521 matches
-
a relației tot mai complexe între cuvânt și imagine, a insinuării corpului fantasmat în teatrul și romanul pentru cititorii tineri. Concluzia cărții îmbrățișează ideea „eternei reîntoarceri” cu referire expresă la Harry Potter, la „leul” copilăriei și la... Friedrich Nietzsche. Sub invocația lui Roland Barthes, criticul cărții pentru copii este privit de Jean Perrot ca un „ludist”, ființă care recurge la joc ca la o „mască” și ca la o „metodă de explorare literară”; ludist, pentru că el posedă capacitatea de a împărtăși
Despre joc, copii, cărți și traducerea lor la ora mondializării by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/4479_a_5804]
-
Divin. Ei Încă nu știu și poate nici mulți dintre noi Încă n-am realizat, dar Ajutorul Divin a venit demult și Încet, Încet, cu ajutorul Lui, Începem să discernem, să nu mai tăcem, să ne ridicăm speranțele la nivel de invocație și astfel, pe nesimțite, am devenit foarte puternici, pentru că forțele noastre s-au unit, iar răul pierde tot mai mult teren. Cine nu mă crede să caște bine ochii În jur și să fie atent la toate amănuntele și va
Când îngerii votează demonii sau România răstingnită by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Administrative/1182_a_1887]
-
altă vârstă poetică. Mircea Dinescu a fost încă de la început un poet aparte, care nu semăna nici cu congenerii, nici cu înaintașii săi imediați. Poetului nu-i lipsește conștiința singularității sale și cred că astfel trebuie să interpretăm titlul debutului - Invocație nimănui, un volum ce nu pare traversat de influențe și nici, cu atât mai puțin, de anxietatea lor. S-a vorbit pe larg despre prospețimea acestei poezii; în ce mă privește, înclin să insist asupra francheții ei extraordinare. O franchețe
Mai scrie poezii, Mircea Dinescu! by Mircea Martin () [Corola-journal/Journalistic/8838_a_10163]
-
construiește peisaje imaginare suspendate în afara oricărei realități tangibile, plăsmuiri care se reazemă doar pe propria lor forță impresivă și expresivă - și care se risipesc subit pentru că privirea nu reține decât ceea ce recunoaște:... "și seara mă descrie frumos pe nicio pânză" (Invocație nimănui). Din când în când, aceste secvențe ajung - printr-o fericită juxtapunere și mai ales concentrare - la un sens profund, poetic și memorabil: "Oh, din oglindă moartea mă imită/ aur, copil, cenușă rând pe rând/ Nu sunt decât lentila prăfuită
Mai scrie poezii, Mircea Dinescu! by Mircea Martin () [Corola-journal/Journalistic/8838_a_10163]
-
pe decedat. Preotul folosește în loc de tămâie, în cadelniță, ardei iute, care arzând pe jar împrăștie un aer de nesuportat și un fum iute. Bocetele echipei speciale satirizează mai ales faptele celor rămași în viață.Înhumarea măștii este și o subtilă invocație către puterile mărginite ale naturii, gata să irumpă în mugurul de pom și colțuri de iarbă.Sărbătoarea se încheia cu un bal. OBICEIURI DE CRACIUN Obiceiuri de advent Pentru comunitățile de maghiari și germani din Banat, sărbătorile religioase de iarnă
Moldova Nouă şi împrejurimi : monografie by Apostu Albu Liliana () [Corola-publishinghouse/Administrative/91821_a_93184]
-
nici o putere. A fecunda în neant nu este visul lui Dumnezeu, însă cu siguranță reprezintă înțelesul unei mirări, care sancționează un anumit gen de gratuitate extremă, nocivă. De aceea, inutilitatea sublimă a sexualității homosexuale nu pare a sugera decât neajunsul invocației fatidice și indiferența fantasmei. Selenarul sentiment de iubire care unește doi homosexuali poartă cu sine înțelesul escatologic al unui tip de autosugestie ontologică pe care lumea nu și-o mai poate reprima. Invincibil, zigotul singurătății se sparge, spre a-și
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
acestor infernale mașinațiuni. Asta în cazul nefericit în care soarta noastră este măsurată, croită și festonată aici, pe pămînt, pentru că în celelalte cazuri, cînd de buna noastră administrație se ocupă direct Dumnezeu, lucrurile se schimbă. Cine nu știe, de pildă, invocația imperativ-deprimată ,,Doamne, ocrotește-i pe români" sau făloasa declinare a identității ,,Noi sîntem români, noi sântem români.." construită, evident, după cunoscutele modele Noi sîntem bulgari, Noi sîntem burundezi sau Noi sîntem zuluși? Evident, în aceste înălțătoare situații, lucrurile se schimbă
