177 matches
-
leagănă În jurul lui, gata să-l târască În aceeași ruină care amenința și zidurile Florenței. Îi reveni În minte Cecco și invitația lui, pe care o refuzase cu un aer de superioritate. Căuta să nu asculte vocea neobrăzată a acelui ipochimen, care continua să trăncănească despre scadențe și despre riscuri. Încercă să Își alunge gândurile, Însă propunerea lui Cecco Îi săpa mereu În minte, ca o apă sordidă. În fond, oare nu putea cu adevărat să se alăture și el la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
respectivă. Simon, frate-meu, văzându-mă cum duceam un pahar pe tavă prin mulțimea de pe trotuar - căci întotdeauna era un puhoi de afaceriști în fața casei lui Einhorn, care se amestecau cu rudele mortului din ziua aceea de la Kinsman și cu ipochimenii de la sala de biliard - trăgea un hohot de râs surprins și spunea: „Așa, care va să zică cu asta te ocupi! Ești valet!“ Dar asta nu era decât una din multele mele funcții, unele dintre ele chiar și mai umile, cu caracter mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
dispoziție un detectiv particular. Care îi confirmă aceleași fapte, că amantul cu pricina e un golan cu cazier pentru codoșlâc și trafic cu bunuri furate. Îi arată nefericitului de soț chiar și o poză, ca să vadă și el cum arată ipochimenul. Nas ca o pătlăgea, perciuni lungi. Știi genul. Ei bine, nenorocitul înnebunește. Și acum descoperă că în întreaga suburbie în care locuiește, el e singurul care habar n-avea de asta. Căci cei doi fuseseră văzuți în mașină, pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
cu capul pologit pe tăblie, răzbit de aburii cei nărăvași ai tequilei, șmecherul roșcat de Mariusache. Șobo avea o mână vârâtă adânc sub cureaua de la pantaloni, iar schimonoseala lascivă a feței lui de babuin și gâfâitul porcesc, semnalizau iminent, că ipochimenul se pregătea să juiseze! Cu mâna cealaltă întinsă, "Să moară mama!" îl ținea la distanță cu un șiș, pe Poet, propulsat și acesta în picioare, împiedicându-l hotărât să sară în ajutorul Îngerului. Care era călărit, ca un mânzat, la
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
ploieștean educat la școala lui Caragiale. Printre teancuri de hârtii, zmângălite cu șiruri de cifre seci sau înțesate de formule sleite prin (ab)uz inept, antipersonajele lui Mihai Ispirescu mișună, se agită, se isterizează în plin nonsens. Suflete moarte, acești ipochimeni ce se vânzolesc într-un grotesc în care nuanța bufă (se face că) disimulează arbitrarul terorizant apar ca niște marionete ale absurdului. Caricaturi, dar exersându-și cu vigoare malignă și un aberant spirit de inițiativă plusul de gogomănie, mărunții birocrați
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287628_a_288957]
-
împresoară fără pauze subminând, relevând constant antinomiile dintre idealitate și pragmatism. În subtext, poemul e o parabolă: pe ecrane străvezii se succed "Appii sepulcrale", Burgundii și Iberii, vechi așezări grecești toate sub semnul trecerii ineluctabile. Adresându-se unui enigmatic Urgoragal, ipochimen tăcut, aducând în primul plan figuri frapante (Homer, Clovis, Martin Luther), Dimov-regizorul se adresează în fapt unor spectatori; episoade în genul eminescianului Memento mori, pulsații din Apocalipsă ori din bolgiile Infernului dantesc evoluează între o melancolie reținută și tensiune. Într-
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
con struieș te în jurul poziției sociale și al reputației acestuia. Cine este acest om de cere o zestre de peste 40 de pungi de bani? O zestre coniderabilă pe care „nici un obraz mare nu o dă și de o dă, cărui ipochimen o dă?“ Să vedem cine este ipochimenul atât de contestat: „neamu de boier mare să fie nu este, vreun acaret și pământ nu se află, fără numai toate acaretele și chiverniseala și al său ipsolipsis în jocul cărților rezeamă“, ba
În şalvari şi cu işlic: biserică, sexualitate, căsătorie şi divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea by Constanţa Ghiţulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1322_a_2878]
-
al reputației acestuia. Cine este acest om de cere o zestre de peste 40 de pungi de bani? O zestre coniderabilă pe care „nici un obraz mare nu o dă și de o dă, cărui ipochimen o dă?“ Să vedem cine este ipochimenul atât de contestat: „neamu de boier mare să fie nu este, vreun acaret și pământ nu se află, fără numai toate acaretele și chiverniseala și al său ipsolipsis în jocul cărților rezeamă“, ba ei au auzit că este plin de
În şalvari şi cu işlic: biserică, sexualitate, căsătorie şi divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea by Constanţa Ghiţulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1322_a_2878]
-
