3,194 matches
-
O secțiune consistentă din acest tip este intelectualistă: nu poate nici în ruptul capului să ia în serios un popă mai puțin școlit decât ea, darămite să sărute dreapta bătătorită a unui preot de țară. Ultima categorie este cea a „indiferentului“. Cel care o ilustrează nu este ateu, pentru că nici măcar nu se obosește să îl conteste pe Dumnezeu. Se declară creștin-ortodox din inerție, dar în realitate este anesteziat religios; pentru el, pur și simplu, problema nu există. Teologic vorbind, atitudinea este
Despre cine suntem noi astăzi, cum (mai) suntem noi astăzi ortodocşi şi în ce (mai) credem noi, românii de astăzi – din perspectiva şi în viziunea sociologului român Dan Dungaciu… [Corola-blog/BlogPost/94287_a_95579]
-
societate democratică în care oamenii au valori puternice, principii și comportamente bine ancorate în acestea e un câștig și pentru cei credincioși, dar și pentru cei necredincioși, deci pentru întregul corp social. Mai clar spus, chiar și cetățenii agnostici sau indiferenți din punct de vedere religios sunt interesați și beneficiază de pe urma unor culte religioase puternice în plan social. Dacă Bisericile reușesc să transmită cețenilor caracterul imoral al furtului și pe cale de consecință al corupției, avem o societate mai morală, mai bine
„Statul român nu este un stat laic” – despre viziunea Domnului Victor Opaschi – Secretar de Stat pentru Culte, cu privire la raporturilor dintre Stat, Biserică şi Culte religioase, în România contempo [Corola-blog/BlogPost/94253_a_95545]
-
cu lipsa de valoare a ceea ce se tot spune despre ea. Huideo, capodopera! Să anihilăm sâcâitoarea capodoperă care nu este în stare să se anihileze ea însăși pe sine. Să tăbărâm în sfârșit cât mai mulți și să zărim capodopera indiferentă la toate ce se lăbărțează în importanță trans-seculară fără a putea pricepe vreo iotă despre alte capodopere mai puțin capodopere. Că doar n-o să ne uităm noi pre noi - pentru ea anume - care nu se poate uita pe sine și
Poezii by Leo Butnaru () [Corola-journal/Imaginative/4623_a_5948]
-
am timp să privesc iepurimea depășind viteza luminii și nici tăcuta așteptare a scrisorii tale de la Paris. Nu mai am răbdare pentru grădinile zoologice care domesticesc, te pun cu botul pe labe. Visez la tristețea ursului brun gata să înșface indiferenții căutători de zmeură și la mirositorul trup al haitelor de lupi. Visez la ferocitatea lor în lumina lunii pline, plutind peste setea de sânge, dar visez și la necruțătoarele zâne care așteptă masacrul tăcut... liniștea îmblănită de după aceea... sărutările de
La mila frontierei dintre noi by Traian T. Coșovei () [Corola-journal/Imaginative/5316_a_6641]
-
Bedros Horasangian De fapt îi plăcea să trăiască la Paris. Cu buzele mereu lipite de viitor se insinua cu brațele mereu în prezent. Voia să nu mai aibă trecut. O natură tonică într-o lume sceptică. Pesimistă? Nu, mai mult indiferentă. Lumea. Parisul. Ea. Lumea ei era acum acolo. Viața ei era acolo. A ales ea, nimeni altcineva cum se întîmplă adesea. Parisul ca vis, Parisul ca idee, ca iluzie, ca o noapte luminoasă. Orașe unde se poate sta de vorbă
Kiki Iguazu by Bedros Horasangian () [Corola-journal/Imaginative/7298_a_8623]
-
