81 matches
-
se naște literatura română. Dincolo de condiția scriptică particulară, de finalitatea istoriografică, de existența "întâmplătoare" sau, dimpotrivă, cultivată și livrescă a efectelor estetice, Cronicile ne-au apărut, astfel, în relație cu personalitatea autorilor lor, descifrați cu minuție, într-o empatică perspectivă individualizatoare. Modelele umane, explicite, ale Cronicilor, rămase în mintea noastră cu acea apăsare cu care profesorul puncta prezența lucrului esențial, erau modele ale timpului, de "înțelepciune și forță". Ele își perpetuau, însă, sensul exemplar, în reflecția prin care, ridicând ochii de pe
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
Și Slavici o consideră un cod ideal oferit de autor lectorului spre descifrare în nuvele ca Popa Tanda sau Budulea Taichii. În ambele opere scriitorul reușește să-și creeze personajul principal "din aer străveziu" (Searle), utilizând numele ca semn descriptiv individualizator. Iată spre exemplificare fraza cu care se deschide nuvela din 1880: De-mi părea bine? Dar se-nțelege că-mi părea bine. Când mi-l aduc aminte pe dânsul, mi se desfășoară înaintea ochilor întreaga lume a tinerețelor, cu toate
Slavici sau iubirea ca mod de viață by Steliana Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
mai ales, în învățarea școlară. Punctele principale de sprijin în înțelegerea primară a problemei examinate ar putea fi, după opinia noastră, următoarele: a) Învățarea implică seturi de mecanisme. Unele sunt biologice, altele psihosociale și cultural-antropologice. Unele sunt dominate de structuri individualizatoare, altele de structuri sociale. Unele sunt planificabile și controlabile, altele greu controlabile. Din rândul celor greu controlabile (deci și planificabile), menționăm cazul abilităților care "nu se învață" (în sens clasic) sau care se învață altfel, cum ar fi abilitatea de
Învăţarea şcolară by Burlacu Gabriela Rodica () [Corola-publishinghouse/Science/1242_a_1884]
-
numelor proprii, întrucît acestea „condensează“ capacitatea de a fixa referentul, fără a-l descrie sau califica, în virtutea filtrului de onimizare (devenire ca nume pro priu) parcurs, care-i conferă calitatea intrinsecă de a realiza constant și în orice context funcția individualizatoare. De altfel, datorită acestei capacități, numele proprii se pot întrebuința atît în prezența, cît și în absența referentului, deoarece își „poartă“ permanent cu sine „vectorul“ de individualizare și identificare. Cuvintele comune se întrebuințează numai în prezența obiectului sau evocîndu-l, descriindu
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
gramaticală, fiind cerută de adecvarea formei numelor proprii la cerințele de construcție ale enunțului. Ea nu se manifestă la fel ca opoziția caracteristică determinării substantivelor comune, pentru că, de fapt, ambii termeni ai opoziției își mențin valoarea de individualizare. Statutul de „individualizatori în sine“ face ca numele proprii să nu poată fi combinate, ca regulă generală, cu nici un cuantificator, definit sau nedefinit. Formule de tipul „în Romînia sunt mai mulți București, dar numai unul este capitala țarii“ sunt rare și au o
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
formali sau intrinseci de individualizare. În toate ansamblurile toponimice există formule onomastice provizorii ca Dealul, Valea, Fîntîna, Pîrîul, La Popa, La Ionescu, Poteca, Observatorul etc., care funcționează o perioadă ca repere denominative, fie pînă la impunerea altui nume cu forță individualizatoare mai mare, fie pînă la găsirea unei formule mai „memorabile“ (Dealu Mare, Văluța, Pîrîul Sec etc.), fie pînă la dispariția detaliului sociogeografic de la care a pornit denumirea (dărîmarea observatorului, înlocuirea potecii cu un drum mai modern, moartea și uitarea oamenilor
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