-l filmeze când se asfalta în centrul 271 municipiului iar în cele 4 puncte cardinale câte un oarecare să întindă pliante și să șoptească promițător: d-l de colo, adică încă liberalul Dan Marian, a adus banii pentru asta... ca și când ipochimenul s-ar fi scotocit prin buzunarele proprii și a garnisit trotuarul cu atâția bani. E drept că el a adunat arginți făcând trotuarul. Se poate spune că omul e ca o clepsidră: cât nisip (minte) are în cap atâta se
MERIDIANUL by Dumitru V. MARIN () [Corola-publishinghouse/Science/1703_a_2970]
-
a Îndura de bunăvoie și cu smerenie lipsurile, nevoile și necazurile acestei vieți pe care Bunul Mântuitor le Îngăduie ca să se abată asupra noastră pentru curățirea păcatelor noastre și Întărirea noastră În Răbdarea suferinței și sporirea duhovnicească 187 virtuți. Fiecare ipochimen Își are propriile neîmpliniri, sufe‑ rințe și dureri, nădejdi Înșelate și poate un prezent care nu este deloc pe măsura visurilor sau a aspirațiilor sale din copilărie sau adolescență. Pe scurt, fiecare are un cui al său În suflet. Vorba
SUFERINŢA ŞI CREŞTEREA SPIRITUALĂ, Ediţia a II‑a, revăzută by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/168_a_136]
-
nenorociri (atentate, crime), dar totodată determină importante mutații în cugetul personajului principal, Lisandru, care se pune, mai naiv sau mai orientat, în slujba „adevărului”, așa cum înțelege el lucrurile și cum, de la o vreme, îi dictează conștiința. Șarje ironice vizează un ipochimen, procurorul, ițit parcă din maculatura realismului socialist, dar, așa cum obișnuiește să procedeze, scriitorul oferă o șansă unor tipuri (plutonierul major, boierul) osândite de constrângătoarele canoane de altcândva. În rest, același nesaț de a povesti. În opera cumpănită și decentă a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286832_a_288161]
-
să-și articuleze nevoile. După dispariția imperiului sovietic, în Basarabia continuă distilarea unei identități „originale” - diferită de cea românească -, a populației băștinașe, care să eternizeze în posturi o castă de potentați rapace. Artizanii acestor experimente postdiluviene sunt o specie de ipochimeni lipsiți de valori, lipsiți de memorie istorică, cu o condiție spirituală extrem de umilă. Sunt niște guri - metonimic vorbind -, niște organisme monocelulare, care nu cunosc decât două funcții de bază: consumul și reproducerea. Ascunși în vilele lor somptuoase, ei speră naiv
[Corola-publishinghouse/Science/2015_a_3340]
-
sfârșit într-o tragedie de tip antic sofoclean. Un sfârșit tragic, cu torturi fizice și morale, timp de șase ani neîntrerupți, în hrube sordide. Îmi amintește de Prometeu înlănțuit pe crestele munților Caucaz, cu ficatul devorat de ciocul vulturilor.” Alți ipochimeni nu sunt însă iertați de acest mandarin rural, mândru de noblețea lui și inclement cu ceea ce el consideră a fi prostituatele istoriei. Vorbă grea, judecată aspră, melancolia s-a transformat, brusc, într-o stare de spirit iacobină. S-ar potrivi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288654_a_289983]
-
eternul șantaj al vărsării de lacrimi. Pentru triumful total al spiritului de melodramă, imorala pocăită, suferindă de inimă, se sfârșește înainte ca Iorgu și Maria să ajungă la căpătâiul ei. Un pigment ironic aduc scenele, șarjate, în care se fandosesc ipochimeni din înalta societate. Dialogul, pe lângă sforăitoare patetisme, conține replici inspirate și unele sclipiri de spirit. Decretată de Mihail Dragomirescu, cu argumente exorbitante, o „capodoperă”, piesa într-un act Jertfă (1909) a avut mai întâi premiera, în 1908, la Teatrul Național
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288104_a_289433]
-
Dunăre), care, neagreând, ca moșier, construirea de silozuri și diguri, organizează unei delegații olandeze venite în acest scop o primire fastuoasă, cu muzici, discursuri și ospețe, spre a o împiedica să lucreze. Pe fondul comun al psihologiei, îngroșate, a unor ipochimeni de acest fel, probabil inițial „copii după natură”, trăsăturile individualizante se înscriu între viclenie și imbecilitate. Dacă un faimos avocat, conu Năiță (La Excepțional sau Vulpea și vulpoii), își construiește edificii din onorariile stoarse de la o văduvă înstărită, iar fiul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290700_a_292029]
-
peliculă fotografică și fără 20.000 de lei nu scapi! Ai dres un rinichi și pe urmă te ai cărat în Occident, nu contează, dacă ai făcut juma-juma cu el, ești protejat, să n-avem vorbe, adresați-vă cu încredere ipochimenului, discreție garantată! O să întrebați de ce atâta energie cheltuită, de ce nu are băiatul stare și umblă? Păi, orice popas al lui care nu știe decât cuvintele Țară, Pâine și Dreptate se lasă cu câte un chefuleț, cu ceva de dres și
