93 matches
-
veșnicia ta nu e decît timp și întreaga ta forță creatoare nu-i decît forță mecanică. Prin tine, prin sufletul tău de flacără, ochii mei arși îl întrezăresc vag. O, focule orfan, schivnic etern, îți ai și tu enigma ta incomunicabilă, durerea ta de neîmpărtășit. în agonia mea trufașă îmi descifrez tatăl și stăpînul. Sări, sări și linge cerul! Eu sar cu tine-odată, ard cu tine, m-aș contopi cu tine! Te sfidez și mă închin ție! Ă Ambarcațiunea, ambarcațiunea! strigă
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
aspect exterior, comunicabil și, prin urmare, transmisibil, putând a fi Înțeles de ceilalți, manifestat printr-o stare de dezolare, tristețe, inactivitate, mimică ștearsă, privire abătută, voce stinsă, verbalism tematic legat de acțiunea care a declanșat regretul. bă Un aspect interior, incomunicabil și, implicit, netransmisibil, care rămâne de neînțeles pentru ceilalți, Întrucât este o experiență sufletească strict personală și interioară a individului respectiv, care este trăită de către acesta În planul intrapsihic al conștiinței sale morale. În cazul regretului, atenția individului este dominată
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
următoarele aspecte: este ființă independentă, dar legată totuși de sursa supremă din care provine; este unitate, dar și complexitate; este temporală, supusă perisabilului, dar aspiră permanent la eternitate; este trup, dar și suflet; este ființă care comunică, dar este și incomunicabilă; deși toate personale sunt la fel constituite, suntem diferiți unul de celălalt; sufăr, dar celălalt nu poate Înțelege suferința mea, după cum nici eu nu pot simți și Înțelege suferința celuilalt, decât așa cum mi-o spune el; mă bucur Împreună cu celălalt
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
Naum și Virgil Teodorescu. La acești poeți, discursul teoretic nu se mai axează pe conceptul de dicteu, ci pe cel de suprarealitate, definită ca „punct al spiritului în care viața și moartea, realul și imaginarul, trecutul și prezentul, comunicabilul și incomunicabilul, ceea ce este sus și ceea ce este jos încetează să mai fie percepute contradictoriu.” Sunt puse în discuție condiția creatorului și existența poeziei, se proclamă atotputernicia visului, virtuțile automatismului psihic pur, supremația hazardului obiectiv și libertatea absolută a eului. Modul de
AVANGARDA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285502_a_286831]
-
Nu te prosti, a zis Sheba. — Bine, atunci, și m-am întors spre chelner, o să stau aici. — Grozav! Sheba s-a întors ca să-mi facă loc lângă ea pe banchetă. Sue și-a aprins o țigară. Expresia ei sugera angoasa incomunicabilă, adânc personală a cuiva care tocmai și-a pris degetul în ușa de la mașină. — Barbara a fost extraordinară în după-amiaza de vineri, a zis Sheba, în timp ce ne uitam toate trei pe meniul scris cu creta pe tabla de deasupra noastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
Cavaler al Fenixului Adevărat, Cavaler al Sfinxului, Sublim Înțelept al Labirintului, Prinț Brahman, Păzitor Mistic al Sanctuarului, Arhitect al Turnului de Taină, Sublim Prinț al Cortinei Sacre, Interpret al Hieroglifelor, Doctor Orfic, Păzitor al celor Trei Focuri, Custode al Numelui Incomunicabil, Sublim Oedip al Marilor Taine, Păstor Iubit al Oazei Misterelor, Doctor al Focului Sacru, Cavaler al Triunghiului Luminos. (Grade ale Ritului Antic și Primitiv de la Memfis-Mițraim) Manuzio era o editură pentru ASP. Un ASP, În jargonul Manuzio, era - dar de ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
