970 matches
-
altă fată, ca să o uite pe prima. Cui pe cui ! Și totul se aranjează în final. Fapt divers; ori, cum spuneam - un mic roman. Pentru aleși, un fel de tragedie antică, eventual, ale cărei versuri sunt comentate de Cor, de interjecțiile scurte, viguroase, ale Soartei, ca o încredințare, o adeverire a ei, - Martora: Zău... Zău... Zău!... Las la o parte comentariile Corului magnific Madrigal. Vă transcriu serios textul, arătând situația voinicului, cu accentul neapărat pus pe prima silabă, însoțită de invocarea
Pe cărare sub un brad... by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/11841_a_13166]
-
de către grupul format din maximum cinci membri. Repetiția structurii de către cor poate fi identică și integrală, dar se poate constitui și într-un răspuns variat - chiar modificat. Corul poate răspunde printr-o frază mai scurtă sau chiar printr-o simplă interjecție. Acest procedeu responsorial este atestat încă din Evul Mediu de către istoriografia de limbă arabă, fiind unul dintre principiile de bază ale esteticii muzicale orientale. Tehnica responsorială există și în muzica tradițională a populațiilor berbere. Trebuie însă precizat că sistemul responsorial
Muzica Arabo-Andaluză (II). In: Revista MUZICA by Cezar Bogdan Alexandru GRIGORAŞ () [Corola-journal/Science/244_a_485]
-
Emil Brumaru este modern în felul său. Dacă nu adoptă, cum obișnuiesc poeții secolului douăzeci, atitudinile care exprimă o luciditate extremă, halucinantă - sarcasm, sentimentul absurdului, "greață de cuvinte" etc. - aceasta nu înseamnă că nu este, la rândul său, un lucid. Interjecția "oh" din versurile citate mai sus reprezintă, într-adevăr, o exclamație naivă, evocând ceva din sensibilitatea veacului trecut, când emoțiile mai puternice provocau leșinuri și făceau necesare flacoanele cu săruri. Dacă întârziem însă puțin asupra ei începem să simțim că
Universul intimității by Iulian Bol () [Corola-journal/Imaginative/12494_a_13819]
-
contrasens... Limbă de "da", româna nu-i, totuși, una slavă, — tot astfel cum n-ar fi engleza una romanică (franco-normandă,-n speță), fie și dacă,-n loc de yes, ar spune oui. În franceză, acest oui e potențabil printr-o interjecție omonimă cu, din întîmplare, "da"-ul nostru. Oui-da! semnifică "da, bineînțeles"; sau, dacă vreți, "da, da". Da-ul francez ar proveni, conform aceluiași Larousse (s. v.), "des impératifs dișsț et va", — din imperativele, adică, ale verbelor "a spune" și a
OUI-DA by Șerban Foarță () [Corola-journal/Imaginative/12912_a_14237]
-
al acestei fete, și ele îi subjugau instantaneu pe bărbați!...): Cum adică la Orșova, nu pricep?! a zis ea. La Orșova, a precizat el, să trecem Dunărea, mulți fac asta. Să scăpăm din căcatul ăsta. Iha, a exclamat ea. Atât. Interjecția asta neclară a fost singurul comentariu. Dar vlăjganul de Albert a înțeles că o convinsese. N-au mai deschis subiectul. Au mers în tăcere. Între timp, tramvaiul începea să se populeze. Orice făptură de genul masculin care urca în tramvai
Relatare despre moartea mea by Gabriel Chifu () [Corola-journal/Imaginative/10968_a_12293]
-
trădare" (puțină secetă prin trădare). Înțelegînd, totuși, puterea ireductibila a informului, poetul îi compătimește pe tehnicienii exclusiviști: "în unghiul retragerii în vesminte albe/ încercînd încercînd/ așa am căzut de partea tăișului//o parte a mîinii încă trăia/ era soare și interjecțiile lor/ jucînd șah în depărtare se lăsau moi/ pe trupurile noastre//groaznice diviziuni mi-a fost dat/ să mă liniștesc/ aici lîngă rădăcini// cine să fi scris numele tău/ tocmai aici și nici nu te miri/ uite tocmai am terminat
Retragere si expansiune by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17761_a_19086]
-
