104 matches
-
în picturile vienezului Martin von Meytens, reprezentându-l pe fondator și pe soția sa. Masa sașilor trăiește totuși departe, neînțelegând și neparticipând efectiv la acest inteligent și valoros excurs cultural universal propus de Brukenthal. Până și seratele muzical-literare suportau o inaderență și o respingere din partea burgheziei locale. Să fie vorba de absența unor pregătiri necesare receptării noului act de cultură imprimat de homo europaeus modern? Probabil că da. „Numai acele colecții cu o vădită orientare tradițional-săsească spre cercetarea trecutului au avut
Tentaţia lui homo europaeus. Geneza ideilor moderne în Europa Centrală şi de Sud-Est by Victor Neumann () [Corola-publishinghouse/Science/2253_a_3578]
-
lui cu Don Carlos a fost într-adevăr desăvârșită; căci întocmai cum Suveranul plătea cu viața greșeala lui Joîo Franco de a instaura dictatura într-un moment când nimic nu mai putea fi salvat, tot așa Franco plătea greșelile Regelui; inaderența lui la momentul politic intern, ușurătatea și ironia lui, care-l făcuseră peste măsură de impopular. "N-am văzut pe nimeni plîngînd", scrie Julio de Vilhena, amintindu-și de seara de la Arsenal. Se discuta cazul, făcîndu-se felurite considerații, dar n-
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
Paradoxal, personajele lui Sadoveanu, înainte de a se civiliza, s-a remarcat, caută a se sălbătici, retrăgându-se în natură, nu doar la marginea societății, dar în afara ei, a structurilor și a determinărilor sociale. Nu revoltă, dar evaziune socială, căci, în ciuda inaderenței la noua ordine a societății, Sadoveanu este un spirit pozitiv, afirmativ, care demistifică numai pe măsură ce creează. „Lumea lui Sadoveanu este una a afirmației“, spune Al. Paleologu. Format într-un astfel de mediu și, fără îndoială, condiționat de însuși nivelul deloc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
se situează - pînă după al Doilea Război Mondial - pe locul trei, după cel al culturii franceze și germane, ecourile futurismului rus sînt aproape absente, spre deosebire de cele marinettiste. Impuritatea eclectică, o anume moderație în negarea tradiției și, nu în ultimul rînd, inaderența la politica expansionistă, naționalistă și militaristă a lui Marinetti & Co caracterizează - pe de altă parte - pseudomorfozele sud-est europene ale futurismului. Influența futuristă a rămas practic nulă în Bulgaria, unde, cu excepția unui vag expresionism social de sorginte maiakovskiană introdus mai tîrziu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Nietzsche - este respinsă vehement, împreună cu epifenomenele sale estetice. Am văzut însă că un Ramiro Ortiz susținea contrariul: futurismul italian nu ar fi fost posibil fără influența lui Rimbaud, dar și a unor autori catolici precum Peguy sau Claudel... De fapt, inaderența lui Densusianu în perceperea curentelor postsimboliste radicale este o consecință directă a concepției sale clasicizante, raționaliste și „latiniste”, dublată de o sensibilitate poetică minor-elegiacă, livrescă și retractilă. Armonia integratoare, „solară” intra în violentă contradicție cu unilateralizarea dizarmonică și agresivă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ereziei în care au căzut”. Autorul articolului, care se grăbește să vadă în epuizarea frondei dadaiste „un sfîrșit de atitudine: acela de revoluționar în artă, în literatură și în știință”, privește „ereziile” inovatoare în perspectiva mai largă a istoriei modernității. Inaderența temperamentală față de Dadaism (pe care îl acceptase în principiu, fără însă a-l lua în serios) devine acum manifestă: „De la începutul Evului modern și pînă acum, strigătelor de uimire ale obișnuinței bruscate urmau sancțiunile. Tăcerea, arderea pe rug sau retractarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
privește din absența absolută și-și deschide ochii în desăvârșirea unui nicăieri? Zărește el, în încîntarea pură a nimicului, în priveliștea bolnăvicios de goală, vreo pată ce s-atingă un nesfârșit virgin? Timp și eternitate sânt forme ale aderenței sau inaderenței noastre la lume, dar nu ale lepădării totale, care e o muzică fără sunete, o aspirație fără dorință, o viață fără respirație și o moarte fără stingere. La marginea extremă a subțierii ființei, acum, aici, acolo, niciodată și totdeauna își
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
soarelui, cum au făcut occidentalii, - după o icoană bizantină, simbol al morții, al uscăciunii și al umbrelor. Nu există o viziune mai devitalizantă decât aceea care se degajează din arta bizantină, artă de ceruri obscure, de monotonie între sfinți, de inaderență la Eros. Și când te gândești că România a viețuit secole sub blestemul spiritului bizantin! Rădăcinile ultime ale mesianismului rusesc sânt în apocaliptism. Tot ce simte și gândește acest popor depășește categoriile culturii sau decade sub nivelul lor. Incapabil să
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
