705 matches
-
247 E banal să constați că la ambele protagoniste, Alta și Cătălina, iubirea se întrupează oniric, însă replica subliniată, rostită aici de o femeie, ne-ar putea îndreptăți să considerăm lucrarea dramatică un vag "Luceafăr întors", cu protagoniști schimbați. Succesiunea intertextuală orientează textul spre un mit al lui Hercule, operant în Odă (în metru antic). Tentația adulterului și remușcările ulterioare nu pot fi purificate ignic de Alta. În plus, cuvintele sale adaugă și problematica aruncării iubirii în derizoriu, vizibilă la personajul
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
înfiorată deja de identificarea ghicită, spune abia reușind să mimeze indiferența: "Parcă l-am văzut undeva..."402 Răspunsul vine ca o ghilotină: "E unul Ladima...a murit."403 În Epilog II, accidentul cauzator al morții lui Fred Vasilescu e prezentat intertextual se reproduce anunțul de patru rânduri dintr-un cotidian: "Aviatorul Fred Vasilescu a capotat, voind să aterizeze, din motive necunoscute încă, lângă Ciulnița. Autoritățile au plecat la fața locului. Cadavrul zvârlit din nacelă și decapitat e păzit de jandarmi. S-
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
Fred Vasilescu a capotat, voind să aterizeze, din motive necunoscute încă, lângă Ciulnița. Autoritățile au plecat la fața locului. Cadavrul zvârlit din nacelă și decapitat e păzit de jandarmi. S-a deschis o anchetă pentru cercetarea cauzelor."404 Acest "pliu" intertextual provoacă toate divergențele de receptare și toate supradeterminările semantice posibile. Camil Petrescu se servește de instrumentul narativ respectiv pentru a crea o "duplicitate enunțiativă", o difracție a enunțării în tot atâtea locuri câte personaje au fost implicate în actul narării
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
într-o replică a Altei din Act venețian: "Ard toată ca într-o cămașă otrăvită" și care trimite imediat către Odă. În metru antic. De altminteri, piesa conține foarte multe secvențe preluate parcă din poezia eminesciană și care capătă valențe intertextuale. Exagerând puțin, am considerat Act venețian un "Luceafăr întors" al lui Camil Petrescu. Câmpul eminescian se conturează în opera scriitorului interbelic prin decelarea unor mituri comune: Pygmalion, Golemul și, în special, mitul procustian, care este liantul cel mai intim între
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
nr. 1 2, 1993,79-82. [144] OANCĂ, TEODOR, Limba română contemporană. Sintaxa textului juridicoadministrativ. Note de curs. Drobeta Turnu-Severin, [f.e.], 1993, 93 p. (UCr. CUDTS). [145] OANCEA, ILEANA; TASMOWSKI DE RYCK, LILIANE, Vasile Alecsandri: Rodica. Structură textuală și polifonie intertextuală. în: LL, nr. 3-4, 1993, p. 89-94. [146] OLIVOTTO, RODICA, Teste pentru examenul de admitere în liceu. Limba și literatura română. [Vol.] I, București, EARA, 1993, 174 p. [147] OPREA, MĂRIOARA, Intuirea literelor de către preșcolari — Grupa de 6-1 ani, RÎP
Bibliografie signaletică de didactică a limbii şi literaturii române : (1757-2010)/Vol. 1 : Sistematizare după criteriul apariţiilor lucrărilor : ordonare cronologică şi alfabetică by Mihaela Secrieru () [Corola-publishinghouse/Science/440_a_1359]
-
transcend sfera banalului, unde ele se consumă, spre a se cantona în veritabile comentarii autoreflexive. Tehnica se regăsește în Păcală (2002), aplicată însă la lumea rurală și la literatura ei, ceea ce va fi exploatat în sensul stabilirii unor permanente relații intertextuale. Suita prologurilor, care se succedă în cascadă, constituie în realitate unicul subiect al piesei și îi asigură originalitatea. SCRIERI: Opus nr. 1 pentru hârtie și creion, Timișoara 1995; Un tort pentru un mort, Timișoara, 1998; Lovitura de teatru, Timișoara, 2000
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286695_a_288024]
-
mult mai adecvat ar fi fost un studiu care să-l descifreze pe Cioran prin intermediul lui Buber, Lévinas sau Ă de ce nu?Ă Vattimo?! La ce bun, din moment ce, înainte de toate, Cioran se poate descifra prin sine însuși. Că o lectură intertextuală ar fi relevat suma de rădăcini, înfipte în secole de cultură, în straturi succesive de neliniște și interogație? Neîndoielnic că Cioran aparține unei familii de spirite, dar în măsura în care își este suficient sieși, stabilirea câmpului de interferențe devine un exercițiu livresc
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Ghica vine, prelungindu-se până azi, acea linie din proza noastră care acordă o atenție deosebită culorii, pitorescului cu accente orientale, balcanice, stilizării pe tipare când baladești, când fabuloase, de legendă sau basm. Cu o vizibilă plăcere a jocului estetic, intertextual, în Abu-Hassan sau în Kir Ianulea, la I. L. Caragiale, dar și cu o sugestie, puternică, de sterilitate și marionetizare („trăiri”, gesturi, vervă) a lumii lui „Mitică”, din Momente și schițe sau D-ale carnavalului. Cu dezvoltări, la Gala Galaction, narativ-parabolice
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285580_a_286909]
-
