192 matches
-
opinia domniei voastre, în legătură cu avântul luat, în zilele noastre, de tracologie/zalmoxianism, de studiul originilor noastre sacrale? Este expresia unei frustrări identitare, al unei răzvrătiri față de modul cum suntem tratați, de lumea europeană, ca Țară și ca Neam? NNN: Sunt ipostazieri, treziri, renașteri spirituale ale unor curente genuine de gândire, generate de substanța timpului activ, care țin de orizontul cosmogonic; sunt acte cuprinzătoare, ascendente, cu adânci rezonanțe paterne, manifestate în fața existenței. “ Studiul originilor noastre sacrale “ poartă icoana sufletului dacic esențializat. “Frustrări
INTERVIU de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 683 din 13 noiembrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/351305_a_352634]
-
oile Sale cuvântătoare [49] . . Adevărata Frumusețe a lui Hristos este epifania transcendentului. Toma de Aquino spunea: „Frumusețea este splendoarea Adevărului” (splendor veritas) [47] , însă, sensul mai plenar este că Frumusețea este puterea de atracție a perfecțiunii [48] . Iisus Hristos este ipostazierea Adevărului; afirmând despre Sine: „Eu sunt Adevărul”, aceasta echivalează cu a spune „Eu sunt frumusețea”; astfel, orice frumusețe este unul din chipurile Întrupării. Și unul din aspectele principale ale lui Dumnezeu întrupat este acela de Păstor. Iar ca Păstor divin
DESPRE FRUMUSEŢEA LUI DUMNEZEU ÎN RAPORT CU FRUMUSEŢEA NOASTRĂ de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 85 din 26 martie 2011 [Corola-blog/BlogPost/350507_a_351836]
-
fecaloide diseminate aiurea pe o pânză de culoarea laptelui ce așteaptă cu groază ca să devină tablou, de zvastici desenate cu minuție pe coapsele unor cavaline de talie redusă vopsite în nuanță trandafirie, de organe sexuale poziționate la vedere în varii ipostazieri triviale, de rame fără conținut sau de pereți pe care nu figurează pur și simplu nimic), nimic altceva, am putea spune, decât o mulțime finită de simboluri oculte îngrămădite într-o manieră deloc întâmplătoare pe un suport de lucru obișnuit
CE CAUT EU ÎN POSTMODERNITATE? de MAGDALENA ALBU în ediţia nr. 606 din 28 august 2012 [Corola-blog/BlogPost/355288_a_356617]
-
a furtunii, Isus al meu și gușterul din vis, Iisus de pe pat de spital, Iisus de la Dunăre, lucrarea de față reprezintă tot atâtea trepte ale spiritualității și ale credinței autoarei dar și forme exterioare ori lăuntrice ale credinței. Toate aceste ipostazieri ale credinței, sunt dulci pretexte peste lacrimile amintirilor care se încăpățânează să-i dea ghes prin colțurile genelor. Autoarea trece în revistă, ca într-un film derulat cu încetinitorul, momentele cruciale ale existenței sale, drapate în falduri de mătase peste
INTEPRETĂRI. SCRISUL CA JERTFĂ DE SINE ŞI ELIBERARE DE UMBRE. MELANIA CUC, ISUS DIN PODUL BISERICII (CEZARINA ADAMESCU) de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 301 din 28 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/356447_a_357776]
-
mângâi inimioara,/ Pe câmpul larg, în lanul de zefiri!// Să stăm așa, fragili, descătușați,/ Eu, rezemat într-un toiag de crin,/ Tu, goală, jos, în lanul de zefiri,/ Sub buza cerului albastru și senin.”( Lanul de zefiri). În alte poeme, ipostazierea femeii atinge note profane, conotațiile simbolice reflectând aici, senzațiile erotice, trăite de eul creator: „ De pe trotuarul din/ față,/ femeia îmi face cu mâna,/ semn,/ sub bluza-i de sticlă, sâni/ se răsfață,/ vor să fugă-afar’/ din sutien.”(Scumpă...) Femeia este
PUIU RĂDUCAN SAU CĂUTAREA FEMEII DIN VIS DE PROFESOR DR. MIHAELA RĂDULESCU de ION I. PĂRĂIANU în ediţia nr. 1515 din 23 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/371013_a_372342]
-
o superpoziție de stare contrară. Foarte populara Rugăciune a Anei Blandiana - în care poeta zugrăvește creația lumii empirice, epifania (incluzându-l și pe Isus, care a ales și a dat doar binele) - primește o replică în cheie cuantică: nu o ipostaziere a divinității în om se urmărește, ci dematerializarea sa într-un univers paralel de stări matriceale, virtuale. În „Cuvinte nepotrivite”, perfecțiunea căutată de moderniști precum Arghezi e dedusă din contrariul ei în versuri care dansează pe frânghia subțire dintre abstract
