205 matches
-
echilibrat. De asemenea nu reușesc să învețe din experiențele de viață proprii datorită unei deficiențe primare de a trăi în profunzime semnificația evenimentelor. Astfel, de-a lungul vieții nu s-ar petrece îmbogățirea în conținut a personalității, metamorfoza sa diferențiatoare „individuația”, „înțelepciunea”. Persistă în manieră rigidă un mod de a fi - de a resimți, acționa și reacționa - mai puțin diferențiat, distorsionat. Din acest punct de vedere rigiditatea tulburărilor de personalitate ar consta în faptul de a nu se schimba suficient de
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
vraja estetică și dat fiind acest caracter al sublimului, se înțelege de ce el a chemat atenția cercetătorilor încă din antichitate și de ce ne interesează îndeosebi în raport cu extazul religios. Arthur Schopenhauer, pentru care răul existenței ar sta în voința oarbă a individuației, atribuie artei și în special muzicii puteri care mântuie de această voință. Sublimul, pe care îl deosebește de frumos în felul schițat mai sus, e învestit de el cu forța de a nimici voința individuală și de a ridica subiectul
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
devine acum regula. De rândul acesta, nici Unul nu primează, nici Multiplul, ci Unu este de la început multiplu, distribuindu-se fără să se împartă. Nici o clipă însă Unu multiplu nu poate fi asimilat lui Unu în Multiplu al panteismului, în care individuația a degradat părțile și doar reintegrarea lor le salvează; în care lumea este una singură, prin primatul Unului, în timp ce Unul multiplu se răspândește în lumi și câmpuri; în care Unu nu se preface în unități, pe când în cultura europeană Unu
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
lucrările figurii sclavului (tipul Hercule) În care eroul a depășit inconștiența copilului dar se află Încă Într-o poziție nesemnificativă. Figura sclavului conduce de regulă la epifania propriu zisă a eroului semi divin”. Că așa stau lucrurile, că efortul de individuație a pajului a dat roade, că procesul de ecumenizare s-a Încheiat citim În ultimele strofe ale poemei „și de asupra mea rămîi/ durerea mea de-o curmă/ căci ești iubirea mea deintîi/ și visul meu din urmă”. Luceafărul eminescian
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
Bioetica În Pediatrie” pe care am avut cinstea să o recenzez imediat după apariție, este un unicat În literatura noastră medicală, pentru că abordează pentru prima dată problemele etice legate de patologia copilului, extrem de actuale astăzi prin prisma drepturilor copilului, a individuației și libertăților individuale. A doua carte „Bioetica, Între mărturisire și secularizare” plasează problemele etice ale vieții Între valorile morale ale credinței și pseudovalorile pe care societatea secularizată le promovează În Încercarea obsedantă de a le impune. Aceste preocupări constante cu
Medicină şi societate by Valeriu Lupu, Valeriu Vasile Lupu () [Corola-publishinghouse/Science/1587_a_2935]
-
medicală. Afirmația cred că este valabilă mai ales astăzi când lumea modernă În plin avânt al secularizării, are tendința de a demola și a reclădi opțiuni și atitudini fondate pe principii noi, bazate În mod deosebit, dacă nu exclusiv, pe individuație și autonomie. Aceste noi principii conduc pe nesimțite la Înstituirea acelui egoism și narcisism care ajunge să se manifeste ostentativ la nivel individual, devine contestatar și refractar la tot ceea ce poate să Însemne; cutumă socială, principiu moral, interes obștesc, obiectiv
Medicină şi societate by Valeriu Lupu, Valeriu Vasile Lupu () [Corola-publishinghouse/Science/1587_a_2935]
-
produsul dintre ansamblul caracteristicelor individuale, condițiilor obiective de viață și satisfacția pe care individul o resimte față de ele. Calitatea vieții În general apare ca o problemă extrem de dificilă, mai ales astăzi când datele problemei sau schimbat foarte mult În contextul individuației și autonomiei persoanei. De aici și Încercarea de a cuantifica calitatea vieții ce nu poate să apară decât ca un rezultat al echilibrului Între latura subiectivă, adică percepția intimă a persoanei și latura obiectivă a existenței, În fapt contextul social
Medicină şi societate by Valeriu Lupu, Valeriu Vasile Lupu () [Corola-publishinghouse/Science/1587_a_2935]
-
oricând aproapele nostru și este efectiv În suferință”. Rămâne de văzut cum va rezolva viitorul imediat marea dilemă pe care o ridică filosofia socială a zilelor noastre dominată pe de o parte de principiile liberale care guvernează societatea, În care individuația, autonomia și dezavuarea oricărei autorități formează coloana vertebrală a liberalismului, iar pe de altă parte, de economia de piață, care nu ține seama decât de cerere și profit, sacrificând În acest scop oricare alt principiu rațional. 2009 O altă formă
Medicină şi societate by Valeriu Lupu, Valeriu Vasile Lupu () [Corola-publishinghouse/Science/1587_a_2935]
-
