813 matches
-
speri" (Spire, 2004: 200); "întoarcerea la animalitatea primordială, la animalitatea animalelor care merg la abator. Urletele noastre exprimă mai întâi teama, teama noastră de oameni vii în fața morții care ne așteaptă." (Chalanset, 2004: 207); a te înscrie "întotdeauna în durata indefinită, a subzista sub forma unui germene negru, la rădăcina lucrurilor viitoare" (Nahoum-Grappe, 2004: 242); "o chestiune animată care vine ș...ț din interiorul organizat al efemerului" (Wetzel, 2004: 246). Dar ca întotdeauna, perspectivele definitive aparțin zonei imaginarului. Să ne-o
Mic tratat despre doliu (5) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/6900_a_8225]
-
lui Dumnezeu nu există genii, Dumnezeu lucrând nu cu genii, ci cu oameni. GHEORGHIU-DEJ Gheorghiu-Dej a fost o maimuță revoluționară; a crezut că face și el revoluție, deși imita bolșevismul rusesc. Adică: să arestez oameni fără judecată, să-i țin indefinit în temniță, să-i pun în regim de exterminare, să-i ucid dacă vreau — asta numea el revoluție. Așa făcea Stalin. Și Dej, imitându-l, credea că e revoluționar. De fapt, a fost o maimuță balcanică — a tiranizat poporul român
322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea by Petre Ţuţea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1381_a_2692]
-
poezia trebuie sine qua non să dezvolte virtuțile cântului, ale muzicii. Care sunt aceste virtuți ? Fenomenologia muzicii se desfășoară în trei momente; sunet, stingerea sunetului, nașterea unui sunet nou din energia dezvoltată și indusă de sunetul precedent, acest lucru la indefinit, astfel că Platon a putut afirma că muzica este "vecinicie în mișcare". Și fiind melodioasă, o poezie induce sentimentul eternității și, prin aceasta, este orfică. Incantația cantabilitatea unită cu caracterul ritualic de instituire a logicii interne a poemului pregătesc absorbția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
care vorbește autorul Dialogurilor. În poezia Peste vârfuri, incantația ritualică este efectuată de mișcările din natură alunecarea lunii pe cer și bătaia frunzelor codrului, mișcări continuate de sunetul cornului, deci mișcarea muzicală ca atare, care transferă și amplifică ritualul mișcării indefinite a veșniciei, pregătind în modul acesta inițierea în negrăitul unei morți inițiatice, pierdere de sine într-o beatitudine fără de nume: ...Dintre ramuri de arin Melancolic cornul sună. Mai departe, mai departe, Mai încet, tot mai încet, Sufletu-mi nemângâiet Îndulcind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
inducă atât sentimentul finitului cât și al infinitului. Pe de o parte, sentimentul certitudinii existențiale prin certitudinea formei perfecte, a tiparului care captează onticitatea în modelul de ființarea a lumii umane; pe de altă parte, deschiderea, eliberarea către infinit, către indefinit, pe care o induce sentimentul inefabilului. Armonia formei este domeniul sensibilității, actul eliberării aparține intelectului. Certitudinea armoniei îmbinată cu certitudinea eliberării: acesta este motivul pentru care în crearea operei de artă este nevoie de participare indistinctă a sensibilității și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
corn nu însă ca elemente ale purei cunoașteri, ci ca entități care, prin faptul că se află în mișcare înlesnesc eliberarea de lumea din afară prin transformarea ei din concretitudine și exterioritate, în interioritate, și anume, mișcare sufletească având mers indefinit inefabilul, care pare a nu sfârși niciodată. Este o supremă stare filozofică, și anume, metafizică. * Martin Heidegger vorbește, pe drept cuvânt, de "poetul-gânditor", denkender Dichter precum Pindar, Shakespeare, Hölderlin, Eminescu, Tagore și de "gânditorul-poet", dichtender Denker. așa cum au fost presocraticii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
ontic către extincție. Este surprinsă astfel în aceste patru versuri una din cele mai expresive și mai tulburătoare ritmicități cu balans cosmic. Strofa finală, reia alternanța între un vers enunțiativ, fără conținut mobil, și un vers cu dinamică prelungită prin indefinitul "nopții adânci" și rima finală în ecou, "încă", aceasta amplificând și ducând în indeterminabil adâncul sufletesc ecou al adâncului cosmic. Există apoi ritmarea vibrației lăuntrice cu vibrația lucrurilor din afară: înfăptuindu-se una din modalitățile de armonizare dintre suflet și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
pildă, în muzica lui Bach, artă a ritmicei absolute și care, tocmai prin această ordine perfectă oferă cea mai largă libertate spiritului. Așa are loc, de exemplu, în poeziei Peste vârfuri. Aici mișcări ale naturii și sunetul cornului dilată la indefinit spațiul din afară "mai departe, mai departe" și apoi preschimbă acest spațiu tensionat în pură mișcare sufletească, iar aceasta crește până se eliberează în moartea inițiatică a inefabilului "Sufletu-mi nemângâiet/ Îndulcind cu dor de moarte". În poezia lui Baudelaire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