după gât cu o fașă de tifon împuțit și înainta crăcănată, frântă din șold, o cioară. A crăpat înainte să atingă șaizeci de ani. Toate s-au regăsit însă alături de noi, înfiorate și tremurând încă de parcă ar fi deținut ceva incomunicabil și care totuși se revela prin limbajul sudorii și frisoanelor. Nici una, totuși, nu era conștientă de ceea ce se întîmplase cu ea pe aleea de cărămizi. M-am pregătit și eu pentru marea plecare. Mă întrebam daca-mi voi pierde cunoștința
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
de surpriză spontană. Cealaltă preia tema și o îngână. Sunetul îl străpunge - creația pălăvrăgind pentru sine, lăsându-l pe dinafară. Vorbire adevărată, pe care doar un cocor o poate decodifica. Ar putea fi detectivi sau oameni de știință. Viața e incomunicabilă, chiar și pentru viață. Se uită la femeie, la fața ei pe care se citește același gând, limpede ca și cum i l-ar fi inoculat el: cum o fi să fii pasăre? — Uite, declară ea, dând din cap spre perechea umblătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
fost drumul Destinului; ne-a condus spre acele capricii timpurii ale norocului, care au predeterminat în locul nostru tot ceea ce putem fi vreodată. Acum am înțeles că același drum avea să ne reunească iar. Orice am fi pierdut, împărtășeam acum neprețuitul, incomunicabilul trecut. Își ridică ochii de pe pagină și se frânge. N-a mai rămas mare lucru de protejat, nimic mai solid decât niște celule împletite și scăpărătoare. El văzuse de aproape acolo, pe câmp, ceea ce tomograful sugerează: o rudă mai bătrână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
acolo, pe câmp, ceea ce tomograful sugerează: o rudă mai bătrână cocoțată încă pe creierul lui, rotindu-se mereu înapoi, de-a lungul apei șerpuitoare. Se împleticește spre acest adevăr, singurul suficient de mare ca să-l aducă acasă, întorcându-se spre incomunicabil, spre nemărturisit, spre trecutul pe care l-a vătămat ireparabil, prin simpla lui existență. Distrus și refăcut cu fiecare gând. Un gând pe care trebuie să-l spună cuiva înainte să se ducă și el. O voce anunță coborârea. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
facă ins autonom, ‹‹ homo singularis ››. Cea mai răscolitoare mișcare morală, creștinismul, n-a avut alt înțeles, poate, decît tocmai pe cel de a elibera pe om, însingurându-l (...) căci dacă adevărul e ceva colectiv, social, comunicabil, creștinismul e individual și incomunicabil. Negreșit, creștinismul regăsește apoi tovărășia, întemeiază apoi Biserica. Dar o găsește in el. ” Fragmentul citat din cartea De caelo sau Încercare în jurul cunoașterii individului, semnată de C. Noica, încearcă să transmită dependeța pe care o au oamenii față de confort. Încă
Aspecte ale religiei contemporane. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Elena-Georgiana Amăriuţei, Răzvan Ciobanu, Ioana-Ruxandra Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_951]
-
ceilalți să creadă. Această acțiune, de a-L servi pe Dumnezeu, trebuie să țină numai de individ, de dorința sa de a menține legătura ce a format-o creștinismul între oameni. După cum afirmă și C. Noica, creștinismul e individual și incomunicabil. Trebuie să învățăm să ne desprindem de societate, să ne apropiem mai mult de divinitate, pentru că aceasta este singura noastră cale spre a putea ieși din categoria maselor, este singura cale spre fericire. I. P. Culianu, Reflecții asupra puterii După cum arată
Aspecte ale religiei contemporane. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Elena-Georgiana Amăriuţei, Răzvan Ciobanu, Ioana-Ruxandra Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_951]
-