în forme invariabile și fixe de conduite și se autorizează o înțelegere nuanțată. Acest lucru explică de ce concretizarea alegerilor androginice se face mult mai ușor în grupurile masculine, unde este activată o schemă a diferențelor individuale, identică modelului occidental de individuație. Bărbatul nu resimte astfel nevoia permanentă de a se gîndi că este bărbat. Poziția sa socială îi amintește mai des femeii statutul său sexual. Această psihologie a dominației furnizează un cadru interpretativ al semnelor sociabilității, precum surîsul, atingerea și toate
by Jean-Marie Seca [Corola-publishinghouse/Science/1041_a_2549]
-
ale imaginarului ne apropie de miturile de origine sau de fondare (în general, a comunităților, a orașelor, a popoarelor sau chiar a națiunilor - precum în cazul Romei și al Constantinopolului). Pe aceeași linie de analiză, problematica puterii întâlnește miturile de individuație identitară, care au ca figură esențială eroul (sau tipuri asemănătoare de actanți); schema narativă, absolut necesară, este cea a unei inițieri încununate de glorie. Procesul de individuație constă în explicarea statutului politic, a legii, a structurii sociale particulare − cazul cetății
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
și al Constantinopolului). Pe aceeași linie de analiză, problematica puterii întâlnește miturile de individuație identitară, care au ca figură esențială eroul (sau tipuri asemănătoare de actanți); schema narativă, absolut necesară, este cea a unei inițieri încununate de glorie. Procesul de individuație constă în explicarea statutului politic, a legii, a structurii sociale particulare − cazul cetății eterne a Romei, al fondatorului și al populației sale (vom reveni asupra lui). Alte structuri narative matriciale, care se regăsesc și în miturile identității, sunt cele de
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
Aristotel, formele și materia intră într-un ansamblu nedivizibil, care se numește substanță, oūsìa) se situează între filosofii materiei și cei ai "esenței", printre care îl regăsim pe Platon. Substanțialiștii nu privesc materia ca fiind primordială, ci doar ca pe individuația concretă a unei forme imanente. Se deschide asupra acestui aspect o problematică amplă și nuanțată, dar din care voi numi aici doar o componentă care va fi integrată de cercetarea arheologică a imaginarului: memoria. În cazul obiectelor care imitau un
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
în vreme ce identitatea de poziționare caracterizează poziția pe care o ocupă subiectul într-un cîmp discursiv în raport cu sistemele de valori curente, însă nu în manieră absolută. Acest tip de identitate se înscrie într-o formație discursivă. V. alteritate, ființă, formație discursivă, individuație, ipseitate, rol, stereotip, subiect. GREIMAS - COURTES 1993; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; VARO - LINARES 2004. RN IDEOLOGIE. Ca element al limbii comune, cuvîntul ideologie denumește un sistem de idei, teorii și noțiuni pe care se sprijină o concepție
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
e i d i s c u r s u l u i, indeterminarea solicită strategii interpretative pentru mai multe enunțuri în mod simultan, rezultatul fiind uneori formularea mai multor ipoteze. V. implicatură. MOESCHLER - REBOUL 1994; DUCROT - SCHAEFFER 1995. RN INDIVIDUAȚIE. Termenul individuație este, în înțeles general, un sinonim al lui identitate, atunci cînd acesta din urmă are semnificația "faptul de a avea identitate, de a fi identic cu sine", concretizată într-un "ansamblu de trăsături particulare care instituie unicitatea unei
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
d i s c u r s u l u i, indeterminarea solicită strategii interpretative pentru mai multe enunțuri în mod simultan, rezultatul fiind uneori formularea mai multor ipoteze. V. implicatură. MOESCHLER - REBOUL 1994; DUCROT - SCHAEFFER 1995. RN INDIVIDUAȚIE. Termenul individuație este, în înțeles general, un sinonim al lui identitate, atunci cînd acesta din urmă are semnificația "faptul de a avea identitate, de a fi identic cu sine", concretizată într-un "ansamblu de trăsături particulare care instituie unicitatea unei realități". În
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
înțeles general, un sinonim al lui identitate, atunci cînd acesta din urmă are semnificația "faptul de a avea identitate, de a fi identic cu sine", concretizată într-un "ansamblu de trăsături particulare care instituie unicitatea unei realități". În consecință, principiul individuației vizează ceea ce asigură unei realități definite prin formă distinctă o existență individuală (concretă). Pentru scolastici, acest principiu genera problema dacă individualizarea se manifestă și la nivel material (de conținut) sau numai în virtutea unor trăsături formale, dar G. W. Leibniz a
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
în virtutea unor trăsături formale, dar G. W. Leibniz a considerat că reprezintă ceea ce face ca o realitate să întrunească nu numai tipul specific (în care se poate încadra), ci și o existență singulară, concretă și distinctă. Cu această accepție, principiul individuației stabilește cînd două elemente pot fi considerate ca fiind entități distincte și cînd se cuprind în aceeași entitate. În acest mod, se poate determina, de exemplu, dacă anumite variante fonetice reprezintă aceeași formă de cuvînt și, prin urmare, un singur