IONUŢ CARAGEA: „UMBRA LUCIDĂ” de MARIA ANA TUPAN în ediţia nr. 1922 din 05 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/368200_a_369529]
-
Chipul poetului în poem este „ridat” ori de câte ori greșește meșteșugul potrivirii cuvintelor... Tradiția imnică este rescrisă într-un poem despre întâlnirea de gradul trei, cu transcendentul întrupat în Isus, în dulcele stil nichitastănescian, holismul necuvintelor acestuia fiind însă înlocuit de o ipostaziere interioară, a poetului în dubletul propriei conștiințe de sine... (...) Această artă poetică în negativ, definind creația prin afirmarea contrariului ei, conferă gândirii poetice profunzime, relief, sugestivitate. Poezia e în esență joc, reprezentare, de unde dificultatea de a stabiliza lunecarea limbajului în
IONUŢ CARAGEA: „UMBRA LUCIDĂ” de MARIA ANA TUPAN în ediţia nr. 1922 din 05 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/368200_a_369529]
-
ce pot cunoaște individul și comunitatea, ca preț al efortului lor meliorist, este eșecul (vezi emblematicele Instalarea șefului de punct și Comorile din stadionul părăsit). La limită, se ajunge la dezarticularea logică a limbajului însuși (nu doar a referentului), la ipostazierea și etalarea discursivă a demenței, potrivit unei poetici pseudo-parodice, postmoderne, susținute de aserțiuni precum: “Oamenii sunt bolovani ruinați dar în singură sprânceană ademenesc, ostașii cerți ai furtunilor și idioților. Te foarte mulțumesc cu o remușcare” (Singurătatea vede acoperiș jos). Se
EUGEN DORCESCU, PROZA LUI MARIAN DRUMUR SAU DESPRE INFRAREALITATE de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 1129 din 02 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/353786_a_355115]
-
cunoașterea transfiguratoare. Dezvăluirea semnelor ține de parcursul traseului de inițiere. Cunoașterea lor sfidează timpul și transgresează limitele spațiului spre aceeași zonă eterată stăpânită doar de cuvânt. Treptat, piesele volumului lui Nicolae N. Negulescu reconstruiesc o paradigmă a sacrului și a ipostazierilor acestuia. Hierofaniile sunt vizibile doar pentru poetul-cititor de semne ce năvălesc de pretutindeni numai pentru el. De cele mai multe ori însă, acestea scapă privirii profane, iar sensul lor rămâne nedescifrat. Pentru stihuitorul-hermeneut Totul începe cu cuvântul, iar aventura poetică este o
O CAPODOPERĂ ÎN ŢINUTUL PUR AL POEZIEI de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 1245 din 29 mai 2014 [Corola-blog/BlogPost/357475_a_358804]
-
materia trecătoare, fie de acțiunile distructive ale diverșilor factori”. Am retranscris aceste gânduri aflate în „Argument”-ul cercetării pentru a evidenția - măcar în parte - frumusețea expresiei și implicarea afectivă a autoarei în crearea unei axiologii a icoanei în multipla ei ipostaziere. Căci icoana reprezintă un interes teologic (făcând parte din acea „teologie a imaginilor” prin care - după spusele lui Charles Delvoye, aceste „simboluri ale arhetipurilor îngăduiau oamenilor să se apropie de perceperea divinului”), dar și unul artistic, istoric ori științific. În
CULTUL ŞI CULTURA ICOANEI de TITUS VÎJEU în ediţia nr. 1546 din 26 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/357700_a_359029]
-
unor rațiuni diabolice capabile de a distruge pe oricine cu ușurință în orice moment printr-un simplu telefon sau printr-o simplă formă de comunicare descendentă, actanți cu intelect precar și cu funcții neapărat importante, care nu cunosc decât două ipostazieri ale multifațetatului chip al lumii în care trăiesc: banii și puterea - simple forme fără fond semnificând însă absolutul acestei vieți în accepția lor profund reducționistă. Că vor intra într-o bună zi în fundul gropii ca oricare alt muritor al acestei
DICTATURA OCULTĂ CU CIP PREFERENŢIAL A LUMII CONTEMPORANE de MAGDALENA ALBU în ediţia nr. 536 din 19 iunie 2012 [Corola-blog/BlogPost/359719_a_361048]
-
