318 matches
-
autonomiei voinței (rațiunii practice) unei ființei raționale. Această distribuire duală a fericirii și subordonarea sa față de moralitate își au temeiul în conceptul libertății. Tocmai din perspectiva acestuia înțelegem că fericirea este scop ca atare numai pentru subiectul empiric; pentru cel inteligibil, ea este mai degrabă un mijloc. Altfel spus, fericirea este scop față de înclinațiile omului, dar este un mijloc față de scopul necondiționat al subiectului inteligibil, Binele Suveran. Dar tocmai acesta face posibile, de fapt, prin legea morală, care normează totul în
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
și moralitatea, fiindcă ea condiționează toate acțiunile care nu au un conținut moral desăvârșit. Concepte precum datoria, imperativul categoric, maxima acțiunii etc. pot fi înțelese, în sensurile lor kantiene, ținând seama de această așezare a subiectului empiric și a celui inteligibil în unitatea de existență a omului. Desigur, persoana nu împlinește această unitate (numită de Kant, în construcția sa etică, "umanitate", ca "formă" a universalului uman). Totuși, fericirea nu poate fi întemeiată decât pe "experiență", iar aceasta își are fundamentul doar
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
conștientizează "forma" acestei acțiuni (însăși legea morală) chiar și atunci când nu o realizează ca atare prin fapte, iar acest lucru este legat de determinarea sa ca ființă morală, ca subiect inteligibil. Dar, într-un fel, nici personalitatea, omul aparținând lumii inteligibile, nu împlinește umanitatea, însăși unitatea de existență a omului. O împlinește însă împreună cu persoana. Raportată la această unitate, personalitatea repre-zintă un "element"; ea este, de pildă, independentă față de cauzalitatea naturii, însă omul nu poate face abstracție de aceasta, în măsura în care participă
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
personaliatatea. Luată în această ipostază, cauzalitatea, care ca formă a priori a intelectului este (teoretic) necondiționată, poate primi semnificație de la legea morală, adică într-un orizont inteligibil. Cauzalitatea prin libertate" aceasta este cauzalitatea inteligibilă reprezintă principiul posibilității unei "naturi" suprasensibile (inteligibile) care face sinteză cu natura sensibilă în unitatea de existență a omului. Libertatea însăși devine reală în această unitate de existență, în limitele căreia legea morală apare ca fiind necesară ("obligatorie"), fiindcă este posibilă o causa noumenon. De altminteri, legea
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
unitatea de existență a omului, în sensul că nici unul nu are vreo noimă dacă nu apare pentru a-l "susține" fie în felul temeiului, fie în cel al unei consecințe necesare această unitate. Fiecare însă are valabilitate numai în orizontul inteligibilului, adică în "imperiul scopurilor". De exemplu, existența lui Dumnezeu este necesară, dar numai în perspectivă inteligibilă, adică doar pentru rațiunea pură practică, nu și pentru cea teoretică, facultatea de cunoaștere. Într-un fel, în spațiul filosofiei morale kantiene, ideea existenței
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
rânduiască limitele omului, limite socotite de filosof drept "puteri" ("putințe"). Oricum, se află aici lecția despre lipsa de realitate a omului blocat în sine, redus fie la condiția de simplu fenomen (doar locuitor al lumii fenomenale) fie ridicat în slăvile inteligibilului (doar locuitor al lumii inteligibile, înger pe pământ, lipsit de picioarele de lut ale condiției sale fenomenale, totuși, necesare). De asemenea, finalitatea apare ca un concept necesar care leagă "sectoarele" ființei umane (condiția fenomenală și cea inteligibilă). Iar ideea omului
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
