107 matches
-
registrul fantasmei. „Când eul recepționează stimuli din exterior, el îi adoptă și și-i asumă, îi supune introiecției. Când îi exclude, el îi proiectează, deoarece judecata despre nocivitatea lor urmează unei înscenări de introiecție. Selectarea, discriminarea etc. sunt fondate pe introiecție și proiecție. Abia după dobândirea unei anumite experiențe, într-un stadiu evolutiv destul de avansat, eul se poate dispensa de metoda sa originară de a testa stimulii captându-i mai întâi în interiorul lui” (Heimann, 1952/1980). Introiecția este deci o apărare
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
etc. sunt fondate pe introiecție și proiecție. Abia după dobândirea unei anumite experiențe, într-un stadiu evolutiv destul de avansat, eul se poate dispensa de metoda sa originară de a testa stimulii captându-i mai întâi în interiorul lui” (Heimann, 1952/1980). Introiecția este deci o apărare spontană - cea dintâi, poate - contra excitațiilor, așa cum se întâmplă la copilul care-și suge degetul și care, sub influența principiului plăcerii, caută să depoziteze în el însuși și să păstreze amintirea contactului real cu sânul. Termenul
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
contra excitațiilor, așa cum se întâmplă la copilul care-și suge degetul și care, sub influența principiului plăcerii, caută să depoziteze în el însuși și să păstreze amintirea contactului real cu sânul. Termenul „includere” (Torok, 1978/1987) desemnează procesul progresiv de introiecție, avându-și originile în fantasmele de încorporare. Laplanche și Pontalis (1967) subliniază că „introiecția este apropiată de încorporare, care constituie un prototip corporal, dar ea nu implică în mod necesar o referire la limita corporală (introiecție în eu)”. Chiar dacă recunoaștem
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
influența principiului plăcerii, caută să depoziteze în el însuși și să păstreze amintirea contactului real cu sânul. Termenul „includere” (Torok, 1978/1987) desemnează procesul progresiv de introiecție, avându-și originile în fantasmele de încorporare. Laplanche și Pontalis (1967) subliniază că „introiecția este apropiată de încorporare, care constituie un prototip corporal, dar ea nu implică în mod necesar o referire la limita corporală (introiecție în eu)”. Chiar dacă recunoaștem existența unei legături între încorporare și introiecție, este totuși interesant să le diferențiem atât
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
desemnează procesul progresiv de introiecție, avându-și originile în fantasmele de încorporare. Laplanche și Pontalis (1967) subliniază că „introiecția este apropiată de încorporare, care constituie un prototip corporal, dar ea nu implică în mod necesar o referire la limita corporală (introiecție în eu)”. Chiar dacă recunoaștem existența unei legături între încorporare și introiecție, este totuși interesant să le diferențiem atât ca moduri de apărare, cât și din perspectiva rezultatului obținut. Fantasma de încorporare are un scop pulsional, acela de a absorbi, într-
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
încorporare. Laplanche și Pontalis (1967) subliniază că „introiecția este apropiată de încorporare, care constituie un prototip corporal, dar ea nu implică în mod necesar o referire la limita corporală (introiecție în eu)”. Chiar dacă recunoaștem existența unei legături între încorporare și introiecție, este totuși interesant să le diferențiem atât ca moduri de apărare, cât și din perspectiva rezultatului obținut. Fantasma de încorporare are un scop pulsional, acela de a absorbi, într-o manieră instantanee și magică, ceea ce lipsește. Ea este apropiată de
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
încorporarea devine o simplă amăgire. „Tocmai pentru a nu «înghiți» pierderea, ne imaginăm că înghițim, că am înghițit ceea ce s-a pierdut, sub forma unui obiect” (N. Abraham și Torok, 1973/1987). În schimb, deși încorporarea lasă loc procesului de introiecție, acest lucru se va petrece cu prețul unui travaliu psihic orientat mai degrabă spre legătura cu obiectul decât spre obiectul însuși. Introiecția nu poate avea deci ca motor pierderea efectivă a unui obiect îndrăgit. Grație fantasmei, relația este interiorizată, rămânând
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
sub forma unui obiect” (N. Abraham și Torok, 1973/1987). În schimb, deși încorporarea lasă loc procesului de introiecție, acest lucru se va petrece cu prețul unui travaliu psihic orientat mai degrabă spre legătura cu obiectul decât spre obiectul însuși. Introiecția nu poate avea deci ca motor pierderea efectivă a unui obiect îndrăgit. Grație fantasmei, relația este interiorizată, rămânând astfel viabilă, fapt ce permitea abandonarea obiectului în lumea exterioară. Prin urmare, mișcarea nu este una identică: introiecția poate fi comparată cu
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
