212 matches
-
după A. Vraciu, Mehedia (Mehadia), apoi, după A. Vraciu și C. Poghirc, Bersobis (Bîrzava), cuprinsă în fragmentul de itinerar rămas din relatarea războaielor dacice ale Împăratului Traian și, în fine, aici raliindu-se și alți specialiști, Dierna (Cerna), de la radicalul indoeuropean kers = negru. În Oltenia, atât Jiul de Est, cât și cel de Vest, au la izvoare câte un pârâu montan, cu aspect torențial, purtând același nume și anume Stârminos. Numele acesta arată oare caracterul mânios al curgerii acestora? (Cuvîntul mînios-mînie
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
și anume Stârminos. Numele acesta arată oare caracterul mânios al curgerii acestora? (Cuvîntul mînios-mînie se află și în greaca veche). Să menționăm și pârâul Sadul, afluent pe stânga al Jiului, la ieșirea din defileul montan, al cărui nume are origine indoeuropeană (sned = dulce, plăcut). Și mai jos, pe dreapta aceluiași râu - Motrul, în antichitate Amutrion sau Amutria (cu toponimul Ad Mutrium, în Tabula Peutingeriană, VII.4.1 și în geografia lui Ptolemeu, 3.8.4); cu care, atât A. Vraciu cât
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
și C. Poghirc înclină să înrudească hidronimul Lotru, afluent montan de pe dreapta Oltului, ce are un corespondent tracic, identificat în diferite surse - Latron; deși găsim în vocabularul latin Latro-Latronis, trecut în română aproape neschimbat și cu același sens - Lotru. Rădăcina indoeuropeană guel = a izvorî a fost identificată în hidronimul antic Gilpil pentru Gilort, precum și în numele Jaleșului, ambele pâraie afluenți ai Jiului. Jaleșul își are originea într-un puternic izvor vocluzian, de la Runcul Gorjului. Axă Hidrografică a Olteniei, Jiul apare în hidronimia
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
hidronimia acesteia ca un arbore cu rădăcini și ramuri bogate. În Muntenia, Arcudei din preajma Bucureștiului, C. Poghirc îi atribuie origine traco-dacică, regăsind-o în toponimul dac Arcidava. Afluent al Dunării, hidronimului Vedea specialiștii i-au identificat originea traco-dacică prin radicalul indoeuropean ued = umed, ud. Pentru Transilvania, A. Vraciu și C. Poghirc atribuie Ampoiului - anticul Ampelum de origine traco-dacică. În mai multe inscripții romane de la Zlatna - anticul Ampelum, sub numerele CIL III.1457, 1308, 1923, este înscris numele dacic al localității ca
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
a unui important magistrat (procurator aurarium Daciarum). Doi mici afluenți ai Arieșului din Apuseni au nume atribuite fondului traco-dacic, și anume Abrudul (de către C. Poghirc și A. Vraciu) și Albacul (de C. Poghirc). În anticul Germisara se recunosc două rădăcini indoeuropene: gherm = cald și sru = a curge; este vorba despre izvoarele calde de la Băile Geoagiu. Și în zona de nisipuri din sudul Olteniei se află o localitate Giormanu, cu izvoare calde, precum și Giorocu, cu foarte puternice izvoare care au servit alimentării
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
vorba despre izvoarele calde de la Băile Geoagiu. Și în zona de nisipuri din sudul Olteniei se află o localitate Giormanu, cu izvoare calde, precum și Giorocu, cu foarte puternice izvoare care au servit alimentării cu apă a Craiovei. Cuvântul de origine indoeuropeană sru se regăsește în hidronimul antic Sargetia, dat Apei Grădiștei, care curge la picioarele înălțimii pe care se află cetatea Sarmisegetuzei dacice. Au scris despre Sargetia atât Criton, medicul personal al lui Traian, cât și istoricul Dio Cassius, în legătură cu tezaurul
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
