189 matches
-
lui Tolman conform căreia distincția între învățare și performanță se aplică variabilului distribuție. 6.3.2. Transferul exersării Transferul exersării, în care învățarea unui răspuns într-o situație influențează răspunsul într-o alta este uneori utilizat ca mijloc de a infera mecanismele comportamentale de bază. Într-o asemenea experiență nu există interes pentru transferul în sine. Programele educative presupun că cunoștințele acumulate se vor transfera către clasă și se așteaptă ca învățarea obișnuițelor într-un proces să fie transferate în toate
Învăţare motrică și sociomotrică by Radu Ababei () [Corola-publishinghouse/Science/1290_a_1899]
-
fără referire la masele sau forțele pe care le implică). Literatura de specialitate indică 3 maniere de prezentare a cunoașterii cinematice a rezultatelor: 1. A arăta unui subiect doar schema secvenței sale de răspuns. Greșeala fără schemă trebuie să fie inferată. 2. A arăta unui subiect schema secvenței răspunsului și în același timp cu schema ideală, pe care trebuie să o atingă. 3. Să dea unui subiect o informație greșită pentru o parte sau alta a segmentelor care compun secvența mișcării
Învăţare motrică și sociomotrică by Radu Ababei () [Corola-publishinghouse/Science/1290_a_1899]
-
apropriere (discursivă) a evenimentului de către o persoană sau alta, în baza propriei "istorii personale"140, expun, cu siguranță, după Black, tipurile de răspunsuri de a căror ocurență Jay Chapman trebuie să fi fost perfect conștient. Mai mult, apreciază criticul, "putem infera că Chapman califică prima și ultima (reacție - adăugirea mea) drept greșite, în timp ce a doua și a treia necesită rectificare"141. În acest moment, profesorul Black face un pas important înainte, în ce privește "lovitura de teatru" pe care ne-a pregătit-o
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
la care Chapman face, desigur, ex cathedra, apel. Ne dorim, în urma celor lecturate, să facem parte, mai degrabă decât să eșuăm în acest sens, din publicul căruia Chapman a intenționat să se adreseze, din publicul a cărui "imagine" o putem infera, împreună cu Black, din litera discursului său, a publicului pe care, deci, discursul îl construiește, îl "fabrică", printr-un efort susținut. Întorcându-ne la text, să urmărim cum apreciază Edwin Black acest efort. În primul rând, reiterează Black, discursul (încă) trăiește
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
de pretutindeni decât înseși numele criticilor retorici care le-au introdus pe scena cercetării. Efect care, cu siguranță, le face cinste fiecăruia dintre cei doi. Să încercăm, în cele ce urmează, o schiță a conceptului "second persona", așa cum o putem infera din textul articolului lui Edwin Black. Intenția teoretică a profesorului Black, în această piesă, intenție care îi facilitează acestuia posibilitatea înnoirii teoretico-metodologice (și, bineînțeles, terminologice) a criticismului retoric, este aceea de a lărgi cadrul contextual al evaluării morale de așa
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
ale caracterului uman pe care litera unui discurs (sau piesă de teatru) le relevă îndeobște. Astfel, ne amintim, îndemnați de Edwin Black, că, într-adevăr, Retorica lui Aristotel discută chestiunea provocatoare a dimensiunii morale a caracterului uman ce poate fi inferată cu ajutorul "funcției simptomatice" a discursului. Este vorba, nu-i așa, de ethos-ul aristotelian. Însă, de la Aristotel încoace, adaugă criticul, "suntem mai sceptici în ce privește veracitatea reprezentării"187, cu alte cuvinte am învățat să întrevedem posibilitatea, chiar probabilitatea "ca autorul implicat
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
teoretică, metodologică și terminologică a criticismului retoric, la care ne-am referit la începutul acestui subcapitol. El propune termenul de "second persona", pentru a echilibra relația triunghiulară presupusă de actul discursiv: dacă "first persona" ("persoana întâi") a discursului poate fi inferată din discurs ca "portret" (real sau artificial) al autorului discursului, atunci "second persona" ("persoana a doua") poate descrie, în aceeași măsură revelatoare, "publicul implicat de un discurs"191. Această inovație în zona criticismului merită, după Black, mai multă atenție, din
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
persona"), precizând doar că, în funcție de tipul discursului (judiciar sau forensic, epidictic și deliberativ), se presupune despre public că stă să judece chestiuni legate de trecut, prezent sau viitor. În cel mai bun caz, teoriile clasice ale retoricii ne permit să inferăm, în baza literei unui discurs, faptul că acesta este destinat unui public tânăr sau mai în vârstă, sau că publicul poate avea o opinie favorabilă sau nefavorabilă despre cele auzite; dar toate acestea înseamnă prea puțin, după Black, pentru criticul
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
