367 matches
-
tenebroasă care refuză totul, toate reperele tradiționale, contestă Îndeosebi puterea, procedurile clasice de ierarhizare (tradițiile, școlile de elită, administrația cu rigorile ei). Dar refuză, mai ales, cultul identității asimilatoare. Corpul social nu mai comunică normal, după regulile știute și atestate, imprecația devine formula curentă. Noii actori sociali nu Înțeleg nimic din realitatea socială În schimbare, excluderile profesionale și insecuritatea socială Îi Înnebunesc, au doar sensul nesupunerii, știu doar să se revolte, să conteste, să spargă... Cu câțiva ani În urmă, Într-
Psihologia servituţii voluntare by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/854_a_1579]
-
târziu, dacă aceste deprinderi nu se vor transforma, ele îl vor face pe individul respectiv să nu-și găsească niciodată vreo vină în acțiunile lui neizbutite și să dea vina pe alții. Conduita de lamentare perpetuă, în alte cazuri, de imprecații necontenite la adresa anturajului, nu sunt decât rămășițe ale deprinderilor infantile, ale obișnuinței de a primi mai mult și a da mai puțin” (Pavelcu, 1999 p.5). Cu alte cuvinte, trebuie găsită linia de mijloc între cele două metode extreme și
Prevenirea și combaterea efectelor negative ale frustrării în relația profesor-elev by Preda Constanța () [Corola-publishinghouse/Science/91511_a_92350]
-
motiv pentru care sfîrșeste în a solicita "să fie lăsat în pace". în această imensă masă de frustrare generalizată și de speranțe sociale risipite (întocmai ca în anul de grație 1989), pentru mulți dintre semenii noștri nu mai rămîne decît imprecația defensivă și fuga "în sine". Rămîne un conglomerat de oameni singuri, care au uitat "să fie împreună" și care, preluînd celebra formulare a lui Marin Preda, ajung să uite să își trăiască propria viață, fiind "trăiți de ea". Așa cum studiile
Psihologie interculturală: repere teoretice și diagnoze românești by Alin Gavreliuc () [Corola-publishinghouse/Science/855_a_1870]
-
nici una din evidențele ironice, nici una din contradicțiile derizorii care depreciază rațiunea. Nu-l interesează decât excepția, fie că ea aparține istoriei inimii sau a spiritului. Pornind de la experiențele dostoievskiene ale condamnatului la moarte, de la aventurile exasperate ale spiritului nietzschean, de la imprecațiile lui Hamlet sau de la amara aristocrație a unui Ibsen, el descoperă, luminează și glorifică revolta umană împotriva iremediabilului. Refuză rațiunii propriile ei rațiuni și nu începe să înainteze cu oarecare hotărâre decât o dată ajuns în mijlocul acelui pustiu cenușiu în care
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
pentru a rătăci de colo până colo șnu se știe pe undeț. Ei nu au Încetat de a-l mai venera, iar lui Arsalos și celorlalți doi li se dădu porecla de «zeii aspri». Sub numele lor lycienii pun toate imprecațiile ce le fac, fie publice, fie acasă. (E) În povestirile mitice poți găsi multe trăsături asemenea cu acestea. Dacă noi Îi numim pe anumiți demoni cu nume hărăzite În mod obișnuit zeilor, lucrul acesta nu trebuie să ne mire. Așa
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
dintr-o expresie în care elementul omis are funcție de nume predicativ s-a petrecut, cu sprijinul derivării, în exemplul rom. a firui "a blestema, a ocărî" < fire[-ar] sau fire[-ai] [al dracului, al naibii, al răului], deci într-o imprecație redusă la verb. VII. 2.7. Regent verbal + determinant substantival Unele exemple românești de condensare a unor grupuri verbale de tip locuțiune din care a fost omis verbul central și a fost reținut complementul substantival (eventual cu prepoziție, sau un
Condensarea lexico-semantică by Emil Suciu [Corola-publishinghouse/Science/925_a_2433]
-