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
mai este, răspunde Marilu cu satisfacție. Raul aproape plînge. Imaginează torturi, sadism, bestialitate, sînge și oase rupte. Adoarme și prin somn oftează, ca un om necăjit ce este. Nganga* pentru finul meu Cînd am citit că finuțul meu mă face ipochimen, am simțit o enormă supărare în "organism" și am luat drumul spre Havana Veche. De inimă rea, vorbeam singur pe stradă și lumea se uita la mine cu mirare. Drumul meu s-a oprit la un sacerdot consacrat zeului (orisha
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
de nganga. Vorbiți cu babalawó, o să găsească el o soluție. Ies îngrozit de omul ăsta care vrea să-i facă nganga finuțului meu. Ptiu! Rătăcesc pe străzi și ezit să intru la babalawó. Mă rodea în "organism" cuvîntul ăsta de ipochimen. Ceva trebuia să fac, să stopez ura din sufletul acestui copil minunat, care pînă la șase luni n-a urît pe nimeni, adică aproape pe nimeni, că pe tatăl său nu prea putea să-l sufere de mic tare. Intru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
unul din cei mai de seamă orisha. Preotul ăsta este mai negru ca smoala și mai înțelept ca Solomon. El m-a ajutat mai demult în politică. Mă servește cu un ceai și eu îi spun necazul meu. Ce înseamnă ipochimen? Nu prea știu babalawó, nu l-am găsit în dicționar, dar cred că ceva rău de tot. Atunci finul ăsta este victima spiritului Urii. Cînd a trecut prin cimitir o fi făcut o rugăciune la Echu. Ce rugăciune? Rugăciunea Urii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
numai de bine. Apoi el a devenit un rătăcit, un tîrîie picioare prin politică și un om necăjit. Îmi era milă de el și îmi era silă de gestul meu de acum. În fond, și ce dacă m-a făcut ipochimen? Ce, am murit din asta? De fapt, în grecește, cuvîntul ăsta nici nu-i o insultă. Merg în tăcere, cu capul plecat, vinovat. Îmi vine să mă întorc și să contramandez kimbisha. Și ce poză urîtă i-am dat lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
am făcut o prostie, răspund abia șoptit. Povestesc ce și cum și sînt trimis să desfac cele făcute. Dar nu m-am dus. Cum o fi oare finuțul meu mai prost decît este? Eram curios și încă mă rodea cuvîntul "ipochimen". După trei zile, cu mari emoții mă duc la înțelept să văd ce a făcut. Mă privește grav. Îmi pare rău, n-am putut face nimic. Cum? Ne-am adunat toți înțelepții și ne-am dat seamă că mai prost
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
ai uitat de metrul ăla cub de dolari pe care ți l-am dat la alegeri?”. În loc să fie dat afară pe ușă, escrocul a fost dat afară din anchetă. Deci, la o adică, tot ceea ce are de făcut un asemenea ipochimen este să murmure, la urechea cui trebuie, întrebarea-romanță. „Aseară ți-am luat partid/ Și acu’ mă pui la zid?”. I se va cere scuze și i se va reînnoi imediat licența de a lua cu japca tot ce vrea mușchii
[Corola-publishinghouse/Administrative/1857_a_3182]
-
istoric și sfânt!” al Tovarășului, îngrădirea și dirijarea politică a presei în anii dictaturii comuniste constituie amintiri de coșmar. Sigur, pentru cei care au participat la siluire, nostalgia acelor timpuri rămâne sfâșietoare. Dovada o constituie chiar publicațiile conduse de către asemenea ipochimeni ori vlăstarele lor spirituale. Acolo, „unitatea de monolit” în jurul obsesiilor și intereselor patronului, directorului ori redactorului-șef constituie singura îndatorire „deontologică”. În grade și nuanțe foarte diferite, cu succes variabil și cu o credibilitate greu de măsurat, multe ziare și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1857_a_3182]
-
Cartierul Primăverii un soi de autostradă particulară, mai trainică decât linia Maginot. Osanalele ridicate dictaturii de acestă inflamată limbă de pantofi se dovedesc și azi o investiție mai însemnată decât 15 ani petrecuți în pușcăriile comuniste. Pentru a proba că ipochimenul a făcut și poliție politică, oameni serioși și-au pierdut vremea și sănătatea cotrobăind prin arhivele atât de parțiale - și astăzi, și mâine, mereu! - care au fost puse la dispoziția unei instituții aproape imaginare de către o alta, pare-se eternă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1857_a_3182]
-
cu mai tinerii săi colegi, destins în mijlocul lor, chiar volubil, dispus să glumească, să participe la pălăvrăgelile dezinvolte care se încingeau peste tot în redacții, pierzându-și însă imediat buna dispoziție, întunecându-se, crispându-se dacă intra pe ușă vreun ipochimen al lumii literare disprețuit de poet pentru comportamentele inavuabile. Tăcea brusc și ieșea îndată din încăpere. Felul de-a se manifesta în lume al lui Ion Caraion se poate spune că avea un corespondent în cele două fețe ale lirismului
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]