râul Tur. În fine, în Dobrogea avem binecunoscuta suită de traduceri a unui vechi hidronim autohton cu sensul de "Apă Neagră", pentru ceea ce numim astăzi Valea Carasu, cu un cuvânt moștenit de la turci, dar pornit de la traco-dacicul Axiupa, incluzând radicalul indoeuropean riksei = întunecat, negru, trecut și prin slavul Cernavodă. La gura de la Dunăre a acestei văi, se aflau în antichitate, pe înălțimea de pe malul său sudic, cetatea și portul Axiopolis; astăzi, în fața sa, pe malul opus de nord, se află orașul
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
referitor la teritoriul rural al Histriei, ia ca repere și 5 pâraie dobrogene, dintre acestea numai unul pare a ține de substratul traco-dacic, celelalte având rezonanță latină, așa cum se va vedea mai departe. Hidronimul de substrat este Gabranus, din rădăcina indoeuropeană guebh, cu sensul de "a cufunda". În nord-vestul fostului teritoriu histrian, în apropierea localității rurale Garvăn, se varsă în lunca Dunării două pâraie cu nume slave: Jijila și Sorniac. Ținând seama de toponimul atât de apropiat de hidronimul antic, s-
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
traco-dacilor, ed. II, Edit. Științifică, București, 1967; Poghirc C., Influența autohtonă, în Istoria limbii române, II, Edit. Academiei RSR, București, 1969; Vraciu A., Limba daco-geților, Edit. Facla, Timișoara, 1980; Lucia Wald și Slușanschi D., Introducere în studiul limbii și culturii indoeuropene, Edit Științifică și Enciclopedică, București, 1987. 24 Popescu-Spineni M., op. cit., 1978. 25 Consemnare a lui Paul de Alep, în Călătoriile patriarhului Macarie de Antiohia în Țările Române (1653-1658). 26 Tocilescu Gr., Dacia înainte de Romani, An. Acad. Rom. ses. 1877, București
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
1723 (BAR, D.V.35). 45 Specht (Obristen), Militarische Carte, p. 1790-1791 (BAR, D.XXVII.6). 46 Cf. Lahovari G. I., Brătianu C. I., Tocilescu Gr., Marele Dicționar Geografic al României, vol. IV, București, 1901. 47 Vezi în Wald Lucia, Fonetică indoeuropeană, București, 1979 (49), vechiul slav Zivu, scr. jĭvah, lat. vivus, v. pers. jiva, lit. gyvas. 48 Vezi în Simenschy T., Ivănescu G., Gramatica comparată a limbilor indoeuropene, Buc., 1981 (210); scr. jĭva-h, lat. vivus, lit. gywas, gr. bios (234). 49
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
Geografic al României, vol. IV, București, 1901. 47 Vezi în Wald Lucia, Fonetică indoeuropeană, București, 1979 (49), vechiul slav Zivu, scr. jĭvah, lat. vivus, v. pers. jiva, lit. gyvas. 48 Vezi în Simenschy T., Ivănescu G., Gramatica comparată a limbilor indoeuropene, Buc., 1981 (210); scr. jĭva-h, lat. vivus, lit. gywas, gr. bios (234). 49 Em. de Martonne, în studiul său Étude sur la crue du Jiu au mois d'aôut 1900 (An. Inst. Meteor. Rom., XVI, 1900), prezintă un caz tipic
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
Transilvania la rezistența împotriva atacurilor armatei ungare (1918). După încetarea conflagrației și-a continuat studiile, absolvind în 1919 secția clasică și modernă. Ajutat de fratele său, Ion Nandriș, urmează, la Universitatea din Viena, cursuri de specializare în filologie slavă și indoeuropeană (cu profesorii V. Vondrák și P. Kretschmer). Între 1920 și 1923 este lector de limba română la Universitatea din Cracovia, continuându-și specializarea în slavistică cu profesorii K. Nitsch, J. Rozwadowski, J. Loș, J. Chrzanowski și St. We˛dkiewicz. Își
NANDRIS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288351_a_289680]
-
liceale la Bârlad (1939-1947). Începe studiile universitare la Facultatea de Litere și Filosofie din Iași, secția clasică, dar le va termina la București, în 1951, fiind numit asistent la Catedra de filologie clasică. Face și studii de specializare în lingvistica indoeuropeană la Universitatea din Leningrad (1955-1959). Și-a susținut doctoratul în 1959, cu teza Raporturile vechii macedonene cu greaca veche. Urcă treptele ierarhiei până la gradul de profesor (1968). Activează ca șef al Catedrei de limbi orientale (1967) și al Catedrei de
