143 matches
-
divin este constitutiv incognoscibilă. Cu toate acestea, el reține că, dintr-un punct de vedere "regulativ", putem gândi originea lumii "ca și cum ar fi rezultatul unui act motivat de voință"61 sau rezultatul unei acțiuni a transcendenței, de altfel necunoscută și incognoscibilă pentru noi, și anume ca actul prin intermediul căruia transcendența, sau "supra-ființa" care stă deasupra ființei (Über-Sein) și precedă lumea, se dizolvă în imanența lumii, așadar în non-ființă (Nicht-Sein): geneza lumii își are originea în voința lui Dumnezeu de a trece
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
ei din perspectivă sociologică Asemenea tuturor instituțiilor sociale, religia se definește sociologic prin funcțiile pe care le îndeplinește în sistemele sociale. "În general, religia este o construcție socială menită să furnizeze un mod comun, colectiv de raportare la aspectele necunoscute, incognoscibile ale vieții umane la misterele nașterii și morții și la dilemele grave care apar în procesul de luare a deciziilor morale. În această funcție a ei, religia oferă nu doar răspunsuri la probleme și interogații umane perene, ci formează și
by Ion Petrică [Corola-publishinghouse/Science/1120_a_2628]
-
inteligibilă sau cel puțin finalmente cognoscibilă. Prin contrast, sacrul cuprinde tot ce există dincolo de lumea de zi cu zi, naturală, pe care o percepem prin simțuri. Ca atare, sacrul inspiră sentimente de venerație înfricoșată, deoarece este privită ca fiind radical incognoscibilă și sustrasă capacităților umane de a percepe și cuprinde cu mintea. Religia este organizată cu precădere în jurul elementelor sacre ale vieții umane și întruchipează încercarea colectivă de a arunca o punte peste prăpastia dintre sacru și profan. Religia este ansamblu
by Ion Petrică [Corola-publishinghouse/Science/1120_a_2628]
-
din proporțiile mai mari sau mai mici de apă sau foc pe care le conține) garantează o mai mare ușurință în explicarea devenirii aparențelor calitative: cantitatea aduce unitate, regularitatea legilor, ordine în haosul chorei unde elementele preexistau într-o devenire incognoscibilă și imperceptibilă. Relațiile lor structurale o aranjează prin ordinea lor, făcând-o perceptibilă și cognoscibilă, chora primește o ordine rațională sub influența Ideii de Bine care domină și o înlocuiește în acest haos mecanicist, luat ca premisă și îndeplinind o
by Marcus Tulius Cicero [Corola-publishinghouse/Science/1099_a_2607]
-
un fapt „petrecut”). Don Milani va deveni Don Milani, iar relația sa cu Autoritățile se va răsturna complet. Însă și în perioada maturității acel damf de preot - care se explică, poate, doar prin deosebita calitate a profundului de a fi incognoscibil, aproape a unui inconștient mai adânc decât inconștientul și deci a unei culpe mai grave decât oricare alta și despre care nu se poate vorbi - continuă să emane din figura lui Don Milani. Mă gândesc, de exemplu, la atitudinea sa
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
Unu/Dumnezeu/Bine și Diadă/materie/rău transformându-l: nu există opoziție între Dumnezeu și lumea materială, ci tot ceea ce există descinde din Dumnezeu în mod gradual, într-un cerc în care sfârșitul se leagă din nou cu începutul. Dumnezeu, incognoscibil și inefabil, este superior oricărei determinări pe care o putem concepe, inclusiv ființa, esența, gândirea, voința și așa mai departe. Putem spune numai ceea ce nu este Dumnezeu, nu și ceea ce este (teologie negativă sau apofatică). Putem vorbi despre El prin intermediul
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
germanice și anglosaxone, ne vor spune acestea, că rostirea cuvântului, word în engleză, wort în germană, este rudă cu verbul werden, a deveni, a se face, a se genera, cuvântul fiind o facere, o devenire, o zămislire. Da, inexprimabil și incognoscibil este un singur și același lucru. Are dreptate, apoi, Carlyle, când în a sa Sartor Resartus (cartea a II-a, cap. I, Geneza) îi spune lui Diogenes Teufelsdrockh următoarele: Apoi, într-adevăr, cum ar fi insistat puțin în ea Gualterio