AC 22, 1999, 3); "Să trăiești, Erbasule" (AC 21, 1999, 9); numele în -eanu preferă însă desinența -e: "Bercene, nu stiu daca rezistăm" (AC 2, 1999, 8). Numele în -a sau -ea rămîn invariabile, ca marca de vocativ putînd funcționa interjecția de adresare: "Băi Boda" (AC 2, 1999, 11), "Băi Coșea" (AC 20, 1999, 3). În cîteva cazuri mai speciale, contrastul cu uzul e maxim: de pildă, în atașarea desinenței la un supranume rar, de forma atipica: "Nea Quintuse, e nasol
Vocative by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/17800_a_19125]
-
În cîteva cazuri mai speciale, contrastul cu uzul e maxim: de pildă, în atașarea desinenței la un supranume rar, de forma atipica: "Nea Quintuse, e nasol..." (AC 23, 1999, 4). Ar putea fi amintite aici și combinațiile hibride, între o interjecție de adresare de origine turcă și un nume maghiar: "bre Laszlo" (AC 2, 1999, 5). O atestare interesantă (din alt context publicistic) ilustrează încă o modificare, despre care vorbește și Domnită Tomescu, în Gramatică numelor proprii în limba română, 1998
Vocative by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/17800_a_19125]
-
rând pentru noi înșine, tocmai acest lucru dându-le coerența și puterea, mică sau mare, de gravitație. Scrise din preaplin sau din preagol, dintr-o inadecvare sau dintr-o coincidență nesperată, ele funcționează ca excreții, lămuriri, deveniri, salvări, posedări, exorcizări, interjecții ale propriei ființe și putem spune ideal că ele nu ar fi putut să nu fie. Niciodată nu vom insista îndeajuns asupra faptului. În acest sens, preferăm să nu ne gândim la ele ca la literatură. Altfel, desigur, înțelegem că
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/17187_a_18512]
-
cînd află că vin dintr-o țară comunistă, desi latină, - sorelă - disputa se înviorează și apucăm să vorbim mai bine decît în convorbirile anterioare. Nu știu ce apuc să articulez cu mult aplomb, ca-n românește, ca profesoară scoate pe loc o interjecție admirativa, un fel de aoahhh! o exclamație tipic americană pe care aveam să o folosesc și eu ceva mai tîrziu prefăcîndu-mă cînd erau mai mulți americani de față, si se făcea impresie, milionari mai mult, dornici să afle tot așa
IOWA-CITY OCT. 1978 by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/18013_a_19338]
-
ca și cum l-aș fi luat drept martor. Pe urma l-am privit cu un fel de milă, jucată, si pe teribilul meu Willy. Am oftat, am dat din cap, am scos apoi un heiii lung, lung de tot. Ca si cum această interjecție - singură - ar fi fost codul meu secret sau marfă, averea pe care o posedam și care, fiind incomensurabila, nici nu trebuie să fie explicată cît de cît.
IOWA-CITY OCT. 1978 by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/18013_a_19338]
-
naratorului principal (n.n. idem). Pantomima, gesturile an raport cu frecvențele schimbări de voce, prin care Bixiou zugrăvea interlocutorii puși an scenă, probabil că ele erau perfecte, deoarece cei trei auditori de față lăsau să scape exclamații gălăgioase de ăncuviintare și interjecții de mulțumire. - Și Rastignac te-a refuzat? i se adresa Bixiou lui Finot. -Net..." (N.n. - asa, pe rusește; o altă originalitate a "principalului narator").
Cei patru cavaleri ai deriziunii by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/17505_a_18830]
-
între semnele evocatoare ale oralității trebuie amintite punctele de suspensie ("Nu... nu se poate.... e prea mult pentru mine... deja a zburat pe desktop"), uzul vocativelor - "super, OMULE", "meserie, frate!", "BRAVO MAESTRE!, "Mulțumesc, amice...", "meriți o bere, bătrîne!" și al interjecției: "Uau", "Oau". Rezultă, pînă la urmă, un dialog destul de autentic, în firească descendență caragialiană: "Cine-i asta, frate?!" - "Bă Ducule, da' ai la comentarii...!!!" - "Ce-am mai rîs..." - "Mersi fain !".
