258 matches
-
și care are o vechime de cel puțin trei zile. Sigur că și pământul este tot lucrare dumnezeiască, Însă asta nu modifică datele problemei; doar bărbatul și femeia sunt confecționați din ceva făcut În prealabil, și nu din nefăcutul, din increatul premergător Începuturilor. Și tocmai ei sunt modelați după chipul și asemănarea Domnului... Destul de ciudat, nu găsiți? - Unde vreți să ajungeți cu aceste speculații nici măcar foarte subtile, după părerea mea de cunoscător, recunosc, mediocru al textelor sacre? - Nicăieri, În mod special
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
ardeau sub dungă, Ușor sunau în răsărit; Și nori ce nu știau s-ajungă Și munții, câți va fi-ntîlnit, Suiau cu iezerii, să cate La anii falnici, douăzeci. Vedeau din ceasul ce nu bate - Din timp tăiat cu săbii reci. INCREAT Cu Treptele supui văditei gale Sfânt jocul în speranță, de pe sund, Treci pietrele apunerii egale Supt văile respinse, ce nu sunt. Ți-e inima la vârste viitoare Ca șarpele pe muzici înnodat, Rotit de două ori la mărul-soare, În minutare-aprins
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
să vorbim aici nu de suprarealismul, ci de infrarealismul lui Rimbaud. Un "infrarealism" care cercetează bazele percepției pentru a-i deduce legea. * Împunsă chiar de natura obiectului căruia se aplică, metoda rimbaldiană rămâne inseparabilă de el. Care este acest obiect? Increatul cosmic: adică existențele embrionare, germenii, peisajele nubile, limburile. Alegîndu-și ca domeniu al operațiuni-lor poetice punctele critice ale unei naturi întregi prin adaosul unor existențe ideale, Rimbaud se dovedește încă o dată om de știință. Căci savantul - matematicianul mai ales - în cele
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
de solificație, rubedo (opera la roșu) e figurat plastic în poezia Izbăvită ardere ("Curcanii au mutat pe soare șirul/ De gâturi cu nestinși, cartofii roșii"). În general, poeziile din ciclul Joc secund sunt descripții sintetice, definiții, precum aceea din poezia Increat. Pentru Valéry, universul e un defect în puritatea neființei, pentru Ion Barbu increatul e sinonim cu moartea, înțeleasă ca virtualitate a creației. În Timbru, poetul atribuie capacitatea de a cânta nu numai instrumentelor muzicale, imperfecte, ci și obiectelor, elementelor, spețelor
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
Curcanii au mutat pe soare șirul/ De gâturi cu nestinși, cartofii roșii"). În general, poeziile din ciclul Joc secund sunt descripții sintetice, definiții, precum aceea din poezia Increat. Pentru Valéry, universul e un defect în puritatea neființei, pentru Ion Barbu increatul e sinonim cu moartea, înțeleasă ca virtualitate a creației. În Timbru, poetul atribuie capacitatea de a cânta nu numai instrumentelor muzicale, imperfecte, ci și obiectelor, elementelor, spețelor. Totul e să nimerești expresia, tonul potrivit, superb comparate cu foșnetul apelor mării
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
nemurirea. Un simbol (al nașterii universului după un mit egiptean) e oul din Oul dogmatic. El e totodată, "palat de nuntă și cavou", fiindcă dă naștere și vieții și morții, dacă nu-l lăsăm în "pacea" lui inițială, sub regimul increatului: Că vinovat e tot făcutul/ Și sfânt, doar nunta, începutul". În Uvedenrode, râpă uvidă cu melci, vale a plângerii în care omul trăiește după izgonirea din rai, groapă baudelairiană pentru un mort "joyeux", poetul concepe un imn "la soare", simbol
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