POGHIRC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288871_a_290200]
-
flexionar - văzute de tradiție ca apariții zonale spontane și înlocuirea acestei viziuni cu evoluția, oriunde posibilă, de la un sistem la altul în urma comunicării între grupări etnolingvistice diferite. Se știe, în această privință, că latina s a dezvoltat ca limb ă indoeuropeană în urma suprapunerii civilizației grecești pe cultura gentilică prin care spațiul italic se integra în contin uita tea traco-celtică a Europei și în vechiul peisaj uman preindoeuropean al vastei zone euro-afro-asiatice. Consolidată militar, administrativ și cultural într-o formulă lingvistică elevată
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
rupe de existența sa reală în procesul de comunicare unde limba evoluează de la o generație la alta, ajungând peste o perioadă de timp să nu mai semene cu cea care a fost; 2. Conferirea substratului tracic a statutului de limbă indoeuropeană, ceea ce reduce până la anulare valoarea și conținutul contactului cu latina; 3. Cufundarea lingvistică a albanezilor de du pă simbioza iliro-latină cu ilirii atestați de Herodot, confuzie luată ca argument științific pentru izolarea albanezei în spațiul tracic ca veche limbă indoeuropeană
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
indoeuropeană, ceea ce reduce până la anulare valoarea și conținutul contactului cu latina; 3. Cufundarea lingvistică a albanezilor de du pă simbioza iliro-latină cu ilirii atestați de Herodot, confuzie luată ca argument științific pentru izolarea albanezei în spațiul tracic ca veche limbă indoeuropeană, atestată în secolul al V-lea î.Hr. și pentru aprecierea ei drept singură continuato are a substratului tracic la care ne mai putem raporta în cercetarea etimologică românească: 4. Lichidarea substratului tracic din afara zonei iliro albaneze și umplerea golului în
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
la insularizarea romanității orientale, mai cu seamă în zonele periferice ale fostului imperiu tracic. Pe spațiul acestuia au rezultat, la ieșirea din evul mediu, pe lângă limba română, albaneza, limbă puternic romanizată, dar rămasă limbă aparte, slava, ca grupare de limbi indoeuropene, și maghiara care, puternic europenizată, păstrează unele trăsături aglutinante, întreținute de valurile de imigrări ale unor pop ulații de factură etnolingvistică apropiată. În acest complex d e li mbi, româna se distinge ca limbă tributară doar bazei sale t raco
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
singur plan narativ, cu o acțiune convențională. În studiul Estetica basmului, G. Călinescu definește această creație - populară sau cultă - ca un „gen vast, depășind cu mult romanul, fiind mitologie, etică, știință, obser vare morală etc.“. Basmului i se atribuie origine indoeuropeană și surse mitice, legen dare. Tema generală a basmului - biruința binelui asupra forțelor malefice - determină natura conflictului (conflict moral exterior). Lumea basmului ființează întrun spațiu și o durată indeterminate. Cele două categorii ale existenței sunt modelate în matricea fabulosului, exprimând
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
următorul: "Papalugă, suie-te în cer / Și-ți deschide porțile, / Și trimite ploile, / Ca să crească grânele, / Grânele, / Secările, / Și meiul / Și mălaiul!""384 "Masca verde", ca "spirit antropomorf al vegetației", amintește de "Regele ploii" (prezent și în India), de origine indoeuropeană, având denumiri asemănătoare: Pirpiruna, la greci și la aromâni; Peperuda și Peperuga, la bulgari; Peperona, la albanezi, iar în mitologia slavă exista un cult al zeului vegetației și al ploilor, Perun. Rituri de ploaie asemănătoare au fost răspândite și la
