219 matches
-
irepetabil sau ar putea Întemeia o școală? Vlad Roman: Cred că există o direcție pe care o oferă și care se referă la modalitatea de a scrie critică Îngânând textul considerat. Ruxandra Cesereanu: Atunci este mai clar conceptul de discurs incantatoriu enunțat de Corin. Nicolae Turcan: Totuși, din câte am Înțeles eu din spusele lui Cornel Vâlcu nu era vorba de Îngânare, ci tocmai, de două lucruri primordial ostile sau primordial diferite. Textul lui Nichita Stănescu de fapt nu Îmi răspunde
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
fantast, în opera căruia rafinamentele moderniste se îmbină cu inspirația folclorică și lirica trubadurescă, I. are personalitatea originală și stranie a unui aed din vechime rătăcit printre contemporani. De la semnul exclamării cu care își începe fiecare strofă la tonalitatea arhaizantă, incantatorie a expresiei și la tendința reluării versurilor în refrene, poezia sa poartă pecetea unui lirism originar, primitiv cu ostentație, în care textul nu mai este destinat lecturii, ci recitării. De altminteri, poetul își cânta versurile, acompaniindu-se la diverse instrumente
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287648_a_288977]
-
să nu mă cauți/ printre acei care mănâncă,/ urinează și înșeală,/ printre cei vii să nu mă cauți/ [...] nici printre cei ce-n taină/ se răsucesc în groapă/ spre a-și întoarce bucile/ spre crucea de deasupra.” Numele cu rezonanțe incantatorii al cetății poetice ideale va da și titlul următorului volum al lui I., apărut în condiții grafice de excepție. Atelier poetic și operă finită în același timp, La Baaad (1979) este constituit din trei mari cicluri poetice (La Baaad, Sala
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287648_a_288977]
-
nu consideră o tragedie preschimbarea lucrurilor în aur verbal. Poezia rezidă, aici, în finețea sugestiei, în efectele de ton, de culoare, de accent, de nuanță, în inefabilul pictural, în imagine. Priveliști și, în genere, existențe banale dobândesc, prin transfigurare, proprietăți incantatorii; copacii, fructele, frunzele, păsările răspândesc irizări de tărâm fantastic. Spre a obține astfel de rezultate, poeta întrebuințează tehnicile stării de vis natural, pentru prima dată, însă - după cum o sugerează chiar titlul volumului - visul este, în viziunea ei, însuși principiul existenței
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285758_a_287087]
-
Toate acestea, întrețesute, participă la conexiuni febrile de caracter inductiv, unificând fervorile cu nălucirile, cu dezirabilul și cântul; orizontul apropiat lasă loc absolutului patetic; tangibilul intră sistematic în rezonanță cu un contrapunct enigmatic, iar nuanța se topește în melos. Dicțiunea incantatorie favorizează o antrenantă musica humana, o stare perceptivă simpatetică, totalizând și acompaniind cu mijloace specifice. Chant și enchantement, canto și incantesimo, cânt și vrajă acestea acționează convergent, coeficient, sincretic; la Verlaine, la Baudelaire și Rimbaud, la Petrarca și Carducci, la
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Respirări, 1982, p. 173). Nimic nou sub soare! Mallarmé, "maestru suprem al magiei" (cum îi apărea lui A. Huxley), lansase cu mult înainte aceeași idee: "Versul care din mai multe vocabule reface un cuvânt total, nou, străin limbii și oarecum incantatoriu desăvârșește (achève) această izolare a vorbei: negând cu o trăsătură suverană, hazardul rămâne termenilor în ciuda artificiului reclădirii lor alternative în sens și sonoritate, și ne pricinuiește această surpriză de a nu fi auzit vreodată cutare fragment ordinar de elocuțiune, în timp ce
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