se-ndreaptă cartea-mi,/ La voi, inimi cu aripe./ Ah! Lăsați ca să vă ducă/ Pe-altă lume-n două clipe". În poezia Și dacă..., mișcări astrale conferă certitudine și perenitate sentimentului uman, iar în La steaua, fuga astrală în mers indefinit simbolizează durabilitatea eternă a iubirii. Și, în final, sentimentul singularizării cosmice, al refacerii prin iubire a Unului primordial: Două inimi când se-mbină,/ Când confund pe tu cu eu,/ E lumină din lumină,/ Dumnezeu din Dumnezeu". Luceafărul este un adevărat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
spațială și temporală dă stării de suflet adâncime, o adâncime care răzbate de dincolo de moarte: Că nu mai poți să te arați/ Lumină din departe/ Cu ochii tăi întunecați / Renăscători din moarte". Definirea stărilor poetice prin spațialitatea dinamică în desfășurare indefinită are loc de asemenea în Și dacă..., Sara pe deal, Mai am un singur dor, Strigoii, dar mai ales în Luceafărul, unde profilul spiritual al personajelor, orizontul lor de gândire este exprimat prin perspective spațiale adecvate. Palatul cu bolțile înalte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
ecoul spiritual și vocalic al vaierului, al aiuritului de jale (de aceea s-a utilizat un hemistih), se continuă apoi pe dimensiunea timpului prin mișcarea monotonă neîntreruptă pe care o fac greierul și cariul, pentru a se pierde într-un indefinit foarte îndepărtat, acela al timpului pierdut, în care depersonalizarea poetului are corespondent pe plan spațial deconturările chipurilor de pe pereții bisericii părăsite. În O, mamă cele trei mișcări perpetue din natură a ramurilor, a umbrei, a apei îngână somnul etern al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
tocmai caducitatea, inconsistența substanței ontologice întruchipată într-o formă definită, într-un tipar determinat, oricare ar fi acela. Dar, la drept vorbind, la ce bun persistența lor perenă? Ce ar însemna pentru univers, dar și pentru un om, a trăi indefinit în identitatea psihosomatică sub care s-a născut? Moartea nu apără omul de propriul plictis de sine (ennui, anoia, spleen) dacă ar trăi mii de ani în aceeași formulă de a fi ? Ca să nu mai punem întrebarea foarte banală: unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
lucru ar putea fi o "imensă fraudă", cum scria Tagore, care gândea că există totuși o compensație într-o altă lume, o supraființare eternă. Este posibil ca omul să poată aclimatiza și locui și ale planete, și totodată să prelungească indefinit viața, vindecând-o și de îmbătrânire. Va fi ca în raiul visat de religii. Deci teoretic s-ar putea presupune că ontologic omul va reuși să creeze un asemenea absolut al vieții adică fără maladii, fără suferințe, fără moarte. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
el recunoaște că omul este condamnat să moară, deci tot nu poate salva Ființa... Avea dreptate Heraclit să conchidă: "gândurile omului sunt jocuri de copii". * Ca atare, tragic este faptul că, chiar dacă omul ar găsi mijloacele de a-și prelungi indefinit viața, el tot va fi egolatru, tot va provoca suferință și moarte. O mutație morală nu pare posibilă. Atunci, ce îi rămâne omului pentru "salvare", și anume, de ce formă de "salvare" dispune ? Ființa umană are conștiință. Conștiința de sine: conștiința
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
oricum muzica este mută, aparține necuvântului, dar la diverși alți compozitori secvențele lente apar mai explicite, mai puțin secrete. La Mozart însă există o neliniște, o tensiune obsedantă a întrebărilor fără răspuns, un fluid melancolic până la tragic, care pleacă din indefinit și se pierde în indefinit. În cele ce urmează ne vom referi la ambiguități aflate la acel pol înalt al gândirii enigma Genezei. Este vorba nu de ambiguități intenționale create de un poet, și deci descifrabile, ci de ambiguități absolute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
necuvântului, dar la diverși alți compozitori secvențele lente apar mai explicite, mai puțin secrete. La Mozart însă există o neliniște, o tensiune obsedantă a întrebărilor fără răspuns, un fluid melancolic până la tragic, care pleacă din indefinit și se pierde în indefinit. În cele ce urmează ne vom referi la ambiguități aflate la acel pol înalt al gândirii enigma Genezei. Este vorba nu de ambiguități intenționale create de un poet, și deci descifrabile, ci de ambiguități absolute, adică închise posibilității omului de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
beznă că ți-e mersul, Nu fi mâhnit ! Bogat ești: ai Dragostea și Versul! ...Ce-naltă-i demnitatea și cât subjugă versul Cu farmecul său liric și dulce universul! "Scrise cu nespus", negrăitul emanând din versurile poetului din Șiraz lărgește indefinit secretele noastre zariști lăuntrice. Inefabilul împlinește suprema eliberare spirituală: "Un vers frumos te-nalță când inima ți-e grea./ Remedii fără număr să afli-n cartea mea". Neliniștile sale religioase și sociale, Dante și le-a exorcizat alungându-le după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
