119 matches
-
și în criteriul cu numărul cinci. (B) Unitatea tematică (cel puțin un actor-subiect S): "Acolo unde [...] nu există implicare a factorului uman [...], nu poate exista povestire" (Bremond) În definiția din 1973, C. Bremond vorbește despre un "subiect oarecare (animat sau inanimat)", situat "într-un timp t, apoi t + n", ceea ce ne permite să reunim componentele A și B. În ceea ce privește definiția din 1966, se insistă asupra caracterului antropomorf al subiectului, venindu-se în completare cu ideea de "implicare a factorului uman". Prezența
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
socializare a limbajului și al conturării propriei identități în raport cu o alteritate susceptibilă de intenții ostile. În această ipostază, ea reprezintă o atitudine logic-rațională verbală și non-verbală de respingere, într-un anumit context situațional, a unui dat (obiectul polemicii, animat sau inanimat, individual sau colectiv, concret sau abstract etc.), disputabil, asupra căruia se proiectează propriile temeri, convingeri, valorizări etc. Aici ar trebui încadrată imaginea generică a omului polemist a lui Fr. Paulhan: Din diversitate se naște conflictul. Eu sunt alții, dar eu
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
tare, puternic, temeinic, sănătos”, let. tviřts „Ib.”, lat. firmitas, rs. tvérža „întăritură, tărie, soliditate, trăinicie” etc. În al doilea caz, surdos se opune semantic vigorii și strălucirii lui lux, cum arată lat. surdus „lipsit de strălucire, tern, insensibil, surd, necunoscut, inanimat, lipsit de sonoritate, obscur, ocult”. Sensul de „indistinct” al acestui cuvânt se referă nu numai la auz, ci și la miros, culoare, vedere, la materie în general și la perceperea de către om a manifestărilor ei. Divinitatea lituaniană echivalentă lui Zamolxis
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
numărîndu-și elevii. Tabăra, cu lumea ei pestriță și enigmatică, trecuse pe lângă ei fără să lase vreo urmă în mințile lor de adulți: cu fiecare an care trecea, se mai adăuga un strat de calcar în interiorul țestei lor, deveneau tot mai inanimați și mai triști, de parcă o proteză asemenea plăcilor dentare pe care le purtau în gură le-ar fi substituit emoțiile cariate, ideile cu nervul necrozat, paradontoza vieții lor absurde. Am urcat în autobuz printre ultimii, și abia când m-am
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
din cel de-al doilea exemplu presupune doar o evaluare pozitivă foarte pregnantă. De aici ar putea fi extrasă ideea că acordul cu Marie nu se datorează componentei [+ Animat], ci faptului că o comparație calitativă între un animat și un inanimat este mai dificil de interpretat ca o comparație autentică. 6 Matuschansky 2002 captează fenomenul formulând două exemple în care sunt puse în paralel un substantiv scalar și unul non-scalar: Miranda is such an idiot/a doctor → "idiot to a high
[Corola-publishinghouse/Science/85004_a_85790]
-
lu' AIA A: ((sunet ce exprimă disprețul)) la BALAMUci ce-o fi la aia< @ în garsonieră îți DAI seama>↓ (IVLRA: 182). 2.6. Mecanisme pragmatice asociate cuantificatorilor Cuantificatorii din limba română intră atât în opoziții logico-semantice (cuantificare universală/existențială, animat/inanimat, distributiv/nondistributiv, legat/nelegat discursiv etc.; vezi GALR I: 253 ș.u.), cât și în opoziții de registru (scris/vorbit) sau stilistice (literar/popular, literar/colocvial, actual/arhaic). Valorificarea contextuală a acestora din urmă îndepărtează nehotărâtele de rolul lor de
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
din perspectiva opoziției de sens, semul nu poate fi evaluat în mod izolat, ci numai legat de opozițiile în care sînt antrenate cuvintele. Astfel, de exemplu, semul "animat" rezultă din opoziția lucru - ființă, pe baza căreia i se creează antonimul "inanimat". S-a constatat astfel că numărul semelor poate fi determinat în mod precis numai în cazul unor clase de cuvinte, încît analiza semică se poate realiza eficient doar în cadrul unor cîmpuri lexicale sau cîmpuri semantice. În asemenea condiții și în
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
planul lingvistic nu se suprapune celui ontic, fiind necesară, în cazul intenției de surprindere a particularităților de ansamblu ale manifestării unei realități sintactice, circumscrierea aspectelor ignorate uneori, dar posibile în actualizarea discursivă. Așadar, subiectului poate fi și un actant (pacient) inanimat, realizat printr-un substantiv care desemnează un obiect, dar poate fi și un substantiv deverbal. În gramaticile de orientare structuralistă se subliniază trăsăturile formale ale subiectului concretizate în restricțiile de natură morfologică declanșate prin intermediul inerenței, restricții ce impun alegerea formei
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