atingere cu lasciva Lolita, "nimfeta" de doisprezece ani din capodopera lui Vladimir Nabokov. La Cezar Ivănescu, corpul "fragil" al nimfetei e semnul inocenței: "Trup alb de fată care nu vei muri, / suflet care n-a gustat știința morții..." Regimul dicțiunii, incantatoriu, seamănă a cuminecare șoptită. "Te-am dorit mult, / încă de pe când iubirea era pentru mine castitate; / atunci să fi venit, / te urmam fără pic de durere, / la gândul că această însoțire a noastră / avea să fie de scurtă durată, / pe-
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
la Blaga poeții moderni suspină după o țară pierdută, o limbă pierdută, o artă pierdută". Postmodernismul e totuna cu "libertatea absolută a plagiatului". Unde ne sunt marii instauratori de verb inspirat? "De ce de la cuvintele de forță, mantra, de la cuvintele magice, incantatorii, limba s-a degradat până la bavardajul inconsistent al omului modern"? (Interviul citat Dacia literară). În ce-l privește, "critica românească actuală (citim în Contrapunct, 1996, decembrie), cu câteva excepții onorabile, incapabilă, prin cultură și prost gust, să se ridice până la
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
visată de "mii de ani", ființa-etalon din Cântec vechi, face pereche cu iubita fără corp a lui Eminescu; idealizant la modul mistic, imnograful zboară spre ea pe-un cal alb planând "prin codrii mari de lilii / în veșnică hipnoză". Rostirea incantatorie urmează clar dicteul eminescian: "Și ca o iarbă și ca o amintire / ființa mea de tine să se stângă / nicicând de noi să nu fi avut știre / și ochii mei în veci de veci să plângă". Cățuia cu "trei feluri
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
și ideilor: "Ascultă / cutremurul aerului când izbucnește lumina" (Resurecția). O femeie "cu picioare infinite (...) aștepta cântând / casa noastră cazarma noastră / însă eu urmăream o idee devenită obsesie" (Clanța). "O mireasă nebună / dansează pe pleoapele mele / până când mă trezesc" (Nupțiile). Efecte incantatorii provin din reiterația insistentă a unui cuvânt-temă; într-un text intitulat Dumneavoastră, toate versurile încep cu acest denominativ iar strofa ultimă sună astfel: "dumneavoastră nu vă spun prea mult / dumneavoastră știți că e albastră / dumneavoastră totuși sunteți formidabili / Dumneavoastră sunteți
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
revigorează tema, abordată de foarte de mult, pretutindeni. Simbolice femei în floare "femei-cireș înflorite, scuturate / acum de petale, la picioare" și adoratori de odinioară așteaptă "acel ritm al redeșteptării, ciclic". Moartea, obiect de transsubstanțiere, se sustrage momentan viziunii negre; șoptite, incantatorii, cuvintelor li se alătură iluzia regenerării planetare: Să ne schimbăm până mâine trupurile între noi: opriți lângă bărcile de la malul Fluviului Uitării. Abandonați amândoi "stărilor anormale" (...) Stăm întinși acum înfloriți unul lângă celălalt, după dragoste, scuturați de petale, în sicriu
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
de numire a personajului pentru ca numele său să reveleze un concept în general și pentru ca patronimele să reveleze numele tatălui celui care îl poartă; acest tip de nume a fost adesea utilizat ca nume de familie, "nume patronimic"), evocativă, simbolică, incantatorie etc. Tezelor Mill-Kripke, Russel-Frege le corespunde încercarea lui Marc Wilmet de a defini numele propriu în trei etape 79: 1) numele propriu este în afara enunțului un semn prevăzut cu un semnificant normal și cu un semnificat disponibil sau, dacă se
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
care a fost desprins. Încifrarea constituie o provocare adresată cititorului, pus în situația de a colabora cu autorul, acesta neimpunând, ci doar propunând un univers liric posibil: Poemia. Există însă în lirica lui H. și piese de o reală melodicitate incantatorie, unde învestitura simbolică a cuvântului capătă valențe estetice deosebite (Lămpi, Izvod, Colinde I, II, III). Deși în aparență nu are de-a face cu literatura, lucrarea Medicul familiei. Terapie cognitivă (Carte de învățătură pentru toate vârstele) (I-II, 1994-1997) poate