de o anume fatalitate ideologică. Reluarea piesei în decembrie 1937 și turneul trupei Jouvet în numeroase orașe europene, reprezentarea piesei la Praga, Belgrad și Zürich sunt confirmarea succesului acestei rescrieri parodice a unui episod din Iliada, cu un rafinat mecanism intertextual ce amintește și de sonetele lui Ronsard, dar și de piesa lui Shakespeare Troilus și Cresida. Ceea ce a asigurat în timp succesul piesei a fost, desigur, umanismul ei (evidențiat, de pildă, de montarea atemporală realizată de Jean Mercure, în ianuarie
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
Matei Vișniec. Deși cei doi autori sunt circumscriși unor contexte artistice diferite și distanțați în timp, există o afinitate structurală ce a permis identificarea anumitor strategii teatrale comune plasate chiar în textul dramatic și care vizează regizorul și spectatorii. Dialogul intertextual dintre cei doi este pentru prima dată analizat și discutat în contextul poeticii teatrale moderne. Elementele de continuitate și discontinuitate, vizibile în raporturile autor-univers imaginat, autor-regizor, autor-text-personaje, autor-reprezentație dramatică-actori sunt urmărite pe trei niveluri distincte: strategii dramatice, statutul personajului și
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/983_a_2491]
-
lingvistice moderne, filosofiei limbajului și neo-retoricii perelmaniene. În analiza discursului pamfletar din spațiul francofon (1868-1968), Angenot nu operează dihotomic între perspectiva descriptiv-formală asupra textului și perspectiva socio-critică asupra conținutului ideologic, pentru că orice scriere de acest gen "este traversată de vectori intertextuali" care generează o configurație și o structură specifice discursului pamfletar. "O metaforă susține teoreticianul poate fi la fel de politică precum un postulat explicit. Textul nu prinde sens decât în contiguitatea indefinită a altor discursuri"3. Pentru că orientări moderne precum poetica sau
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
destinatar particular (Angenot), iar lectorul, ca destinatar secund, indirect prin actul publicării. Adresarea formal-reverențioasă la persoana a doua plural traduce, din partea polemistului, nu doar intenția confruntării deschise, ci și termenii în care dorește să aibă loc această confruntare. La nivel intertextual, dialogismul relevă strânsa legătură dintre tipurile de enunțuri; de pildă, în cazul ironiei, ca metalogism predilect în polemica literară explicită, este, pe de o parte, valorificată dubla enunțare prin distanța dintre enunțiatorul și locutorul aceluiași enunț, iar pe de altă
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
al doilea exemplu la care ne-am oprit 191, acuza tranșantă funcționează ca un jalon referențial în corpul textului. Prin ea, pamfletarul execută, din interiorul povestirii hiperbolice, o mișcare de întoarcere în realitatea evenimențială. Strategia de fictivizare apare ca indice intertextual în pamfletul polemic: "La neamul românesc viețuiau alături doi profeți, apostolul Iorga și Cuza proorocul", iar acuza tranșantă are rolul de a reconecta lectorul la realitatea subiectiv asumată a polemistului: "Paginile Neamului Românesc erau o josnică insultă și constituiesc până
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
belonging to the francophone space (1868 1968), Angenot is not operating dichotomically between the descriptively-formal perspective on the text and the socio-critical perspective on the ideological content, due to the fact that any writing of this kind "is riddled by intertextual vectors" which generate a configuration and a structure specific to the pamphletic discourse. "One metaphor", the theorist states, "can be just as political as an explicit postulate. The text only receives sense in the indefinite contiguity of other discourses". Because
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
privilegiat câteva construcții din secolul libertin care îi explicitează estetica. Un alt exemplu, contemporan de data aceasta, ne va servi pentru a arăta că edificiul, la propriu și la figurat "funcționează" în fantasmatica erotică a unei ospitalități totodată interculturale și intertextuale. Doliul trandafirilor de Mandiargues care instaurează o ospitalitate cu un formalism ritual, deopotrivă intim și exotic, aliază somptuos Eros-ul și Thanatos-ul în teatrul reprezentării. Pentru a ne sustrage de la "mizeriile noastre cotidiene" pentru a accede la reprezentarea ca reconstrucție
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
mai mult sau mai puțin cuprinzătoare, în funcție de contextele traversate. Numele propriu poate aduce cu sine o istorie semantică proprie, mai lungă sau mai scurtă". Distincția nume "care aparțin unui autor anume"/ nume "marcate de mitologia altor autori", așadar cu funcție intertextuală, vine în continuarea dihotomiei pe care o face Ioana Pârvulescu cu privire la numele personajelor feminine (dar cu aplicabilitate la toate tipurile de nume), "nume bogat literar/ nume nou, fără greutate literară"182. Trasarea jaloanelor unei poetici a numelui propriu, o onoma-poetică
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