cel narativ, nu comportă ordine, nici limite și pare supus capriciilor autorului. Pe de altă parte, dacă textul narativ presupune o centrare tematică asupra unui subiect animat, secvența descriptivă dispune de tendința de depersonalizare, decurgînd din raportarea la un univers inanimat. Taxonomia textelor descriptive se revendică de la tradiția retoricii, speciile acestor texte fiind delimitate în funcție de criteriul referențial (topografia, cronografia, prozopografia, etopeea, portretul, paralela, tabloul). Producerea textului descriptiv se bazează, în aceeași viziune, pe efectuarea a patru operații: ancoraj referențial, prin intermediul unei
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
distincțiile de gen reflectă parțial caracteristicile de gen natural ale referentului, la fel ca în multe alte limbi 5. Într-un astfel de sistem de organizare a genului, în principiu, masculinul și femininul sunt atribuite referenților animați, iar neutrul, referenților inanimați. Această potrivire generalizată între caracteristicile referentului și genul substantivului corespunzător caracterizează sistemele de gen strict semantice, destul de rare între limbile lumii. Un astfel de sistem semantic există în limbile dravidiene, printre care și limba kannada. În această limbă, sensul unui
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
la băiatul! (băiatul se referă la vorbitor). Aceste substantive impun atât verbelor-predicat, cât și altor elemente acordul formal. 3.4. Centrul este un nume propriu Numele proprii au trăsături de gen și număr indiferent dacă referentul lor este animat sau inanimat, la fel ca substantivele comune,. Dacă numele propriu nu este marcat formal pentru o anumită trăsătură, acordul adjectivelor se face pe baze semantice, prin raportare la referent. De exemplu, numele de familie și unele prenume nu sunt marcate formal pentru
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
este animat și are un gen diferit de N1, trăsăturile gramaticale ale celor două substantive nu se vor copia pe centrul funcțional, din cauza conflictului, "însă trăsăturile semantice de gen se vor transmite ca întotdeauna" (Vișan, 2004: 680). Când N2 este inanimat și are un gen diferit de N1, centrul funcțional nu conține nicio trăsătură de gen. În această situație, limbile dispun de două posibilități: a) utilizarea unei forme nemarcate, așa cum se întâmplă în franceză, unde este utilizat masculinul; b) alegerea genului
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
care și-au exprimat preferințele de acord pentru 31 de propoziții. Aceste conțineau mai multe combinații de substantive, cu trăsături diferite de gen, număr și [+/-Animat]. Concluziile sale sunt următoarele: (i) preferințele de acord diferă după cum N2 este animat sau inanimat; (ii) dacă N2 este animat, iar N1 inanimat, vorbitorii fac acordul cu N2. Aceeși preferință se constată și în franceză (vezi Hulk și Tellier, 2000). Toți subiecții au ales acordul cu N2, în cele 4 propoziții testate 76 de Vișan
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
31 de propoziții. Aceste conțineau mai multe combinații de substantive, cu trăsături diferite de gen, număr și [+/-Animat]. Concluziile sale sunt următoarele: (i) preferințele de acord diferă după cum N2 este animat sau inanimat; (ii) dacă N2 este animat, iar N1 inanimat, vorbitorii fac acordul cu N2. Aceeși preferință se constată și în franceză (vezi Hulk și Tellier, 2000). Toți subiecții au ales acordul cu N2, în cele 4 propoziții testate 76 de Vișan (2004); (iii) când ambele nominale sunt animate (matahala
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
au ales acordul cu N2, în cele 4 propoziții testate 76 de Vișan (2004); (iii) când ambele nominale sunt animate (matahala de om, pocitania de om), vorbitorii ezită între acordul cu N1 și acordul cu N2; (iv) dacă N2 este inanimat, aprecierile subiecților sunt ezitante și nu par să favorizeze niciuna dintre posibilitățile de acord. Acordul este dictat de alegerea liberă a vorbitorilor, în funcție de gradul de proeminență semantico-pragmatică al celor două substantive 77. Conform lui Doetjes și Rooryck (2003), acordul sintagmelor
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
82) a. Ordonanța și infirmiera au fost răniți / *rănite. b. Copacul și stâlpul au fost puși / puse la pământ de un camion scăpat de sub control. În cazul în care conjuncții sunt de genuri diferite, intervin criterii precum: caracterul animat sau inanimat al conjuncților, numărul la care se află fiecare dintre conjuncți și ordinea liniară a acestora 118. 2.1.3.1. Termenii coordonați au trăsătura semantică [+Animat] În general, dacă cel puțin unul dintre termenii coordonați este de genul masculin, acordul
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
La (89d), substantivul [+Animat] este de genul feminin. Sursa ezitărilor o constituie aici faptul că dacă ambele substantive ar fi fost [+Animat], acordul s-ar fi făcut la masculin. Prin urmare, vorbitorii "neglijează" faptul că substantivul masculin din (89d) este inanimat și preferă masculinul și când este implicat un substantiv feminin [+Animat]. 2.1.3.3. Termenii coordonați au trăsătura semantică [-Animat] La inanimate, regulile de stabilire a genului sunt mai complexe decât cele de la nume de ființe. În gramaticile limbii