1930) SUFLET PETRECUT ......... 29 DIOPTRIE ........................ 29 ăDin ceas, dedus adâncul ...î21 DESEN PENTRU CORT .... 30 TIMBRU .......................... 21 EDICT ............................. 30 GRUP .............................. 22 ÎNECATUL ....................... 22 UVEDENRODE ORBITE ........................... 23 31 31 IZBĂVITĂ ARDERE ......... 24 32 37 LEGENDĂ ........................26 39 42 STATURĂ ........................23 PĂUNUL ......................... INCREAT .........................24 PARALEL ROMANTIC...... POARTĂ .......................... 25 LAPONA ENIGEL ............. LEMN SFÎNT ................. 25 OUL DOGMATIC .............. AURA ............................. 26 NUNȚILE NECESARE ...... MOD ............................... 27 PAZNICII ......................... RIGA CRYPTO ȘI RITMURI PENTRU ÎNFĂȚIȘARE .................... 43 FALDURI ......................... 44 UVEDENRODE ................. 46 ISARLÎK NASTRATIN HOGEA LA ISARLÎC ................... 48 DOMNIȘOARA HUS ......... 51 a
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
iluminării, printr-o „transfigurare” - coborâre înspre tainițele sinelui. Și merită a reține că acel „strigăt” al răzvrătirii - nici nu mântuie, nici nu nimicește. Pare-un avertisment-extaziere a clipei de taină, a contopirii (pentr-o clipă) dintre sufletul „creat” și cel „increat”. Cel de-aici, al concretului și cel de dincolo, al dulcelui vis; între yang - locul însorit, activ, al acestui prezent învolburat și yin - locul întunecos, pasiv, al „nepătrunsului ascuns”. Și-n această verticalitate, vocea lirică se simte în falnică (re
SEMNAL EDITORIAL: „NUNTA CUVINTELOR” de LIVIA CIUPERCĂ în ediţia nr. 951 din 08 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/364315_a_365644]
-
pe pragul casei; / de-abia îmi ajungea / la genunchi timpul” (Transfigurare), reținând că acest „strigăt” al răzvrătirii - nici nu mântuie, nici nu nimicește. Pare-un avertisment-extaziere a clipei de taină, a contopirii (pentr-o clipă) dintre sufletul „creat” și cel „increat”. Cel de-aici, al concretului și cel de dincolo, al dulcelui vis; între yang - locul însorit, activ, al acestui prezent învolburat și yin - locul întunecos, pasiv, în „adâncimi de întuneric” (L. Blaga). Și-n această verticalitate, vocea lirică se simte
MISTUIRE CELESTĂ, ÎN VIZIUNEA LIVIEI CIUPERCĂ de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 956 din 13 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/364322_a_365651]
-
o „radiografie “a lirismului stănescian dintre 1960 și 1980 (deci și la 11 elegii), Ștefan Augustin Doinaș sublinia că «setea de concret și viu, de mișcare infinit generatoare, a poetului se va satisface numai prin postularea și trăirea adecvată a increatului, cu tema esențială a lui Nichita Stănescu, aceea care pune, desfășoară și rezolvă dialectica real-imaginar» (DL, 197). Tema increatului apare în 11 elegii «complex și obsesiv»; «descrierea increatului debutează mitologic, personificat», în Elegia întâi, închinată lui Dedal/dedalizilor-artiști; «ceea ce ni
NICHITA STĂNESCU ŞI „NOUA ONTOLOGIE“ A LIMBII / LOGOSULUI DIN TEMEIUL PARADOXISMULUI (1) de ION PACHIA TATOMIRESCU în ediţia nr. 1084 din 19 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363457_a_364786]
-
setea de concret și viu, de mișcare infinit generatoare, a poetului se va satisface numai prin postularea și trăirea adecvată a increatului, cu tema esențială a lui Nichita Stănescu, aceea care pune, desfășoară și rezolvă dialectica real-imaginar» (DL, 197). Tema increatului apare în 11 elegii «complex și obsesiv»; «descrierea increatului debutează mitologic, personificat», în Elegia întâi, închinată lui Dedal/dedalizilor-artiști; «ceea ce ni se oferă e doar o cascadă de atribute, care configurează un comportament mitic, care sunt nu numai o dată contradictorii