prin adăugarea unui sufix diminutiv, care indică un loc apropiat, subordonat geografic sau mai mic (poate mai nou, uneori) față de topicul desemnat de toponimul bază. Preluînd valoarea de reper spațial a bazei, ea o amplifică prin sufixul deopotrivă descriptiv și individualizator și asigură, în același timp, o sistematizare a ansamblului toponimic la care participă. Derivatele toponimice sunt, de altfel, numeroase și diverse, fiind prezente în foarte multe dintre familiile onomastice dintr-un teritoriu Bălșița, Craiovița, Dumbrăvița, Stupineaua, Amărăzuia, Rugino șica, Ploștinuța
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
de care țin seama în analizele acestora din diferite perspective. Clasificările toponimice pot avea în vedere una sau alta dintre laturile cuplului denominativ, referentul topic, respectiv forma lingvistică, reunită cu acesta în ceea ce s-ar putea considera un reper lingvistic individualizator, o unitate onomastică sau, prin analogie cu celelalte cuvinte ale limbii, un semn toponimic. Primele clasificări au fost efectuate cu precădere de către toponomaștii geografi, fiind numite, de aceea, geografice, iar clasificările care au la bază cuvintele cuprinse în formulele toponimice
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
la care se referă topo nimul, iar pe de altă parte prin raportarea la alte formații analoage (construite în serii, după același model), adică prin presiunea sistemului (cîmpului, complexului) toponimic, care încadrează numele respectiv, într-o serie de repere topice individualizatoare. Suprapunerea sau intersectarea celor doi factori a determinat apariția unor formații care, analizate fără a se ține seama de specificul semantic și structural al toponimelor, pot crea impresia unor tautologii toponimice, cum au fost ele numite (Balta Jezerului, Apa Hududoiului
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
ca formație compusă din care făcea parte și termenul aflat acum în funcție toponimică. Acesta îndeplinea în formația respectivă rolul de particularizator, preluînd ulterior funcția denotativă îndeplinită de fostul „cap“ sau „centru“ al grupului nominal și condensînd-o în propria valență individualizatoare. Astfel, Valea Largă > Larga, Tarlaua Scurtă > Scurta, Apa Roșie > Roșia, Balta Sărată > Sărata etc. În felul acesta toponimul rezultat prin condensare, cumulează forța descrierii apelativului originar, „retras“ din formulă, dar presupus mintal la auzul nucleului rămas în funcțiune, și efectul
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
pîrîu“) este romîna, din care, logic, au tradus celelalte două: slava a preluat sensul de „vale“, iar germana pe cel de „pîrîu“. Termenul romînesc Valea Seacă poate fi presupus, dar nu s-a păstrat, pentru că funcționa mai puțin eficient ca individualizator, ca etichetă așadar, deoarece era înțeles și la nivel apelativ (iar în prezent valea nu e chiar așa de seacă precum s-ar fi putut să fie, cel puțin în anii mai puțin ploioși, în trecut). Brașov Este numele unuia
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
cu trei forme: treabă - (unei) trebi - (niște) treburi. Desinența atipică nu tulbură însă doar descrierile formale; ea are și consecințe teoretice: de pildă, le permite unor lingviști să considere că neutrul nu are în română mărci proprii, pentru că singura formă individualizatoare pe care și-o formase (desinența -uri) a fost preluată și de feminine; ceea ce devine chiar un argument pentru teza inexistenței unui autentic neutru în română. Același fenomen poate fi însă folosit ca argument pentru a susține (cum face Graur
Singurătățuri by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/8357_a_9682]
-
de elipsă a adjectivului din sintagma nominală e relevat de Bally (1951: 278): E un frig......! e de o frumusețe.....!, în care adjectivul "mare" e compensat prin intonație. 8 Pană Dindelegan (2003c: 27-28) prezintă aspectele legate de substantivizarea adjectivelor determinative (individualizatoare/clasificatoare) și calificative (evaluative), semnalând și testele caracteristice pentru statuarea celor două mari clase de termeni. 9 Membrii organizațiilor politice sau reprezentanții orientărilor ideologice sunt, în general, denumiți prin adjective substantivizate: social-democrații, liberalii, conservatorii, islamiștii, radicalii etc. (vezi Stoichițoiu Ichim
