KorAP: Find »[drukola/base=intuițiune & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 2 3 4 ...15 >

368 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921

susținut și mărginit în sine edificiul nostru. CULTURA TONULUI (A VOCEI) 1. PRONUNȚIA FĂRĂ DIALECT ȘI FĂRĂ VICIU Limba este materialul cu care se servește actorul la sensibilizarea coprinsului (fondului) poetic. Acest material trebuie așadar făcut capabil de-a reda intuițiunea unei lumi ideale. Așadar organul are a fi curățit pentru espresiunea adevărului și a frumuseței. Cerința întîia e așadar aceea ca organul vorbitorului să posedeze dezvoltate elementele curate ale limbei, cu înlăturarea a orce conjecture jenante. Înlăturarea și învingerea a

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
față cu pronunția curată cum se are spiritul local, rămas înapoi, față cu emancipatul și generalul spirit național. Coloarea unui dialect îl transpune pe auzitor numaidecât într-o provincie anumită și-i strâmtorează simțul, pe când pronunția curată îl ridică la intuițiunea spiritului național. Deja-n viața de toate zilele e jenant de-a asculta un fond spiritual în forma neamăsu rată a unui dialect; numai forma ușoară a conversațiunei, față cu care nu facem pretențiunile stricte ale artei, ne ridică repede

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
unei amabile ființe femeiești, dialectul ce-l auzim pronunțîndu-se deodată cu-o naivitate grațioasă și într-o petrecere veselă și plină de-nțeles să esercite asupră-ne un farmec oarecare, însă numai de-aceea pentru că trezește-n {EminescuOpXIV 286} noi intuițiunea unei forme individuale a spiritului, care pătrunde într-o conversațiune ce se mișcă pe nivelul culturei formale. n? ia, de aceea pentru că din gura unei fete frumoase chiar o prostie-ți place s-o auzi, mai ales când acea prostie

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
frumoase chiar o prostie-ți place s-o auzi, mai ales când acea prostie nu e stupiditate ci zisă numai din naivitate. Aicea așadar nu ne lasă alta să venim la simțământul contradicțiunei dintre pronunție și pretențiunile culturei ideale decât intuițiunea element atrăgător prin stranietatea si naivitatea sa. Din contra, daca un bărbat ia cuvântul pe timp mai îndelung, și se face centrul discuțiunei dintre oameni culți, atuncea coloritul dialectului face deja o impresiune jenantă și poate prea ușor să ne

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
de-o nuanță prea individuală. Însă actorul, el desfășură un fond ideal și care aparține artei (nu lui). De-aceea și pronunția trebuie să corespundă cu desăvârșire cu idealitatea fondului, adecă și sunetul sensibil trebuie să fie un purtător acomodat intuițiunei poetice. A doua iar actorul intendează tezaurele poetului, el nu stă ca oratorul, ca un individ înaintea noastră, care-și poartă singur afacerile sale, ci el e cufundat în masca sa. Noi ascultăm așadar prin fondul oarecum obiectiv al artei

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
posibil daca sunetul e conceput în însămnătatea sa și e adus astfel la auz. Prin asta el nu sună numai la ureche, ci pătrunde totodată prin mijlocul tonului în suflet, în care el, nedependent de coprinsul celor vorbite, trezește deja intuițiuni oarecari. Abia cu împlinirea acestei teme, celei mai nalte pe acest teren, ne aflăm pe pământul artei. E impulsul spiritului care sforțează organele vorbirei de-a da sunetul articulat; așadar elementele limbei dintru începutul lor sânt îndreptate spre însemnătatea lor

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
distincte nu mai e neci o îndoială. Cu cât mai curat răsună ele în pronunție cu-atît mai clar pătrunde și însemnătatea lor la urechea noastră. Astfel u servește cu preferință la simțământul celor întunecoase și îngrozitoare, o trezește mai mult intuițiunea a ce e solemn, sărbătoresc și măreț, a intuițiunea clarități și a plinătății curate, e a deșertăciunei relative și a lipsei de fond, i trezește intuițiunea celor (împungătoare, tăietoare) ascuțite si vehemente. Noi abia am putea observa cumcă aceste vocale

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
mai curat răsună ele în pronunție cu-atît mai clar pătrunde și însemnătatea lor la urechea noastră. Astfel u servește cu preferință la simțământul celor întunecoase și îngrozitoare, o trezește mai mult intuițiunea a ce e solemn, sărbătoresc și măreț, a intuițiunea clarități și a plinătății curate, e a deșertăciunei relative și a lipsei de fond, i trezește intuițiunea celor (împungătoare, tăietoare) ascuțite si vehemente. Noi abia am putea observa cumcă aceste vocale esprimă numai un analogon a acestor intuițiuni. Însă, dacă