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287467_a_288796]
-
schema dinamică ascensională de care pomenea Gilbert Durând În cartea sa „Structurile antropologice ale imaginarului” nu poate funcționa cum nici probantă nu a fost acțiunea diairetică, de divizare a perechii Cătălină/paj. Chemarea fetei de Împărat se realizează la nivelul incantatoriu, muezinic Între vraci și posedat instaurîndu-se un corpus energetic care inspiră și respiră chemarea, un vehicul pneumatic care autonomizîndu-se rămîne clar și transparent pe toată durata poemului, constituindu-se Într-un veritabil personaj, fiindcă recurența cu care apare În cadrul scenografic
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
În cadrul scenografic al poemei Îi dă consistență de actant. Chemarea Luceafărului se realizeaza În scenografii aproape asemănătoare și sub regim nocturn instaurîndu-se astfel o vrajă sublunară, un teritoriu acustic de mare rezonanță afectivă, muzicală si emoțională. Putem asemăna această monodie incantatorie cu starea de rugăciune a anahoreților, cu veghea și psalmodiul repetitiv, cu starea de beatificare În care ființa rugatorului se contopește cu rugăciunea, cu alchimia teologică a imaginarului deesc, cu amplitudinea discursului monosilabic, cu vraja auctorială a sinelui căzut În
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
căzut În transa rugăciunii. La fel și Cătălina asemeni călugărilor penitenți psalmodiază mantrele În pusee respiratorii de isihasm combinat cu incantațiile de minaret. Însuși turnul din care emite fata de Împărat se poate asocia modelului islamic, muezinic de unde hogea cheamă incantatoriu pe suplicanți. Poemul Luceafărul poate fi citit și În cheie mistagogică prima strofă fiind aceea În care astrul Îi cere Tatălui ceresc să părăsească firmamentul pentru a se cununa cu o pămînteancă. Dar Tatălui i-a ajuns o jertfă consumată
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
de această subordonare depășindu-i extazul și prin scormonirea metafizicului dezvăluie adâncul rezervat tainelor construcției mitice. Pătrunzând în arhaic, trecând prin istorie, Vasile Alecsandri ajunge să construiască o poesie-dovadă a plăcerii de a crea. Totodată artistic și erotic, revendicativ și incantatoriu, contextul ce apare primordial nu este altceva decât o trecere spre interiorul eului ascuns, un nimic care transmite totul, întreaga voință umană de a trăi, și mai intima dorință a celui ce se știe "rege al poesiei" și nu numai
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
îl constituie poezia lui Macedonski, Rondelul lucrurilor, unde repetarea parcă în cascadă a versului exclamativ: Oh! lucrurile cum vorbesc e de natură parcă să convingă cititorul că treptat lucrurile din jurul nostru prind viață, se metamorfozează, se umanizează, figurând însăși starea incantatorie a poetului sau devenind parte integrantă din însăși ființa poetului. O adevărată stare a sufletului acestuia! MENȚIUNE Mircea Eliadede la istoria religiilor la literatură Amalia - Maria Bartha, clasa a X-a Ilinca Busuioc, clasa a X-a Anca Ioana Toma
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
revelându-se, s-a negat. Deci revelarea este interzisă aprioric.”<ref id=”30”>ibidem, p. 113</ref> Falsul Demiurg eșuează, dar descoperă o traiectorie a cunoașterii, a descoperit tragismul ascuns al existenței, îndreptată iremediabil spre moarte, cât și tragismul cunoașterii incantatorii. „Poemul are o rotunjime inițiatică. Este revelat un ciclu. Dincolo de acest sens ezoteric, perfecțiunea formei muzicale aduce cu aceea a unui cristal translucid, traversat de oglinzi repezi ca niște ape adânci. Limbajul poetic din După melci are o prospețime și
