796 matches
-
scoate din încurcătură câtă vreme drumul de la sensul lingvistic la intenția vorbitorului nu este o chestiune de decodare, nici măcar una de decodare sensibilă la context, ci este o chestiune de inferență. Adică de judecată. Pentru a stabili ce tip de inferență este implicat în înțelegerea verbală, trebuie să plecăm de la următoarea constatare: în orice secvență de înțelegere verbală, există o premisă și un scop. Atenție! Un scop! Premisa este informația, o anumită persoană rostește o anumită propoziție. Scopul este de a
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/98_a_277]
-
celor slabi, că inteligența îi definește pe cei inteligenți și că geniul e apanajul geniilor... - truisme ce constituie paradigma, esența însăși a gândirii conservatoare. Dacă reacționarului îi plac cu deosebire tautologiile e pentru că, refuzând principiul devenirii, el preferă formele de inferență în care acest principiu lipsește. Când gândești în linia tautologiilor păstrezi premisele ca să le reproduci apoi sub formă de concluzii; gândind în linia tautologiilor te conservi, te păstrezi intact și pe tine însuți: un truism are adesea un efect odihnitor
André Gide și portarul lui: un dialog social by Andrei Vieru () [Corola-journal/Journalistic/4137_a_5462]
-
funcțional, creierul uman a devenit din ce În ce mai profund și mai rafinat, mai subtil. Într-un cuvânt, mai complex. Sau, foarte exact spus, mai complicat. Oamenii ajung la cunoașterea realității, a proceselor, a mecanismelor și a legilor ce o guvernează prin intermediul unor inferențe, silogisme și raționamente tot mai complicate, mai Întortocheate. Efectul de pronunțată cerebralizare a lui homo sapiens a aglutinat Însă și o dimensiune perversă, care, În timp, a condus la marea pierdere despre care aminteam. Cunoașterea mediată de rațiune ne-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
piatră în grădina lui Piso? -, Philodemos laudă meritele unui instrument în slujba unei cauze demne. El respinge atât abilitatea dialectică pură fără conținut, cât și ideile necinstit prezentate, propuse sau susținute. în Despre semne, Philodemos se străduiește să elucideze chestiunea inferenței și reflectează asupra trecerii de la ceea ce este văzut, constatat de trupul filosofului, la ceea ce poate fi dedus: de exemplu, cum vom deduce realitățile invizibile ale atomului și vidului plecând de la realitățile vizibile? Cum am putea ajunge la teoria declivității - o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
se cere considerat cum se cuvine, fiindcă, de facto, poetul Eugen Dorcescu este coautor al eseului dialogat, o observație ce se cere consemnată cu onestitate. Întregul este o singură partitură, comprehensiunea își are incidența în contiguitățile colocuției, argumentele - covârșitor-persuasive - întemeiază inferențe care nu prisosesc, cu atât mai mult când se statornicesc în metatext. Iată de ce rezervăm acestui fapt în continuare spațiul cuvenit și, chiar dacă reluăm ideea, merită să o facem: fiecare interviu are suficientă identitate, exprimată în titlu, dar, toate la
PREFAŢĂ LA VOLUMUL „ETERN, ÎNTR-O ETERNĂ NOAPTE-ZI” de IULIAN CHIVU în ediţia nr. 2077 din 07 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/360926_a_362255]
-
morfosintaxă, 1997; Modalitatea și predicatul verbal compus, 1999; Prelegeri de lingvistică, 2010 și nu în ultimul rând Semantica modurilor incertitudinii, 2011) se anunță în contextul unor așteptări și exigențe speciale, deasupra cărora Mirela-Ioana Borchin face cu har artă literară erudită. Inferențele lecturii iscoditoare conduc, așadar, spre subtile surjectivități ale trecerii autoarei spre Sine ca simplă devenire și mai apoi spre identitate și diferențiere în chip cartesian, cu accente sau prelungiri în emoțional din perspectiva multor cauzări înalte; trestia cugetătoare a lui
MIRELA-IOANA BORCHIN, BIOBIBLIOGRAFIE de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 2305 din 23 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/368602_a_369931]
-
