161 matches
-
contur), „flăcărat” (=înflăcărat), „îngeluit”, „arbor morn”, „ne-despărțire-ar”, „putear-aș”. Sau cultivă rima rară: „burnus” - „taciturnu-s”, „s-a scurs” - „Burns”, „mahorcă” - „or că”, „háșiș” - „pașii-și”. Sub nivelul cărților de mai înainte sunt sonetele din Patriarhale și exotice (1988), ca și cele imnice, din seria Sport și liră, dedicate pindaric sportivilor: Imnuri olimpice (1975), Sub semnul lui Hercule (1976). O altă serie, Dacica (1984), versifică războaiele daco-romane, originea dublă a românilor și pe cei care au exaltat-o, totul concurând la o „epopee
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287216_a_288545]
-
spune”. Semnificativă este la Ș. sorgintea livrescă, versul fiind închinat destinului prometeic, vârstelor omenirii, înălțării omului, unei galerii de figuri mitice, precum Zarathustra, Buddha, Osiris, Prometeu, Oedip, Ulise, Venus, Minerva, Pan, Apollo ș.a., într-o perindare lirică amplă, ce filtrează imnic teme și motive din cultura universală și din folclorul românesc. Artele poetice pe care le-a scris mărturisesc că ipostaza râvnită a fost aceea de Apollo al Transilvaniei, cântăreț care să celebreze dorul, visul, doina, codrul, cetatea, lumina, izvorul, columna
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289627_a_290956]
-
lui Orfeu), orația (Orația vârstelor), colinda (Colindul vieții), preia trama unor basme, ca În căutarea tinereții fără bătrânețe și a vieții fără moarte, pleacă de la balade și legende, ca în Chemarea firii, unde valorizează motivul vânătorilor transformați în cerbi. Tonalitatea imnică e caracteristică, în acest mod fiind elogiate personaje emblematice ale Transilvaniei, precum Horea și Avram Iancu, ori preamărită natura Munților Apuseni. Poetul năzuiește neîncetat să descopere și să descifreze „semne / De pierdute veșnic raiuri”, „umbrele, lumina / Unor sfinte începuturi”, preocupat
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289627_a_290956]
-
folosit culegeri de exempla, adică de exemple istorice cu caracter moral folosite ca ilustrări ale virtuților și ale viciilor. În ce privește scriitorii creștini, pare că terminologia teologică a lui Draconțiu e influențată încă de cartaginezul Tertulian și că pasajele cu caracter imnic imită imnurile lui Ambrozie. Opera poetică a lui Draconțiu este foarte interesantă și din punct de vedere al lexicului și al evoluției limbii și metricii latine (aceasta din urmă era de-acum o pură reconstrucție doctă pentru că încă din secolul
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
bizantinist și el; o serie de patru volume ce conțin un mare număr de imnuri este disponibilă acum în colecția Sources Chrétiennes grație unui mare specialist, José Grosdidier de Matons. Astăzi sunt cunoscute, în întregime sau fragmentar, 89 de compoziții imnice care îi sunt atribuite lui Roman, chiar dacă unele dintre ele sunt probabil neautentice. Așadar, din izvoarele bizantine reiese că Roman era sirian prin naștere, provenea din Edesa și fusese diacon la Berit. Ulterior s-a mutat la Constantinopol în vremea
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
epic, întâmplărilor umane și divine din economia lui Cristos. Limba folosită de Roman nu mai este cea doctă a poeziei lui Grigorie și Nonos - lucru ce probabil a rezultat deja din ceea ce am spus la începutul acestor considerații despre poezia imnică și liturgică; el nu scrie pentru cercurile de lectori culți și rafinați cărora li se adresau contemporanii săi Agathias și Procopios. Așadar, Roman scrie într-o limbă apropiată de cea populară, adică înrudită cu aceea a scriitorilor creștini de la începuturile
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