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
variante fonetice reprezintă aceeași formă de cuvînt și, prin urmare, un singur cuvînt sau dacă sînt forme ale unor cuvinte diferite. Pentru a n a l i z a d i s c u r s u l u i, individuația reprezintă strategia discursivă a vorbitorului care tinde să construiască enunțuri care să-l diferențieze în raport cu alți autori de discurs sau de alte situații comunicative. Se dezvoltă astfel, alături de individuația de sorginte ontologică, ce stabilește o diferențiere a lucrurilor în funcție de ceea ce
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
d i s c u r s u l u i, individuația reprezintă strategia discursivă a vorbitorului care tinde să construiască enunțuri care să-l diferențieze în raport cu alți autori de discurs sau de alte situații comunicative. Se dezvoltă astfel, alături de individuația de sorginte ontologică, ce stabilește o diferențiere a lucrurilor în funcție de ceea ce sînt ele, o individuație comunicativă, atunci cînd subiectul vorbitor evaluează gradul de distingere a enunțurilor sale prin maniera de a folosi cuvintele (și celelalte elemente ale limbii), în funcție de scopurile
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
a vorbitorului care tinde să construiască enunțuri care să-l diferențieze în raport cu alți autori de discurs sau de alte situații comunicative. Se dezvoltă astfel, alături de individuația de sorginte ontologică, ce stabilește o diferențiere a lucrurilor în funcție de ceea ce sînt ele, o individuație comunicativă, atunci cînd subiectul vorbitor evaluează gradul de distingere a enunțurilor sale prin maniera de a folosi cuvintele (și celelalte elemente ale limbii), în funcție de scopurile urmărite de el. Există, de asemenea, mai ales la nivelul limbii literare, o diviziune în cadrul
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
prin maniera de a folosi cuvintele (și celelalte elemente ale limbii), în funcție de scopurile urmărite de el. Există, de asemenea, mai ales la nivelul limbii literare, o diviziune în cadrul stilurilor funcționale, unele dintre ele (stilul beletristic și stilul publicistic, îndeosebi) înscriind individuația printre factorii valorizanți, iar altele (stilul științific, în primul rînd) rezervîndu-i un rol puțin important. Din perspectiva diferențierii în raport cu alți autori de discurs, individuația cunoaște uneori operatori și mărci de diferențiere: dar, eu cred că..., aș putea spune... etc. Desigur
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
literare, o diviziune în cadrul stilurilor funcționale, unele dintre ele (stilul beletristic și stilul publicistic, îndeosebi) înscriind individuația printre factorii valorizanți, iar altele (stilul științific, în primul rînd) rezervîndu-i un rol puțin important. Din perspectiva diferențierii în raport cu alți autori de discurs, individuația cunoaște uneori operatori și mărci de diferențiere: dar, eu cred că..., aș putea spune... etc. Desigur, asemenea mijloace apar îndeosebi în cazul discursului dialogic, însă sînt folosite destul de frecvent și în alte categorii de discurs, fiindcă opinia, atitudinea și voința
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
foarte multe ori și în forme variate. Sintetizînd, se poate aprecia că a n a l i z a d i s c u r s u l u i identifică mai multe niveluri și maniere de concretizare a principiului individuației: 1) ca manifestare a creativității specifice limbii (prin adaptarea la condițiile de comunicare și prin reflectarea trăsăturilor vorbitorului), 2) ca aspect ce ține de limba funcțională în care se realizează vorbirea (stil funcțional, tip discursiv, registru stilistic etc.), 3) ca
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
i z a d i s c u r s u l u i, se constată diverse întrebuințări ale termenului strategie, uneori cu definiri diferențiate. Pentru unii specialiști, cuvintele intră în strategii și sînt ele însele indicii și mijloacele strategiei individuației. Pentru alții, strategia face parte din condițiile de producere a discursului. Potrivit altui punct de vedere, structurarea unui act de vorbire comportă două spații, unul al constrîngerilor care cuprind datele minimale ce îl fac să satisfacă actul de vorbire și
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
decît în cadrele unor constrîngeri ce presupun reguli, norme și convenții, că trebuie reținute condițiile stabilite de psihologia socială, adică un scop, o situație de incertitudine, o vizare a rezolvării problemei puse de incertitudine printr-un calcul. V. captație, credibilitate, individuație, legitimare. GREIMAS - COURTES 1993; DSL 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RN STRUCTURĂ. Semnificațiile cuvîntului structură sînt dominate de ideea "mod de dispunere, de organizare a elementelor care compun un ansamblu", de la care rezultă o "entitate alcătuită din relațiile stabilite prin dispunerea
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]