obiective. O explicație științifică are două componente esențiale: 1) ceea ce trebuie explicat - definit prin termenul explanandum; 2) ceea ce explică - definit prin termenul explanans. Din punct de vedere sintactic, explicației îi sunt impuse două cerințe formale: 1) să aibă forma unei inferențe, deductivă sau inductivă, de la explanans la explanandum; 2) să aibă caracter nomologic (gr. nomos ,,lege” și logos ,,discurs” - care exprimă legi obiective), explanansul să conțină cel puțin un enunț cu caracter de lege. O explicație satisfăcătoare trebuie să îndeplinească cerințe
LIMITELE EXPLICAŢIEI ŞI ÎNŢELEGERII ÎN COMUNICARE, DE BEATRICE SILVIA SORESCU de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 401 din 05 februarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/346668_a_347997]
-
mesajul către ceilalți. Mulți scriitori au fost indrumați, promovați și sfatuiți prin cronicile publicate în revistele de critică literara din țară. Dacă admitem că nu există persoană ca măcar o dată în viață să nu fi spus un banc, putem accepta inferența caracterului universal al bancului. Criticul literar Vlăduțescu este singurul care face o analiză competenta a “bancului” introducându-l ca gen literar. De altfel, cuvântul „banc”, ne spune criticul Vlăduțescu, este de origine germană (bank), și se regăsește în multe limbi
Mirela Teodorescu: Zidirea prin care se ajunge la perfecţiunea existenţei () [Corola-blog/BlogPost/339424_a_340753]
-
necesită o dublă gândire, ci mai ales, pentru că cele două gândiri sunt aduse convergent într-o funcție. Bancul este o inferență-funcție specifică - BF - în raport cu variabilă generală a realității, R. Reprezentarea matematică a bancului este BF (R). Reținând gândirea de reprezentare, inferența specifică, aptitudinea de a fi văzut ca funcție și inteligența bancului se profilează ca naturală preocuparea unui mare matematician al lumii, precum profesorul Florentin Smarandache de a publica volume de bancuri. A doua cartea de bancuri a reputatului matematician și
Mirela Teodorescu: Zidirea prin care se ajunge la perfecţiunea existenţei () [Corola-blog/BlogPost/339424_a_340753]
-
domeniul comunicării cu o temeinică baza filosofica (alături de mai mari filosofi precum Im. Kant, P. Ricoeur, E. Levinas, M. Foucault, îi găsim citați pe Constantin Noica și Lucian Blaga), cu o extinsă cultură comunicaționala și cu o gândire capabilă de inferențe rafinate și originale. După cum s-a dovedit, are realizări revelatoare în multe dintre segmentele științei comunicării. Noi găsim că, înainte de toate, Odile Riondet poate fi reținută că specialist în antropologia comunicării, alături de Y. Winkin (2001), P. Lardellier (2002), E. W
PhD Ştefan Vlăduţescu, University of Craiova: Odile Riondet în orizontul comunicării. REZUMAT () [Corola-blog/BlogPost/339504_a_340833]
-
FLORENTIN SMARANDACHE: „Cine râde...” - bancul ca specie paradoxistă de Ștefan Vlăduțescu Dacă admitem că nu există persoană ca măcar o dată în viață să nu fi spus un banc, putem accepta inferența caracterului universal al bancului. De altfel, cuvântul „banc”, de origine germană (bank), se regăsește în multe limbi de circulație internațională. El este o federație de semnificații care include și sensul de glumă, anecdotă, snoavă, poveste umoristică. Esența de glumă a
FLORENTIN SMARANDACHE: „Cine râde…” – bancul ca specie paradoxistă, de Ştefan Vlăduţescu () [Corola-blog/BlogPost/339529_a_340858]
-
necesită o dublă gândire, ci mai ales, pentru că cele două gândiri sunt aduse convergent într-o funcție. Bancul este o inferență-funcție specifică - BF - în raport cu variabilă generală a realității, R. Reprezentarea matematică a bancului este BF (R). Reținând gândirea de reprezentare, inferența specifică, aptitudinea de a fi văzut ca funcție și inteligența bancului se profilează ca naturală preocuparea unui mare matematician al lumii, precum profesorul Florentin Smarandache de a publica volume de bancuri. A doua cartea de bancuri a reputatului matematician și
FLORENTIN SMARANDACHE: „Cine râde…” – bancul ca specie paradoxistă, de Ştefan Vlăduţescu () [Corola-blog/BlogPost/339529_a_340858]
-
rând, pe componenta sensibilă se grefează o calitate literară. Această valență estetică face din banc o textualizare-hipertextualizare specific paradoxistă. În al patrulea rând, Florentin Smarandache acreditează primul banc diagramatic, grafic: acreditează primul banc hipertextual. Atunci când vrem să explicăm temeinic o inferență, o punem într-o schemă, într-o figură geometrică. Florentin Smarandache brevetează bancul hipertextual. El aduce în același cadru de gândire atât contextul de descoperire a ideii cât și contextul de justificare a bancului. Esența intelectivă a bancului este o