să modereze relația trecut-prezent-viitor în cercetarea critico-retorică, astfel încât nici un tip de orientare, inclusiv, sau mai ales, neo-aristotelianismul, să nu fie lăsate pe dinafară, amuțite sau excluse, îi face, cu siguranță, cinste. Revenind la categoriile de public pe care le putem infera, în baza discursului, ca fiind cele cărora Nixon (nu) se adresează, iată-l pe Hill identificând ca grup al celor pe care președintele alege să îi "izoleze și stigmatizeze"220 pe cei care, dintr-un motiv sau altul, opuneau rezistență
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
baza, chiar în absența vreunui demers discursiv care să îi persuadeze. În cazul lor, persuasiunea nu are sens. Mai există un factor esențial în alegerea, de către Nixon, a publicului său "țintă": faptul că, iarăși în baza discursului, atestă Hill, putem infera faptul că președintele era "conștient că Vietcong-ul și alți factori de decizie de factură comunistă ascultau"222 adresa sa, în aceeași măsură ca cei vizați, în primul rând, de discurs. În fața lor, precizează Hill, Nixon se portretizează ca "deschis, chiar
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
același timp, pe aceștia, de faptul că "escaladarea" războiului va avea, cu siguranță, drept consecință, înfrângerea comuniștilor de către forțele americane. Prin urmare, deduce Hill, în baza acestui portret pe care Nixon însuși și-l construiește, prin mijloace pur discursive, putem infera că președintele nu exclude această categorie din rândul publicului său: cu alte cuvinte, comuniștii fac parte din publicul lui Nixon. Însă ei nu constituie publicul căruia președintele se adresează în primul rând. Richard Nixon, declară Hill, se adresează, cu preponderență
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
președintelui american, așa cum îl exprimă discursul său, Forbes Hill consideră că acesta este strâns legat de alegerile lui Nixon în ce privește structura de valori de la care se revendică, împreună cu publicul căruia președintele se adresează. Astfel, portretul lui Nixon, așa cum poate fi inferat pornind de la discursul său, revelează o persoană onestă (care va spune adevărul), înfrânat în ce privește critica administrațiilor anterioare mandatului său și interesat, mai degrabă, în viitorul Americii, decât în orice "câștig politic"267 personal. Avem în față, oglindit în discurs, un
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
de evaluare cu ajutorul cărora își propune să își ducă planul la bun sfârșit. Cum ne reamintim, Campbell și-a propus să identifice aceste criterii în chiar adresa președintelui Nixon; ele constituie tot atâtea "intenții" ale președintelui american ce pot fi inferate strict în baza textului discursului său. Astfel, notează Campbell, "cele trei criterii pe care președintele le sugerează explicit (în discursul său - adăugirea mea) sunt adevărul, credibilitatea și unitatea, iar ultimul implică un al patrulea criteriu, care se bazează pe responsabilitate
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
însuși sugerează, în adresa sa, un al patrulea criteriu de evaluare din perspectivă etică, pe care, ca în cazurile precedente, criticul face totul pentru a îl "întoarce" împotriva discursului care, doar aparent, după autoare, îl susține. Acest criteriu poate fi inferat, zice Campbell, din textul adresei, în baza numeroaselor apeluri ale președintelui la "responsabilitatea" cetățenilor americani. Însă, constată criticul, Nixon nu pare să "solicite americanilor să își asume vreo responsabilitate"305. Iată ce dovezi aduce Campbell în acest sens. În primul
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
învățământ este mai mare în categoriile enumerate decât în celelalte categorii corespunzătoare. Relația de cauzalitate nu trebuie însă presupusă. Rezultatele de mai sus ne arată doar în ce grupuri sunt mai frecvente neparticiparea sau abandonul școlar, fără a se putea infera că apartenența la acel grup constituie cauza neparticipării. Pentru a stabili relații statistice indicatoare ale cauzalității, este nevoie cel puțin de controlul simultan al variabilelor introduse în analiză, ceea ce se realizează prin procedura regresiei multiple sau a regresiei logistice. Autorul
[Corola-publishinghouse/Science/2235_a_3560]
-
lucrează în sectorul privat; - domiciliază în orașe cu 100.000-200.000 de locuitori; - nu este transilvănean. Lista de mai sus ilustrează doar tendințe, și nu relații categorice, toate categoriile sociale fiind afectate, în diverse măsuri, de fenomenul corupției. Se poate infera că mita este instrumentală, intervenind în relațiile pe care este obligat să le aibă sectorul privat cu cel public, mai ales pentru cei care au o înzestrare substanțială cu resurse economice. Aceștia acceptă tacit ca angajații din sectorul public să
[Corola-publishinghouse/Science/2235_a_3560]
-
să supraviețuiască ca individ, chiar dacă un individ altfel decât cel conceput de religie, un supraindivid, împreună cu valorile sale? Nietzsche oferă o viziune total opusă celei creștine. După moartea lui Dumnezeu, omul rămâne singur în univers. Cu toate acestea, Nietzsche nu infera că în lume nu mai există valori, că viața nu mai are sens, ci omul trebuie să vadă în moartea lui Dumnezeu o oportunitate, pentru că poate deveni el însuși un zeu. Cioran nu crede în acest supraom, pentru ca, spune el