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
u servește cu preferință la simțământul celor întunecoase și îngrozitoare, o trezește mai mult intuițiunea a ce e solemn, sărbătoresc și măreț, a intuițiunea clarități și a plinătății curate, e a deșertăciunei relative și a lipsei de fond, i trezește intuițiunea celor (împungătoare, tăietoare) ascuțite si vehemente. Noi abia am putea observa cumcă aceste vocale esprimă numai un analogon a acestor intuițiuni. Însă, dacă luăm sama la impresiunea lor, atuncea însemnătatea lor diferită nu va rămânea defel dubioasă pentru o ureche

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
măreț, a intuițiunea clarități și a plinătății curate, e a deșertăciunei relative și a lipsei de fond, i trezește intuițiunea celor (împungătoare, tăietoare) ascuțite si vehemente. Noi abia am putea observa cumcă aceste vocale esprimă numai un analogon a acestor intuițiuni. Însă, dacă luăm sama la impresiunea lor, atuncea însemnătatea lor diferită nu va rămânea defel dubioasă pentru o ureche simțitoare. Pentru că vocalele sânt esențialminte muzicalul limbei, de-aceea ele și servesc naturalminte cu deosebire espresiunei simțământului. Cu. cât auzim mai

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
cât slăbirea sunetului e mai marcată cu-atîta trezesc mai mult în noi închipuirea ordinarului, a trivialului, a ignobilului. Cu cât e mai nobil și mai ideal coprinsul celor vorbite cu-atît mai marcat ni se prezintă acest contrast, care se-n-temeiază pe intuițiunea ignobilului și a ordinarului, despre aparința căruia dîndu-ne socoteală am vedea prea bine că zace în însuși impresiunea ce-o face această greșală. Greșala a doua, opusă acesteia, constă în lărgirea unui vocal la puterea unui diftong (e sau i

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
se esplică împregiurarea des provenitoare cumcă actorii neculți de la scene mai mice cad adesea, printr-un patos închipuit, într-această greșală. Acest patos închipuit, care sumuță fals la tonuri pline, face de-aceea un efect comic, căci trezește în noi intuițiunea unei naturi care nu e pătrunsă de patos adevărat, ci numai se îmflă și se dezbaieră pentru el și de-aceea și face astfel de apucături stângace. Cu o observare (fină) detaliată va vedea orcine cumcă așa este și va

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
de-aceea și face astfel de apucături stângace. Cu o observare (fină) detaliată va vedea orcine cumcă așa este și va găsi confirmate de adevăr real cele susținute de noi. Greșala slăbirei diftongului face un efect nu comic, pentru că deșteaptă intuițiunea ordinarităței în care rătăcește nobleța, greșala a doua însă, lărgirea vocalului în diftong, face efect comic, pentru că prezintă o opintire de putere cu totului nenorocită. Daca vocala e după natura ei sunetul plin și ne-mpiedecat, consonantul din contra e un

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
abia atuncea în adevăr când sufletul se dezbate din diferitele organe ale vorbirei, după cari organe ele se și deosibesc în litere labiali, dentali (limbali) și palatinali. De-aceea consonantul e marcat mai aspru decât vocala, ba el dă abia intuițiunea siguranței (destinatei) plastice a sunetului articulat. Daca vocala e purtătoarea simțirei și elementul propriu muzical al limbei, apoi consonantul e reprezentantul reflexiunei, a sigurități (acurateței) conceptului, c-un cuvânt elementul cugetărei. Căci cu prevalarea vocalei iese în prosceniul limbei momentul

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
instrumentul muzicului. Sunetul nearticulat e cu deosebire obiectul de cultură al cântărețului nu însă a actorului la care articulațiunea, însuși corpul și espresiunea acelei articulațiuni, sufletul sunetului constituie elementul în care el înoată și se mișcă cu ideea poetului, cu intuițiunea sa proprie. O instrucțiune temeinică a artei noastre va face așadar din pronunție o disciplină esențială, care în partea ei teoretică va dovedi nașterea sunetelor articulate, trecerile, înrudirile și împreunările lor, iar în eserciții proprii și potrivite pentru reproducerea curată

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
e permis să-l urmărește prea departe, spre-a nu cădea apoi într-o jucărie. Apoi, afară de aste, întreg terenul acesta se-ntemeiază el însuși pe un simț simbolic, căci la unii se vor împreuna ușor cu unele sunete oarecari intuițiuni cari vor rămânea cu totul tăinuite unui simț mai puțin simbolic. Cu cât cineva poate să pună mai multe referințe de-astea (Beziehungen) în sunet cu-atît mai plină de intuițiuni și mai artistică va fi pronunția sa. E o înrudire