[Corola-publishinghouse/Science/85031_a_85817]
-
i se accepta caracteristicile individuale, de a avea posibilitate de acțiune [...] și de a dobândi o experiență personală. Toate acestea sunt imposibil de realizat în afara unui mediu familial echilibrat și cald, funcțiile de securizare afectivă și de factor socializator și individualizator ale familiei fiind de neînlocuit. Experiența pedagogică ne îndreptățește să subliniem, o dată în plus, contribuția deosebită a familiei la formarea personalității ca primă instanță de socializare a copilului, ca purtător de substanță educogenă primară (cei “șapte ani de acasă.”).”</citation
COMUNICAREA PROFESOR, ELEV, FAMILIE ÎN CONTEXTUL SOCIAL ACTUAL by IOANA PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/657_a_1272]
-
percepe efectul unei excitații; a prezenta sensibilitate". Apartenența unităților a vedea, a auzi, a mirosi 1 la clasa verbelor de percepție se exprimă similar în termenii definițiilor substanțiale: pe lângă prezența semului comun [A percepe], se observă și prezența unui sem individualizator variabil, care exprimă mijloacele diferite de captare de informației senzoriale: [Cu ajutorul văzului/auzului/mirosului]. Componenta nonintențională a percepțiilor denotate de aceste verbe este prezentă prin menționarea trăsăturilor văz, auz, miros, care sunt proprietăți inerente ale referenților cu trăsătura [+Animat]. Verbul
[Corola-publishinghouse/Science/85018_a_85804]
-
demonstrează nici prin clasificări și nici prin menționarea de situații, necesitatea metodologică a acestei noțiuni. V. gen de discurs, poziționare. CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RN IPSEITATE. Termenul ipseitate este folosit în filozofia persoanei, în scolastică și în fenomenologie, unde desemnează diferența individualizatoare, unicitatea identității și a deferenței în raport cu alții. De aici, termenul a fost preluat de hermeneutica narativității, unde s-a constat că dialectica identității narative și a ipseității reprezintă una dintre aplicațiile dialecticii dintre lumea povestirii și lumea reală. Aceasta pornește
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
condiții sunt constante indispensabile, dacă ele nu ar cere să fie satisfăcute Într-un mod care diferă riguros de la o vârstă la alta. Pentru Îndeplinirea funcției fundamentale a familiei - de securizare a copilului - și a rolului său socializator, aculturant și individualizator, finalitatea definitorie a educației părinților devine formarea conștiinței educative a părinților, a necesității unui efort conștient pe măsura evoluției nevoilor (inclusiv de educație) ale copilului. Ca puncte de reper În educația părinților se apreciază că ar fi: educarea viitorilor părinți
ABC ACTIVITATI EXTRASCOLARE by MIHAELA BULAI () [Corola-publishinghouse/Science/765_a_1502]
-
totdeauna ciudat în casa dv., era că vă iubeați unii pe alții fără să v-o spuneți.” (T. Arghezi) 2. Pronumele din subclasa a II-a vin în enunț cu sensul din clasa care le este proprie prin trăsătura semantică individualizatoare: pot fi substituite de orice substantiv, întrucât raportul de substituție se caracterizează prin nedeterminare, în sensul unei generalități nedeterminate: Oricine cere să intre poate intra în acest cerc. Unele limite în această semantică nedefinită a pronumelor nehotărâte relative introduce, prin
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
condiții sunt constante indispensabile, dacă ele nu ar cere să fie satisfăcute într-un mod care diferă riguros de la o vârstă la alta. Pentru îndeplinirea funcției fundamentale a familiei - de securizare a copilului - și a rolului său socializator, aculturant și individualizator, finalitatea definitorie a educației părinților devine formarea conștiinței educative a părinților, a necesității unui efort conștient pe măsura evoluției nevoilor (inclusiv de educație) ale copilului. Ca puncte de reper în educația părinților se apreciază că ar fi: educarea viitorilor părinți
ABC ACTIVIT??I EXTRA?COLARE by MIHAELA BULAI () [Corola-publishinghouse/Science/83158_a_84483]