FLORENTIN SMARANDACHE: „Cine râde…” – bancul ca specie paradoxistă, de Ştefan Vlăduţescu () [Corola-blog/BlogPost/339529_a_340858]
-
FLORENTIN SMARANDACHE: „Cine râde...” - bancul ca specie paradoxistă de Ștefan Vlăduțescu Dacă admitem că nu există persoană ca măcar o dată în viață să nu fi spus un banc, putem accepta inferența caracterului universal al bancului. De altfel, cuvântul „banc”, de origine germană (bank), se regăsește în multe limbi de circulație internațională. El este o federație de semnificații care include și sensul de glumă, anecdotă, snoavă, poveste umanistică. Esența de glumă a
REVISTA DE RECENZII - Part 33 [Corola-blog/BlogPost/339551_a_340880]
-
FLORENTIN SMARANDACHE: „Cine râde...” - bancul ca specie paradoxistă de Ștefan Vlăduțescu Dacă admitem că nu există persoană ca măcar o dată în viață să nu fi spus un banc, putem accepta inferența caracterului universal al bancului. De altfel, cuvântul „banc”, de origine germană (bank), se regăsește în multe limbi de circulație internațională. El este o federație de semnificații care include și sensul de glumă, anecdotă, snoavă, poveste umanistică. Esența de glumă a
FLORENTIN SMARANDACHE: ”Cine râde …”, bancul ca specie paradoxistă, de Ștefan Vlăduțescu.UCV () [Corola-blog/BlogPost/339557_a_340886]
-
necesită o dublă gândire, ci mai ales, pentru că cele două gândiri sunt aduse convergent într-o funcție. Bancul este o inferență-funcție specifică - BF - în raport cu variabilă generală a realității, R. Reprezentarea matematică a bancului este BF (R). Reținând gândirea de reprezentare, inferența specifică, aptitudinea de a fi văzut ca funcție și inteligența bancului se profilează ca naturală preocuparea unui mare matematician al lumii, precum profesorul Florentin Smarandache de a publica volume de bancuri. A doua cartea de bancuri a reputatului matematician și
FLORENTIN SMARANDACHE: ”Cine râde …”, bancul ca specie paradoxistă, de Ștefan Vlăduțescu.UCV () [Corola-blog/BlogPost/339557_a_340886]
-
rând, pe componenta sensibilă se grefează o calitate literară. Această valență estetică face din banc o textualizare-hipertextualizare specific paradoxistă. În al patrulea rând, Florentin Smarandache acreditează primul banc diagramatic, grafic: acreditează primul banc hipertextual. Atunci când vrem să explicăm temeinic o inferență, o punem într-o schemă, într-o figură geometrică. Florentin Smarandache brevetează bancul hipertextual. El aduce în același cadru de gândire atât contextul de descoperire a ideii cât și contextul de justificare a bancului. Esența intelectivă a bancului este o
FLORENTIN SMARANDACHE: ”Cine râde …”, bancul ca specie paradoxistă, de Ștefan Vlăduțescu.UCV () [Corola-blog/BlogPost/339557_a_340886]
-
așezi, ci de partea căreia erai așezat deja. Admiratorilor amândurora li se dă perfectă dreptate și li se furnizează seturi consensuale de argumente. Pe Andreea Esca, George Stanca o prinde în sistemul de coordonate al comparației cu Andreea Berecleanu. Suportul inferențelor îl reprezintă faptul că acestea au fost colege la SOTI. De aici încolo, gradele de comparație pe altitudine sunt asignate Andreei Esca. Superlativul i se validează tranșant: „la meseria ta de știristă, tu nu ai rival în România, ești statuie
GEORGE STANCA: Stiluri existenţiale, de Ştefan Vlăduţescu () [Corola-blog/BlogPost/339605_a_340934]
-
și, prin urmare, universală. Ea constituie cel mai productiv aparat de generare a emergentelor. (Smarandache F., 2007. Unification of Art Theories (UAT): Composed. Found, Changed, Modified. Columbus, OH: American Research Press; p.7). În raport de obiectul de plecare, aplicarea inferenței Smarandache conduce la provocarea neutralității. Are loc o fisiune semnificațională din care rezultă un produs de emergentă. Se știe că emergentă este procesul în cadrul căruia din acțiunea - interacțiunea - tranzacția mental-energetică rezultă în mod necomputațional un produs dintr-o categorie superioară
FLORENTIN SMARANDACHE: De la multistructură şi multispațiu la “recepționarea multidimensională estetică și paradoxistă Smarandache”, de Ştefan Vlăduţescu () [Corola-blog/BlogPost/339625_a_340954]
