleator și nebulos. Acest tratament oarecum experimental al stării lirice este continuat la alt nivel expresiv în Un anumit anotimp (1977), în care apar și unele reflexe filosofice, de nuanță existențialistă. Cum pentru poet viața este o călătorie
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286801_a_288130]
-
entuziasmat de miraculosul spectacol al lumii. „Prințul adolescenței”, „regele peste păsări”, „prim-vicepreședintele soarelui”, „aghiotantul lui Dumnezeu” (cum se autoipostaziază ca un alt Mihai Ursachi) ia cunoștință parcă sub ochii cititorului de minunile universului, de viața oricărui regn. De un imagism viu, versurile alcătuiesc un tablou antropomorfic care, prin asociațiile neașteptate, îl amintesc uneori pe Ilarie Voronca. Dar lirismul autentic iese la iveală atunci când Ș. renunță la excesul de imagini, decantând versul de arabescurile metaforice. Exuberanța, vitalitatea, uimirea, suavitatea, elanul juvenil
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289915_a_291244]
-
nici un caz strâmt, extensia fiind dată mai ales de lumina ce invadează întreg spațiul. C. scrie poezie feminină fără însă a cădea în capcanele acestui gen: nu practică un sentimentalism pronunțat, nu folosește un ton minor și nu caută un imagism prețios. SCRIERI: Culorile începutului, București, 1968; Cutremurul albastru, Cluj, 1973; Ziua și noaptea cuvintelor, Cluj-Napoca, 1977; În fața luminii, Cluj-Napoca, 1981; Agave, Cluj-Napoca, 1985; Corabia de cristal, Cluj-Napoca, 1987; Iataganul și alte povestiri, București, 1988; Magica întâlnire, Cluj-Napoca, 1989; Misterul din
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286182_a_287511]
-
dezvoltări importante ale teoriei. Chiar scriitori ca Faulkner sau Kafka, fără a mai vorbi de Camus și Sartre, ori "teatrul absurd", sunt mult prea puțin utilizați față de ponderea lor reală în peisajul literar actual. Același lucru în poezie, unde suprarealismul, imagismul ori expresionismul german apar destul de rar față de frecvența citatelor din Shakespeare, poeții metafizici englezi, simboliștii francezi etc. Orice insinuare cu privire la unilateralitatea informației autorilor este interzisă de erudiția lor impunătoare. Situația trebuie explicată, cred, tocmai prin extraordinara proliferare a formelor literare
[Corola-publishinghouse/Science/85132_a_85919]