ea pentru construcția unor "antropologii" mai aproape de "adevărul" omului, de ceea ce el este, anume ideea privind statutul său ca ființă sensibilă și totodată inteligibilă; de aceea, cred, ele (naturalismele și absolutismele contemporane) dizolvă existența umană fie în sensibil, fie în inteligibil; de fapt, fie constrâng umanul la o identitate cu natura, fie la una cu Absolutul (înțeles ca spirit pur). Pentru a nu se crede că pun sub condiția filosofiei kantiene "calitatea" unor construcții filosofice contemporane, am putea conta pe ideile
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
către „strălucirea focului” din afara peșterii, către imperiul valorilor absolute. Domeniul deschis vederii e asemănător cu locuința-Închisoare, lumina focului din ea cu puterea soarelui. Iar dacă ai socoti urcușul și contemplarea lumii de sus ca reprezentând suișul sufletului către locul inteligibilului, ai Înțelege bine ceea ce nădăjduiam să spun... Opiniile mele Însă acestea sunt, și anume că, În domeniul inteligibilului, mai presus de toate este ideea Binelui, că ea este anevoie de văzut, dar că, odată văzută, ea trebuie concepută ca fiind
Educația. Iubire, edificare, desăvârșire by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/1951_a_3276]
-
focului din ea cu puterea soarelui. Iar dacă ai socoti urcușul și contemplarea lumii de sus ca reprezentând suișul sufletului către locul inteligibilului, ai Înțelege bine ceea ce nădăjduiam să spun... Opiniile mele Însă acestea sunt, și anume că, În domeniul inteligibilului, mai presus de toate este ideea Binelui, că ea este anevoie de văzut, dar că, odată văzută, ea trebuie concepută ca fiind pricina pentru tot ce-i drept și frumos [...]. Și iarăși cred că cel ce voiește să facă ceva
Educația. Iubire, edificare, desăvârșire by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/1951_a_3276]
-
360} în sens propriu, în antiteză cu patosul aceluiași. Cred că deosebirile lui Kant și Schopenhauer între caracterul inteligibil (liber) și cel empiric(determinat) este mai clară și mai folositoare pentru această parte decât distingerea antică. Ethos ar fi cel inteligibil. Pathos cel empiric. Pricepem aicea sub accent etic viața individuală, întru cât ea devine intuitivă prin ton, ridicîndu-se prin toate fazele dezvoltării ei din baza generală a tonului fundament[al]. Tonul fundamental s-ar putea asemăna cu o arhitectură, din
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
spiritualismul, umanismul, individualismul, modernismul), cinci centre doctrinare care, prin raportare și reper, vor contura mai bine terenul mediologic. Astfel, mediologia iese de sub jurisdicția oricărui tip de dualism, din moment ce nu folosește în dezvoltarea sa cuplurile opozitive gîndire/materie, spirit/corp, sensibil/inteligibil etc. Această modalitate tipic occidentală de reprezentare a realității pare a-l avea drept inițiator pe Platon, care, prin a sa teorie a Ideilor, a influențat mersul secolelor de filosofie care au urmat. Un sistem de gîndire în variantă asiatică
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
contradicțiilor tradiției metafizice occidentale. Din punctul său de vedere, opozițiile ierarhice ce se vehiculează în mod obișnuit în operele filosofilor sînt simptomatice în vederea detectării modalității de privilegiere a unui termen din opoziție în defavoarea celuilalt (semnificatul în defavoarea semnificantului, vocea în defavoarea scrierii, inteligibilul în defavoarea sensibilului etc.). Pentru R. Debray, de asemenea, dualismul este insuficient și reductiv dacă este aplicat proiectului mediologic, tocmai pentru că acesta din urmă încearcă să reconcilieze așa-zisele contradicții, în special aceea dintre cultură și tehnică. Provocînd prin seninătatea cu
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
