KorAP: Find »[drukola/base=incoativ & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 2 3 4 >

80 matches

Corola-journal/Journalistic/5418_a_6743

o analiză etimologică („a- și aduce aportul”). Două construcții asemănătoare - a începe să pornească și a începe să purceadă - reprezintă un tip de pleonasm mai puțin sesizat de vorbitori, în care este repetată (inutil) ideea de începere a acțiunii. Semnificația incoativă este prezentă atât în verbul specializat pentru această valoare - a începe -, cât și (mai puțin transparent) în verbe polisemantice, care presupun de cele mai multe ori inițierea acțiunii: a porni („a pleca din locul în care se află, a se pune în

Începe să pornească... by Rodica Zafiu (2011) [Corola-journal/Journalistic/5418_a_6743]
inițierea acțiunii: a porni („a pleca din locul în care se află, a se pune în mișcare”; „a începe să funcționeze”, DEX) și a purcede („a pleca, a porni la drum”; „a începe o acțiune”, ibidem). Combinarea verbelor cu sens incoativ poate să apară mai ales în oralitatea nesupravegheată; a fost înregistrată, de exemplu, în rapoartele de monitorizare a limbii din audiovizual (disponibile pe site-ul cna.ro): „începe să pornească” (TVR Cultural, 26.V.2009); „a început să purceadă la

Începe să pornească... by Rodica Zafiu (2011) [Corola-journal/Journalistic/5418_a_6743]
Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785

bază poate apărea atât la diateza activă, cât și la diateza reflexivă: Ion și-a aburit ochelarii/Pământul aburește sub picioare/ Fereastra se aburește. Criteriul semantic o determină pe autoare (Ușurelu 2005a: 51; 2005b: 38) să identifice următoarele clase: ergative incoative (a amorți), psihologice (a enerva), de percepție (a răsuna, a scârțâi) și de mișcare (a alerga, a balansa). Definiția și clasificarea propuse de Ușurelu (2005a,b) urmează linia lui Lyons, cu influențe din teoria localistă, îndepărtându-se destul de mult de

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
o cauză internă. Au comportament complex, admițând atât utilizarea agentivă noncauzativă, cât și pe cea nonagentivă. Numai verbele care pot fi asociate cu o cauză externă au o reprezentare lexico-sintactică cauzativă. Verbele care descriu o configurație spațială sunt stative (nu incoative), nu sunt niciodată deadjectivale. Anumite verbe care exprimă configurația spațială acceptă utilizarea tranzitivă cauzativă: hang 'a atârna', lie 'a se afla, a se menține, a staționa', sit 'a sta jos', stand 'a sta în picioare'. În italiană, verbele care exprimă

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
parc'), acesta manifestă proprietăți evidente de verb inacuzativ. Chierchia (2004: 59) nu împărtășește pesimismul lui Reinhart în privința relevanței aspectului pentru inacuzativitate, subliniind că inacuzativele sunt telice și foarte rar statice. Verbele atelice care au proprietăți inacuzative sunt de tip special: incoative (cool 'a (se) răci') − repetarea unor evenimente telice − și verbe de mișcare (roll 'a aluneca') − tind să se comporte telic atunci când au formă inacuzativă. 4.5. Abordări cognitive Levin și Rappaport Hovav (2005: 78) arată că structura evenimențială este reprezentarea

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
neutre" din punctul de vedere al diatezei (Blinkenberg 1960, Ruwet 197298, Boons, Guillet și Leclère 197699). În studii mai recente, se vorbește despre incoativizare (Grimshaw 1990) sau anticauzativizare (Koontz-Garboden 2009: 77), definită ca fiind un fenomen prin care un verb incoativ este derivat morfologic din perechea cauzativă. Matsuzaki (2001: 2) arată că perechile ergative sunt caracterizate printr-o schimbare în structura argumentală, numită alternanță ergativă, iar, la alți autori, alternanță cauzativă (Haspelmath 1993100, Levin și Rappaport Hovav 1995), alternanță de tranzitivitate