Secvențe estivale by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9530_a_10855]
-
fețe grave aveau toți! Poate se gândeau la misterele morții și la lumea de dincolo. Doica îmi aduse infuzia; încruntându-și sprâncenele, își trecea printre degete boabe dintr-un șirag de mătănii, pe care îl ținea în mână, și spunea invocații. Rămase în preajma ușii pentru a-și debita rugăciunea; repeta cu voce tare: „Dumnezeul meu! Dumnezeul meu!...“ De parcă mie ar fi trebuit să mi se facă milă de cei vii! Toate aceste sclifoseli mă lăsau rece; dimpotrivă, mă bucuram să văd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
fi putut să devină viața mea. Din haina ei de șinșila, Helen se uită la papagalul care mănâncă din sine însuși. Se uită la Stridie. Și Mona strigă: — Un pic de atenție, un pic de atenție! E momentul să începem Invocația, zice. Deci, dacă am creat spațiul sacru, zice, putem să începem. Alături, veteranii din Razboiul Civil se târăsc pe drumul spre casă, spre muzica tristă și Reconstrucție. Cu Stridie dându-mi târcoale, piatra pe care o țin în mână s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
are punctuație foarte diferită de la unul la altul. In „Convorbiri literare" și, deci, în intenția autorului, a lui Eminescu, strofa nu are nici o virgulă. A SE (RE) CITI ASTFEL - și se va înțelege că nu este un vocativ sau o invocație: tu, lumină de 'ndeparte -ci arată modalitatea: te arăți ca lumină. Mai departe, tot modalitatea se arată din vers în vers, și se va înțelege că nu este o persoană reală care refuză să mai vină la întâlnire, etc. - ci
Eminescu și virgula by N. Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/6785_a_8110]
-
îl caută pe Dumnezeu cu o obstinație și cu o umilință aproape de masochism, iar, pe de altă parte, își exihbă permanent fascinația pentru amorf și coruptibil, pentru materia precară și pentru miasmele cărnii intrate ireversibil în fermentație. Citatul din Biblie, invocația cristică și transparența icoanei, ambalate în note de jurnal și în felurite cogitații colorate moral și metafizic, se împreună cu trupul nud din fotografii, costeliv pînă la ascetism, al artistului însuși. Sau, mai exact, imponderabilul organ al credinței și al devoțiunii
Artiști în epură by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/7461_a_8786]
-
ea, durează - sfântă naivitate! - și admirația. Prima dedicație e fără nume, criticului: "Ascultă-mi cântecul: E o poveste/ Șoptită Lunei de-un izvor sălbatic,/ Care-și înneacă plânsul singuratic/ În valuri reci ca rândurile-aceste." O captatio benevolentiae, în decor tardo-romantic, invocație nu către muză, ci către cumpănitul cititor de meserie al unor rînduri exaltate. O primă fascicolă, după dialogicul, oarecum, preambul, e dedicată orașului în care se presară statuile, Iașul. Cu umbrele lui, al căror șir începe, într'un apus de
Dovezi de admirație by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7115_a_8440]
-
ocean cu bestiale roze", poetul percepe iarăși în cheia mitologiei elene, atît de scumpă lui Hölderlin, că "Sibila printre puteri mă citește". Aceleiași Elade zeești a marelui precursor i se face parte largă în alte caracteristice secvențe, precum această patetică invocație în care funebralul e ținut în cumpănă de o mirabilă energie crepusculară: "Bătaie de aripi funebre, / Și tu, ucigașă coroană de pe fruntea zeilor, / V-aș fi vrut / Cu tot cerul chemat peste carnea / Aceasta, prin care v-am ținut și
Un avatar romantic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7125_a_8450]
-
discursului plastic al expoziției, candoarea revine cu mai multă forță, într-un tablou cu pisici, ce-și caută locul în desenul unei carpete. În versul „Caii verzi sunt pe pereți”, așa cum spunea un poet mai demult, redefinind poezia, într-o invocație de cântec îngânat copilărește, am putea așeza și efortul Dianei Serghiuță de a-și salva memoria basmului din care a ieșit.