Apocalipsului Cristos - Mielul lui Dumnezeu - în centrul istoriei mântuirii. În partea a doua a Cărții Apocalipsului (cap. 4) este prezentată interpretarea profetică a istoriei, conform planului lui Dumnezeu. Dumnezeu este descris ca Stăpânul absolut al istoriei „șezut pe tron”, Dumnezeul incomunicabil care vrea să se descopere prin Duhul său (candelabrul cu șapte brațe care stă înaintea tronului - simbolul celor șapte spirite ale lui Dumnezeu - 4,5) și prin Isus Cristos „Mielul”, care prin victoria sa asupra celui rău este unicul în
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
-ntreagă-o uitau!...” Alecsandri amintește, aici, de un străin, un ursit, În alte poeme e vorba de mitul sburătorului și de dorul nemărginit... SÎnt miturile, conceptele, imaginile cu care el operează voind să prindă Într-o definiție acceptabilă o stare incomunicabilă. Baba Cloanța recomandă Zamfirei să fugă de străinul mîndru cu glasul dulce, dar fata nu ține seama de avertisment și iese În calea străinului (Crainou). Străinul e Sburătorul, cel care fură mințile fetelor și dispare. Sentimentul de lîncezeală și așteptare
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Întâlnirea personală cu Hristos Care Se descoperă în lumină. Experierea luminii dumnezeiești. Poet și mi s t i c în ace laș i timp, Sfântul Simeon exprimă în imagini t r ă i t e , esențialul experienței creștine: comuniunea cu Incomunicabilul și cunoașterea Incognoscibilului, devenite p o s i b i l e prin întruparea Cuvântului,care se descoperă ca lumină în Duhul Sfânt <footnote John Meyendorf, Sfântul Grigorie Palamas și mistica ortodoxă, Traducere de Angela Pagu, Editura Enciclopedică, București, 1995
EXPERIEREA LUMINII DUMNEZEIEŞTI LA SFÂNTUL SIMEON NOUL TEOLOG by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/141_a_174]
-
Orientări, 1943). Poziție identică (încă din 1930) la turbulentul André Breton în al doilea Manifest suprarealist: Totul îndeamnă să credem că există un oarecare punct al spiritului în care viața și moartea, realul și imaginarul, trecutul și viitorul, comunicabilul și incomunicabilul, înaltul și afundul încetează de a fi contradictorii..." Bipolaritățile se dispersează. V Construct spiritual din perspectiva unui artifex, rețea de solilocvii complexe (despre Chronos, Eros și Thanatos), sistem de semne alternând între memoria abisală și predicție, marea Poezie se vrea
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
mai elocventă pentru această ieșire din sine și identificare orgolioasă cu ființa e următoarea: „Doamne, aș vrea să fiu mai necunoscut decât tine, să mă ascund în esența esenței prin care ești mereu cel-întru-totul-altfel, ești irevocabil celălalt, culmea non-comuniunii, intransmisibilul, incomunicabilul ipostaziat, străin de orice geneză, de orice izbucnire în ființă” (III, 44). Într-un alt loc, orgoliul e dus și mai departe: „Singura utilitate a lui Dumnezeu (sau a ideii de Dumnezeu) este aceea că îți îngăduie să te rupi
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
față cu Dumnezeu” (I, 251). El însuși vorbește continuu, ore în șir, flecărește, pierde vremea, și-apoi își reproșează impostura; știe că nu are nimic de spus oamenilor: „N-am de spus nimic nimănui, am intrat de multă vreme în Incomunicabil” (I, 350). Într-un loc, mărturisește că a invidiat „singurătatea insului odios” (I, 105). Or, el nu poate fi nici odios, cum vrea, nici singur. Preferă, caragialean, aglomerările, pentru că-și găsește în rolurile pe care cu impostură le joacă, salvarea
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
o reptilă, ci o insectă, căci reptila are proasta reputație de intelectual” (I, 48). În fine, ar vrea să fie, iată, doar ochi și să trăiască reveria aceea de idiot, altcândva blamată. De altfel, își dorea să fie ca piatra, incomunicabilul însuși. După luni petrecute la Paris, își spune: „Duminică petrecută la țară, după două luni de claustrare la Paris. Să te cufunzi în indiferență ca arborii, să fii la fel de mut ca ei. Îmi vine tot mai ușor să-i imit