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
iar, la alți autori, alternanță cauzativă (Haspelmath 1993100, Levin și Rappaport Hovav 1995), alternanță de tranzitivitate (Hale și Keyser 1987101), alternanță inacuzativă (Kiparsky 1998). Levin și Rappaport Hovav (2005: 2) arată că fenomenul numit alternanța cauzativă, anticauzativ sau alternanța cauzativă/incoativă este un subiect dezbătut în teoria realizării argumentelor, unul dintre scopurile acestei teorii fiind să identifice componentele semantice relevante pentru sintaxă și să explice relația dintre acestea și posibilitățile de realizare argumentală. În ceea ce privește perechile de verbe implicate în alternanță, se

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
de realizare argumentală. În ceea ce privește perechile de verbe implicate în alternanță, se vorbește despre structuri mediopasive sau anticauzative (Zubizarreta 1985: 259102), cu referire la exemple de tipul The door opened ' Ușa s-a deschis', The lecture began ' Cursul a început', verbe incoative (Manoliu-Manea 1993: 74 arată că incoativitatea se referă la faptul că activitatea comportă un anumit punct care coincide cu începutul unei noi stări: a slăbi, a se îngrășa, iar Calude 2007: 255 numește incoativ evenimentul care implică o schimbare de

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
lecture began ' Cursul a început', verbe incoative (Manoliu-Manea 1993: 74 arată că incoativitatea se referă la faptul că activitatea comportă un anumit punct care coincide cu începutul unei noi stări: a slăbi, a se îngrășa, iar Calude 2007: 255 numește incoativ evenimentul care implică o schimbare de stare spontană, dar observă că termenul a fost extins și la evenimente în cazul cărora schimbarea e dusă la capăt de factori externi, fizici, care acționează fără voință), anticauzative (Alboiu, Barrie, Frigeni 2004: 14

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
82) susțin că verbele ergative pot proiecta atât grila verbală tranzitivă, cât și intranzitivă. NP se deplasează în poziția subiectului, Spec,I; acest subiect intern este argumentul afectat. În engleză, toate verbele ergative pot fi folosite în construcția medie, iar incoativele reprezintă folosirea intranzitivă a ergativelor. Hale și Keyser (1993: 84, 85) mai observă că asimetria în alternanța tranzitivă (între formele incoative și cele medii) este cerută de verbele ergative de localizare, incoativele fiind mai restricționate decât construcțiile medii. Hale și

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
I; acest subiect intern este argumentul afectat. În engleză, toate verbele ergative pot fi folosite în construcția medie, iar incoativele reprezintă folosirea intranzitivă a ergativelor. Hale și Keyser (1993: 84, 85) mai observă că asimetria în alternanța tranzitivă (între formele incoative și cele medii) este cerută de verbele ergative de localizare, incoativele fiind mai restricționate decât construcțiile medii. Hale și Keyser (1993: 87) adoptă principiul interpretării integrale (engl. Full Interpretation), arătând că Agentul cauzării este obligatoriu argumentul extern. Hale și Keyser

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
ergative pot fi folosite în construcția medie, iar incoativele reprezintă folosirea intranzitivă a ergativelor. Hale și Keyser (1993: 84, 85) mai observă că asimetria în alternanța tranzitivă (între formele incoative și cele medii) este cerută de verbele ergative de localizare, incoativele fiind mai restricționate decât construcțiile medii. Hale și Keyser (1993: 87) adoptă principiul interpretării integrale (engl. Full Interpretation), arătând că Agentul cauzării este obligatoriu argumentul extern. Hale și Keyser (1993: 90) susțin că diferența dintre ergative și tranzitive este dată