petrecut acolo?"133, sau dublate de substantive cu determinanți nehotărâți: "din afară, din altă lume134" traduc teroarea (non) ființei ubicue a Christinei, iar sublinierea grafemelor redau plusuri de semnificație). Numele lui Egor ("nume ciudat..." 135) dobândește seme aferente datorită ironiei intertextuale din sintagma viteazul nostru Egor. Aluzia la poemul rusesc din secolul al XII-lea despre cneazul Igor Sviatoslavici anticipează eșecul final al personajului proiectat într-o situație - limită (în astfel de situații "absolut fără ieșire" personajele din Podul își spun
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
este "de neam bun, nobil", conferind celui ales o origine sacră; Eugenios se încadrează într-o largă serie de antroponime, cunoscute la multe popoare vechi, care se refereau inițial la originea nobilă a purtătorului 214. Numele Lenorei funcționează ca "designator intertextual"215, prin referința livrescă la o logodnică părăsită de cel care aparține unei lumi iremediabil opuse; dacă în balada lui Bürger lumile opuneau viul mortului, aici normalul, comunul se opune miticului. Episodul determinant este reacția de groază a Lenorei la
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
lui Dionis, din final, demonstrează că sensurile converg înspre posibilitatea recuperării beatitudinii primordiale prin doctrina orfică. În contextul apropierii dintre poezie și celelalte arte (sens dezvăluit Leanei care-i va cânta poezia la Viena, orașul muzicii), personajul este o evocare intertextuală a lui Adrian Leverkühn care, ca și artistul laureat, a eșuat în istorie, a fost absorbit de propria operă 558. Visarion amintește prin etimonul bassaréus de unul din numele lui Dionysos derivând din bassára (vulpe), teonim al cărui sens este
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
știe că "în trecutul Leanei există un traumatism provocat de așteptare"561 și de aceea o determină să îmbrace doliul, transformând-o în "la Veuve/Die traurige Witwe/Electra/la Vedova..." (sublinierile autorului atrag atenția asupra semnificației încărcată de trimiteri intertextuale). Când secretul Leanei este pe cale de a-i fi dezvăluit, refuză, deoarece "își dă seama de riscurile pe care le comportă pentru Leana o reîntoarcere în trecut, sau cam așa ceva"562. Revenirea în trecut se referă la episodul accidentului lui
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
despărțitoare între lumea istorică și cealaltă"586. Infernul lui Dante este la Eliade, hotelul, "adăpost vremelnic, echivalent al punții, al trecerii (...), loc de trecere insesizabilă între rai și iad, purgatoriu și intrare secretă în via negativa"587. Textul conține trimiteri intertextuale la Divina Comedie a lui Dante: acel care, fără a fi murit încalcă împărăția celor morți (Chi è costui che senza morte/Va per lo regno della morta gente?), "dogoarea" covorului "gros, roșu-aprins", care se prelungește din holul hotelului fără
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
trois grasses; situându-se în același joc ambiguu al lui "doi-trei", el își amintește doar de Yvonne și de Henriette, și uită de cea de a treia: "îmi scapă acum numele"755. Cea de a treia referință, de data aceasta intertextuală (Two or Three Grâces) la eroina lui Huxley, cu incongruența perpetuă dintre sentimentele personajului și situația în care se află, cu încercarea zadarnică de a-și armoniza sufletul situațiilor amoroase (vampirul frivol, moderna feminitate de dix-huitième siècle, dar și femeia
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
și are încă, modul ei propriu de a fi evidentă"862. Continuând seria "falselor identificări", ea este logodnica lui Darie și, în același timp, Laura lui Petrarca 863, simbol al iubirii mijlocitoare între sacru și profan (numele are funcție de designator intertextual): "Le-ai vorbit de Laura lui Petrarca, și mă întreb ce-au înțeles ei din acea lungă și laborioasă fenomenologie a Muzei, mai ales că aveai febră. Nu că n-ar fi putut înțelege, dar ce i-ar fi putut
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
ca o întruchipare a memoriei, rolul pe care îl joacă în text este unul anamnetic, de trezire a memoriei foștilor săi elevi: Cum spuneai că îl cheamă? întrebă Dumitrescu, tresărind, parcă s-ar fi trezit din somn". În cazul "designatorilor intertextuali" actualizează în text semele inerente cu care numele vin din alte context. În general, actualizarea semelor aferente determină păstrarea celor patru seme (macrogeneric, mezogeneric, microgeneric, specific). Un prenume favorit al lui Eliade, așa cum este Alexandru, aduce semele inerente ale cuceritorului
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
iubirii mijlocitoare între sacru și profan. (Laura, imposibila iubire, se regăsește și în Tinerețe fără de tinerețe...). În O fotografie veche de 14 ani, protagonistul este un "nou sfânt, Sfântul Dumitru", iar profetul-doctor Martin trimite la vestitul reformator religios. Adeseori, trimiterile intertextuale sunt făcute de către personaje: În curte la Dionis, Leana este "și la Veuve, și Die traurige Witwe, și Jalea îi stă bine Electrei, și la Vedova...", în Uniforme de general, Manolache este chemat în clipa morții: "Manole, Manole, Meștere Manole
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]