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
probă, a șasea, cifră ce îmbracă aceeași încărcătură simbolică a maleficului, asociat minciunii și răului în lume, este un model de exorcizare a răului prin logos. Apelul se face la copii, simboluri ale purității, pentru rostirea „blastămurilor părințești”, cu valoare incantatorie: „băieții încep a curge toți, care dincotro cu blastămurile părințești în mână”. În final se produce o demitizare a simbolurilor cu care au fost învestite personajele. Dacă în prima etapă a drumului, fabuloasă este prostia lui Dănilă, în ultima etapă
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
sau unei generații, mai apropiată fiind de poezia anilor ’70. Textele cuprinse în volumul Mângâios aparțin unei tentative de recuperare a lirismului și, prin experimentarea unor formule poetice variate, exprimă o continuă căutare. Versul alb alternează cu cel rimat, rezonanțe incantatorii, de descântec, se alătură formei șlefuite, amintind poezia lui Ion Barbu; frazarea naivă e în dispută cu o sintaxă șarjată savant, adesea lacunară, cuvântul rar, vocabula arhaică se integrează expresiei cotidiene, într-un efort de construcție originală. Lirică fundamental ambiguă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285350_a_286679]
-
revistei „Amfiteatru” (1979), Ion Gheorghe îl susținuse pentru publicare în suplimentul 15 poeți din „Biblioteca «Luceafărul»” (1980), iar Al. Cistelecan îi prefațase un ciclu de versuri în „Familia” (1982), notând câteva semne („constanța de formă poetică”, „unitatea tonului, ritualic și incantatoriu”, „coerența viziunii lirice”) de bun augur în perspectiva evoluției poetului. Confirmarea o aduc după un deceniu primele sale cărți - Singurătatea supremă, Obiecte după frig (1993; Premiul Asociației Scriitorilor din Brașov), Amintiri de pe malul celălalt. Comentariile criticii vizează nota diferențială a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290579_a_291908]
-
un număr, după modelul Psalmilor), Sâmburele - goethean - al universului poetic construit de M. este iubirea, cea care ar trebui să strălucească veșnic, iubire concentrată nu în inimă, nici în sămânța ce moare pentru ca lumea să se reînnoiască. În această poezie incantatorie, realul și imaginarul, livrescul și vizionarul se împerechează într-un cântec ambiguu, de creație și moarte. „Poezia astfel înțeleasă, sub semnul saturnian al adâncimii, densității și obscurității, devine o continuă căutare și întrebare după origini, sym-pathizând cele ce sunt și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288008_a_289337]
-
său liric. Primele trei cărți s-ar defini prin acest concept: un vizionarism nu social, nu istoric, ci unul deschis spre lumea obiectelor și spre acele misterioase „întâmplări ale ființei”, un vizionarism ce luminează lumea și îi dă un sens incantatoriu. Exceptând exercițiile din perioada Argoticelor, aceasta este, propriu-zis, prima ipostază a lirismului „nichitian” și ține de la Sensul iubirii până la Dreptul la timp (inclusiv): o poezie de recuperare a subiectivității, încercând să reînnoade relația cu modernitatea (ceea ce nu înseamnă o prelungire
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]
-
este frenezia solară. Lumea din afară e văzută în oglinda diafanului, sufletul pare sorbit de „vârtejuri diafane”, vertebrele trupului tânăr luminează ca niște faruri cosmice și, pe aceste câmpii aeriene, îndrăgostiții aleargă cu mâinile transformate în spițe solare. O stare incantatorie și o aglomerare de suavități inefabile, o beție albă a simțurilor caracterizează aceste „jocuri de-a sfiala”: „spune-mi, dacă te-aș prinde-ntr-o zi/ și ți-aș săruta talpa piciorului / nu-i așa că ai șchiopăta puțin după aceea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]