by Miguel de Unamuno; [Corola-publishinghouse/Science/1089_a_2597]
-
asociată unor presupuneri antropologice și teologice diferite ale fiecărui autor în parte. Dacă Dumnezeu este dificil de cunoscut, sau nu poate fi cunoscut, pentru Origen, aceasta se datorează slăbiciunii minții umane. În schimb, pentru Sfântul Grigorie de Nyssa, Dumnezeu este incognoscibil prin El Însuși, indiferent de capacitatea minții. Prin urmare, chiar dacă tema întunericului divin apare atât la Origen (deși rareori), cât și la Grigorie (mai frecvent, dar nefiind sub nici o formă omniprezentă), ea este legată de posibilități epistemologice diferite privind cunoașterea
Din comorile Teologiei Părinților Capadocieni by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/151_a_441]
-
critică oricât de fragmentar realizată, o propensiune romantică a unui spirit creator, aflat într-o continuă efervescență, împinsă până la ,,marea dramă intimă care i-a rupt resorturile sufletești, aruncându-l în încercări disperate de a sonda insondabilul, de a cunoaște incognoscibilul’’ (Al. Zub). O dorință de cunoaștere și o imensă putere de cuprindere, impulsuri romantice din care se deduc, nu fără temei, acele intuiții predictive ale istoriei manifestate în diferitele ei registre de existență, cu pasiunea pentru origini, pentru zonele aurorale
Intui?ii romantice ?i accente critice ?n opera istoriografic? a lui B.P. Hasdeu by Claudia Furtun? () [Corola-publishinghouse/Science/83578_a_84903]
-
să gîndească dincolo de propriile limite, se lovește de contradicții insolubile. Dar în această diminuare stă și forța noastră : lumea așa cum o percepem se supune prin definiție regulilor logicii noastre, de vreme ce nu este decît refracția prin arhitectura minții a unei realități incognoscibile. După nașterea astrofizicii și a fizicii cuantice, trebuie să renunțăm chiar și la această pretenție, căci, sub noile sale aspecte, știința ne confruntă cu o incompatibilitate între ceea ce credem că este posibil să cunoaștem și regulile de funcționare ale gîndirii
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
institui sacrul. „Profanul nu este decât o nouă manifestare a aceleiași structuri constitutive a omului care Înainte se manifesta prin expresii sacre”.( /9). Aceasta echivalează cu o dialectică originală ale cărei consecințe sunt: sacrul dobândește uneori semnificații profane, Întrucât devine „incognoscibil”, iar profanul poate dobândi uneori semnificații sacre. De această din urmă problemă, cea a posibilității profanului de a deveni prin el Însuși sacru, Eliade nu se ocupă decât În mod aluziv, considerând că problema depășește competența istoricului religiilor, cu atât
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
ea, iar cei de pe scenă sunt Înrădăcinați În sacralitate. „Incongnoscibilitatea transcendentului” reprezintă un tip special de dialectică a sacrului, În care sacrul nu numai că este camuflat În profan, dar „se identifică cu acesta până la desăvârșire Încât devine de nerecunoscut, incognoscibil” ( ). Ba chiar, mai mult, Eliade va considera că „procesul de sacralizare a lumii, a vieții și a istoriei Își are originea În incapacitatea de Înțelegere a misterului camuflajului sacrului În profan” ( / 237). Regăsind simbolismul arhaic, omul modern ar fi capabil
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