ce credea că este nedreptate intra în inima lui Kiki. Nu era doar artă ce trăia ea la Paris.Parisul mai are cîte ceva greu de exprimat în cuvinte, Don Antonio putea înțelege, mama mai puțin. Tații cei doi păreau indiferenți, mici capricii de tînără femeie, de parcă Kiki nu ar fi fost și fata lor. Vedea idei noi peste tot și căuta să creadă că lumea va fi mai bună. De unde să știe ea că de mii de ani nu mai
Kiki Iguazu by Bedros Horasangian () [Corola-journal/Imaginative/7298_a_8623]
-
așa îmi imaginam facerea cerului: din aburul adunat de la atîtea piei asudate de privighetori care cîntau o missa solemnis la nesfîrșit, silnic sau care îngînau pur și simplu neputința de a fi pentru o noapte om. Nimănui nu-i este indiferentă clipa ce trece, Nici clipei însăși care se vede Pe sine trecînd. Apa fierbea. Norul se înnegrea și mai tare. Oamenii n-au bucurii multe. Trec livizi unul pe lîngă altul Măcinați de adevăruri finale. Ceaiul curgea prin mine prelingîndu-se
Poezie by Adrian Alui Gheorghe () [Corola-journal/Imaginative/8351_a_9676]
-
viu, real și fără de care viața ar fi foarte tristă, precis se gândește acum la plutonul interminabil de bărbați bățoși și cu țâfna pusă, nenumărații tataie care mișună pe toate coridoarele clădirilor impozante, în birouri capitonate, îngenunchind fetele surâzătoare și indiferente, care se mișcă și ele nestingherite de la un tataie la altul. Cico, născut și el dintr-un tată foarte egoist și din sângele unui bunic insurgent, are amândouă emisferele cerebrale capsate pe toți bărbații din lume, de la bărbatul legitim al
Examen la istorie by Doina Ruști () [Corola-journal/Imaginative/8241_a_9566]
-
braț, o umbră de gri la tâmple, ochii puțin exoftalmici sub pince-nez, de un albastru deschis, apos. Și tata-mare a înțeles că privirile oamenilor simpli care se îmbulzeau acolo aveau să-l rețină mai târziu, sus pe scări, priviri aparent indiferente - din ochii întunecați, prăfoși ai unei necunoscute obârșii - și care îl făceau totuși, într-un fel inexplicabil, să pară important și distinct. Momentul acesta al unei surprinzătoare înălțări l-a șocat pe tata-mare, când a început să coboare treptele vagonului
Christian Haller - Muzica înghițită by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/13122_a_14447]
-
care îi rostise sentința moare de hemoragie, împlinind, astfel, un blestem. Exemplele ar putea continua, fiind, fiecare, la fel de neașteptat și incitant, stârnind, fiecare, aceeași poftă de a descoperi ce se află dincolo de povestea mereu prea parcimonioasă în amănunte, aproape întotdeauna indiferentă la context și dezinteresată de explicații până la pragul absurdului. Lectura extensivă a colecției pe care o propune, acum, Constantin Eretescu ar putea fi, în acest sens și pe un prim nivel, un fascinant excurs prin labirintul care este imaginarul omenirii
Povestiri de astă-dată by Otilia He () [Corola-journal/Journalistic/13133_a_14458]
-
zilele se spulberă departe/ spre stele, cu o flacără amară.// De unde, cum, de ce mă căutară/ aceste patimi și aceste arte?/ Rămîne doar cenușă dintr-o carte/ pe fluviu risipită, într-o vară.// Rămîne pas de anotimpuri lente,/ umblînd pe zările indiferente,/ și vis, și-un nume tulbure-n memorii.// Eu sufletul mi-l văd cu lungă pace/ cum din răgazul orei se desface/ cum se despart la dunga nopții zorii” (Plata luntrașului). Dar situația nu e deloc simplă în cîmpul unei
Poezia lui Ilie Constantin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13161_a_14486]
-