Conversații by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16702_a_18027]
-
iunie 1971, întîlnim notată o decizie: "Am hotărît să adun laolaltă cugetările risipite în aceste treizeci și două de caiete. Abia în două sau trei luni voi vedea dacă pot alcătui substanța unei cărți (al cărei titlu ar putea fi "Interjecții" sau " Eroarea de a te naște")". Nu și-a alcătuit cartea pentru că nu a găsit-o interesantă? Sau pentru că a abandonat proiectul, ca atîtea altele? E, cred, mai plauzibilă a doua alternativă, el avînd despre tot ceea ce a scris o
Un jurnal al lui Cioran by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16786_a_18111]
-
enorm". Mai ales primele două forme, ditai și ditamai, sînt des folosite azi, din nevoia de expresivitate și cu intenția de exagerare ironică. Ele au fost explicate (v. DEX, sau Diccionario etimológico rumano al lui Al. Ciorănescu) pornind de la o interjecție de origine țigănească (dita "iată"). Celelalte forme vin din turcă (de la o construcție de superlativ), direct sau prin intermediul unor limbi balcanice (bulgara și sîrba); existența surselor multiple explică varietatea și instabilitatea formelor înregistrate în română. În Dicționarul limbii române ( DA
"Ditai", "ditamai", "cogeamite"... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16878_a_18203]
-
abstractizantă. Poetul își pune creația în stare actoricească, e un dibaci mânuitor de marionete lirice. Pentru a crea iluzia vitalității, se folosește de trucurile unei libertăți ostentative, de cuvinte mutate din alveolele lor, strâmbate în chip pueril, ori chiar de interjecții, silabe, litere scăpate din frâu, într-un simulacru de delir." Evaluările sunt discutabile și din cauza tendinței criticului de a-i privi cu o simpatie literară pe scriitorii care au rămas de-a lungul vieții puri ca oameni. în comentariile sale
Cartea neagră a literaturii române by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17051_a_18376]
-
cu textele folclorice). Un exemplu pentru acest tip de oralitate mi se pare cel oferit de celebra pagină care deschide (după dedicații) Gramatica lui Heliade Rădulescu; începutul Prefeței conține o cantitate neobișnuită de mărci ale oralității transpuse în scris (deictice, interjecții, exclamații, intonație afectivă sugerată de abuzul semnelor de punctuație și de repetiția literelor, sintaxă foarte simplă, juxtapunere de enunțuri scurte etc.): "Ei! Dar ce fel de carte e asta?!!! uite-te minune!!! aci lipsesc o grămadă de slove! ăștia vor
Prestigiul oralității by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15713_a_17038]
-
înregistrată expresia, probabil de circulație foarte limitată, evocată de Andrei Pleșu într-un articol mai vechi (a da cu zacherlină-n proști). E instructivă (pentru evocarea vieții cotidiene în textele vechi românești) succesiunea de citate în care apare zacuscă, iar interjecția zău prilejuiește o trecere în revistă (începînd cu anul 1581) a unor pasaje interesante prin trăsăturile lor de oralitate. Cuvîntul zăstimp (neinclus în DEX) apare la momentul potrivit pentru a-i liniști pe cititorii lui Șerban Foarță, care au putut
Divagații (pornind de la litera Z) by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16362_a_17687]
-
122); sufixul -ăi (cu variantele sale: -îi, -ei etc.) are un "caracter pregnant popular" (p. 35), care explică și puținătatea atestărilor sale în textele scrise ale limbii vechi. Sufixele în discuție sînt folosite mai ales pentru a forma verbe de la interjecții și onomatopee (-ui: a țistui, a dudui, a hurui; -ăi: a țopăi, a zumzăi; -îi: a bîzîi) și de la substantive (a biciui, a părui, a chefui; a scripcăi). Originea lui -ui e slavă, a lui -ăi mai incertă, dar una
"A knockăi", "a bipăi", "a clicăi"... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16391_a_17716]