final dincolo de posibil și imposibil am ajuns la desprinderea totală, "neatins și neatingând" în expresie eminesciană astfel că, în seara de 27 iulie 1942, a izbucnit iluminarea care constituia transcenderea ultimă transposibilul însemnând beatitudinea pură a eliberării spirituale în mers indefinit. Pentru că, afirmă Giordano Bruno, " Puterea intelectuală nu este niciodată satisfăcută cu un adevăr comprehensibil, nu este mulțumită cu nici un adevăr finit, ci tinde mereu către acel adevăr care nu este comprehensibil." A fost ziua celei de a doua nașteri: o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
loc, Robbie este întîmpinat de mama sa care-i spală picioarele într-un lighean, iar imaginile apar pîlpîitoare, încețoșate, cu un halou, o clipă imaginea mamei se află lîngă o oglindă spartă, iar în jur plutește un fel de tristețe indefinită pe care o au casele foarte vechi cu ținută aristocratică aruncate în ruină. Totul plutește parcă în melasa unui vis de opiu, cu un relenti care contrastează cu scenele de alertă din spitalul unde lucreză ca infirmieră Briony. Alternanța între
Ultima noapte de dragoste... by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8848_a_10173]
-
lor, desfăcându-l cu mâinile și cu picioarele și, concomitent, frământând în mâini un burete, un prosop sau un elastic. Gesturile gratuite nu aveau nici o funcționalitate practică, nici una artistică, nefiind investite cu vreun sens dat de artiști, ci se reluau indefinit vreme de vreo patruzeci de minute. în 2006, de Ziua Internațională a Dansului, de pe 29 aprilie, Manuel Pelmuș s-a așezat într-un depozit al Centrului Național al Dansului, București, între diferite obiecte, scări, cabluri, cutii de carton, ca simplă
Pătrat alb și dans în întuneric by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/9780_a_11105]
-
și amuz, evocând ridicolul ideologiilor "victorioase", dar să vă și indispun, semnalând, discret, subversiunea care vă pândește." Pentru ca, în continuare, să dezvolte două dintre caracteristicile ideologiilor: aspectul lor invaziv și cercul lor vicios, "respectiv capacitatea lor de a se multiplica indefinit, stimulându-se reciproc." Poate în acest eseu umorul lui Andrei Pleșu se manifestă cel mai savuros, culminând în final, când, apropo de celebra frază inaugurală din Manifestul Partidului Comunist, conchide: Pentru a le rezista șideologiilorț trebuie să rămâi viu, reactiv
Grația socială by Radu Ciobanu () [Corola-journal/Journalistic/9909_a_11234]
-
în jurul unui singur personaj, Tuya, silită de împrejurările dificile ale unei vieți în deșert să se recăsătorească. Frumusețea peisajului arid lasă loc frămîntărilor mamei și soției, și a unei umanități care se adîncește treptat ca și peisajul spre un orizont indefinit. În schimb, în London to Brighton (Londra-Brighton, Marea Britanie, 2006), Paul Andrew Williams a realizat un film în care relațiile se construiesc la limită, cea dintre viață și moarte, în care umanitatea răzbate acolo unde nu te aștepți, un film tăios
Anonimul român între Dunăre și Mare by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9339_a_10664]
-
biografii: o căutare continuă și pasionată, un foraj de mare adâncime în straturile cuvântului, făcută nu altfel decât cu ajutorul acestuia. Într-adevăr, Nichita Stănescu a intrat încă din tinerețe în manualele școlare; a avut ușa deschisă tuturor și un număr indefinit de prieteni; a strălucit și a cucerit (critici mohorâți și cititori iubitori de literatură, femei frumoase și invidioși colegi de breaslă); n-a rezistat la plăcerile omenești, prea omenești, de care a abuzat până l-au distrus fizic, la cincizeci
Aventuri lirice by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9422_a_10747]
-
plimbare a hîrtiilor dintr-un birou în altul și inevitabilele erori umane? Pentru că însăși acesta este esența acestei lumi; stagnarea, inerția au ca efect focalizarea unui singur scop, reducția, fragmentarea individului și individualității, mecanizarea și menținerea sa într-un raport indefinit, ezoteric cu puterea, aflată la etajele superioare. Visul lui Lowry prinde chip, dorința lui este în măsură să creeze o lume sau totul ține de o transcendență, de un plan superior care pune în acord ficțiunea, visul alegorico-mitologic cu dimensiunea
Un sezon în Brazil by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9503_a_10828]
-
de veghe a sclavului într-o lume în care libertatea și egalitatea erau simple sloganuri". De unde rezultă că, în principal, asupriții trebuie să lupte cu condiția lor morală mizeră, cu reflexele servituții, cu indiferența, cu torpoarea care, necombătute, se perpetuează indefinit. Nu un singur tiran se cuvine nimicit, căci îi va succeda un altul, ci se impune distrugerea mecanismelor care fac cu putință menținerea tiranilor la putere. Primenirea mentalităților constituie cheia succesului. Formula lucidității cu aplicație literară, aptă de un impact
Inepuizabilul Ion D. Sîrbu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9162_a_10487]