-
apelativele sunt plurivalente, generice și bidimensionale. Numele proprii sunt "cuvinte cu semnificație și nume de alt ordin". Numele propriu "nu denumește în același plan cu cel al numelor comune, care clasifică realitatea, ci reprezintă, în raport cu numele comune, o nominalizare secundă, individualizatoare și unificatoare: o nominalizare care nu este anterioară, ci posterioară nominalizării prin mijlocirea "universaliilor""39. Dreapta potrivire a numelor la natura lucrurilor despre care vorbește dialogul platonician nu înseamnă neapărat o potrivire fonică a cuvântului, adică o relație "corectă", cum
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
organizare/ de reglementare a raporturilor dintre metafora-titlu și domeniu/ ramură nu poate fi realizată înafara funcției conative a celei dintâi, a "titlului", în general (L. Hoek, 1972: 291). Faptul presupune centrarea mesajului pe destinatar: denumirea generică de Cardiologie devine element individualizator, cvasiindependent al subdomeniului medical - care permite selectarea ariei de preocupări de către cercetător/ practician și care mediază accesul (direct sau indirect) la o sferă conceptuală coerent organizată. Pneumologie este un subdomeniu construit pe "imaginea- schemă" -pneuma- ce dă numele disciplinei. Modelul
Lingvistică și terminologie: hermeneutica metaforei în limbajele specializate by Doina Butiurcă () [Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
sistemul fonologic cuprinde fonemele, sistemul morfologic, părțile de vorbire și categoriile gramaticale, cel sintactic, unitățile, funcțiile și relațiile sintactice, sistemul lexical, totalitatea cuvintelor și mijloacelor de creare a cuvintelor, iar cel stilistic, stilurile funcționale, modalitățile expresive și tipurile de trăsături individualizatoare ale discursului. Așa cum vorbitorul nativ al limbii și cel care o învață după deprinderea alteia nu sînt în măsură să-și însușească și să folosească decît parțial arhitectura limbii, tot parțial au acces și la structura ei, fiindcă fiecare limbă
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
de individualizare, fără a fi exclusă însă posibilitatea unor inversări (mortis periculum "pericolul morții"). În aceste circumstanțe, poziția în fața substantivului a determinanților calificativi reprezintă o abatere de la norma limbii istorice, dar este admisibilă și poate genera valori stilistice. Determinanții necalificativi (individualizatori) nu se pot plasa după substantiv, decît dacă norma admite aceasta pentru anumite situații (cum este cazul normei limbii române), încît insistența asupra posesiei în spaniolă, de exemplu, se realizează după tipul calificativ, dar cu forma pronumelui posesiv, iar nu
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
sunt personaje anonime sau persoane publice,unele cu un statut cvasimitologic, cum este Regina Maria, de pildă, ele fug din istoria propriei lor clipe și migrează către lumea noastră nemijlocită asemenea unor actori în plin exercuițiu scenic. Contextele specifice, recuzita individualizatoare și toate detaliile care construiesc și precizează o anumită identitate, încep să respire din nou, fie în registrul grav și melancolic, fie în celălalt, la fel de seducător, ironic și ludic. În al doilea rînd, este urmărită, cu o grijă de cercetător
Peter Jacobi - schiță pentru un portret by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11350_a_12675]
-
o anume direcție în cultură, doar un anume curent, ca apanaj al său, în stare să-l deosebească de altele. Aceasta înseamnă că nici "direcția nouă" de la Contemporanul lui N. Breban nu-și poate face din spiritul critic o trăsătură individualizatoare. Aparține și altora. Cât privește specificul național, iarăși nu credem să poată individualiza direcția de la Contemporanul. Chiar dacă nu socotim conceptul, ca Z. Ornea, total inactual, ci încă apt de regenerări, el nu mai poate totuși însufleți un curent nou, o
O revistă de directie? by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/18149_a_19474]