334 matches
-
ani de tranziție sub două forme: în memoria participanților, respectiv în memoria scrisă. Acesta este nivelul minim al complexității instituționale a obștilor și nivelul extrem al rezilienței instituționale, cel genotipal (Ostrom, 2005) care, în acest caz, a asigurat continuitatea aranjamentului. • Interludiu 2: tranziția (1989-2000, în acest caz) reprezintă o perioadă de nedeterminare a drepturilor de proprietate, încheiată abia prin Legea Lupu (nr. 1/2000). Regimul este cel de acces deschis, încheiat prin eforturile de refacere și retrocedare a proprietății obștilor în
Modelul cutumiar de autoguvernare locală: obştile din Munţii Vrancei. In: Acţiune colectivă şi bunuri comune în societatea românească by Horia Paul Terpe () [Corola-publishinghouse/Administrative/793_a_1821]
-
unor influențe precum deplina integrare a zonei în economia națională și eliminarea oricărei autonomii în raport cu mediul legal și administrativ. Capitolul de față se va rezuma la evoluția unui număr limitat de instituții centrale structurii aranjamentului în timpul perioadei vechi și primului interludiu. 4.3.1. Caracteristici definitorii și de stare ale obștii arhaice Obștea este forma arhaică de autoguvernare a satelor libere românești, având însă o extindere est-europeană mai largă (echivalentele sale sunt obșcina sau mir-ul în Rusia, obștina în Bulgaria
Modelul cutumiar de autoguvernare locală: obştile din Munţii Vrancei. In: Acţiune colectivă şi bunuri comune în societatea românească by Horia Paul Terpe () [Corola-publishinghouse/Administrative/793_a_1821]
-
da, celebra pușcă a lui Cehov, care a făcut furori În teatrul mondial!): firește, ratează... Mai ridică o problemă textul acesta minunat, al minunatului Vișniec: zgomotul de scenă, propus În desele didascalii. Știm că Anton Pavlovici era enervat de multele interludii sonore care apăreau În piesele sale, la intervenția regizorilor vremii. Dar compatriotul nostru nu sesfiește să scrie paranteze care colcăie de zgomote, binevenite - zice practicianul din mine:„De afară se aude lătratul unui cîine și șuieratul vîntului. Orologiul sună de
JURNAL TEATRAL by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1611_a_3004]
-
spuse la Întîmplare: asta e ultima ploaie. Apoi se risipiră care Încotro, tăcuți, grăbiți, mînați de o teamă tulbure; treptat, terenul se goli de lume. Ce caut eu aici? Întrebă Pablo Într-un tîrziu, dar nu-l mai auzi nimeni. INTERLUDIU Fragmente din „Memoriile tovarășului Nicolae Ceaușescu“ În a doua jumătate a deceniului opt, situația internațională devenise deosebit de complexă. Criza economică mondială se adîncea cu fiecare zi, iar contradicția dintre forțele progresiste și cele reacționare, imperialiste devenea tot mai acută. Se
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
ezită Hunter. Păru să mediteze o vreme, apoi spuse: —Hmmm... Oare Încerca acum să-și pună povestea cap la cap? Să inventeze un alibi? Sau eram eu Îngrozitor de suspicioasă fără nici un motiv? După ceea ce mi s-a părut un tăcut interludiu care nu se mai termina o dată, Hunter spuse, În cele din urmă: Am crezut că Phoebe a zis că m-a zărit la... Londra. — Așa a și spus! am zis tăios. Dar tu ai spus că nu ai fost deloc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
a regretului. Mă gândisem ore în șir la bărbatul mort, vizualizând efectele morții lui asupra soției și familiei sale. Mă gândisem la ultimele lui momente de viață, milisecunde frenetice de durere și violență în care fusese catapultat dintr-un plăcut interludiu domestic într-o concertină a morții metalizate. Aceste sentimente existau în cadrul relației mele cu bărbatul mort, în cadrul realității rănilor de pe pieptul și de pe picioarele mele, și în cadrul coliziunii de neuitat dintre propriu-mi corp și interiorul mașinii. Prin comparație, suferința
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
