62 matches
-
Maleine, Intrusa și Orbii, trei piese din perioada debutului. În fața tuturor acestor figuri ale interstițiului se află o spaimă amestecată cu uluirea produsă de săvârșirea unei minuni neașteptate, întocmai ca în Poveste de iarnă. În fața indeterminabilului moarte-viață, ca și în fața indeterminabilului fantomei, a mortului care vorbește, a neînsuflețitului care se animă - aceeași ambivalență a terorii și/sau a miracolului. Poate că, odată cu Sora Béatrice și statuia sa cu puteri supranaturale, Maeterlinck a ținut să exploreze până la capăt miracolul teatrului, miracolul statuii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
lor se articulează tema oglinzii și cea a asemănării înșelătoare, astfel încât nu e o pură întâmplare faptul că referința teatrală se înscrie chiar în centrul acestei multiplicări de dubluri. Jocul dublurilor îi dă realității din teatru un statut de realitate indeterminabilă, de figură care este și, totodată, nu este ceea ce reflectă, ceea ce reprezintă. Trăsătura esențială a halucinațiilor din scena azilului constă tocmai în apartenența lor la acest spațiu intermediar între a fi și a nu fi. Iată cum reapar marile întrebări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
întrebări shakespeariene: „A fi sau a nu fi?”, „Cine-i acolo?”, „Cine umblă pe acolo?”, întrebări cărora nu li se poate răspunde decât prin afirmarea caracterului incert al identităților. Ca și la Ibsen, ca și la Pirandello ceva mai târziu, indeterminabilul identității se dezvoltă la Strindberg în strânsă legătură cu tema dublului și cu aceea a mortului viu, altă reprezentare interstițială a fantomei. În partea a doua a trilogiei Drumul Damascului, în momentul când se apropie ceasul socotelilor, pe drumul plin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
a aparițiilor Shite sau spațiul intermediar 75 Scena teatrului no, răspântie a trei memorii 78 Ky:gen sau credința în fantome și posibila ei deriziune 80 Spațiile marginale și întâlnirea ființelor rătăcitoare 83 De la experiența morții la experiența nebuniei 87 Indeterminabilul visului și al apariției efective 92 Locuri și obiecte cu valoare mnemonică: importanța costumului 100 Actorul-dansator, avatar al colossos-ului: o estetică a privirii și a vocii 104 Pinul, emblemă a locului apariției 106 III Fantoma shakespeariană între aparență și certitudine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
istoriei 139 Convocarea fantomelor: puterea magicianului și puterea teatrului 147 Arta magică a teatrului și statuia care se însuflețește 151 Moartea aparentă, moartea adevărată și „efectul de fantomă” 160 Privirea iubirii și privirea morții 168 Fantomalul și jocurile dublului 175 Indeterminabilul vis/realitate și parodierea lui 179 Methought sau fantoma, cheie a iluziei teatrale 184 IV Umbre moderne și efigii de ceară Maeterlinck sau invizibilul din spatele ușii 195 Ibsen sau multiplele chipuri ale strigoilor 206 Strindberg, dominația umbrelor și puterea dublului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
reuși să vadă structura internă complexă a unei mașini, ale cărei piese se topiră într-o masă informă în vâltoarea albă și șuierătoare. Nu așteptă sfârșitul, coborî pe potecă în direcția stației de robocare. * Transformarea energiei-timp continuă conform ritmului propriu indeterminabil până la 8 și 43 dimineața, prima joi din martie 2561. Accidentul lui Gilbert Gosseyn trebuia să aibă loc la 9 și 28. 8 și 43 - pe astroportul de pe muntele care domina orașul, Președintele Hardie, cu destinația Venus, pluti până la punctul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
expresive și mai tulburătoare ritmicități cu balans cosmic. Strofa finală, reia alternanța între un vers enunțiativ, fără conținut mobil, și un vers cu dinamică prelungită prin indefinitul "nopții adânci" și rima finală în ecou, "încă", aceasta amplificând și ducând în indeterminabil adâncul sufletesc ecou al adâncului cosmic. Există apoi ritmarea vibrației lăuntrice cu vibrația lucrurilor din afară: înfăptuindu-se una din modalitățile de armonizare dintre suflet și univers. Intr-o variantă la Glossă, Eminescu afirmă: Timpul care bate-n stele / Bate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
reuși să vadă structura internă complexă a unei mașini, ale cărei piese se topiră într-o masă informă în vâltoarea albă și șuierătoare. Nu așteptă sfârșitul, coborî pe potecă în direcția stației de robocare. * Transformarea energiei-timp continuă conform ritmului propriu indeterminabil până la 8 și 43 dimineața, prima joi din martie 2561. Accidentul lui Gilbert Gosseyn trebuia să aibă loc la 9 și 28. 8 și 43 - pe astroportul de pe muntele care domina orașul, Președintele Hardie, cu destinația Venus, pluti până la punctul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
că avusese loc o întârziere, în timp ce bărbații asudați forțau capacul. Până și gărzile de la ușile îndepărtate se uitau atent, să vadă conținutul. Un acces de groază întrerupse tensiunea așteptării. Ceea ce se afla înăuntru era de opt picioare lungime. Lățimea era indeterminabilă, pentru că părea să aibă cute pe corp, care dădeau impresia unei dimensiuni mari. Evident, murise numai cu puțin timp înainte de a fi împachetat în gheață. Arăta proaspăt, aproape viu, acolo în învelișul de gheață, inuman, zgâindu-se cu ochi orbi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85069_a_85856]
-
să se bucure din plin. Spectatorul se situează „deasupra” unor personaje și evoluția lor îl captivează tocmai pentru că știe în ce capcane vor cădea. Oare ce sunt eu, dacă nu un scriitor neîmplinit și un teoretician incomplet? Mă aflu în indeterminabilul acestui interstițiu... iar textele mele poartă în ele prezența acestui disconfort. Pe fundalul acestei duble dezamăgiri, continui să scriu. Activitatea mea constă în a scrie fără ca vreodată să mă plasez de o parte ori de cealaltă, mereu în mijlocul vadului, sfâșiat
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
moșie” trece vînătorul mitic (Dragoș), arhetipul. Codrii, cîmpiile, apele, viețuitoarele intonează o doină tînguitoare. O serafie generală (spre a folosi vorba poetului) stăpînește țara mitică. Retorica sacralizează toate obiectele, substanța materială se evaporă. Peisajul devine o imensă pată de culoare indeterminabilă. Limbajul lui este acela al adorației mistice. Pentru a-l citi, criticul trebuie să recurgă la codurile rugăciunii. În Pasteluri (poeme de maturitate), Alecsandri face Însă efortul de a da o anumită substanță și coerență acestei geografii sacre. Imaginația revine
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
-l fac să exclame, probabil cu disimulată seninătate: "nu te mai saturi să-i vezi și să-ți faci haz de ei", dar menține prin linii de mare forță sugestivă, și datele etern-umanului, chiar și atunci când portretul rămâne în sfera indeterminabilului absolut, contingent absurdului. Leonică din Broaste...destule. Nuvelă pesimistă este, spre exemplu, creionat printr-un șir de negații care exfoliază, rând pe rând, succesivele imagini care asigură posibilitatea reprezentării mentale: "Părul lui nu era nici negru, nici galben, nici castaniu
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]