caracterizează. Căci dacă trăsăturile surprinse cu pătrundere și finețe de E. Lovinescu (și atestate de toți cei care l-au cunoscut) califică o sensibilitate fragilă, gata să vibreze entuziast În fața obiectului sau evenimentului celui mai neînsemnat, Întîmpinat adesea cu o imnică fervoare (a se vedea, În acest sens, primele paragrafe ale evocării din aceleași Memorii lovinesciene), ele acoperă și nostalgia, sentimentalismul „răvășit descompus”, adică un fond de anxietate răbufnind nu o dată la suprafață din miezul „contemplației visătoare”. Între asemenea coordonate, „minunata
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
suprarealism, cu al său dicteu automatic, prezent aici În forme oarecum mai moderate. E de notat, totuși, abandonul În voia hazardului asociativ, o anume estompare a contururilor obiectelor, fluența și transparența materiei, ușoară atmosferă onirică. Colomba, spuneam, e o suită imnică de variațiuni pe o unică „temă”, - a iubirii, a ființei iubite, - În căutarea unei foarte libere „definiții” lirice. De un portret propriu-zis nu poate fi totuși vorba, căci, abia Închegate, liniile, culoarea, reliefurile se descompun Într-un spațiu el Însuși
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
regim al interferențelor susținut cu o tensiune egală pe parcursul celor cinci secvențe ale poemului: text deschis, putînd fi continuat la nesfîrșit, și a cărui Încheiere apare oarecum arbitrară, - o Întrerupere ce putea avea loc În orice alt punct al itinerariului imnic (Împinsă spre extreme, această experiență Își va găsi manifestarea cea mai semnificativă În Incantații, volumul tipărit În 1931). E un mod de a sugera, indirect, acea disponibilitate a spiritului neîngrădită de nici o convenție, amendabilă - și nu În mică măsură - doar
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
constituie Invitația la bal și cu Colomba, noul poem sugerează un fel de sinteză, definitorie de acum Înainte pentru toată creația poetului: viziunii caleidoscopice a universului citadin constrîns de disciplina relativ austeră a modelului plasticii constructiviste i se imprimă fervoarea imnică, un suflu discursiv cu accente, pe alocuri, whitmaniene, ce-și găsește aici spațiul amplu, cel mai adecvat, de expresie. Înfățișările feerice ori sumbre ale metropolei moderne (În ocurență, Parisul) interferează insolit cu „oaze” naturale, descoperite cu Încîntare În miezul agitației
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
cu țărîna din pîntecul Întunericului nu ne uita Întărește-ne cu uleiul nopților mîna ................................................ cartof cu mîinile plugarului aspre cu răcoare de tunel de după-amiază tu ești al gliei glas pre tine ochiul Îngerilor fără haraci te veghează... Asemenea elanuri imnice, ale căror linii de forță apar Înscrise În Însăși „evoluția” rostirii spre o expresie mai pură, ne propun și alte „panouri” din Ulise, sugerînd, dincolo de planul pur expresiv al năzuinței de evadare În elementar dintr-o lume a modernității neliniștite
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
e tipărită sub forma unei scări descendente, concretizînd extenuarea discursului. „Artificiu tipografic”, cum spunea G. Călinescu, dar semnificativ (ca și altele) pentru atenția acordată de poet „formelor expresiei”. Observații similare s-ar putea face și despre, bunăoară, secvența a opta, imnică, dedicată oglinzilor, ce urmează același model constructivist. În ansamblul său, poemul e de altminteri structurat ca suită de instantanee ale cotidianului citadin, luate ca puncte de reper și de pornire ale procesului imaginativ, ca „temă” pe care se glosează În
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
nici o Înfățișare-a lumii”, iar „cîntecul e cheia pentru astrala ușă, / Cristal de apariții deschis vederii noastre”. Incantații demonstrează Încă o dată În ce măsură poezia este pentru Voronca o stare de grație permanentizată, absolută disponibilitate imaginativă, concretizată În emisia continuă a verbului imnic. Există mereu un prea-plin În această poezie saturată de imagini și totuși aptă, În fiecare punct al său, de noi adaosuri, Într-un proces de expansiune „imperialistă” a imaginarului, niciodată satisfăcut de teritoriile cucerite, lărgindu-și necontenit frontierele. Însă aici