Popi nu e pluralul ușor depreciativ de la „popă”, cum greșit s-ar putea înțelege înainte de lectură, ci e numele unei frumoase și înfocate grecoaice regaliste, pe care un tânăr român își propune să o cucerească speculând tocmai această opțiune politică, indiferentă pentru el, dar ultilizabilă ca strategie ideologică pentru a ajunge în preajma femeii râvnite și pentru a-i câștiga dragostea. Concina prădată e un joc de cărți de modă veche, boierească, nepracticat (din câte presupun) nici în perioada interbelică, de aceea
Un scriitor pierdut în exil by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/13190_a_14515]
-
tulbură și încântă. Pentru că acest loc de estetism intim este suspendat și plutește într-un spațiu precar. Unde este adevărul acestui oraș? În fidelitatea față de aceste decoruri vechi inspirate din interioarele pline de liniște ale bisericilor bizantine sau în urâțenia indiferentă a acestor construcții rapide, rău terminate și neîntreținute?” (p.44). În această carte, istoria orașului este mai ales cea a locuitorilor săi, cu iluziile, speranțele, angoasele și dezamăgirile lor. Este creionată, de asemenea, o paralelă între 1945 și 1989, pentru că
Privirea celuilalt by Mihai Sorin Rădulescu () [Corola-journal/Journalistic/13271_a_14596]
-
mai încercase, sporadic, această formă fixă e, poate, tot o probă a aspirației spre o anumită stabilitate și o mai bună articulare a expresiei de sine. Întâmpinat cu destule rezerve în epocă, scrisul lui Ilarie Voronca, n-a lăsat totuși indiferentă critica românească reprezentativă. Nonconformismul său a șocat și a nedumerit de multe ori, slaba coagulare a unei bune părți a operei a atras rezerve, n-au lipsit nici ezitările și erorile de situare. Cea mai spectaculoasă rămâne a lui G.
Centenar Ilarie Voronca “Miliardarul de imagini” by Ion Paul Sebastian () [Corola-journal/Journalistic/13282_a_14607]
-
nu numai în jurul meu, al bibliotecii mele, dar și în jurul întregii literaturi a lumii se face vid. Carte de potop, de cutremur, de cataclism natural - după care totul devine incompatibil cu totul, gândul nu mai suportă florile, iarba îți devine indiferentă iar biblioteca - o ființă stranie. Ce mai vor toate cărțile astea? În adânc, scrupulous vorbind, Dostoievski nu-ți mai permite o pasiune pentru Hemingway, un amor pentru Holban, îți interzice o noapte cu Scott Fitzgerald, pentru a cita pământeni.” șîntinzi
Eu, cititorul lui Cosașu by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13328_a_14653]
-
fiori, mai ales în epoca de pragmatism extrem a postmodernității, în care frenezia dezvoltării tehnologice și nesfîrșita goană după profit lasă prea puțin timp pentru visare și ne face adesea să uităm că străzile pe care le străbatem grăbiți și indiferenți în fiecare zi au fost călcate în trecut de nume mari ale istoriei și spiritualității românești. O carte despre Bucureștiul anului 1900, scrisă de criticul Dan C. Mihăilescu are, a priori, toate argumentele pentru a sugera un viitor best-seller. Pe
Parfum de Belle Époque by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13320_a_14645]
-
-și condenseze fiecare capitol în cîte două file de text) funcționează ca o necesară pauză de respirație, un răgaz de meditație și o invitație la a vedea cu alți ochi orașul pe care îl străbatem zi de zi, grăbiți și indiferenți, preocupați exclusiv de ziua de mîine. Dan C. Mihăilescu, București. Carte de bucăți, Editura Fundației Pro, București, 2003, 150 pag.