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
limbă la alta (Nedyalkov și Silnitsky 1973116, Haspelmath 1993); (b) la nivelul Lexiconului are loc un proces de cauzativizare; Hale și Keyser (1998: 100, 111)117 subliniază că, în absența dovezilor morfologice, direcția derivării este de la structura mai simplă (intranzitivă, incoativă) la cea mai complexă (tranzitivă); (c) la nivelul Lexiconului are loc un proces de anticauzativizare (Zubizaretta 1987)118/detranzitivizare (Levin și Rappaport Hovav 1995). Comrie (1989: 168) se înscrie în interpretările de tip (a), arătând că nu se poate vorbi

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Pesetsky (1995: 98) arată că direcția derivării este reflexive > nonreflexive și se întreabă de ce dispare morfemul se în cauzativizare. Pesetsky (1995: 214) arată că verbe de tipul break 'a sparge, a rupe' și grow 'a crește', care alternează între sensul incoativ și cel cauzativ, par să implice morfemul CAUS. În unele cazuri, trebuie să presupunem existența morfemului CAUS pentru că a fost suprimat Cauzatorul Ambiental; în alte cazuri, CAUS adaugă numai un argument la predicatul incoativ la origine. Pesetsky (1995: 109) vorbește

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
a crește', care alternează între sensul incoativ și cel cauzativ, par să implice morfemul CAUS. În unele cazuri, trebuie să presupunem existența morfemului CAUS pentru că a fost suprimat Cauzatorul Ambiental; în alte cazuri, CAUS adaugă numai un argument la predicatul incoativ la origine. Pesetsky (1995: 109) vorbește despre un it ambiental, care apare numai în poziția de subiect: It is raining ' Plouă'. Ruwet (1991)119 a arătat că it nu e argument extern, deci verbele meteorologice ca rain sunt inacuzative. Pesetsky

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
reducător general al unei valențe sintactice, iar impersonalizarea rezultă în urma reducerii cazului nominativ. 5.3.3.3. Critici, alternative Koontz-Garboden (2009: 77) urmează analiza lui Chierchia (2004), aducând argumente suplimentare. Diferența de interpretare propusă de acest autor este că verbele incoative derivate din cauzative rețin operatorul CAUZĂ, pe când în interpretarea lui Chierchia, operatorul CAUZĂ era șters. Koontz-Garboden (2009: 80) formulează ipoteza monotonicității: Operațiile de formare a cuvintelor nu elimină operatorii din reprezentările lexicale. Dacă la Chierchia anticauzativizarea presupune o operație de

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
relațiile tematice nespecificate, autorul utilizează termenul Efector (Van Valin și Wilkins 1996127). Koontz-Garboden (2009: 84) arată că verbele cu alternanță care sunt supuse anticauzativizării au o formă nemarcată morfologic, folosită cauzativ, iar când apar cu un clitic reflexiv au utilizare incoativă. Specificul variantei tranzitive a acestor verbe este acela că denumește un eveniment de schimbare de stare având cauză externă, fără a specifica modul în care are loc această schimbare. În privința situației din limba spaniolă, Koontz-Garboden (2009: 84−85) arată că

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
realizări ale unui proces intern entității (La branche casse), iar reflexivul nu exprimă autoafectarea, ci schimbarea de stare exterioară proprietăților entității (La branche se casse). ● Lagae (1992), apud Dobrovie-Sorin (2004: 4), susține că accentul pus pe starea finală care caracterizează incoativele cu se nu trebuie analizat ca perfectivitate, dar acesta explică anumite restricții în alegerea timpului și incompatibilitatea cu anumite mărci aspectuale. ● Labelle (1992: 391), citată de Cornilescu (1998: 320), a formulat ipoteza că, atunci când un verb e atestat în ambele