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
se rostogoleau roți de car în flăcări, înfășurate în paie. La terminarea scenariului ritualic, se luau tăciuni aprinși și se aruncau pe pășuni, în grădini și livezi, pentru a avea rod bogat în noul an.102 La daci, ritul incinerării (indoeuropean, de fapt) simboliza "ritul Marii Treceri în Lumea cealaltă prin purificare cu focul sacru asemenea focului solar."103 La români, cel mai complex și mai semnificativ rit care ține de cultul solar este hora, omniprezentă în filosofia populară. Originea horei
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
singur plan narativ, cu o acțiune convențională. În studiul Estetica basmului, G. Călinescu definește această creație - populară sau cultă - ca un „gen vast, depășind cu mult romanul, fiind mitologie, etică, știință, obser vare morală etc.“. Basmului i se atribuie origine indoeuropeană și surse mitice, legen dare. Tema generală a basmului - biruința binelui asupra forțelor malefice - determină natura conflictului (conflict moral exterior). Lumea basmului ființează întrun spațiu și o durată indeterminate. Cele două categorii ale existenței sunt modelate în matricea fabulosului, exprimând
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
Bătutul din palme semnifică tunetele Întețite ce Însoțesc ropotul ploii mult așteptate. Interesantă este asemănarea Între această datină și una descrisă la indieni sub numele de „Regele ploii”. Se pare că această datină străveche a Paparudei coboară până la originile ei indoeuropene atât prin nume, „papa” - tată, moș și „rudă”, cât și prin asemănarea ritualică. Dimitrie Cantemir, descriind unele obiceiuri din vremea lui, consideră că Paparudele amintesc de cultul străvechi al Daciei. Caloianul este o altă datină referitoare la invocarea ploii, răspândită
Magie si mantica in credintele populare romanesti by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Science/1602_a_2911]
-
și sunt în continuare, de limbile caucaziene și în special de cecenă și limbile caucaziene din nord-est. În Caucaz sunt trei mari familii de limbi autohtone. Trei familii de limbi care nu sunt înrudite între ele, aici nu includ limbile indoeuropene cum ar fi rusa, armeana, oseta și nici limbile turce. Sunt trei grupuri, familii de limbi locale, cele din sud, georgiana și alte limbi înrudite; în nord-vest, cercheza, abhaza și altele, iar în nord-est, cecena și limbile din Daghestan. Ocupându
Documentar şi adevăr. Filmul documentar în dialoguri by Lucian Ionică [Corola-publishinghouse/Science/1413_a_2655]
-
este Traian Diaconescu Demetrio Marin este un filolog clasic de origine română cu renume european, fost profesor universitar, timp de peste trei decenii, la Universitatea din Bari - Italia, laureat cu numeroase premii și distincții internaționale. Are o formație științifică interdisciplinară filologie indoeuropeană, filologie romanică, filologie sanscrită, greacă și latină, română și a scris o operă impresionantă care a intrat în circuit european. Publicarea cărților sale în limba română, inițiată de editura Institutul European (Eminescu și cultura indiană, 2004 și India și Occidentul
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
172. 201 Tac., Ann., II, 66; Vell., II, 129. 202 Ex Ponto, IV, IX, 81 și urm. 203 Ibid., v. 85. 204 Ibid., 89. 205 Ibid., 101-104. 206 Ibid., 98. 207 Ex Ponto, IV, XIII, 19. 208 Și alte popoare indoeuropene aveau obiceiuri asemănătoare, cfr. S. LAMBRINO, Tomis, cité gréco-gète, chez Ovide, în Ovidiana, Recherches sur Ovide, publicate cu ocazia bimilenarului de la nașterea poetului de către N.I. HERESCU, Paris, "Les Belles Lettres", 1958, p. 386 și urm. Poate întrunirile întregului popor roman
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]