Parfum de Belle Époque by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13320_a_14645]
-
Pe de altă parte și în alt registru, faptul că Biserica Ortodoxă nu privește cu ochi buni această expoziție e căt se poate de explicabil, pînă la un punct. După sanctificarea lui Ștefan cel Mare BOR nu mai poate rămîne indiferentă față de expozițiile laice care îl au ca subiect pe proaspătul sfînt. Aici intrăm însă într-o discuție ceva mai complicată. Dacă Biserica Ortodoxă sanctifică pe cineva, personaj istoric, el nu mai poate fi tratat și în fosta sa calitate, de
Scandalul lui Fane by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/12057_a_13382]
-
ațele, sforile interminabilelor ei broderii. Sisi fiind și ea plecată la Menaru, să pregătească prânzul, casa de chirpici acoperită cu țiglă însă, unde veneau vară de vară, curtea săracă, nisipoasă, orbitoare în soarele năpraznic al lui iulie îl primiră somnoroase, indiferente. Odaia mare unde stăteau ei era luminată, soarele bătând drept în ea. Grăbită, probabil, Sisi uitase să tragă storurile, nenumăratele covorașe de lână, și acestea noi nouțe, lucrate tot de madam Lenuța, parcă ar fi fost fată mare și ar
Asfințit cu ghioc (II) (de citit iarna) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12109_a_13434]
-
preluat în subconștient responsabilitatea protectoare, dar și erotică a bărbatului. Relațiile de mai târziu ale tânărului sunt marcate de legătura maternă, nu se va atașa de nici o fată și se va împăca cu asceza atunci când nu va avea relații sexuale indiferente, pur fizice cu fete agățate de amicul său Sandu. "Viciul" lui Cezar e semnul că lucrurile nu sunt deloc ceea ce par a fi: pasiunea maladivă pentru cititul jurnalelor și a însemnărilor intime ale câtorva apropiați și ale profesorului său de
Cu mama pe canapea by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12151_a_13476]
-
nici nu poate fi profund. Pe scurt, deșteptăciunea vine din inimă, cum tot de acolo se ivește și abrutizarea. Iar patosul e semnul solidarității autorului cu ideea căreia îi dă glas, e semn că ideea aceea nu e o cunoștință indiferentă pe care autorul o scrie fără să se simtă deloc angajat de ea, ci este chiar atitudinea autorului într-o anumită problemă. De aceea, patosul este dovada clară că a gîndi înseamnă a lua atitudine. În lumea scrisului românesc, H.
Patosul lui H.-R. Patapievici by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/12156_a_13481]
-
în legătură cu o trebuință, cu necesitate... Favorizarea îndeplinirii ei produce plăcere... Ne-favorizarea, - neplăcere. Deci, emotivii, în general, sunt prizonierii schimbărilor dese de trăiri. Ei neputând face față solicitărilor unei existențe înalte ca temperatură, să le opună deci răceala rațiunii. Insensibilii, indiferenții, cinicii, imperturbabilii, fiind la adăpost de șocurile pe care le produce viața: lipsiți însă de sentința majoră a Judecății de apoi, ce dă șanse lor... ce pun suflet în tot ce fac; pe când ne-emotivii... reci, pierd, chiar și izbutind
Despre emoție, 1944 (III) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12720_a_14045]
-
Tudorel Urian Stranii și singuratici, sfidînd cu superbie și blazare "aerul timpului", aflați mereu pe un scandalos contrasens cu normele comportamentale și morale ale vremii lor, indiferenți la farmecul eternului feminin, admirați, disprețuiți, imitați, maimuțăriți, dar niciodată ignorați, promotori ai noului din plictiseală, postmoderniști avant la lettre, dandy-i au marcat decisiv viața socială și culturală a ultimelor două secole. În mod paradoxal, deși au părut a
Cavalerii dreptului la diferență by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12731_a_14056]
-
publicate de Dan Lungu în Proză cu amănuntul. Ca orice lume mică, Strada Salcîmilor e în același timp banală și interesantă. E un eșantion din realitatea cu care ne învecinăm cotidian, un spațiu pe care-l traversăm cel mai adesea indiferenți, ca pe orice spațiu cunoscut și anost. Raiul găinilor se citește însă cu sufletul la gură, ceea ce nu e un paradox, pentru că autorul are un merit esențial: știe să vadă și știe să spună ce a văzut. Rezumate, povestirile sînt
O stradă pe jumătate asfaltată by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/12788_a_14113]
-
indivizii din "sistem" pentru a pune mâna pe tot ce mișcă în țară și pentru a-și albi conturile. Apoi, oameni onorabili și plesnind de bogăție, vor fi mai mult decât fericiți să se simtă apărați de Constituția europeană. Atunci, indiferenți la ceea ce va scrie sau spune presa, din vilele de pe Coasta de Azur, deja suprapopulată de colegii lor din KGB, ne vor da zâmbitori cu tifla, pentru a ne reaminti cât de fraieri am fost și n-am înțeles logica
Acum, aisbergul. Urmează „Titanicul” by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/12786_a_14111]