cel puțin după Velasquez, e un întrupator: el nu imită aparențele, ca artizanul; el figurează invizibilul, la fel ca un demiurg. Întruparea ascunde multă pudră estetică, chiar fără știrea doctorilor Bisericii, de vreme ce ea face scopul să treacă prin viziune, iar inteligibilul prin vizibil. Spre deosebire de islamizare, evanghelizarea lumii păgîne s-a făcut în aceeași măsură prin imagine ca prin predicare, și este sigur faptul că iconografia creștină a slujit înainte de toate (și pînă în Evul Mediu inclusiv) ca mijloc de răspîndire a
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
mesajul său scris și este cu totul absent din ceea ce, odată scris, se tipărește. Operatorul obiectivității raționale este, în sine, obiectivitate neutră. În schimb, vocea atacă, determină participarea. Impune un întreg context, pliază sensul pe circumstanțe, cuvîntul pe elocuție. Existențializează inteligibilul. Ne-am regăsit trupul. Trăim marea reîntoarcere a trupului în cultură, trupul redirecționează atenția culturii noastre; pentru că am regresat de la simbol la indiciu, cum bine ne explica Daniel Bougnoux, găsind sursele lui Peirce în Freud. Lumea nu se mai re-prezintă
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
se pune problema manifestării unui arhetip. În această privință, numic nou sub Soare: încă în Poinmandres, tratat hermesian anterior creștinismului, se arată că “necorporalii (spiritele, n.n.) se reflectă în corpuri și corpurile în necorporali, adică lumea sensibilă se reflectă în inteligibil, iar lumea inteligibilă în sensibil ”. Un alt text de bază al hermetismului, anume Asclepios, arată în acest sens că “omul introduce în statuile făcute cu mâna sa un suflet (element) divin și din acel moment ele sunt dotate cu puterea
Fundamente de antropologie evolutivă pentru psihiatrie by Cristinel V. Zănoagă Mihai Tetraru Maria Tetraru Mihai Asaftei () [Corola-publishinghouse/Science/1265_a_2075]
-
social și reproduse istoric ale unui grup sau societăți (Geertz, 1973) Aceste practici ce țin de cultură sunt publice pentru că sunt împărtășite de mai mulți oameni, sunt modelate social în sensul că sunt organizate și utilizate sistematic, pentru a fi inteligibile pentru grup și sunt reproduse istoric în sensul că generațiile noi sunt socializate să reproducă și să promoveze aceste practici deși se consideră că elementele culturii nu se reproduc integral de la o generație la alta, de fapt prin transmitere intergenerațională
Sat bogat, sat sărac: comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc by Adela Elena Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1048_a_2556]
-
același nume este echivalat diferit de acelasi traducător, daca i-o cere coerentă contextuala. Nu s-au realizat traduceri în limbaj „popular” sau „pentru tineri”. Majoritatea traducerilor biblice de la noi sunt bisericești, destinate uzului liturgic. În ele, numele divine sunt inteligibile, cu puține excepții: „Cel cuvios” pentru hósios (Blaj, BS), „Domnul Savaot”/„Domnul puterilor” pentru YHWH Te>"’ÄÖ (SC, Blaj, G-R, BS), „Atoatețiitorul” pentru pantokrátÄr (BVA), „Episcopul” pentru ho epískopos (C). Manierismul propriu unui anume stil bisericesc transpare în expresia „răbdător
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
celor ce le ocupă și care sunt exterioare una celeilalte, dar definibile unele în raport cu celelalte; formulele de raportare reciprocă a pozițiilor sunt de tip spațial (apropiere, distanță, deasupra, dedesubt, periferie, centru). Acest spațiu ce descrie relațiile dintre diferitele poziții face inteligibile practicile agenților care nu derivă din caracteristici intrinsece ale acestora, ci din poziția pe care o ocupă în spațiul social. Spațiul social este construit în așa fel încât agenții sau grupurile se distribuie în funcție de mărimea capitalului economic și a celui
Sociologia educației by Adrian Hatos () [Corola-publishinghouse/Science/2235_a_3560]
-