complemente, alte părți de propoziție sau chiar propoziții întregi, care rămân neexprimate deoarece secvențele menținute și consacrate în aceste forme scurtate au preluat sensul întregului enunț originar, și anume: exclamații invariabile cu rol de salut, urare, ordin, comandă militară, rugăminte, imprecație etc., ca Ajutor!, Bună ziua!, Drepți!, Foc!, La dracu!, La dreapta!, La muncă!, Noroc!, Poftă bună!, Sănătate!, conținând cuvinte sau combinații de cuvinte cu independență sintactică, care altfel nu sunt interjecții, ci alte părți de vorbire, folosite în aceste roluri în urma
Condensarea lexico-semantică by Emil Suciu [Corola-publishinghouse/Science/925_a_2433]
-
insuportabile torturi mai mult sau mai puțin simbolice (Drumuri, Fântâna, ciclul Marea). Aici C. se apropie uneori de paroxismul din câteva poeme ale lui Emil Botta, de la care pare să vină și alternarea solemnului și a colocvialului, a lamentoului cu imprecația sau accesele de umor negru, macabru. Circumscrisă, în fond, aceleiași angoase zguduitoare este și lirica iubirii ce se destramă, din ciclul Tei tăiat, reluată, amplificată și rafinată într-o expresie personală în volumele Plopi fără soț și A treia noapte
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286205_a_287534]
-
sân, nepăsare tristă;/ Ca să pot muri liniștit, pe mine/Mie redă-mă.” (M. Eminescu, I, p. 199) În structura sintactică a textului, substantivul în vocativ se caracterizează prin independență. Realizează singur un enunț finit, în stilul conversației, mai ales în imprecații: „Nemernicilor!” sau intră într-o relație de incidență: „Nu mă duc, mamă, nu mă duc la Socola, măcar să mă omori...” (I. Creangă, p. 76) În enunțuri cu verbul-predicat la imperativ sau la persoana a II-a a celorlalte moduri, vocativul
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
limba vorbită (este o caracteristică a stilului oral), în enunțuri exclamative, în diferite urări: „- Să trăiești! cu români ca tine n-am teamă!” (I.L. Caragiale) „Dumnezeu să-l ierte! că n-avu parte să se prețuiască...” (I. Creangă) sau în imprecații (unde, de cele mai multe ori, reia un potențial-optativ): „Fir-ați ai dracului, să fiți!... Fir-ar ai dracului, să fie!” (L. Rebreanu) În funcție de context și de conținutul lexical al verbului, conjunctivul poate exprima scepticismul vorbitorului, consecință a unei dezamăgiri: „Văzut-ai
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cu o intensitate specială, în propoziții exclamative, în a căror structură optativul verbului-predicat este precedat de conjuncția de: „Of! de-ar veni iarna, să te mai dau odată la școală undeva...” (I. Creangă) Observații: Optativul caracterizează structura sintactică a enunțurilor imprecații. Enunțul prezintă, de regulă, aceeași structură: optativ urmat de conjunctiv: „- Ție, omule... așa ți-i a zice, că nu șezi cu dânșii în casă toată ziulica să-ți scoată peri albi, mânca-i-ar pământul să-i mănânce, doamne iartă
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
durere?” (T. Arghezi) În limbajul poetic și în limba vorbită, auxiliarul poate sta deopotrivă în fața sau în urma temei de infinitiv: „Prin cosmos / auzi-s-ar atuncea măreții mei pași și-aș apare năvalnic și liber / cum sunt.” (L. Blaga) În imprecații, auxiliarul apare numai în urma temei de infinitiv a verbului, temă care, la unele verbe, prezintă forma lungă: „Dare-ar Dumnezeu să ți se usuce gâtul!...” (D. Zamfirescu) „Știu eu, să nu crezi că doarme Smaranda, dormire-ai somnul cel de
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
mesajului, enunțul exclamativ devine expresia sintactică a reacțiilor sale față de realitatea extralingvistică sau, mai ales, față de interlocutor. Sub aspect semantic, enunțurile exclamative exprimă: • diferite stări afective provocate subiectului vorbitor de către destinatar, sau de contactul cu realitatea extralingvistică (manifestate în invocative, imprecații, blesteme etc.): „Vai de mine și de mine, copila mea au străpuns-o turcii!” (I. Creangă); • urări adresate de subiectul vorbitor interlocutorului: „- La mulți ani, Costică! cu noroc, sănătate și veselie!...” (I.L. Caragiale) Sub aspect structural, enunțurile exclamative sunt cel