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
suind, PÎnă-n monedele dansului, pînă-n hohotul pîinii PÎnă-n părul conducînd În mansarda din flaut, PÎnă-n omida odihnită pe crepusculul mîinii, PÎnă-n versul acesta În care te cînt și te laud. Nici un vers nu este Însă un punct terminus al itinerariului imnic: poezia rămîne deschisă. Un asemenea discurs „infinit” ce-și caută pretextele pretutindeni, pînă la a lăsa impresia de autogenerare, contrazice desigur viziunea ratificată de tradiție asupra textului poetic „rotund”, echilibrat, cristalizat În precise structuri „definitive”. Dar el corespunde perfect unei
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
Spațiul ideal, dezvăluit de călătoria reală sau imaginară, e, de aceea, unul feeric și muzical, scenă a unui spectacol neîntrerupt: un univers-scenă și vitrină, o lume-oglindă, un cosmos melodios, În care se „Încearcă instrumentele” cele mai diverse, Într-o orchestrație imnică, cu „acorduri”, „arpegii”, „accente” și „ecouri” traducînd În sunet aceeași răsfrîngere a obiectelor În obiecte, a ființelor În ființe. Fiecare poem din Act de prezență conține asemenea pasaje În care se concentrează, ca În tot atîtea embleme, obsesia structurantă a
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
vremurilor osemintele nopții Închini un imn cartofului pentru ca intenția anunțată să se și traducă În fapt textual, prin ordonarea muzicală a discursului „circumlocuționar”: vreau să am limpezimea tăcerea ta fruct al țărînei asemeni cu țărîna... În schimb foarte caracteristica secvență imnică a oglinzilor (Ulise, 8) e construită de la Început pînă la sfîrșit pe tiparul „temei cu variațiuni”, obiectul evocat fiind echivalat Într-o Întinsă serie metaforică: oglinda (atît de caracteristică recuzitei baroce a sărbătorii) devine astfel spațiul ideal pentru sugestia interferențelor
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
aceeași structură de „odă” ca „temă cu variațiuni”, pentru ca În Incantații metafora multiplă să-și extindă enorm aria de cuprindere, Într-o simetrie cu experiența din Colomba. Amplificarea e aici un procedeu retoric predilect, apt să traducă starea de exaltare imnică, revărsarea preaplinului sufletesc, năzuința de „istovire” - cum ar zice Ion Barbu - a cîntecului, Într-un discurs ce-și reia și variază la nesfîrșit pretextele, cu atît mai mult cu cît tiparul strofic, armonia ritmică, muzicalitatea rimei Încurajează menținerea atmosferei incantatorii
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
construcție a imaginii și cu sugestia unei dinamice viziuni simultaneiste, nu se dispensează de tiparul strofic tradițional, profitînd chiar de „antrenul” realizat de eufonie. Iar În Ulise, mișcarea Însăși a textului conduce de la „reportajul” unanimist de „impresii” citadine, către cristalizările imnice cunoscute și amintind mai curînd de modernismul moderat decît de fronda avangardistă. Nota de discursivitate la care se referă și G. Călinescu nu lipsește nici din aluvionara Brățară a nopților, și ea se va accentua În Zodiac și mai ales
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
pentru și Întru poezie. Le Înțelegea, desigur, din perspectiva absolutei disponibilități avangardiste și a unei ideale identificări dintre a scrie și a fi, acompaniate, chiar dacă nu Întotdeauna În chip mărturisit, și de o conștiință „modernistă” a formei: dovadă frecventele tentative imnice și incantatorii, de poet „inspirat” și „spontan”, dar și de meșteșugar (neo)baroc și manierist, fascinat de spectacolul metamorfozelor verbale, cu gust pentru performanțele de ingeniozitate combinatorie. Despre „vocația (sa) temperamentală” s-a spus, cu exactitate, că „și-a găsit
