205 matches
-
ține priceperea, să mă strecor prin confuzii ca să putem ajunge la erori. Mai întâi, o confuzie între ideea de „parte” sau „detaliu” și cea de „individuație”. Individul nu poate fi niciodată un detaliu în ansamblul social: chiar asta e esența individuației: de a fi un întreg ireductibil, care poate fi considerat, firește, în detalii sau părți, dar nu e la rându-i parte din altceva, așa cum nu sunt părți sau detalii tablourile dintr-un muzeu sau florile dintr-o grădină. Individul
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
Ivasiuc la care mă refeream, el avea, în mod accentuat, nuanța de „fragment”, „detaliu”; eu m-am ridicat contra asimilării noțiunii de „individ” cu cea de „detaliu”, așa cum rezulta în mod expres din context: „1a început, a fost detaliul, atomul, individuația”. B) Amintind de atomismul vechilor greci nu negam deloc faptul că nașterea cosmosului din haos e o veche idee grecească aș adăuga că e pur și simplu tema oricărei cosmogonii nu numai grecească, fie religioasă, metafizică sau fizică. C) Al.
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
să creadă că experiența lor personală este exemplară pentru umanitate. Tolstoi își deschide, memorabil, romanul său Anna Karenina, cu următoarele cuvinte: toate familiile fericite se aseamănă între ele, fiecare familie nefericită e nefericită în felul ei. Nefericirea ca principiu de individuație stă la temelia unui filon tragic în literatură, principiu pe care Pnin, de pildă, eroul lui Nabokov, îl enunță destul de explicit la un moment dat. N-aș vrea să spun că însemnările lui Deirdre McCloskey mi-au produs neapărat o
O cronică identitară by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17132_a_18457]
-
umedă. Chiar În anii când el Încerca fără succes să intre În viață, societățile occidentale basculau spre ceva sumbru. Încă din vara lui 1976, era clar că totul avea să se termine prost. Violența fizică, manifestarea cea mai desăvârșită a individuației, avea să reapară În Occident din cauza dorinței. 10 JULIAN ȘI ALDOUS „Când trebuie modificată sau Înnoită doctrina fundamentală, generațiile sacrificate În rândul cărora se operează transformarea Îi rămân acesteia În esență străine și adesea Îi devin de-a dreptul ostile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
la fel stau lucrurile și cu dorința de Îmbogățire. De ce modelul social-democrației suedeze nu a putut Învinge niciodată modelul liberal? De ce n-a fost nici măcar experimentat În domeniul satisfacerii sexuale? Pentru că mutația metafizică operată de știința modernă aduce cu sine individuația, orgoliul, ura și dorința. În sine, dorința - contrar plăcerii - este izvor de suferință, de ură și nefericire. Toți filozofii - nu doar budiștii, nu doar creștinii, ci toți filozofii demni de acest nume - au știut acest lucru și l-au făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
ne-am pune piedică, de câte ori fiece clipă n-ar fi altceva decât o supraviețuire! Nu se întîmplă de multe ori să rămânem noi înșine doar prin ideea limitelor noastre? O biată amintire a unei individualizări trecute, o zdreanță a propriei individuații... Ca și cum am fi un obiect ce-și caută un nume într-o natură fără identitate. - Omul e făcut - ca toate vietățile - pe măsura unor anumite senzații. Or, se întîmplă ca ele să nu-și mai facă loc una alteia, în
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Dimensiunea verticală a suspendării este o perversiune a simțului temporal, căci eternitatea n-ar fi accesibilă fără depravarea și vicierea acestuia. Boala reprezintă triumful principiului personal, înfrîngerea substanței anonime din noi. De aceea este ea fenomenul cel mai caracteristic al individuației. Sănătatea - chiar în forma transfigurată a naivității - exprimă participarea la anonimat, la paradisul biologic al indiviziunii, pe când boala este sursa directă a separativității. Ea schimbă condiția unei ființe, plus-ul ei determină o unicitate, un salt peste firesc. Diferența între
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
nostru, care ne face să ne căutăm pe alte tărâmuri și să nu fim niciodată în apropierea noastră, prin soartă inaccesibili nouă. Indivizii sânt organe ale durerii. Fără ei, disponibilitățile de suferință ale naturii ar fi transformat-o în haos. Individuația, determinîndu-se ca formă originară a ispășirii, a salvat echilibrul și legile naturii. Când durerea n-a mai putut rămâne în ea însăși, au apărut ființele ca s-o scape de chinurile virtualității. Orice act este o perfecțiune de suferință. Doar
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