pământ; dosarul de testimonia; ultima tempora (după modelul ultimei secțiuni din Adu. haer.). Planul poemului este următorul: 1) vv. 1‑14: convertirea poetului; 2) vv. 15‑89: descrierea legii; îndemnul la convertire; 3) vv. 90‑130: expunerea doctrinei: despre caracterul incognoscibil al lui Dumnezeu; 4) vv. 131‑148: singurul subiect descriptibil: promissa de futuro; 5) vv. 148‑248: subterfugiile lui Satan; apariția morții; 6) vv. 249‑578: amplă antologie de testimonia; 7) vv. 579‑616: vanitas vanitatum; îndemn la convertire; 8
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
credință” (Iacov 2, 24). Sursele idolatriei conceptualetc "Sursele idolatriei conceptuale" Prin urmare, „apofatismul personalist” pe care Yannaras îl atribuie Părinților greci presupune, și nu exclude, „apofatismul esențialist” profesat de occidentali. Părinții greci au considerat, fără excepție, că natura Dumnezeirii este incognoscibilă pentru orice facultate de cunoaștere umană, „infinit distanțată”1 de increatul naturii divine. Nici un context existențial nu poate oferi cunoașterea naturii lui Dumnezeu. Faptul că Yannaras deduce din postulatele apofatismului esențialist - adică din recunoașterea imposibilității cunoașterii naturii divine - existența fie
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
numărului 7, ca expresie legică naturală, cu care se completează cartea Genezei, unde completează trinitatea. El credea că astrele cerești sunt ființe, că influența lor este certă, dar că astrologia este o preocupare periculoasă. Philon a afirmat că sufletul este incognoscibil și că ființa umană este compusă din două elemente eterogene de bază: unul corporal, de nedespărțit de sânge și care este terestru, și un altul, cu suflu divin, dotat cu voință și inteligență, cu libertate și providența Logos-lui, care este
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
profilează "pe miezul frumuseții și-n inima luminii"55. Poetica fenomenologică a imaginii urmează itineranța spre ființa profundă, atingând mai întâi potențele generale ale chipului nostru dumnezeiesc, emblema scufundată a "omului interior" (homo absconditus), și apoi "centrul său inefabil și incognoscibil", nucleul ontic și adevărata inimă de taină (cor absconditum)56. Or aici ceea ce arată lumina nu se pune în lumină, dar nici nu se ascunde în faldurile nepătrunse ale frumuseții; frumusețea transpare în inima luminii ca miez al unei arătări
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
renunțarea la impersonalitatea pretinsă de tradiția anterioară 32. Totuși un prim pas spre eliberarea de sub tutela dogmatismului raționalist este făcut chiar de către Kant, care prin "critica rațiunii pure" subliniază rolul creator al subiectului: conștiința noastră, și nu obiectul în sine incognoscibil -, este "autoarea" reprezentării acestuia. Numai că aici este încă vorba despre o conștiință în genere, complet lipsită de istoricitate, o conștiință ce concepe în mod universalist, prin prisma cunoștințelor apriorice. Iar acest pas nu este străin de principiul autonomiei gândirii
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
a face, în fond, cu o recunoaștere a existenței absolutului. Ceea ce neagă Comte spune autorul citat este doar posibilitatea noastră de a cunoaște absolutul, însă aceasta nu înseamnă că nu-i recunoaște, în mod implicit, metafizicii "un obiect real". Admițând incognoscibilul, "pozitivismul formulează o afirmare metafizică pe care nu o justifică. Această afirmare nu reiese din nici o știință particulară, nici nu poate să fie stabilită ca un fapt particular, nu este iarăși nici vreun fapt general, vreo lege care să rezulte
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
Trinitate, el îi răspunde: După cum nu cunoaștem toate proprietățile triunghiului, nu cunoaștem misterul Trinității și totuși, rațiunea ne permite să știm, fără să înțelegem, ce este Dumnezeu. Există așadar în gîndirea lui Descartes un paralelism între credință și rațiune, între incognoscibil și cognoscibil: . ) Această simetrie armonioasă ar fi extrem de apreciabilă, dacă istoric, ea nu s-ar fi transformat în ostilitate. Căci, în mod vizibil, evidența rațională trebuia din cauza caracterului său instrumental autonom, să devină un substituit al certitudinii religioase. VI.3