vînt, nici amintiri./ Ieri a plecat o barcă, azi alte bărci plecară,/ Convoi de goluri strîmte pe undele subțiri." Deconcertantă întîlnire a două lumi la fel de neîncăpătoare, prinzînd, într-un dialog de adjective cum nu multora, în poezia noastră, le reușește, interludiul dintre fragilitate și meschinărie. Două fețe ale aceleiași strîmtorări care nu-ngăduie deplinul. De aici, îndoiala, figură a golului. A unui ecou care se pierde pe culoare subțiri. Așa, poate, se explică recursul la peniță, zgîriind sîcîitor poala unui Dumnezeu
Fețele îndoielii by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7396_a_8721]
-
schimbări de atitudine, tuturor modelor, în succesiunea lor lentă? A virat ea înspre o formulă experimentală atunci când gloria prozatorilor din generația optzeci a instituit, ca unică lingua franca a literaturii, experimentul ? Permanenta revenire la genul solid al romanului, după episodice interludii nuvelistice - așa cum bine îi sintetizează Paul Cernat în prefață traseul bibliografic - e o dovadă că nu. Desantiștii, dacă e să ne limităm numai la acest grup compact, au fost aprigi partizani ai prozei scurte, iar migrația ulterioară către roman, la
Probleme de dosar by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7928_a_9253]
-
sale, chiar dacă el n-o pomenește? Gândirea lui se revendică de la transcendență, vede lumea ca de pe lumea cealaltă. Anticiparea vieții de după moarte, asemenea unei certitudini. 27.12.1986, duminică. Aseară, în pat, dau drumul la radio și, după un scurt interludiu muzical baroc, îl aud pe Cioran. Vorbește despre tinerețea lui petrecută la Sibiu. Tatăl său, preot paroh ortodox. Insomnia sa, doar trei ore pe noapte. La ora 2 pleca să se plimbe, vorbea cu târfele, "judecătorii orașului". Fără somn, conștiința
Wolfgang Kraus despre Emil Cioran () [Corola-journal/Journalistic/7297_a_8622]
-
fiindcă rar se va fi pomenit, în toată istoria, modă mai aclamată și, deopotrivă, mai pusă la zid decît arta pentru artă. Ce are, dezicerea lui Camil Baltazar, apucarea lui de unelte, deosebit de atîtea profesiuni? O tristețe de om pățit, interludiul acela pe care toți îl invocăm, fără să-l atingem decît foarte puțini, în care ierți fără să poți uita. Imagini de tribut, venind din măruntaiele unei arte care se naște datoare: "Zilnicul meu tain îl plătesc,/ porția mea de
Tendințe by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7649_a_8974]
-
unor scriitori care editează ei înșiși reviste literare sau unor colaboratori de prestigiu, întrebarea nu rămîne retoric-pesimistă, încăpățînarea noastră chiar are rost atîta timp cît mai există oameni interesați și de "cultura înaltă". Pe care, spune Liviu Antonesei, dacă sinistrul interludiu comunist n-a reușit să o zdrobească, "de bună seamă că nu va ceda nici mizerabilismului material și mental al tranziției". Și Dumitru Chioaru de la "Euphorion" crede că revistele literare, cu cititorii lor de elită, sînt necesare ca "redute ale
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/7237_a_8562]
-
care nu se suprapune peste împărțirea formală, în două cicluri (intitulate Aerostate plângând și Iubita mea, patria mea). Anume aceea stilistică dintre poemele săltărețe, ritmate și rimate uneori și poemele în proză, confesive, care funcționează ca amortizoare ale delirurilor verbale. Interludiile acestea sunt, aproape la propriu, băi reci pentru o fantezie prea înfierbântată: „De când stau în cartierul ăsta, adică de douăzeci de ani, am coborât în parc de vreo cinci, șase ori: o dată când slăbisem 10 kilograme în 2 luni și
Numărătoarea continuă by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6026_a_7351]
-