-
informaționale conduce la forme emergente surprinzătoare. Din perspectiva autocentrată a elementelor ce au contribuit la fisiunea nucleară, bomba atomică este o emergentă. Florentin Smarandache provoacă universul să semnifice și apoi observa și consemnează emergentă. Emergentă în general are la bază inferența declanșatoare Smarandache: ceea ce reiese este peste calitatea a ceea ce se află în prealabil implicat în proces. Emergentă este o calitate imprevizibilă. Provocarea n-are o idee despre reacția la provocare. În artă, Paradoxismul este teoria estetică smarandachiană. El este o
FLORENTIN SMARANDACHE: De la multistructură şi multispațiu la “recepționarea multidimensională estetică și paradoxistă Smarandache”, de Ştefan Vlăduţescu () [Corola-blog/BlogPost/339625_a_340954]
-
hibrida: va da naștere “to a hybrid art” (p. 7). Dincolo de spontaneitatea paradoxismului, Florentin Smarandache ne arată o sursă de elaborare a artei. Paradoxismul are o componentă de spontaneitate și o alta de elaborare. Ambele sunt generate de regulă de inferența paradoxistică Smarandache. Efectul estetic paradoxist al “hybrid art” este unul profund și de noutate. Hibridizarea este o metodă paradoxistă de permanență reîmprospătare, resemnificare și reinventare. Are loc pe această cale o extindere perceptiva: sunt angrenate mai multe simțuri. Adăugăm ideii
FLORENTIN SMARANDACHE: De la multistructură şi multispațiu la “recepționarea multidimensională estetică și paradoxistă Smarandache”, de Ştefan Vlăduţescu () [Corola-blog/BlogPost/339625_a_340954]
-
dar nu și-a găsit omul. În sinea sa, Andrei Codrescu se consideră, ca doritor de transparență, un om al unei planete a ambiguității, o inteligență a paradoxelor ce poate fi pusă în mișcare de motive „obscure” (p. 13). Armătura inferenței prin care achiesează la a face filmul are ca argument autostimulat pe acela că „cele mai bune descoperiri din viața mea s-au produs din întâmplare” (p. 13). Prin urmare, a descoperi diverse lucruri în timp ce mergi cu mașina deține o
ANDREI CODRESCU: Transparenţa S.U.A./U.S.A. transparence (Book Review), de Ştefan Vlăduţescu () [Corola-blog/BlogPost/339585_a_340914]
-
între mai 2004 și aprilie 2010. Ele pornesc de la întâmplări, evenimente istorice, observații sau constatări și se ridică la reflecții revelatoare în legătură cu specificul conduitei, comportamentului și existenței americanilor. Foiletoanele ne ajută să înțelegem Statele Unite ale Americii. Patru sunt principiile de inferență prin intermediul cărora concretul accede la idee: criteriul trăirii (al existenței), criteriul istoriei, criteriul puterii și criteriul umanității. În esență, Robert Radu Hervian lecturează America și se lecturează pe sine în raport cu spiritul american. Principiile și le aplică întâi sieși și apoi
ROBERT RADU HERVIAN: Spirit şi comunicare, de Ștefan Vlăduțescu () [Corola-blog/BlogPost/339615_a_340944]
-
implicarea determină „ameliorarea stării reale”. Tematizarea se realizează sub incidența unei lecturi filosofice, lucide cu două resorturi limpezi: concepția despre filosofie și concepția despre lectură. a. Filosofia este înțeleasă ca o „activitate de construcție a unei lumi de concepte în inferențele lor multiple pentru a pătrunde conexiunile reale și tendințele acestora”. Specificul ei provine din gândirea arhitecturii și dinamicii conceptelor. Ca atare, ea „nu ajută în mod direct omului, dar îl ajută să gândească mai bine realitatea” (p. 15). În discursul
Ana Bazac: O lectură profundă amână sfârşitul filosofiei, de Ştefan Vlăduţescu () [Corola-blog/BlogPost/339629_a_340958]
-
întâi este cititul”, se arată, un act genuin și întâmplător „artă a plinului, a materialelor brute de construcție”. Interiorizarea și ordonarea cititului conduc la lectură, o lume ce „trăiește din goluri: volume, bolți, spații vide”. Prin citit „părăsim realitatea”. Continuând inferența, am spune, că cititul ne duce spre cărți, iar lectura aduce înțelesurile cărților la noi. Cititul survine ieșirii din sine, iar lectura survine ca întoarcere înțeleaptă la sine. Alegoria dezvoltată de M. Cărtărescu face din diegeza operelor o realitate de
DAN C. MIHĂILESCU: Invitaţie ispititoare în paradis, de Ştefan Vlăduţescu () [Corola-blog/BlogPost/339636_a_340965]