și apoi pierdute într-un fel de împăienjenire a sorții - trebuie să faci loc, între destinul monumental al culturilor mari și cel minor, al celor mici, unei categorii intermediare. Cauzele ratării acestor culturi intermediare sânt multiple; cea esențială este, desigur, inaderența planurilor, incapacitatea culturii de a se realiza în cursul devenirii ei pe toate tărâmurile, într-o corespondență structurală. Spania a fost incontestabil reușită spiritual (dacă n-ar fi produs decât mistica Sfântului Ioan al Crucii și a Sfintei Tereza), dar
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
nu le-au vrut și nu le-au dorit. Națiunile mari le-au voit și le-au dorit; acesta este un element în plus care le diferențiază de cele mici. Chestiunea războiului nu trebuie însă privită sub prisma aderenței sau inaderenței mulțimii; un organism național se valorifică într-un război oarecum inconștient. Războiul fiind legat de viața națiunilor în mod esențial, oamenii nu pot interveni decât pentru a-l amâna, în nici un caz a-l evita. Este o teorie mai mult
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
opri decât la sistem. Rigiditatea și consecvența logică, valabile într-o lume de forme, nu sânt revelatoare în lumea de conținuturi care este istoria. Sistemul pleacă de la premise, istoria de la irațional. Logicul rămâne în sine, în transcendența formelor sale, în inaderența lui sterilă la devenire. Istoria reprezintă, dimpotrivă, o pendulație continuă între irațional și conștiință, care uneori nu este lipsită de pitoresc, pentru ca aproape întotdeauna să nu-i lipsească tragicul. Concepția progresului neîntrerupt introduce prea multă logică în devenire și face
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
informațional, pe care cadrul didactic trebuie să-l organizeze, poate permite controlul prin: - canalele de comunicare; - natura informațională; - locul de unde se primesc; - intervalele de timp. Informațiile trebuie să fie selecționate după relevanță și semnificativitate. Ar fi bine ca o eventuală inaderență a unor elevi la decizie să fie cunoscută încă din fazele incipiente și, astfel, evitată. Cauzele ar putea fi: insuficienta înțelegere a conținutului deciziei sau o eventuală obtuzitate ori rea-voință a elevilor-„problemă”. Din acest punct de vedere, participarea directă
Managementul clasei de elevi. Aplicații pentru gestionarea situațiilor de criză educațională by Romiță B. Iucu () [Corola-publishinghouse/Science/2057_a_3382]
-
și obiecte, contabilizare apoetică, ci un efort vizionar de înțelegere a lumii ca organism viu, și nu doar în anatomia ei, ci mai ales în fiziologia ei la nivelul funcțiilor și relațiilor 347. În atitudini de acest fel se simte inaderența clară la un anumit tip de poezie (cea modernistă), dorința de reîntoarcere la comunicare, la catifelarea vocii, la anumite procedee care multă vreme au fost considerate apanajul exclusiv al prozei (epicul, mimesisul, dialogismul, verosimilitatea, tranzitivitatea), dar și - în consonanță cu
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
exhibare a unei autoreferențialități principiale a limbajului și a literaturii, cât mai cu seamă ca forme de reacție la stimulii unei realități iremediabil scindate (schizoidie care nu are practic prea multe în comun cu lumea occidentală a simulacrelor, în afară de aceeași inaderență la real). În poemele lui Mircea Ivănescu s-ar părea că avem de-a face cu o gamă largă de forme ale evaziunii. Toate referințele intertextuale, toate aluziile livrești și ingenioasele mises en abyme, luate împreună, nu aveau practic - cum
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
într-un echilibru pe marginea abisului: „Nici Dumnezeu n-ar putea spune unde mă aflu în materie, nu de credință, ci de religie. Aparțin așa de puțin acestei lumi că mi-e cu neputință să mă socotesc necredincios! Prin această inaderență aparțin «religiosului» (ca să vorbesc precum Kierkegaard)” (I, 274). Credința e, oricum, un atribut pe care Cioran și-l dorește. Altfel n-ar spune: „E mai meritoriu să crezi decât să nu crezi” (idem). De fapt, el face din Dumnezeu o
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
două personae: Ladima și Fred. Rămâne D-na T., Anima și creanga lui de aur, mărturie a unei iubiri exemplare ce stă sub semnul toposului "n-a fost să fie". Un alt aspect donquijotesc comun pentru Ladima și Eminescu este inaderența la realitate, lipsa lor de pragmatism, pe care poetul național le invocă tot în confesiunile intime: "Tu trebuie să fii îngăduitoare cu mine, mai îngăduitoare decât cu oricare altul, pentru că eu sunt unul din oamenii cei mai nenorociți din lume
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
exces de birocrație. Aceasta este, in nuce, teoria păturilor superpuse a redactorului șef de la Timpul și care, probabil, își are sorgintea tocmai în hiperluciditatea cu aspect vizionar, adevărat arhetip donquijotesc recognoscibil în biografia și operele lui Eminescu și Camil Petrescu. Inaderența la real, lipsa de pragmatism clamate de Eminescu în corespondența sa constituie un alt arhetip al mitului Don Quijote și care a fost deja evidențiat la nivelul personajului camilpetrescian. Pentru a fi mai convingători în dezvoltarea câmpului arhetipal eminescian, să observăm