NICHITA STĂNESCU ŞI „NOUA ONTOLOGIE“ A LIMBII / LOGOSULUI DIN TEMEIUL PARADOXISMULUI (1) de ION PACHIA TATOMIRESCU în ediţia nr. 1084 din 19 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363457_a_364786]
-
a poetului se va satisface numai prin postularea și trăirea adecvată a increatului, cu tema esențială a lui Nichita Stănescu, aceea care pune, desfășoară și rezolvă dialectica real-imaginar» (DL, 197). Tema increatului apare în 11 elegii «complex și obsesiv»; «descrierea increatului debutează mitologic, personificat», în Elegia întâi, închinată lui Dedal/dedalizilor-artiști; «ceea ce ni se oferă e doar o cascadă de atribute, care configurează un comportament mitic, care sunt nu numai o dată contradictorii, definind o realitate antinomică (El este înlăuntrul - desăvârșit, /și
NICHITA STĂNESCU ŞI „NOUA ONTOLOGIE“ A LIMBII / LOGOSULUI DIN TEMEIUL PARADOXISMULUI (1) de ION PACHIA TATOMIRESCU în ediţia nr. 1084 din 19 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363457_a_364786]
-
e doar o cascadă de atribute, care configurează un comportament mitic, care sunt nu numai o dată contradictorii, definind o realitate antinomică (El este înlăuntrul - desăvârșit, /și, /deși fără margini, e profund/limitat. Dar de văzut nu se vede.); în fond increatul e potențialitate plină, deoarece - Ființă aproape demonică - el își sparge propriile-i determinări» (ibid.). În Elegia a doua, Getica, dedicată lui Vasile Pârvan, increatul se relevă la obârșiile mitologiilor/mitosofiilor, «sugerat - în spațiul nostru istoric - prin zona legendară a lumii
NICHITA STĂNESCU ŞI „NOUA ONTOLOGIE“ A LIMBII / LOGOSULUI DIN TEMEIUL PARADOXISMULUI (1) de ION PACHIA TATOMIRESCU în ediţia nr. 1084 din 19 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363457_a_364786]
-
desăvârșit, /și, /deși fără margini, e profund/limitat. Dar de văzut nu se vede.); în fond increatul e potențialitate plină, deoarece - Ființă aproape demonică - el își sparge propriile-i determinări» (ibid.). În Elegia a doua, Getica, dedicată lui Vasile Pârvan, increatul se relevă la obârșiile mitologiilor/mitosofiilor, «sugerat - în spațiul nostru istoric - prin zona legendară a lumii thraco- getice» (ibid.). În A treia elegie, increatul pendulează între „contemplarea I “, a golirii de sine prin ochi, între criza de timp, cea a
NICHITA STĂNESCU ŞI „NOUA ONTOLOGIE“ A LIMBII / LOGOSULUI DIN TEMEIUL PARADOXISMULUI (1) de ION PACHIA TATOMIRESCU în ediţia nr. 1084 din 19 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363457_a_364786]
-
el își sparge propriile-i determinări» (ibid.). În Elegia a doua, Getica, dedicată lui Vasile Pârvan, increatul se relevă la obârșiile mitologiilor/mitosofiilor, «sugerat - în spațiul nostru istoric - prin zona legendară a lumii thraco- getice» (ibid.). În A treia elegie, increatul pendulează între „contemplarea I “, a golirii de sine prin ochi, între criza de timp, cea a reificării (mă amestec cu obiectele până la sânge) până la „sferă de vid “(unde centru este eroul liric), și „contemplarea secundă “, a corpului cosmic, având coloană
NICHITA STĂNESCU ŞI „NOUA ONTOLOGIE“ A LIMBII / LOGOSULUI DIN TEMEIUL PARADOXISMULUI (1) de ION PACHIA TATOMIRESCU în ediţia nr. 1084 din 19 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363457_a_364786]
-