În schimb, structura generală a piesei nu ajunge la aceeași puritate raciniană: la un moment dat, echilibrul construcției dramatice se rupe. Dacă primele două acte, cele mai reușite, pun în mișcare o evoluție perfectă, dacă actul al IIIlea reprezintă un interludiu, concomitent liric și tenebros, tensiunea părții a doua scade vizibil, pentru a transforma ultimul act, al cincilea, într-un fel de happy end facil; e drept că o misterioasă încleștare a urcat tot timpul pe parcursul piesei, scenă de scenă, fără
Franțuzul, naționalist valah by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/6061_a_7386]
-
structura oarecum ermetică sau din lirismul vibratil pus în act aproape pretutindeni. Ci, în primul rând, din ceea ce în artele plastice se numește supraimprimare secundă. Peste pânze de demult, Alex. Leo Șerban mai pune un strat de culoare. Iată un interludiu de Bosch: „e noapte/ gurile-au încremenit în varul alb al hranei// cineva s-a depărtat de foc/ de neaua necesară// somnul se deschide lent ca dintr-o mână/ alunecă-n cimpoiul palmei și răsună// fiul risipitor s-a-ntors/ ucide toți
Aspecte lirice contemporane by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5447_a_6772]
-
mai degrabă supra-naratorului romanului. De aici se reține scena vizitei de lucru a securiștilor în apartamentul lui Septimius Ilarie, amuzantă, cu tot neverosimilul ei (omeniți cu mâncare, rachiu și cafea, aceștia ajung la cele mai neașteptate confesiuni despre viața lor). Interludiile erotice (scrise în italice), având același sound muzical, dar „instrumente” feminine și arome culinare diferite, dau întreaga măsură a virtuozității stilistice a lui Radu Țuculescu: „Prefera preludii lungi, cu execuții rafinate. Degetele sale înlănțuiau arpegii pe pielea înfiorată, insinuându-se
Rafinament fără explozie by Gabriela Gheorghișor () [Corola-journal/Journalistic/4797_a_6122]
-
odinioară. El trăiește povestind, iar singura cale e limbajul unei adolescențe zgomotoase. Nu întâmplările în sine vor asigura savoarea amintirilor. Ci atmosfera sugerată de limbajul fără perdea. Astfel că nu e limpede, până la un punct, cine e naratorul. Martorul acestor interludii lexicale vorbește deseori ca un scriitor matur, ambiționat să refacă un timp al teribilismului. Trei precizări trădează scriitorul dindărăt: „crea un soi de intimitate (...), un farmec aparte”, „ne țineam cu mâna pe burtă demonstrativ”, „simți că vorbele sunt putrede, se
Impostura maturității by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/4649_a_5974]
-
locuiește în Bacău și are 84 de ani. Când a vorbit cu fiecare, autorul nu ne spune. Oricum, într-o vreme când timpul, nu-i așa, avea încă răbdare. În al doilea rând, există, în Ultimul capitol o serie de interludii, intitulate Poiana lui Iocan a căror structură e strict confesivă. Ele conțin fragmente, uneori de numai câteva zeci de cuvinte, alteori puțin mai lungi, semnate de diverși cunoscuți ai lui Preda (sau chiar de Preda însuși, în ipostază de tânăr
Fratele cel mic by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5822_a_7147]
-
Jurnal, memorii, articole de ziar, eseu, corespondență, toate sunt imbricate cumva în Logica, dar nici una nu e suverană. Suveran e doar stilul, care palpită sub fiecare rând, fie el scris în deceniul al șaselea sau al nouălea. De altfel, frecventele interludii puse, aici, sub foarte sobrul titlu de Bibliografie, nu păcătuiesc prin nimic. Fără a fi, ele însele, niște capodopere, nuvelele de tinerețe transplantate în Logica fortifică totuși o capodoperă. Al cărei atu și a cărei prospețime rezidă astăzi nu atât
Stilul e omul. Stilul e totul by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3459_a_4784]
-
e, ca în buna tradiție editorială, „sfârșit”, ci un mult mai emoțional „acasă”. Rătăcirile începute pe 8 decembrie 2012 se termină zece zile mai târziu. Niciodată manifestat explicit și supărător, sentimentul distanței (mai ales față de apropiați) e, totuși, pretutindeni prezent. Interludiile despre Tudor, fiul lăsat în Brașov (căruia, în forfota asiatică, Andrei Bodiu îi caută un tricou „cu Leo Messi” și căruia îi va cumpăra, la mii de kilometri depărtare, un set Lego), culminează cu un moment cutremurător pentru orice părinte