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
de stânga - în 1894 combate și ea de partea dreyfusarzilor, atrăgându-și ocara „Gavroche de Byzance” -, în 1914 compune poemul Moartea lui Jaurès, în memoria „apostolului” socialist asasinat, Léon Blum îi e prieten și, cu toate ca închină eroismului de la Verdun poeme imnice, face profesie de credință pacifista, iar în 1925 îl însoțește pe Paul Painlevé (președinte al Consiliului de Miniștri, republican socialist) la sesiunea Ligii Națiunilor. După 1920, când, alături de Proust și Colette, primește Legiunea de Onoare, cursul onorurilor care i-au
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288468_a_289797]
-
chiar din titlul răspunsului - „Convenționalismul” a dărâmat teatrul. La vremea începuturilor se aflau și tinerii poeți Pavel Nedelcu și Em. Ungheru. Activ aproape număr de număr, în perioada mai 1924 - mai 1928, este prolificul poet ortodoxist Constantin Goran, alternând tonalitatea imnică sau baladescă cu ritmurile poemului în proză. Alți poeți atașați grupării - ori atrași temporar de perspectiva afirmării - sunt Const. Z. Buzdugan, Ioan I. Ciorănescu, Miron Grindea (mai ales ca traducător). Sunt prezenți sporadic Victor Eftimiu, I. Gr. Periețeanu, C. Dimitrescu-Iași
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288583_a_289912]
-
pe urmele Universalului așa cum Acesta și-a dat chip în creștinism, cum a fost experimentat pe calea contemplativă a creștinismului răsăritean. Interpretul intră în dialog cu acei călători care, transformați de misterul spre care înaintau, și-au exprimat teologic sau imnic cunoașterea trăită. Demersul lui ne pune în față asumarea creatoare a unei tradiții. Dar tocmai fiindcă asumă ortodoxia ca o cale privilegiată spre Universalul viu, André Scrima are o sensibilitate acută față de căile celorlalte tradiții, față de logica lor mobilizatoare spre
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
răsfrâng imaginea frustă a unui eden rustic, apropiat și prielnic omului, unde gesturile cele mai simple capătă o solemnitate ceremonioasă. Bucolică, fără a fi convențională, lirica evoluează firesc de la expresionismul formal, vizibil în stilizarea peisajului și extatica mișcării, la ortodoxismul imnic, celebrând „ploile și bobul”. Poezia lui A., elaborată, de o anume prospețime a metaforei, tinde să se înscrie printre metamorfozele moderne ale tradiției. SCRIERI: Neuitatele plaiuri natale, vol. I, pref. Constantin Blănaru, Suceava, 1992, vol. II (în colaborare cu Silvia
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285387_a_286716]
-
lăuntrică pentru și întru poezie. Le înțelegea, desigur, din perspectiva absolutei disponibilități avangardiste și a unei identificări dintre a scrie și a fi, acompaniate, chiar dacă nu întotdeauna în chip mărturisit, și de o conștiință „modernistă” a formei: dovadă frecventele tentative imnice și incantatorii de poet „inspirat” și „spontan”, dar și de meșteșugar (neo)baroc și manierist, fascinat de spectacolul metamorfozelor verbale, cu gust pentru performanțele de ingeniozitate combinatorie. ION POP Ilarie Voronca reprezintă o personalitate originală și complexă în cadrul primei avangarde
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290646_a_291975]
-
loc, în Chip similar (1974), unei sensibilități fundamental romantice, reflectată în fascinația pentru vechi legende bretone („Și țara Ys s-a scufundat în mare”), predilecția pentru lumea visului („Înnebuniseră copacii mei de vis”) și, nu în ultimul rând, în sonoritatea imnică a unei poetici a sentimentului, având în centrul său figura de Ianus a unui personaj feminin în același timp angelic (Lydia) și demonic (Simonie). Frumusețea iubitei devine, în tradiția poeților italieni ai Școlii toscane, taina perfecțiunii lumii, poarta prin care
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289939_a_291268]