cosmic, având coloană vertebrală «păsări înfipte una-ntr-alta» (în „a doua criză de timp “), în care suge din noi cât poate, /părând a ne-arăta/îngerii copacilor și ai/celorlalte priveliști; în partea a V-a a acestei elegii, increatul (eroul liric) „intră “din „văzul copacilor “(ca și cum s-ar sparge o frunză/și-ar curge din ea/o gârlă de ochi verzi), în cea de-a treia și „ultima “contemplare, a recăderii în „starea de om “(a dării trupului: îmi
NICHITA STĂNESCU ŞI „NOUA ONTOLOGIE“ A LIMBII / LOGOSULUI DIN TEMEIUL PARADOXISMULUI (1) de ION PACHIA TATOMIRESCU în ediţia nr. 1084 din 19 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363457_a_364786]
-
el...). A patra elegie are ca erou liric - peste Evul Mediu - Increatul participant la „durerea ruperii-n două a lumii “, la „lupta dintre visceral și real “. În A cincea elegie, (sub pecetea nunții din real, în „tentația realului “), se condamnă increatul la o perpetuă așteptare, /la o încordare a înțelesurilor în ele însele/până iau forma merelor...; «urmează tragicul opțiunii (A șasea elegie), apoi opțiunea pentru real (A șaptea elegie), cântec al identificării cu ciclurile naturii, apoi aspirația spre un tărâm
NICHITA STĂNESCU ŞI „NOUA ONTOLOGIE“ A LIMBII / LOGOSULUI DIN TEMEIUL PARADOXISMULUI (1) de ION PACHIA TATOMIRESCU în ediţia nr. 1084 din 19 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363457_a_364786]
-
elegie), apoi opțiunea pentru real (A șaptea elegie), cântec al identificării cu ciclurile naturii, apoi aspirația spre un tărâm imaginar de puritate rece și zbor absolut (A opta elegie, hiperboreeana); toate acestea constituie o suită în dialectică interioară a trăirii increatului, care culminează cu expresia lui cea mai explicită - Elegia oului, a nouă » (DL, 199). În această elegie, increatul se antrenează între tragicele limite orizontice: Ouă concentrice, negre, sparte/fiecare pe rând și în parte. / Pui de pasăre respins de zbor
NICHITA STĂNESCU ŞI „NOUA ONTOLOGIE“ A LIMBII / LOGOSULUI DIN TEMEIUL PARADOXISMULUI (1) de ION PACHIA TATOMIRESCU în ediţia nr. 1084 din 19 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363457_a_364786]
-
tărâm imaginar de puritate rece și zbor absolut (A opta elegie, hiperboreeana); toate acestea constituie o suită în dialectică interioară a trăirii increatului, care culminează cu expresia lui cea mai explicită - Elegia oului, a nouă » (DL, 199). În această elegie, increatul se antrenează între tragicele limite orizontice: Ouă concentrice, negre, sparte/fiecare pe rând și în parte. / Pui de pasăre respins de zbor, /străbătând ou după ou, /din miezul pământului pân' la Alcor, /într-un ritmic, dilatat ecou, / „sinele “încearcă din
NICHITA STĂNESCU ŞI „NOUA ONTOLOGIE“ A LIMBII / LOGOSULUI DIN TEMEIUL PARADOXISMULUI (1) de ION PACHIA TATOMIRESCU în ediţia nr. 1084 din 19 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363457_a_364786]
-
neagră ninsoare, de greu. Dintr-un ou într- unul mai mare/la nesfârșit te naști, nezburată/aripă. Numai din somn/se poate trezi fiecare -, /din coajă vieții nici unul, /niciodată. (SAlf, 113 sq.). Se mai semnalează - de către Ștefan Aug. Doinaș - «că increatul nu e un tărâm aparte, ci viața însăși, în inepuizabila ei naștere; [...] cu Omul-Fantă - cronologic, a noua elegie - Devălmășia eu - lume e refăcută»; «în Elegia a zecea, identitatea subiectului cu lumea e afirmată răspicat (Organul numit iarbă mi-a fost
NICHITA STĂNESCU ŞI „NOUA ONTOLOGIE“ A LIMBII / LOGOSULUI DIN TEMEIUL PARADOXISMULUI (1) de ION PACHIA TATOMIRESCU în ediţia nr. 1084 din 19 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363457_a_364786]
-