decât spre obiectul însuși. Introiecția nu poate avea deci ca motor pierderea efectivă a unui obiect îndrăgit. Grație fantasmei, relația este interiorizată, rămânând astfel viabilă, fapt ce permitea abandonarea obiectului în lumea exterioară. Prin urmare, mișcarea nu este una identică: introiecția poate fi comparată cu învățarea unei limbi, în vreme ce încorporarea ar echivala doar cu achiziționarea unui dicționar (Ciccone și Lhopital, 1991). Derivat din nevoile pulsionale, scopul introiecției constă în evitarea angoasei (prin aceasta, el constituie un mecanism de apărare) și intensificarea
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
ce permitea abandonarea obiectului în lumea exterioară. Prin urmare, mișcarea nu este una identică: introiecția poate fi comparată cu învățarea unei limbi, în vreme ce încorporarea ar echivala doar cu achiziționarea unui dicționar (Ciccone și Lhopital, 1991). Derivat din nevoile pulsionale, scopul introiecției constă în evitarea angoasei (prin aceasta, el constituie un mecanism de apărare) și intensificarea funcțiilor psihice. Acest proces se caracterizează deci prin faptul că nu se mulțumește să aibă o finalitate defensivă, contribuind, în cel mai bun caz, la îmbogățirea
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
mecanism de apărare) și intensificarea funcțiilor psihice. Acest proces se caracterizează deci prin faptul că nu se mulțumește să aibă o finalitate defensivă, contribuind, în cel mai bun caz, la îmbogățirea eului. Istorictc "Istoric" Ferenczi (1909/1968) introduce conceptul de „introiecție” printr-un raport de simetrie cu acela de „proiecție”. El îl constată în practica clinică la adulți și pare să-l utilizeze în stabilirea unui diagnostic diferențiat între nevroză și psihoză. În opinia sa, acest mecanism este caracteristic nevrozatului care
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
de mecanism, constând în absorbirea a cât mai multe dintre elementele înconjurătoare pentru a face față unei realități prea frustrante. Căci, după Ferenczi, „în fond, omul nu se poate iubi decât pe sine; dacă iubește un obiect, el îl absoarbe”. Introiecția își pune pecetea pe orice iubire obiectuală și, în consecință, și pe transfer. Astfel, Ferenczi (1912/1968) o consideră un mijloc prin care interesele copilului se lărgesc. Freud va prelua de la discipolul său această expresie pentru a vorbi despre modul
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
orice iubire obiectuală și, în consecință, și pe transfer. Astfel, Ferenczi (1912/1968) o consideră un mijloc prin care interesele copilului se lărgesc. Freud va prelua de la discipolul său această expresie pentru a vorbi despre modul în care eul supune „introiecției” obiectele sursă de plăcere, respectiv „expulzării”, obiectele care-i provoacă neplăcere (1915a/1968). În „Doliu și melancolie” (1917b/1968), Freud descrie introiecția ca pe un mecanism de apărare, având în vedere faptul că, pentru a evita necesitatea separării de cel
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
lărgesc. Freud va prelua de la discipolul său această expresie pentru a vorbi despre modul în care eul supune „introiecției” obiectele sursă de plăcere, respectiv „expulzării”, obiectele care-i provoacă neplăcere (1915a/1968). În „Doliu și melancolie” (1917b/1968), Freud descrie introiecția ca pe un mecanism de apărare, având în vedere faptul că, pentru a evita necesitatea separării de cel decedat, îndoliatul și-l asumă. Mai târziu, Freud îi conferă introiecției un rol mai important, subliniind locul pe care ea îl ocupă
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
neplăcere (1915a/1968). În „Doliu și melancolie” (1917b/1968), Freud descrie introiecția ca pe un mecanism de apărare, având în vedere faptul că, pentru a evita necesitatea separării de cel decedat, îndoliatul și-l asumă. Mai târziu, Freud îi conferă introiecției un rol mai important, subliniind locul pe care ea îl ocupă în construirea supraeului și declinul complexului oedipian (1921/1981, 1923/1981 și 1933/1984), permițând interiorizarea funcțiilor și principiilor parentale. În „Negarea” (1925a/1985), vom regăsi tema introiecției compensatorii
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
conferă introiecției un rol mai important, subliniind locul pe care ea îl ocupă în construirea supraeului și declinul complexului oedipian (1921/1981, 1923/1981 și 1933/1984), permițând interiorizarea funcțiilor și principiilor parentale. În „Negarea” (1925a/1985), vom regăsi tema introiecției compensatorii a unei pierderi sau unei lipse. Deși Freud și contemporanii săi - inclusiv K. Abraham (1924) și Klein (1958) - recunosc contribuția originală a lui Ferenczi și valoarea ei fondatoare, ei nu o analizează în profunzime. Meritul de a fi asociat
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
unei pierderi sau unei lipse. Deși Freud și contemporanii săi - inclusiv K. Abraham (1924) și Klein (1958) - recunosc contribuția originală a lui Ferenczi și valoarea ei fondatoare, ei nu o analizează în profunzime. Meritul de a fi asociat travaliul de introiecție celui de proiecție din perspectiva psihologiei dezvoltării îi revine lui Heimann (în Klein et al., 1952/1980). Să mai notăm, în sfârșit, că, în lista propusă de A. Freud (1936/1993), introiecția este cea dintâi operație defensivă citată. În toate