Vara în care am intrat by Petre Tănăsoaica () [Corola-journal/Journalistic/5454_a_6779]
-
lume dată, aceea în care trăim și ne mișcăm cu toții, nu-i mai vine artistei, nu i se mai potrivește, e prea mică, o strînge, și atunci face o tentativă majoră de eliberare. Asemenea unui magician în plină ceremonie a invocațiilor, ea cheamă memoria, mobilizeză cultura, strigă după energiile materiei și după tainicele puteri ale spiritului. Obiectele, structurile, în definitiv noua realitate care se naște și se acreditează astfel, sînt simultan recognoscibile, pentru că răzbat chiar din abisurile ființei noastre mai mult
Portrete în epură by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/6630_a_7955]
-
căci dorea pe Ilona, cu toate simțurile și gândurile, neîncetat, parcă toată ființa lui ar fi fost amenințată de pieire dacă nu i-ar fi jertfit ei toate clipele.” În realitate, iubirea Ilonei îl duce pe Apostol exact acolo unde invocațiile Cătălinei îl duceau pe Hyperion: la abdicarea văzută, prin prisma amorului-pasiune, ca o izbăvire. Pe toate planurile - intelectual, sentimental, moral -, Bologa se desprinde treptat de universul securității, datoriei, fidelității, pentru a accede la o lume țesută din teamă și dorință
Ora dezertorilor by Corina Ciocârlie () [Corola-journal/Journalistic/4967_a_6292]
-
încearcă a-și măsura forțele cu temele „grele” ale poeziei, așa cum un sportiv ar mînui halterele. Nu se oprește la o singură atitudine, nu e monocord, trecînd pasional printr-o gamă largă de reacții, printr-o diversitate de tonalități, de la invocația sau imprecația patetică la dantelăria unor declarații galante. Nu acceptă a se limita printr-o poetică ce i-ar trăda temperamentul tumultuos ori măcar dificil. La antipodul barzilor ce-și trasează granițe stricte de inspirație, se livrează unei perspective sans
Un spectru amplu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4631_a_5956]
-
Elodia, Țară sau Blestem, nici n-are rost să discut. E suficient să spun că în ultimul, o șarjă reportericească, „buldozeriștii tineri” care tocmai au construit o biserică „se-nchină în pronaos la cosmâncă” (p. 93)! Viziunile lasă locul televiziunilor. Invocație nimănui, Elegii de când eram mai tânăr, Proprietarul de poduri, La dispoziția dumneavoastră, Teroarea bunului simț, Democrația naturii, Exil pe-o boabă de piper, Rimbaud negustorul, Moartea citește ziarul, O beție cu Marx. Sunt titlurile volumelor remarcabile ale unui poet extraordinar
Amintiri din poezie by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5792_a_7117]
-
de expresie imnică, genul de hipnotizat a cărui atenție, absorbită fiind de o problemă, o prinde într-o formulare de tip sibilinic, care izbește obișnuințele de gîndire ale cititorului. În fond, apoteoza logicii e atinsă atunci cînd precizia exprimării frizează invocația irațională, și nimănui nu i-ar trece prin cap să se întrebe cum poate descrie o suprafață acoperită doar de culoarea albastră, cum nici unui om matur nu i-ar trece prin minte să se întrebe ce culoare are groapa care
Spiritul anancastic by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5557_a_6882]
-
6-7, sus și Tânguire în Lumea, 2, nr. 31, 5 mai 1946, p. 6, col. 1-2, sus. 6. Lumea. Săptămânal literar, artistic, social. Apare în București (23 septembrie 1945 - 16 iunie 1946). 7. Epistola este însoțită de manuscrisele: Cina, Copacul, Invocație, Solilocviu și Stingere. 8. Forma corectă este abstinența. Provine din latinescul abstinentia. 9. G. Mărgărit - Tânguire. Conține cinci strofe, dactilografiate, a câte patru versuri fiecare.