resimțită ca un morb metafizic (Sunt bolnav nu de cântece/ci de ferestre sparte, /de numărul unu sunt bolnav/că nu se mai poate împarte... etc.); ciclul acestor arătări se încheiase cu A unsprezecea elegie, în care imaginile ce sensibilizează increatul sunt corporale (Inimă mai mare decât trupul), spațiale (Voi alerga deci, în toate părțile deodată), cosmice (... dăruind/pretutindeni semne ale aducerii aminte: cerului - stele, /pământului - aer, /umbrelor - ramuri cu frunze pe ele), vegetale (A te sprijini de propriul tău pământ
NICHITA STĂNESCU ŞI „NOUA ONTOLOGIE“ A LIMBII / LOGOSULUI DIN TEMEIUL PARADOXISMULUI (1) de ION PACHIA TATOMIRESCU în ediţia nr. 1084 din 19 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363457_a_364786]
-
te sprijini de propriul tău pământ), și, în fine, etnic- spirituale (A te sprijini de propria ta țară, /când, omule, ești singur, când ești bântuit/de neiubire); începută în zonele rarefiate ale indeterminării, ca posibilitate pură, coexistență a contrariilor, aventura increatului se rezolvă în concretul organic, ca latență germinativă; începută în planul speculativ, al ideii, ea se încheie în planul practic, al muncilor de primăvară; începută ca identitate cu o formă fără trup, ea se sfârșește ca identitate cu o formă
NICHITA STĂNESCU ŞI „NOUA ONTOLOGIE“ A LIMBII / LOGOSULUI DIN TEMEIUL PARADOXISMULUI (1) de ION PACHIA TATOMIRESCU în ediţia nr. 1084 din 19 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363457_a_364786]
-
germinativă; începută în planul speculativ, al ideii, ea se încheie în planul practic, al muncilor de primăvară; începută ca identitate cu o formă fără trup, ea se sfârșește ca identitate cu o formă încorporată istoric - Patria: tărâm prin excelență al increatului, în sensul unui viitor care oferă toate datele și așteaptă să fie construit» (DL, 200). De fapt, Elegia a zecea se lămurește între paradoxurile ens-ului/non-ens- ului (ale «Omului-Fantă», ale „Fant-Omului “). VA URMA ------------------------------------------------------ Prof. Dr. Ion PACHIA-TATOMIRESCU Timișoara, 13 decembrie
NICHITA STĂNESCU ŞI „NOUA ONTOLOGIE“ A LIMBII / LOGOSULUI DIN TEMEIUL PARADOXISMULUI (1) de ION PACHIA TATOMIRESCU în ediţia nr. 1084 din 19 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363457_a_364786]
-
zeii, testare a limitelor insului în încleștarea cu forțele stihinice ale naturii, pace, solidaritate, curmare a războaielor, omenie, comunicare, dragoste, singurătatea și tristețea omului într-un univers cel mai adesea ostil și alienant, confruntare a binelui cu răul, evadare din increat și întoarcere în el după un periplu existențial misterios, dureros și spectaculos și, cu precădere, o meditație asupra timpului care nu iartă. Poemul e scris alert, implicarea lirică fiind vizibilă și de bun augur: Punând capăt la poveste,/ Gândul, fremătând
RESCRIEREA – O FORMĂ DE INTERTEXTUALITATE de ION ROŞIORU în ediţia nr. 942 din 30 iulie 2013 [Corola-blog/BlogPost/364215_a_365544]
-
pustii(!?), ființele și lucrurile nu trebuia să aibă drept „Tată” pe Dumnezeu știindu-se că noțiunea de „tată” conține însăși esența vieții, oricare copil având un „tată” iar în locul explicațiilor „creaționiste” ne „injectau” cu fenomenul devenirilor dialectice din „nimicul inițial”, increat, fără cauză sau motor al existenței generice decât cu aserțiunea acoperitoare prin „el însuși”, deci exclusiv ontic-materialiste. Sufletul, spiritul, spiritualitatea țineau de lumea subiectivă, subsidiară a ideilor, de cealaltă teorie, metodă și mod de a privi apariția și evoluția lumii
CONFESIUNILE UNUI NEDUS...LA BISERICĂ ! (II) de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 207 din 26 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366954_a_368283]