educare a sufletului său care, printr-o „artă a răsucirii” - h( periagog¾ te/cnh - se convertește potrivit cu exigențele unei noi table valorice. Prin acest act de convertire, interesul de cunoaștere al omului fixat până atunci asupra sensibilului se mută asupra inteligibilului. Ca efect al acestei tehnici de convertire, omul „trebuie să se răsucească împreună cu întreg sufletul dinspre tărâmul devenirii, până ce ar ajunge să privească la ceea ce este și la măreața lui strălucire”. Se produce, prin aceasta, nu doar o creștere a
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
sensibilă, unde apare posibilitatea falsului. Am putea reține din analogia pe care am propus-o, dacă ea este cu adevărat întemeiată, faptul că sinteza dintre ahileic și odiseic ar putea reprezenta, pentru Platon, cheia prin care sufletul leagă sensibilul de inteligibil prin reamintire. Dacă ne raportăm acum la o posibilă intenție a lui Platon de a vedea într-o eventuală sinteză cele două capacități de a gândi adevărul (una prin care el este dat nemijlocit și exclude posibilitatea falsului, dar își
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
pare a fi o sinteză între o componentă ahileică și una odiseică a sufletului, iar pe de altă parte, el oferă soluția accesului la adevăr al sufletului, și anume, tot așa cum acolo dezlegarea paradoxului prin teoria reamintirii oferea accesul la inteligibil, tot așa aici adevăratul iubitor, ahileic prin cunoașterea adevărului și odiseic prin modul iscusit în care poate conduce sufletul îndrăgostitului, îi oferă acestuia accesul în „Câmpia adevărului”, loc mitic al accesului privilegiat și inspirat la adevăr, a cărui importanță în
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
un tip aparte de stăpânitor de adevăr. Primul episod care merită amintit aici este mitul peșterii. Înaintea expunerii lui, Platon enunță un principiu al condiției umane pe care urmează să îl valorifice în mit: sufletul nu poate cerceta ca atare inteligibilul „deoarece nu se poate înălța dincolo de postulate (w(j ou) duname/nhn tw=n u(poqe/sewn a)nwte/rw e)kbai/nein). Aceste „postulate - u(poqe/seij” ar putea avea chiar și un sens mai general decât simplul lor
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
politropia și accesul ei la fals (devenită aici reducere la lumea aparenței), dar reflexivitatea ei este fatalmente incompletă, astfel încât în om există în general o componentă ahileică, nereflexivă, pe care nu o poate eluda niciodată, care îl leagă de lumea inteligibilului, lume pe care nu o poate cunoaște niciodată singur. Prin urmare, cineva trebuie să preia asupra sa neputința conștiinței de sine complete a celuilalt, cineva trebuie să decidă dacă returnarea armelor îl găsește sau nu smintit pe autenticul lor posesor
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
clar exprimați în text: dacă „obiectelor cognoscibile le vine din parte binelui nu doar capacitatea de a fi cunoscute, ci și cea de a fi”, atunci înseamnă că este vorba despre orice obiect cognoscibil, care depinde ontologic și noetic de inteligibil. Atunci, analogia lui Platon cunoaște o primă variantă: vederea corespunde inteligenței, obiectul vizibil - oricărui obiect cognoscibil în această lume sensibilă, lumina intermediară - inteligibilului vizat de acest obiect, iar soarele corespunde Binelui. Dar, dacă „ceea ce Binele este în locul inteligibil, în raport
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
a fi”, atunci înseamnă că este vorba despre orice obiect cognoscibil, care depinde ontologic și noetic de inteligibil. Atunci, analogia lui Platon cunoaște o primă variantă: vederea corespunde inteligenței, obiectul vizibil - oricărui obiect cognoscibil în această lume sensibilă, lumina intermediară - inteligibilului vizat de acest obiect, iar soarele corespunde Binelui. Dar, dacă „ceea ce Binele este în locul inteligibil, în raport atât cu inteligența, cât și cu inteligibilele, același lucru este soarele față de vedere și lucrurile vizibile”, atunci avem o nouă formă a analogiei
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]