-
prezent neproductive. Adaptarea actuală a unor verbe neologice infirmă ideea neproductivității (judecată adesea doar la nivelul limbii standard, fără a ține seama de variantele populare). Verbele englezești cu finală consonantică sînt adaptate prin analogie cu verbele formate de la substantive și interjecții; de altfel, inovațiile recente rămân cam în aceeași zonă semantică a sugestiilor onomatopeice. Pot fi aduse ca exemple a knockăi, a bipăi, a clicăi, care apar totuși puțin în scris, cu oscilații ortografice ținînd de gradul lor de adaptare: "un
"A knockăi", "a bipăi", "a clicăi"... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16391_a_17716]
-
de un post de control care-îi bipăie bagajul" (22, 42, 1997, 16). Pentru a clicăi, nu am atestări scrise, ci doar orale: e folosit în jargonul computerist, unde e foarte răspîndit substantivul clic (din engl. click; în DEX apare doar interjecția de sursă franceză) - "un dublu clic"; "printr-un simplu clic se poate șterge"; Dă un clic pe fiecare dintre ele!" (mesaje și indicații în pagini din Internet) - și, desigur, e nevoie de verbul corespunzător: a clica (în registrul mai neutru
"A knockăi", "a bipăi", "a clicăi"... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16391_a_17716]
-
a lua la vale și a-și da foc la valiză nu sînt incluse într-un dicționar care ar trebui să fie mult mai atent la limba actuală, precum DEX (1996). Ar mai merita remarcată utilitatea articolului destul de amplu consacrat interjecției vai, pornind de la care se pot identifica pasaje impregnate de oralitate din scrisul românesc vechi (la Coresi, în Biblia de la 1688, la Dosoftei Varlaam, Cantemir, Neculce etc. O ultimă observație: volumul cuprinde două verbe foarte importante din fondul principal lexical
Ultimele litere ale alfabetului... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16373_a_17698]
-
tăcere." Aici nu este o simplă descriere de natură, ci și portretul interior al unei adolescente de atunci. Ce legătură există între o fată care avea asemenea trăiri și o fată de azi, incapabilă să se exprime altfel decât prin interjecții? Nici una. De altfel, în Timpul ce ni s-a dat, se istorisește, succint și dramatic, tocmai cum s-a prăbușit civilizația românească, sub presiunea brutală, necruțătoare exercitată de invadatorii sovietici în complicitate cu comuniștii din România. Annie Bentoiu analizează - mai bine
Annie Bentoiu își amintește... by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16481_a_17806]
-
Și nici Dolănescu, Gheorghe Zamfir sau Irina Loghin! Ce e drept, de Ilie Neacșu n-aș garanta!) Logic, vor urma la rând românii: mai întâi intelectualii ("trădătorii de țară", "jidăniții", "gedesiștii" etc.), odioasele "elite", iar mai apoi orice român neconvenabil interjecțiilor dictatoriale emise de gușa prezidențială. Și astfel se va închide cercul libertății de care ne-am bătut joc și al democrației nemeritate. E inutil, acum, să reamintesc responsabilitatea celor care timp de zece ani au dus-o din minciună în
Balada chirurgilor iresponsabili by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/16519_a_17844]
-
rămîne destul de atipică: diftongii descendenți de tipul ai, ei, oi există desigur în română, dar apar de obicei în finală de silabă sau de cuvînt - rai, mei, noi, haită (hai-tă), raită (raită) etc. - , deci nu urmați de o consoană. Excepțiile (interjecția hait, substantive ca hoit sau seif) sînt puține. De altfel, ultimul cuvînt citat permite un paralelism interesant: termenul englezesc safe, pronunțat seif, a fost în trecut adaptat în română atît în forma care transcrie pronunția (seif), cît și într-una
Situl, saitul... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16141_a_17466]