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
îndoială și de regret, clipele cu adevarat tragice din existența lui, care nu îmi par nici cele mai interesante și nici cele mai dureroase"83. Pentru Cioran, cine nu se teme de moarte este etern, iar prăpastia dintre două lumi incomunicabile se deschide între omul care are sentimentul morții și cel care nu îl are; cu toate acestea, amândoi mor, însă, în timp ce primul nu știe când moare, celălalt știe: unul nu moare decât o dată, celălalt moare câte puțin. "Moartea este sublimul
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
celor două figuri spectrale Das Wissen și Hygeia fără a oferi câtuși de puțin o rezolvare cathartică a tragediei umane. Geniul se află într-o insolitare nietzscheană deasupra a tot ceea ce este omenesc, natura sa ne tulbură pentru că ea este incomunicabilă, misterioasă, "rece". De remarcat faptul că două dintre cele trei figuri din piedestal, cele masculine, își ascund chipul. Ele nu au nimic din detașarea, echilibrul, compactul figurii rodiniene a Gânditorului, iar cea de-a treia, probabil o figură feminină, schițează
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
cultură și civilizație a fost gândit un raport de opoziție, doar atunci când a fost întâlnit unul dintre următoarele contexte: * atunci când cultura este înțeleasă, din perspectivă istoristă, ca determinație națională specifică, expresie a originalității creatoare a unui popor (fiind, deci, proprie, incomunicabilă), iar civilizația este definită prin caracterul ei universal, colectiv și imitabil, produsele ei circulând de la o societate la alta; * al convingerii, proprie adepților dezvoltării istorice organice, în existența unei legături profunde între cultură și sat ("considerat leagănul valorilor naționale autentice
Societatea românească azi by Constantin Crăiţoiu [Corola-publishinghouse/Science/1063_a_2571]
-
o modifice fundamental pentru că, fiind cel mai aproape de nucleul oricărei culturi, care este lirismul, poezia este și cea mai 75 rezistentă la tehnologizare. Paradoxul poeziei este de mult știut: ea tinde să exprime afectele, adică inexprimabilul (suferința, arată Wittgenstein, este incomunicabilă prin limbaj). O poezie ar trebui, de fapt, să fie ori un strigăt gutural de bucurie, ură, durere, ori o pagină albă, o tăcere plină de sens - aproape fiecare poet aparținând școlii moderniste spune asta, într-o formă sau alta
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
artă", fără valoare de cunoaștere, și cunoașterea, fără grație și sensibilitate, a cauzelor și factorilor săi obiectivi. Cunoscătorii și artiștii îi recuză ca fiind pedanți și filistini pe cei care raportează arta la condițiile ei exterioare, în numele unei experiențe intuitive, incomunicabile și intimiste despre care ne asigură că este adevărul artei. Fiecare operă, zic ei, este unică. Regat al particularului, arta exclude orice generalizare, nu admite decât monografia și judecata pentru fiecare caz în parte. Nimic nu se poate explica, totul
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
îndoială, ultima mare reprezentație teatrală din istoria noastră (de atunci, platoul de televiziune a impus decorul și dramaturgia lui spațiului nostru public). După ocuparea Odeonului, asaltul regiilor video? Fiecare nouă mașinărie de transmisie colectivă reorganizează locurile noastre comune, aceste lucruri incomunicabile care ne permit să comunicăm. Precum subiectul cognitiv însuși, subiectul care crede este un subiect tehnic, pentru că este în primul rând un om imaginar. Cu un imaginar tot mai echipat, vom avea într-o măsură din ce în ce mai mare estetica, morala și
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]