Noi contribuții la bibliografia lui George Mărgărit by Nicolae Scurtu () [Corola-journal/Memoirs/6151_a_7476]
-
gestului Subtitlul acesta deconspiră una din principalele preocupări ale autorului de care vorbim. Gestul conține o sumă de potențialități prin care germinează nenumărate universuri. În Mitul sfâșiat întâlnim aceste cuvinte care spun tot: „Avem inițiativa unei rugăciuni sau a unei invocații, dar niciodată finalitatea lor... fiindcă Dumnezeu primește toate rugăciunile noastre, dar le direcționează cum știe El, prin tangente care îi aparțin exclusiv...”. Iată ce înseamnă metafizica gestului. Omul nu este Prometeu. Aceasta este o prejudecată de sorginte renascentistă, dar degradată
Misterul lui Vasile Lovinescu by Dan Stanca () [Corola-journal/Journalistic/3714_a_5039]
-
chiar de opțiunea pentru fantastic - câte o ipostaziere a cititorului. Dacă orice tehnică de defamiliarizare implică în mod automat prezența unei reflecții despre cititor, pericolul e de a începe să crezi că și virgulele sau punctele de suspensie sunt tot invocații oblice ale tipologiei vreunui lector... E și motivul pentru care multe dintre comentariile lui Ioan Fărmuș par simple glose despre modernitatea unor opere etichetate deja, cu vârf și îndesat, de critica anterioară, drept moderne. Scăpat din mână în plasa cu
Cititorul omniprezent by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/3246_a_4571]
-
nu doar ’domn, stăpân al locului’, ci și ’stăpân suprem, zeu’, ca în cazul lat. domine sau daco-rom. doamne. Revenind la colinde și la sintagma lerui ler, putem concluziona acum că ea traducea un ’Domnu-i doamne’, sau ’doamne doamne’, o invocație căreia adstratul latin i-a subliniat sensul cu anafora lat. „doamne”, rezultând lerui ler doamne. De remarcat că în colindele noastre religioase, deci mai recente, regăsim demonstrată toată această tautologie de adstrat în formule ca: „Domn, domn ș-a nost
Shakespeare și colindele românilor by Radu Cernătescu () [Corola-journal/Journalistic/2971_a_4296]
-
dicționarele românești (v. DEX, DM) este incompletă: ler nu provine din ebr. halelu-iah ‘lăudați pe Domnul’, care a trecut în canonicul (ha)lelu(ia Domine) din versetul 19, 1 al Apocalipsei. Mai degrabă haleluia Domine s-a suprapus pe o invocație precreștină, remanentă până azi în Balcani în forme ca hailerui doamne, bog lero sau hoja lero dolerije.
Shakespeare și colindele românilor by Radu Cernătescu () [Corola-journal/Journalistic/2971_a_4296]
-
anatomiei omenești), profitând din plin de libertățile de opinie și expresie îngrădite altădată. Vechile revoluții, raportate la exhibările din prezent, par să aibă o "violență" înduioșătoare, mai puțin negatoare, aproape constructivă. Și totuși, citind poemul cu care se deschide volumul Invocație nimănui (1971), e imposibil să nu ai o tresărire emoțional-intelectuală: "Sunt tânăr, Doamnă, vinul mă știe pe de rost/ și ochiul sclav îmi cară fecioarele prin sânge/ cum aș putea întoarce copilul care-am fost/ când carnea-mi înflorește și
Elegii de când era mai tânăr by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10661_a_11986]