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
Hristos Care Se descoperă în lumină. Experierea luminii dumnezeiești. Poet și mi s t i c în ace laș i timp, Sfântul Simeon exprimă în imagini t r ă i t e , esențialul experienței creștine: comuniunea cu Incomunicabilul și cunoașterea Incognoscibilului, devenite p o s i b i l e prin întruparea Cuvântului,care se descoperă ca lumină în Duhul Sfânt <footnote John Meyendorf, Sfântul Grigorie Palamas și mistica ortodoxă, Traducere de Angela Pagu, Editura Enciclopedică, București, 1995, p. 36. footnote
EXPERIEREA LUMINII DUMNEZEIEŞTI LA SFÂNTUL SIMEON NOUL TEOLOG by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/141_a_174]
-
obiectiv și nu înțelegea sensul actului său); pe de altă parte, "credința" lui îl asigura că nu era vorba de o crimă. S-ar spune ca Avraam nu se îndoia de "sacralitatea" gestului său, dar era "irecognoscibilă" și, prin urmare, incognoscibilă. Meditația asupra acestei imposibilități de a recunoaște "sacrul" (deoarece "sacrul" este cu desăvârșire identificat cu "profanul") va avea consecințe considerabile. După cum vom vedea, "credința avraamică" va permite poporului evreu, după a doua distrugere a Templului și dispariția statului, să suporte
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
Poetul încheie prin interogație: "Cel-ce-veghează asupra (lumii) în cerul cel mai de sus, o știe numai el" (i. E. cunoaște originea "creației secundare") - "sau nu știe deloc?". Imnul reprezintă punctul cel mai înalt atins de speculația vedică. Axioma unei Ființe Supreme incognoscibile - "Unul"15, "Acesta" - care transcende, deopotrivă, atât pe zei, cât și Creația, va fi dezvoltată în Upanișade și în anumite sisteme filosofice. Precum Purușa din Rig Veda, X, 90, Unu precede Universul și creează lumea din propria sa ființă, prin
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
Ioan, Petru și Iacob - au văzut-o pe Muntele Tabor (cf. Mt. 17,1-8 ; Mc. 9,2-8 ; Lc. 9,28-36). Ceea ce-l interesează Însă cel mai mult pe Dumitru Stăniloae este teoria „energiilor necreate”. Foarte pe scurt, după Palamas, Dumnezeu incognoscibil și de nepătruns În esența Sa se face cunoscut omului prin „energiile” sau „lucrările” Sale diferite și numeroase. Aceste „energii”, a căror istorie teologică urcă până la Philon din Alexandria, cu toate că-L exprimă În Întregime pe Dumnezeu, nu se confundă cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
primitive și insuficiente pentru a cuprinde Întregul! Dar, poate, noi nici nu am fost „trimiși aici” pentru a cuprinde acest Întreg și, pentru acest motiv, mulți oameni cuminți și raționali ne demonstrează că acest Întreg nu există sau că e incognoscibil. Dar individul uman a fost Înzestrat de zei - răutăcioși și amabili În același timp - și cu capacitate analogică, nu numai deductivă, iar, cum o spuneam, marii poeți sau marii profeți - uneori e același lucru! - au fost Înzestrați și cu darul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
fragmentar realizată, o propensiune romantică a unui spirit creator, aflat într-o continuă efervescență, împinsă până la marea dramă intimă care i-a rupt resorturile Accente istoriografice 88 sufletești, aruncându-l în încercări disperate de a sonda insondabilul, de a cunoaște incognoscibilul (Al. Zub). O dorință de cunoaștere și o imensă putere de cuprindere, impulsuri romantice din care se deduc, nu fără temei, acele intuiții predictive ale istoriei manifestate în diferitele ei registre de existență, cu pasiunea pentru origini, pentru zonele aurorale
ACCENTE ISTORIOGRAFICE by Claudia Furtună () [Corola-publishinghouse/Science/791_a_1726]