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
și, mai ales de gen, ivite în selecția candidaților/candidatelor selectei compe tiții. Și în acest caz, socialul a trecut dincolo de prezumtiva nevoie de nuanțare psihologică a cadrului, indicînd vocația ușor obsesională a lui Lessing pentru tablouri ideologice limpezi, precum și inaderența sa funciară la variații semnificante pe o temă dată. De exemplu, unul dintre romanele ei recente, The Cleft/ Fisura, publicat chiar în 2007, reia mai mult decît sugestiv vechiul motiv al feminismului radical (din care criticii bănuiau că scriitoarea ieșise
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
antimonarhismul poetului care-l asocia pe Spaethe cu casa regală: "Secesionismul, un stil încă dibuind, s-a inaugurat în București, la vitrina unei prăvălii cu cârnați"335, iar Spaethe este "marele nostru ipsozar", "E doară kimonuloghi al sculpturii românești"336. Inaderența la Art Nouveau, respectiv Modern Style sau Sezession, a lui Arghezi nu face recuperarea lui Spaethe mai puțin importantă, Paul Constantin în Arta 1900 în România, înregistrându-l ca reprezentant al simbolismului în sculptură cu lucrarea sa de debut, Faun
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
este artificialitatea, "poza" acestor tablouri, pe care o aseamănă celei a lucrărilor unui alt decorativist afin simbolismului și Art Nouveau-ului, Ștefan Popescu. Arghezi era refractar decorativismului, fie că în primul deceniu Art-Nouveau-ul își epuizase energia, fie că poetul avea o inaderență constitutivă la stilizarea artistă, așa cum o reflectă poetica sa anticalofilă, antiestetistă, făcându-l atent pe un pictor precum Petrașcu asupra riscurilor pe care și le-a asumat cu o pictură de mari dimensiuni, accentuat decorativistă. "Kimonologhiile" constituie fundalul descalificant pe
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Octave Maus, organizatorul mișcării: "Ceea ce îmi place extraordinar la cei XX este absența oricărui program. Un program este deja o regulă. Regula este metodistă. Metoda și doctrina sunt surori: vedeți încotro ne îndreptăm!"474. Rops definește excelent nu propria sa inaderență la un program estetic, ci spiritul noii grupări, deschis inovației, experimentului. În opinia lui Philippe Roberts-Jones475, generația care a creat Les XX a reușit să impună patru mari artiști belgieni: Fernand Khnopff, emblematic pentru simbolismul belgian și european, James Ensor
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
estetice formule ca "îl prinde sau nu-l prinde", ori "expresiunea îmbracă ori nu îmbracă perfect intențiunea""), formule ca cele persiflate fiind apreciate superlativ de alți comentatori. Celebrul articol al lui N. Davidescu Caragiale cel din urmă ocupant fanariot, sau inaderența lui la spiritul românesc (Cuvîntul liber, august 1935) s-a acoperit de mult de ridicol prin aprecierile hilare și total părtinitoare ("măscărici literar"), fiind drastic și în spiritul adevărului corijat de Șerban Cioculescu (Detractorii lui Caragiale) și P. Constantinescu (Inaderența
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
inaderența lui la spiritul românesc (Cuvîntul liber, august 1935) s-a acoperit de mult de ridicol prin aprecierile hilare și total părtinitoare ("măscărici literar"), fiind drastic și în spiritul adevărului corijat de Șerban Cioculescu (Detractorii lui Caragiale) și P. Constantinescu (Inaderența lui N. Davidescu la spiritul critic), însă asupra rezervelor lui M. Ralea așezate sub un titlu nepotrivit (Crima lui Caragiale, în volumul Valori, 1935) s-ar cuveni în continuare meditat: "Caragiale a lăsat intelectualilor și oamenilor noștri de spirit o
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
existente (astăzi)" sau dedusă din pasaje în care refuză formalismul și amabilitățile ipocrite, respinge aparența dată de convențiile sociale și disimularea profunzimilor sufletești: "Simțim că ne doare idealul sau sufletul și ne văetăm că ne strâng pantofii"113. De asemenea, inaderența la sistem și înțelegem prin sistem orice structură ordonată și disciplinată după rigori științifice și metodice (școala) sau după o ierarhie prestabilită (Biserica) exprimă un anti-instituționalism structural. Citit prin această cheie, gestul polemic arghezian reprezintă materializarea impulsului umoral de a
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
în acest sens, modul contrastant în care Arghezi se raportează la Biserică (în sensul de instituție religioasă concretă), pe de o parte, și la transcencent, pe de altă parte. Se știe că experienței monahale i se datorează, în mare parte, inaderența la formele exterioare de trăire liturgică. Lui Arghezi, ritualul religios, prin gesticulația stereotipă, îi repugnă încă din copilărie, așa cum însuși poetul mărturisește: "N-am fost devot niciodată; chiar copil fiind, în mod inconștient, sub privegherea mumei care mă mustra și
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]