de prea multă moarte, le-ai uitat pe amândouă, încît, trezit din dragoste, sfâșierilor ei neîntrecute le urmează o prăbușire lucidă și nemângâiată. Sensul mai adânc al iubirii nu este inteligibil nici prin "geniul speței" și nici chiar prin depășirea individuației. Cine poate crede că ea ar atinge intensități atât de furtunoase, de o neumană gravitate, dacă noi am fi simple instrumente într-un proces în care personal pierdem? Și cine poate admite că ne-am angaja în suferințe atât de
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
putem fi bolnavi în cadrul sănătății. Starea amoroasă nu-i o intoxicare organică, ci metafizică. Orice s-ar spune despre sinucidere, nimeni nu-i poate răpi prestigiul absolutului. Căci nu-i ea o moarte care se întrece pe sine? Obosit de individuație, aș vrea să mă odihnesc de mine. Și cum mi-aș prăfui inima în depărtări, ca din urmele de sânge să lingă șerpii însetați de otravă - și vipere încîrligîndu-se în creier și sugând idei după idei, târâtoare îmbătate de deznădejde
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
să crezi că te-ai născut prin generație spontană dintr-o toamnă veșnică. Prin mine rătăcește un Septembrie visător și fără de-nceput. Un om plictisitor este un om incapabil de plictiseală. Viața este un minus de eternitate al morții, iar individuația o criză a infinitului. Atenția neîntreruptă la ființă este izvorul plictiselii. Ce păcat că existența nu rezistă spiritului! Până și Dumnezeu pierde prin atenția noastră. Neantul e atenție absolută. Bucuria e reflexul psihic al purei existențe - al unei existențe ce
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
precum spiritul a unui individ. - Popoarele care nu se ofilesc n-au trăit niciodată. Timpul e uneori așa de apăsător, c-ai vrea să-ți spargi capul de el. Devenirea s-a coagulat în creier și existența ia culoarea păcatului. Individuația este orgie de singurătate. - Înapoi spre Ființă sau Nimic, spre o mântuire - lipsită de speranțe. Buddha a fost, oricum, prea naiv... În marile singurătăți pari a fi gâtuit de un demon pentru o plăcere crudă a lui Dumnezeu. Și de
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
pe Atotputernic într-un Absolut hodorogit. Devenirea i-a mâncat misterul și puterea. Răul nu e comparabil decât cu un Dumnezeu... laic. Omul nu știe până unde se poate întinde și cât țin granițele lui. Uităm în fiecare clipă fatalitatea individuației și trăim ca și cum am fi tot ce vedem. Fără această înșelăciune, orice am face ne-ar descoperi marginea noastră. Dar conștiința individuației ne-ar înțepeni în lume, fiindcă ne-ar descoperi nemilos un loc de care greu ne-am putea
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Omul nu știe până unde se poate întinde și cât țin granițele lui. Uităm în fiecare clipă fatalitatea individuației și trăim ca și cum am fi tot ce vedem. Fără această înșelăciune, orice am face ne-ar descoperi marginea noastră. Dar conștiința individuației ne-ar înțepeni în lume, fiindcă ne-ar descoperi nemilos un loc de care greu ne-am putea mândri, așa încît sîntem pierduți fiindcă nu ne știm marginile - și-am fi poate și mai mult, dacă le-am ști. Omul
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ne-am putea mândri, așa încît sîntem pierduți fiindcă nu ne știm marginile - și-am fi poate și mai mult, dacă le-am ști. Omul își dibuiește soarta, mândru și trist de a nu o găsi. Numai dezastrul dezvăluie micimea individuației: căci în el încerci nemîngîierea de a vedea că te mărginești cu toate și în primul rând cu tine. Gânditorii care n-au meditat asupra omului nu știu ce înseamnă a suferi pentru cunoaștere și a-ți semna sentința prin fiecare gând
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
uman. Nu se poate concepe forță fără boală. Nu în zadar oamenii cei mai primejdioși sânt acei a căror sănătate e atinsă. Istoria e mânată de oameni care-și pipăie necontenit pulsul. Elementele care definesc boala: excesul conștiinței; paroxism de individuație; transparență organică; luciditate crudă, energie proporțională "pierderii"; respirație în paradox; religiozitate vegetativă, reflexă; orgoliu visceral; vanitate rănită a cărnii; intoleranță; delicatețe de înger și bestialitate de călău. Un Dumnezeu care cerșește la poarta Raiului pare a fi orice bolnav. De
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
crude să ne vindece de molima înfiorătoarei lumini? Și ce vifor de căință să ne descarce sufletul la margini de fire? Timpul e un anotimp al veșniciei; o primăvară funebră a eternității. Desprinderea ființelor din haosul inițial a creat fenomenul individuației, adevărată străduință a vieții spre luciditate. Ca un strigăt după conștiință s-au înfiripat alcătuirile individuale și ființele triumfau în efortul lor de a se detașa din confuzia totului. Câtă vreme omul a rămas ființă și numai atât, individuația nu