Câinele bătrân și acronimele by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3504_a_4829]
-
Tarkovski sau Sokurov, putem realiza dificultatea și riscurile unei astfel de întreprinderi. În acest fel, miza filmului crește exponențial și el se cuvine a fi privit în lumina unui astfel de deziderat. Paradoxal, dar chiar amănuntul exorbitat dizlocă realitatea, așa cum interludiile muzicale partajează fiecare act al unei piese care se joacă doar pentru cunoscători și pentru care urechile nu sunt suficiente pentru a auzi și ochii pentru a vedea așa cum o demonstrează cu cruzime Chang. Refn ne-a oferit un scenariu
Despre zei și neoane by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/3379_a_4704]
-
de sudica zanfona. Ambrosini reușește să-i pună în valoare timbrul suspinat, asemănător viorii chineze er-hu, cu implicite predispoziții melancolice. La rândul său, Matinier abordează acordeonul ca pe o potențială orgă minimalistă. Gala a doua a debutat cu un binevenit interludiu clasic, datorat pianistului Eduard Kuntz (născut în Siberia în 1980 și laureat al Festivalului Enescu, ediția 2007), pe care îl admirasem nu demult la Cluj, în concertul susținut împreună cu violonistul Alexandru Tomescu. Delectabilele lucrări semnate de Albeniz, Ravel, Chopin și
Vechiul Castel Bran ca nou tărâm jazzistic by Virgil Mihaiu () [Corola-journal/Journalistic/3196_a_4521]
-
lui Gilles și a fostei lui amante. Se detaliază adulterul personajelor, paradoxul fiind că astfel de scăpări le întăresc afecțiunea. Cum s-a ajuns de la asta la violul postconjugal cu care începe lungmetrajul, nu se explică. Episoadele sunt conectate prin interludii muzicale italienești, oarecum siropoase. Mda, și sfârșitul e nițel kitschos, cu ei doi înotând înspre apus, ți-aduce aminte de cutia prezervativelor comuniste. Poate că e și o tușă ironică a regizorului, pentru că de-a lungul filmului se sugerează că
Cocoșul lovește din nou by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11145_a_12470]
-
Colonia subterană nu mai e una picarescă, ci se derulează alert, cum altfel, în zone ale visceralității. Elementele de folclor urban, basm lugubru și distopie, interesante ca hartă a vieții paralele, se tocesc mult prea repede în anecdoticul inexpresiv (bancuri, interludii). Soluția poetică vine prea târziu, chiar dacă reușită. Ultimul pahar de vin este, așa cum spune primul capitol, un fals tratat de iubire imposibilă - o expresie comună pentru cele trei texte. Și aici urmărim drama unui ghinionist ușor debil, expert în eșecuri
Debuturi și radiografii la minut by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3964_a_5289]
-
pentru ca la partea finală și la bisuri, să poarte o roba roz-bordeaux, cu ruj asortat (la rochiile negre purtase ruj roșu sîngeriu). Cuplul din tren nu s-a oprit doar la Angela, ci a menționat cu admirație și intepretarea din interludiu a Rapsodiei nr.1 de Enescu. Și-au exprimat admirația față de textura, energia, melodicitatea și poezia muzicii enesciene, și de aplombul lui Tiberiu Soare, care deși n-a avut decât căteva zile la dispoziție pentru repetiții, a reușit să imprime
PUBLICUL DIN SYDNEY A LUAT-O RAZNA ! ONCE IN A LIFE TIME ! de DANIEL IONIŢĂ în ediţia nr. 1770 din 05 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/384721_a_386050]
-
Mihai Zamfir Mircea Eliade ajunge în Portugalia cu puțin timp înainte de a împlini 34 de ani: se afla nel mezzo del camin. Ceea ce se anunțase inițial a fi un scurt interludiu portughez avea să dureze mai mult de patru ani și jumătate și avea să se dovedească hotărîtor în existența autorului. Portugalia, veritabilă placă turnantă, îi va transforma lui Eliade viața în mod complet; după Portugalia, Eliade va fi cu totul
Placa turnanta by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Memoirs/12911_a_14236]