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
O. Paler, Viața..., 164) • pronume relative precedate de prepoziția pe lângă sau locuțiunile prepoziționale (în) afară de, în afara: „Prin glasul lui E. Jebeleanu, Lidice și Hiroshima au devenit pentru noi, pe lângă ceea ce înseamnă pentru întreaga omenire, două meditații amare și grave, două imprecații străbătute de o mânie universală...” (G. Bogza, 39) Se constituie în mărci distinctive ale complementului cumulativ prepoziția compusă pe lângă și locuțiunea prepozițională (în) afară de, atunci când funcția se realizează prin adverb: Sâmbătă, în afară de dimineața el merge la ziar și după amiaza
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
fatală”, fie conturând portrete emblematice precum mama, dăscălita, clopotarul, morarul, cioplitorul de cruci, crâsnicul. În succesiunea lui Octavian Goga, St. O. Iosif și Aron Cotruș, I. scrie mai cu seamă o poezie a afirmării valorilor transilvane, ca în această drastică imprecație: „Vouă ce v-a dat Ardealul, / Ce vă leagă de Ardeal? / Nouă: Sarmizegetusa, / Cu viteazul Decebal, // Maramureșul pe Dragoș, / Falnic descălecător, / Și Sălajul pe Bărnuțiu, / Meșterul cuvântător. // Vouă ce v-a dat Ardealul? / Nouă? Pe Iosif Vulcan, / Lupta pentru libertate
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287524_a_288853]
-
prin intermediar cultural, sfidarea tabuurilor, umorul negru orientează și selecția textelor traduse. Capacitatea de invenție lingvistică este cu totul remarcabilă. Inventatoare a unei limbi personale, visată de toți poeții, „limba spargă” C. scrie un sonet, o baladă, un bocet, o imprecație ce dovedesc că starea de poeticitate este esențialmente muzicală, independentă de sens ori de forma impusă a expresiei: „Au înmorit drametice miloave/ sub racul catinat de niturași/ Atâția venizei de bori mărgași.../ Atâtea aene strămătând, estrave.” Limba spargă se situează
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286136_a_287465]
-
procesul de reconstrucție a țării. Mulți concetățeni descoperă în "biserică" o ancoră simbolică importantă în confruntarea cu o identitate socială problematică, integrînd într-o sinteză tensionată cele trei strategii discursive contradictorii privitoare la biserică și locul ei în societate. Prima, imprecația și revolta, este ilustrată de lectura critică timpurie propusă de Dumitru Drăghicescu: "românii sunt dintre toate națiunile creștine de orice rit, poporul cel mai ateu, cel mai sceptic, cel mai puțin credincios". A doua, opusă, vestește renașterea și misionarismul istoric
by Ion Petrică [Corola-publishinghouse/Science/1120_a_2628]
-
donatorii, ar putea fi și un sneryu. Kireji-ul și kigo-ul Îl recomandă totuși ca haiku. La fel ca și ironia care, deși frustă, este extrem de subtilă. Chiar dacă se resimte În el o amară critică socială, autorul nu vituperează la modul imprecației politice, de obicei, cu cît mai țipătoare cu atît mai stîngace și mai vulgară (cel puțin pentru un haiku). Cine stă la coadă la urzici? În primă instanță, tot natul (truditorilor) dornic să-și Împrospăteze sîngele ostenit și anemiat de
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
obiectul. Dar ce interes mai prezintă el, de vreme ce nu-i decât pretextul nevoii de a adoră, iar Dumnezeu nu-i decât un derivativ printre atâtea altele?"17 În cazul lui Cioran, vorbim despre o iubire neîmpărtășita, aceea căreia îi adresează imprecații nenumărate și pe care o face responsabilă de nefericirea lui, cea pentru "Demiurgul cel rău". Pe acesta, Cioran îl provoacă sfidător sau se mistuie în confesiuni demne de sfinții biblici, dar este o iubire la care nu primește răspuns. Suferințele
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