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
fenomenul individuației, adevărată străduință a vieții spre luciditate. Ca un strigăt după conștiință s-au înfiripat alcătuirile individuale și ființele triumfau în efortul lor de a se detașa din confuzia totului. Câtă vreme omul a rămas ființă și numai atât, individuația nu depășise cadrele vieții, căci el se sprijinea în tot și era tot. Dar avântul spre sine însuși, scoțîndu-l din centrul firii, i-a creat iluzia unui infinit posibil în granițele individuale. Și astfel omul a început să-și piardă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
cadrele vieții, căci el se sprijinea în tot și era tot. Dar avântul spre sine însuși, scoțîndu-l din centrul firii, i-a creat iluzia unui infinit posibil în granițele individuale. Și astfel omul a început să-și piardă limita, și individuația a devenit osândă. Aici rezidă măreția lui dureroasă. Căci fără cursul aventuros al individuației, el n-ar fi nimic. Întocmai ca ochii evreilor, viața are ceva mort și agresiv în același timp. Când n-ai măsură în nimic, te măsori
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
sine însuși, scoțîndu-l din centrul firii, i-a creat iluzia unui infinit posibil în granițele individuale. Și astfel omul a început să-și piardă limita, și individuația a devenit osândă. Aici rezidă măreția lui dureroasă. Căci fără cursul aventuros al individuației, el n-ar fi nimic. Întocmai ca ochii evreilor, viața are ceva mort și agresiv în același timp. Când n-ai măsură în nimic, te măsori cu Dumnezeu. Orice exces ni-l apropie. Căci El nu-i decât incapacitatea noastră
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
plictiselii - flaut în fund de iad. A stoarce din clipe un cântec de pieire, a născoci veninuri transcendente în urâtul vremii, a-ți spulbera dracii în sânge și în devenire... Rostul metafizic al timpului e să ne descarce de povara individuației. A fi e o întreprindere atât de grea, fiindcă urcăm spre a nu fi; un vid avântat spre o supremă degradare de existență. Timpul e un suiș spre neființă. Prin toate simțurile râvnesc după desfătările sfârșirii... Ce dor de tainice
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
care se învîrte cugetul îmi pare îndepărtat și fără de temei ca un Uruguay ceresc. Defectul tuturor oamenilor care cred în ceva consistă în a deprecia moartea. Absolutul acesteia nu se descoperă decât celor ce au un simț ascuțit pentru accidentul individuației, pentru eroarea multiplă a ființării. Individul e un eșec existent, o greșeală ce înfruntă rigoarea oricărui principiu. Nu rațiunea te pune-n fața morții, ci condiția unică de individ. Cine are convingeri maschează chiar această dramă a unicității. Spre moarte
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
dezinteresat, o expansiune care-și găsește limita în ea însăși, nu în afară. De aceea, grația dă iluzia plăcută a libertății, a abandonării spontane și directe, a unui vis pur, crescut sub raze de soare. Disperarea prezintă un paroxism al individuației, o interiorizare dureroasă și singulară pe culmi, o izolare a omului în lume. Toate stările rezultate dintr-o rupere a contactului normal cu lumea și care te duc înspre culmile singurătății individuale intensifică fenomenul individuației, determină până la paroxism individualizarea omului
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Disperarea prezintă un paroxism al individuației, o interiorizare dureroasă și singulară pe culmi, o izolare a omului în lume. Toate stările rezultate dintr-o rupere a contactului normal cu lumea și care te duc înspre culmile singurătății individuale intensifică fenomenul individuației, determină până la paroxism individualizarea omului în lume. Grația omului nu duce la paroxismul individuației, ci la un sentiment armonic de împlinire naivă, în care ființa niciodată nu ajunge la un sentiment al singurătății și al izolării. Și formal grația refuză
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
izolare a omului în lume. Toate stările rezultate dintr-o rupere a contactului normal cu lumea și care te duc înspre culmile singurătății individuale intensifică fenomenul individuației, determină până la paroxism individualizarea omului în lume. Grația omului nu duce la paroxismul individuației, ci la un sentiment armonic de împlinire naivă, în care ființa niciodată nu ajunge la un sentiment al singurătății și al izolării. Și formal grația refuză singurătatea, căci mișcările de ondulație prin care se obiectivează exprimă o receptivitate pentru viață
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]