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
la unii se vor împreuna ușor cu unele sunete oarecari intuițiuni cari vor rămânea cu totul tăinuite unui simț mai puțin simbolic. Cu cât cineva poate să pună mai multe referințe de-astea (Beziehungen) în sunet cu-atît mai plină de intuițiuni și mai artistică va fi pronunția sa. E o înrudire de origine între semn și-ntre-nsemnat, fiindcă orce formare de limbă a început de la încercarea de-a reda și în sunet impresiunea obiectului, așa că în fond orce sunet după

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
a început de la încercarea de-a reda și în sunet impresiunea obiectului, așa că în fond orce sunet după origine e de privit ca un product al sufletului în care omul s-a încercat de-a-și întrupa impresiunea avută înăuntrul lui: intuițiunea obiectului. În procesul dezvoltărei, și anume cu cât mai mult i s-a deschis cercul suprasensibilului (Ubersinnlich), această coeziune simbolică s-a slăbit din ce în ce mai mult, vorba din contra a devenit un semn care, prin corpul {EminescuOpXIV 295} sunetului numai, esprimă

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
obiectului. În procesul dezvoltărei, și anume cu cât mai mult i s-a deschis cercul suprasensibilului (Ubersinnlich), această coeziune simbolică s-a slăbit din ce în ce mai mult, vorba din contra a devenit un semn care, prin corpul {EminescuOpXIV 295} sunetului numai, esprimă intuițiunea obiectului. Cu toate astea s-a păstrat în limbă o mulțime de elemente în cari nu se poate recunoaște o asemenea înrudire a sunetului cu sensul celor ce el semnifică. Noi nu vorbim aicea despre imitarea sunetelor nearticulate pe cari

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
Wunsch, Wonne ș. a. m. d. ), care tocmai de aceea a și devenit tonul fundamental a acestor concepte. Este așadar, după cum rezultă din dezvoltarea noastră, una din obligațiunile cele mai mari ale pronunției de a reprezintă această înrudire dintre sunet și intuițiune: adică importanța și însemnătatea sunetelor până și în pronunțare. O așa fel de pronunție cere însă nu numai o intuițiune simbolică care să te facă să simți raportul ce esistă între semn și însemnat, ci și o putere formătoare de-

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
rezultă din dezvoltarea noastră, una din obligațiunile cele mai mari ale pronunției de a reprezintă această înrudire dintre sunet și intuițiune: adică importanța și însemnătatea sunetelor până și în pronunțare. O așa fel de pronunție cere însă nu numai o intuițiune simbolică care să te facă să simți raportul ce esistă între semn și însemnat, ci și o putere formătoare de-a da acestei intuițiuni esistență sensibilă. Însemnări (Andeutungen) pot într-adevăr să miște-n astă privință, lucrul însuși însă nu

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
însemnătatea sunetelor până și în pronunțare. O așa fel de pronunție cere însă nu numai o intuițiune simbolică care să te facă să simți raportul ce esistă între semn și însemnat, ci și o putere formătoare de-a da acestei intuițiuni esistență sensibilă. Însemnări (Andeutungen) pot într-adevăr să miște-n astă privință, lucrul însuși însă nu se poate neci învăța, neci se poate da instrucțiune în el. Cu cât vom pătrunde cu dezvoltarea noastră mai departe-nspre centrul spiritual [al] artei

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
cu tot pe-atîtea tonuri false și disonante. De-a avea sub degetul său totdeuna tonul nimerit pentru mișcarea dată a sufletului e așadar prerogativa artistului. E vederat cumcă condițiunea absolută a orce (reprezintare) reproducere a simțământului, orcare ar fi, este intuițiunea internă a aceluiași simțământ, fără care (se-nțelege) firește că neci s-ar putea afla vreodată tonul ce-i corespunde. Asta însă atârnă de la dotarea spirituală a artistului și nu ne aparține nouă pe treapta noastră, unde avem a face

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
fost ajunsă estrema estremitate a vocei. Căci fiecare estrem care iese ca atare, fie în espresiunea afectului, fie în ton numai, ne rumpe diu iluziunea artistică, în care sîntem ținuți numai atuncea când în aceea ce influințează asupra noastră este intuițiunea unui ce care în aparința sa nu se prezintă ca estrem. Fiecare estrem trebuie așadar în arte cel puțin să avizeze încă afară de sine, astfel încît pentru simțământ ca estremissim rămâne suspins. Acest fondal mistic îl pretindem așadar și la

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
deja am dedus din o lege mai superioară cauza de ce vocea nu poate merge până la aceste estreme. Atât tonul infim cât și cel estrem de care e capabilă vocea umană nu trebuie să ni se prezinte ca estreme, pentru că escită intuițiunea unei siluiri la care tonul a fost forțat, prin urmare deșteaptă icoana forțărei. Întru formarea înălțimei și profundității se pune mai mult valoare pe aceea ca polii vocei să fie încă timbrați și produși fără sforță (silă). Numai prin aceasta

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]