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
profunzime. Meritul de a fi asociat travaliul de introiecție celui de proiecție din perspectiva psihologiei dezvoltării îi revine lui Heimann (în Klein et al., 1952/1980). Să mai notăm, în sfârșit, că, în lista propusă de A. Freud (1936/1993), introiecția este cea dintâi operație defensivă citată. În toate aceste scrieri apar două orientări date noțiunii de „introiecție”: aceea de compensare a unei realități frustrante și aceea de maturizare, ceea ce sugerează importanța acestui mecanism de apărare. Exempletc "Exemple" Lucrarea lui Bick
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
revine lui Heimann (în Klein et al., 1952/1980). Să mai notăm, în sfârșit, că, în lista propusă de A. Freud (1936/1993), introiecția este cea dintâi operație defensivă citată. În toate aceste scrieri apar două orientări date noțiunii de „introiecție”: aceea de compensare a unei realități frustrante și aceea de maturizare, ceea ce sugerează importanța acestui mecanism de apărare. Exempletc "Exemple" Lucrarea lui Bick (vezi Meltzer et al., 1975), precum și cea a lui Brazelton (1982) și Haag (1991), pe marginea unor
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
ceea ce sugerează importanța acestui mecanism de apărare. Exempletc "Exemple" Lucrarea lui Bick (vezi Meltzer et al., 1975), precum și cea a lui Brazelton (1982) și Haag (1991), pe marginea unor observații asupra sugarilor, vin să lămurească și să confirme instalarea procesului introiecției la copilul aflat la o vârstă foarte fragedă. Însă, pentru a ilustra acest mecanism, am reținut observația făcută de Ciccone (1991) asupra unei fetițe de două luni și jumătate, urmărită în mediul familial: În timpul unei reuniuni de familie, copilul se
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
acesta tace, ca și cum ea ar efectua o verificare a concordanței dintre obiectul intern și cel extern. Acest exemplu arată că eul care începe să se contureze este „conectat” la relația cu celălalt pe care va căuta să-l supună unei introiecții pornind de la forma sa perceptivă investită libidinal. Se observă o tendință compulsivă a eului pentru creare de legături, la care mecanismul de apărare evocat își aduce o contribuție majoră punându-și pecetea pe oricare dintre relațiile posibile ale subiectului cu
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
investită libidinal. Se observă o tendință compulsivă a eului pentru creare de legături, la care mecanismul de apărare evocat își aduce o contribuție majoră punându-și pecetea pe oricare dintre relațiile posibile ale subiectului cu mediul său înconjurător. La bază, introiecția este o apărare, în măsura în care ea protejează eul împotriva primului „traumatism” care este nevoia de obiect, apoi împotriva dependenței, și vizează să restaureze echilibrul intern, apoi autonomia acestuia. Activitatea ludică și creativă a copilului vine în continuarea îndepărtării posibile a obiectului
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
de copil punctează mișcările de du-te-vino ale mamei. Acest joc este și creator de spațialitate: el participă la delimitarea frontierelor dintre înăuntru și în afară, dintre departe și aproape, dintre eu însumi și celălalt. Un exemplu ar putea fi jocul introiecției și al proiecției, care suspendă dependența de obiect și pregătește punerea în funcțiune a simbolizării. După ce am ilustrat însăși nașterea introiecției, să urmărim efectele acestui mecanism la vârsta adultă. Segal (1964/1980) raportează cazul unui pacient, ofițer de marină, nefamiliarizat
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
înăuntru și în afară, dintre departe și aproape, dintre eu însumi și celălalt. Un exemplu ar putea fi jocul introiecției și al proiecției, care suspendă dependența de obiect și pregătește punerea în funcțiune a simbolizării. După ce am ilustrat însăși nașterea introiecției, să urmărim efectele acestui mecanism la vârsta adultă. Segal (1964/1980) raportează cazul unui pacient, ofițer de marină, nefamiliarizat cu psihanaliza și aflat în prima săptămână de cură. Subiectul visează o piramidă. „La bază, arată Segal, se află o mulțime
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
să fac și, pe de altă parte, interdicțiilecare vin dinspre conștiință”. Subiectul îl identifică pe tatăl său în rolul amiralului, fără însă a-l recunoaște prin aspectul său dur, puternic, dar la fel de înspăimântător în vis. Putem recunoaște aici rezultatul unei introiecții reușite a imaginii paterne, care iese la iveală cu ocazia unui vis, reflectare vie a lumii interne a pacientului, ea fiind și la originea unei realizări profesionale pozitive. Dar intensitatea acestei introiecții, care, din punct de vedere moral, apasă realmente
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]