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
cu se) sau a celui inergativ (fără se). ● Manoliu-Manea (1993: 83−85) analizează situația verbelor care exprimă o schimbare naturală de culoare sau de condiție fizică din punctul de vedere al topicalității: pe parte sau pe întreg. Autoarea arată că incoativele reflexive sunt alese atunci când schimbarea este considerată ca fiind o activitate care presupune o participare intensă a subiectului referent (întreg sau parte). Verbele care se referă la pierderea culorii sau a greutății, la o mișcare în acord cu gravitația, la

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
implicat posesorul; apare mai rar cu verbele de stare, care lasă posesorul neafectat (Lamiroy 1998: 43). Lamiroy (1998: 43−44) preia de la Maria Manoliu-Manea ideea că sunt relevante pentru construcția analizată verbele dinamice, verbele cauzative, verbele de mișcare și verbele incoative. Relația dintre dativul posesiv și verbele inacuzative este un subiect care merită să fie cercetat separat. ● Kemmer (1994: 211−212)138 arată că forma morfologică medie (omonimă cu cea reflexivă) apare atunci când nu există niciun motiv special pentru a face

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
corelează cu un proces autonom, iar cea reflexivă, cu o cauză noninternă care afectează subiectul: Părul se albește/albește cu vârsta Ion se amețește/amețește repede la băutură. ● Dobrovie-Sorin (2004: 4) observă că variația reflexiv/nonreflexiv privește mai ales verbele incoative referitoare la procese naturale care nu sunt realizate autonom (nu au cauză internă), între cele două forme (casser/se casser 'a se sparge', durcir/se durcir 'a se întări') existând diferențe aspectuale importante. În construcțiile cu se, entitatea supusă schimbării

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
între cele două forme (casser/se casser 'a se sparge', durcir/se durcir 'a se întări') existând diferențe aspectuale importante. În construcțiile cu se, entitatea supusă schimbării de stare este proiectată în poziția obiectului (care măsoară evenimentul), ceea ce face ca incoativele cu se să pună accentul pe starea finală a entității supuse schimbării, mai degrabă decât pe procesul în sine. În franceză, se este folosit obligatoriu ori de câte ori este implicată o Cauză externă (s'amaigrir 'a se subția', s'allourdir 'a se

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
sau pentru anumite subclase semantice de verbe inacuzative) și ignoră caracteristicile semantice comune ale celor două perechi, care pledează pentru încadrarea în aceeași clasă. (c) O propunere mai moderată pare a fi cea formulată de Lagae (1992) și Dobrovie-Sorin (2004) − incoativele cu se pun accentul pe starea finală, iar cele fără se, pe proces −: Mâncarea se arde ("o să fie arsă, necomestibilă") Hârtia arde ("este pe cale să se ardă, produce flacără") Ion s-a urcat pe Casa Poporului ("a ajuns deja") Ion

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
parțială pentru diferitele citiri ale lui se acuzativ (incoativ, inerent, mediu, pasiv): toate acestea sunt mărci de inacuzativitate, rezultate din operația lexicală care constă în suprimarea rolului tematic extern și a Cazului acuzativ. Dobrovie-Sorin (2004) arată că verbele cu se incoativ și inerent reprezintă două subclase de verbe inacuzative (Tema este exprimată, nu există Agent explicit sau implicit). Diferența dintre cele două valori este că incoativele au corespondent tranzitiv (La branche s'est cassée 'Creanga s-a rupt'), iar verbele reflexive

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
suprimarea rolului tematic extern și a Cazului acuzativ. Dobrovie-Sorin (2004) arată că verbele cu se incoativ și inerent reprezintă două subclase de verbe inacuzative (Tema este exprimată, nu există Agent explicit sau implicit). Diferența dintre cele două valori este că incoativele au corespondent tranzitiv (La branche s'est cassée 'Creanga s-a rupt'), iar verbele reflexive inerente nu au (Marie s'est evanouie 'Marie a leșinat'), fiind înregistrate în Lexicon ca reflexive. Dobrovie-Sorin (2004) consideră că verbele nonreflexive cu se acuzativ

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]