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
prin schimbul de expresii lingvistice sau prin conversație, situație în care semnificantul denotativ (expozitiv) al unui enunț poate genera sensuri adiționale (conotative), plecînd de la contextul producerii enunțului, acestea fiind și ele referențiale. Din constatarea Aici este frig, se pot astfel infera concluzii precum: trebuie închisă fereastra, trebuie să ne mutăm în altă încăpere, trebuie să facem focul etc. Cu asemenea aplicații, inferența reprezintă orice "operație de trecere de la un enunț la altul", prin urmare, un proces mintal extins și cu manifestări
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
altfel și cea mai importantă limită a modelului, deși Miner prezintă un număr impresionat de studii pentru susținerea validității acestuia. 3.5.1. Implicații practice și manageriale ale teoriei rolurilor Implicații practice și manageriale ale teoriei rolurilor sunt similare celor inferate din teoria nevoii de realizare. Modelul lui Miner furnizează cadrul necesar asigurării unuia dintre obiectivele principale ale procesului de selecție a resursei umane și anume stabilirea gradului de potrivire dintre organizație, post și candidat. Pot fi identificate o serie de
by Carmen Buzea [Corola-publishinghouse/Science/1014_a_2522]
-
practica motivării este resimțită de ambele părți. Această distanță nu este rezultatul unui decalaj (de timp sau nivel de complexitate), ci mai degrabă apare ca un rezultat al paralelismului dintre cele două paliere. Din teoriile motivației în muncă pot fi inferate o serie de tehnici și practici de motivare, care își pierd însă din "strălucire" atunci când sunt aplicate în mediul organizațional. Tehnicile clasice de motivare: stabilirea obiectivelor, îmbogățirea și lărgirea postului, empowerment-ul sunt indiscutabil utile, dar răspund în mică măsură nevoilor
by Carmen Buzea [Corola-publishinghouse/Science/1014_a_2522]
-
serie de controverse și critici. Un element comun acestor evaluări, indiferent de perioada publicării modelului teoretic sau a complexității lui, este slaba validitate a măsurării (internă, de construct și externă). Metodologia prin care s-a testat teoria ori s-au inferat propozițiile de bază este pusă sub semnul întrebării. Confirmarea empirică pentru teoriile clasice este una foarte slabă, dar acest lucru nu a condus la scoaterea lor din manuale sau la scăderea frecvenței de prezentare. Un alt element, comun îndeosebi teoriilor
by Carmen Buzea [Corola-publishinghouse/Science/1014_a_2522]
-
autori, afirmându-se necesitatea descoperirii unor idei care "să ne împingă la următorul nivel al înțelegerii" (Steers, Mowday și Shapiro, 2004, p. 383). Divergența dintre teoria motivării și pragmatica motivării este o caracteristică a domeniului. Metodele și tehnicile de motivare inferate din modelele teoretice au un caracter preponderent reparatoriu, curativ. Deși teoria motivației s-a dezvoltat în spațiul cultural american, considerat pragmatic prin excelență, cercetarea motivației a înregistrat mai puțin această caracteristică. Alte caracteristici ale culturii americane, cum sunt individualismul și
by Carmen Buzea [Corola-publishinghouse/Science/1014_a_2522]
-
Cum autorul tăbliței n-a făcut nimic pentru ca eu să rămîn la sensul literal, înseamnă că el vrea ca eu să fac acest raționament. Plecînd de la postulatul că legile discursului sînt respectate de autorul tăbliței, cititorul va fi determinat să infereze o propoziție implicită numită implicatură. Fiind vorba de un vestit guru indian, el va încerca să deducă o implicatură compatibilă cu ceea ce știe despre doctrina acestui guru. În acest caz, principiul de cooperarare a fost respectat de enunțiator, dar într-
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
bază de competențe și „intrarea” în sistem pe poziții ierarhice inferioare, ceea ce asigură în timp o bază de selecție a elitelor). Nu în ultimul rând, lucrul în echipă este stimulat prin faptul că performanța individuală nu e direct măsurată, ci inferată din volumul de muncă, dăruirea și comportamentul etic manifestate etc. Toate aceste valori constituie ceea ce îndeobște este numit etosul anagajaților sectorului public, diferit de spiritul competitiv, individualist, utilitarist al sectorului privat. Astfel, resursele umane, procedurile și valorile constituie ingredientele, datele
[Corola-publishinghouse/Science/2056_a_3381]
-
una dihotomă. Desigur, cu cât sunt aceste structuri de semnificații mai apropiate, cu atât crește și capacitatea de traducere și comunicare. Această relație funcționează, probabil, și în cealaltă direcție: cu cât capacitatea de comunicare este mai mare, cu atât putem infera mai cu convingere că structurile de semnificații sunt mai apropiate. Dar îmi pare de nesusținut afirmația că varietatea acțiunilor și experiențelor umane este ceva foarte ușor de înțeles atunci când se află amplasată în cadrul a ceva ce se numește cultura umană
[Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]