stil ce constă în utilizarea unui cuvânt jignitor, a unei violențe de limbaj: Prea făcurăți neamul nostru de rușine și ocară, / Prea vați bătut joc de limbă, de străbuni, de obicei, / Ca să nu sarateodată ce sunteți - niște mișei! (M. Eminescu) Imprecația: Figură retorică prin care se exprimă, în tonalități de blestem, dorința de a pedepsi pe cineva: Uscasar izvoarele toate și marea, / Și stingesar soarele ca lumânarea. / To peascăse zarea ca scrumul. / Funingini, cenușa, sacopere drumul. (T. Arghezi) 2.10. Repere
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
abilitatea, naivitatea, sînt ilustrate de zeci de cuvinte și expresii care se diferențiază nu prin referent, ci prin nuanțe afective și conotații sociale. La nivel pragmatic, argoul se caracterizează prin acte de vorbire specifice, mai ales din sfera conflictuală: insulte, imprecații, amenințări. Atitudinea dialogală este, în general, necooperativă, de suspiciune generalizată. Dialogul necooperativ se manifestră prin replici care exprimă neîncrederea față de interlocutor și față de ceea ce susține acesta, prin refuzul de a răspunde la întrebare, prin exprimarea dezacordului, prin mulțimea de expresii
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
reprezintă capacitatea de a transmite prin cuvinte elemente de ordin psiho-afectiv, pe lîngă conținuturile conceptuale. Prin procesul de codare, individul transmite emoții în actul de comunicare la nivel suprasegmental (înălțimea tonului, intensitatea vocii, ritmul vorbirii), lexical (cuvinte marcate emoțional, interjecții, imprecații etc.), sintactic (bîlbîieli, întreruperi și autoîntreruperi), prin mărci non-verbale, complementare textului (tăcere, poziții corporale, colorarea feței, privire). V. argumentare, pathos, retorică, reprezentare. AUSTIN 1962; DUCROT - SCHAEFFER 1972; SEARLE 1982; ROVENȚA-FRUMUȘANI 2000; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. IA EMPATIE. Termenul empatie face parte
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
figuri de gîndire ce apar ca efect al imaginației, raționamentului sau al dezvoltării: prin imaginație (prosopopeea, fabulația, rectificarea), prin raționament (ocupația, deliberația, comunicația, concesia, sustentația), prin dezvoltare (expoliția, topografia, cronografia, prosopografia, etopeea, portretul, paralela, tabloul), pretinsele figuri de gîndire (cominația, imprecația, optația, deprecația, jurămîntul, dubitația, licența). Olivier Reboul prezintă o nouă taxinomie: (1) figuri de cuvinte: aliterația, paronomaza, calamburul, antanaclaza; (2) figuri de sens: metonimia, sinecdoca, antonomaza, metafora, litota, hipalaga, oximoronul; (3) figuri de construcție: elipsa, reticența, repetiția, antiteza, anacolutul, gradația
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
limbă accadă, în asiriană. Originalul, din timpuri imemoriale, păstrat în vestita bibliotecă a nu mai puțin faimoasei școli sacerdotale din cetatea Erech a Chaldeei, era compusă din trei cărți. Cea dintâi având titlul "Spiritele rele", cuprindea formulele de conjurație și imprecație menite să-l ferească pe om de acțiunea periculoasă și funestă a diavolilor; a doua, reprezenta o culegere de descântece, având puterea să îndepărteze demonii bolilor, vindecîndu-i pe suferinzi; a treia, cuprindea imnuri vrăjite, cu puteri supranaturale, care acționau obligatoriu
Astrologia odinioara si azi by Constantin Arginteanu [Corola-publishinghouse/Science/295559_a_296888]
-
mai reușeau să se impună. În numărul 1, apare un poem al lui Dimitrie Stelaru în tonul său bine cunoscut de frondă. E aici aceeași dorință de a-și șoca publicul, de a-l sfida, se remarcă astfel în incipit imprecația reluată simetric și în finalul poemului: "Dormiți temnicerilor, dormiți,/ Lăsați-ne dracului un ceas"141. Horia Tănăsescu oferă o traducere din Vita nuova, Beatrice de Dante. Versuri pentru femeea mea, poezia lui Ovidiu Rîureanu, merită doar amintită. Poemul lui Geo
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]