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
română. 2.1. Complementul direct (CD) 2.1.1. DC este obligatorie Conform GALR (II, 401-402), DC este obligatorie în anumite contexte, rezumate mai jos: (i) CD (prepozițional sau neprepozițional) este antepus verbului, realizat prin substantiv comun (+/-animat) sau propriu inanimat, însoțit de articolul definit sau de alți determinanți definiți, ori prin numeral prepozițional. (ii) CD prepozițional este exprimat printr-un substantiv comun personal ori personificat, substantiv propriu nume de persoană sau pronume (personal, reflexiv, de politețe, demonstrativ, nehotărât, pronumele semiindependente
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
printr-un nominal neprepozițional, articulat sau nearticulat, postpus verbului. (ii) CD este exprimat printr-un substantiv cu articol definit, în construcțiile cu dativ posesiv plasat înaintea verbului (dativul posesiv făcând referire la complementul direct). (iii) CD exprimat prin substantiv propriu inanimat este postpus verbului. (iv) CD este exprimat prin pronumele relative sau interogative cine, ce și compusele lor. (v) CD este exprimat prin pronumele negative nimeni (prepozițional) și nimic, indiferent față de poziția față de verb. (vi) CD exprimat prin pronumele demonstrative populare
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
poziția față de verb. (vi) CD exprimat prin pronumele demonstrative populare asta și aia sunt postpuse verbului. 2.1.3. DC este facultativă În GALR (II, 403) sunt descrise și situațiile când dublarea este facultativă: (i) CD este exprimat prin substantiv inanimat, cu articol nehotărât, antepus verbului. (ii) CD este exprimat prin numeral prepozițional postpus. (iii) CD este exprimat prin pronumele de demonstrative populare asta și aia sau prin pronume nedefinite (cu excepția lui orice) construite cu prepoziție, antepuse sau postpuse verbului. (iv
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
ierarhia propusă de Silverstein (1976), din care Dixon exclude însă numărul 24, pe care îl consideră un parametru diferit: Pronume Nume proprii Substantive comune personale de pers. 1 personale de pers. 2 demonstrative și personale de pers. 3 uman animat inanimat Ierarhia nominală Dixon (1994: 85) Această ierarhie trebuie interpretată astfel: ● de la dreapta la stânga, posibilitatea nominalului de a apărea în poziția A, mai degrabă decât în poziția O, crește; ● dacă pronumele și numele au sisteme cazuale diferite, atunci sistemul pronominal va
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
limbi indo-europene), formele distincte pentru aceste două cazuri fiind o inovație. Mai recent, Shields 93 a arătat că în proto-indo-europeană exista o clasă de nume inanimate care nu apăreau niciodată în cazul ergativ, dar și o clasă de "agenți naturali" inanimați (de exemplu, vântul), care puteau apărea în cazul ergativ, ca și substantivele animate. Niciunul dintre cei doi exponenți ai acestei abordări nu spune însă explicit că pronumele aveau marcare de tip nominativ−acuzativ (Rumsey 1987: 311). Rumsey (1987), folosind ierarhia
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
exponenți ai acestei abordări nu spune însă explicit că pronumele aveau marcare de tip nominativ−acuzativ (Rumsey 1987: 311). Rumsey (1987), folosind ierarhia lui Silverstein (1976), relevantă pentru morfologie, nu și pentru sintaxă, conciliază abordarea clasică (centrată pe partiția animat/inanimat) și abordarea nonclasică (centrată pe distincția nume/pronume), arătând că, încă din cel mai vechi stadiu al proto-indo-europenei, pronumele personale erau marcate după tiparul acuzativ, iar substantivele neutre, după cel ergativ (dovadă fiind situația din limba hittită). Dacă limba proto-indo-europeană
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
obiectul sunt nemarcate și situația în care numai obiectul e marcat (engleza, georgiana). Existența marcării depinde de natura constituenților nominali și de categoriile semantice: distincția definit/ nedefinit funcționează în limbile uralice și altaice, în persană și în ebraică; distincția animat/inanimat funcționează în foarte multe limbi indo-europene (de exemplu, folosirea prepoziției a în spaniolă ca marcă a complementului direct). Creissels (1995: 257) observă că, în mod frecvent, limba tratează diferit subiectul în funcție de apariția acestuia în construcții tranzitive sau intranzitive − subiectul e
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
a tranzitivității semantice: tranzitivitatea semantică există dacă un agent afectează direct sau indirect (eventual, cu ajutorul unui instrument) o acțiune, controlând-o; această acțiune afectează un pacient printr-o schimbare de poziție sau printr-o schimbare de stare; pacientul poate fi inanimat sau animat, incapabil de control sau având el însuși o anumită capacitate de control. 5.2. Tranzitivitate vs alte concepte În diferite studii a fost subliniată relația dintre tranzitivitate și alte noțiuni sintactice și semantice. Tchekhoff (1979: 286) afirmă că
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]