nu existe fante de netrecut între ele și cei tineri să poată lua, tot ce e valoros din creația seniorilor, ducând mai departe ștafeta și mesajul lor. Radiografierea stării de fapt, pornind de la niște baze de date și ajungând la ipostazierea realității vii, a fenomenului culturii gălățene, în mod echilibrat și obiectiv, este mai mult decât necesară în anumite momente istorice, pentru că îi ajută pe creatori să reconsidere ceea ce e valoros din trecut și să treacă mai departe pe o altă
ED. CONVORBIRI LITERARE, IAŞI, 2013 (CEZARINA ADAMESCU) de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 1128 din 01 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/342001_a_343330]
-
a sensibilității. Plânsul, la Eminescu, este, și el, cristic, mai exact, cu funcție baptismală: este Apa care cheamă Focul, sunt amprentele-vehemențe, ale închegării fenomenale, care-și cheamă primordiile - își cheamă Sinele-Foc, Entelehiile-Foc, pentru a reîntoarce lumea la Eden. Plânsul este ipostazierea tragismului ființei demiurgice: “De plânge Demiurgos, doar el aude plânsu-și”. “Apele plâng clar izvorând în fântâne” - apa care plânge are, ca efect al plânsului, izvorârea (deci, întoarcerea la Inepuizabila Puritate originară) și clarul-claritate (aici, adverbial), prin în-focare (chemare-regăsire a Focului-Iluminare
HRISTICUL EMINESCU de ADRIAN BOTEZ în ediţia nr. 61 din 02 martie 2011 [Corola-blog/BlogPost/341754_a_343083]
-
Cornelia Păun Heinzel) ne prezintă în lumina unui cod cultural elevat o nouă culegere de povestiri, care prin proiecțiile lor auctoriale deschid un complex orizont psihologic; un adevărat labirint epic (ca materie de cugetare ) ce comportă pe diferite registre numeroase ipostazieri spirituale. Titlul reflectă și angajarea într-un program hermeneutic, menit să exprime semnificațiile mesajelor ; de unde convingerea că, autoarea își recunoaște și vocația exegetica. Cu alte cuvinte, aplicarea formulei de lucru în discuție conduce lectorul spre înțelegerea nucleului tematic din însuși
CORNELIA PĂUN de CORNELIA PĂUN în ediţia nr. 2110 din 10 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/342836_a_344165]
-
libertății continuând, sub varii forme abominabile, și azi, la început de secol porno-cibernetic și antiuman XXI. Imaginile poziționate în antiteză oferă întotdeauna cea mai relevantă exemplificare în raport cu cele două fațete ale oricărui subiect analizabil. Personal, una dintre cele mai frumoase ipostazieri ale zeiței Libertate mi se pare a fi reprezentată de privirea-simbol, limpede, lipsită de echivoc, dintr-o scenă de film neregizat încă, unde protagonistul masculin, în vârstă de nouă ani, încearcă din răsputeri să-și smulgă de pe trup bucata de
MASACRUL FLORILOR ŞI ETICA DE A FI de MAGDALENA ALBU în ediţia nr. 1644 din 02 iulie 2015 [Corola-blog/BlogPost/343327_a_344656]
-
celeilalte inimi, nimeni și nimic nu poate mai bine decât spectacolul însuși. Nimeni nu poate cunoaște, nici înțelege ce s-a întâmplat între ei, nimeni nu poate arăta aceasta mai aproape de inimă decât muzica! Va fi un spectacol în care ipostazierea dorului de cuplul Al Bano-Romina Power nu va putea evita efuziunea lacrimilor din suflet! După aproape douăzeci de ani, din nou pe scenă împreună, doi artiști care ne vor reaminti de ei. Al Bano, pe numele său adevărat, Albano Carrisi
AL BANO ŞI ROMINA POWER DIN NOU ÎMPREUNĂ, LA SALA PALATULUI, PE 5 NOIEMBRIE 2014 de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 1402 din 02 noiembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/371549_a_372878]
-
ori de 40 de ani, nu importă. Îndrăgostitul din el nu se fixează într-o vârstă. El este îndrăgostit întreaga viață. Opera lui de îndrăgostit se împarte în două: „În vită di Madonna Lăură” și „ În morte di Madonna Lăură”, ipostazieri ale iubirii pentru Lăură de Noves, o trăire erotică intensă, dar și o sfâșiere elegiaca până la lacrimi. El a adorat iubita că ființă reală, întrevăzuta în multiple înfățișări de concretețe picturala, dar și ca ființă angelica, după moartea ei, ca
MADONNA LAURA ŞI PETRARCA de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1521 din 01 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/373019_a_374348]
-
4) Timpul receptiv (timpul în care este privită efectiv și receptată opera de artă de către public - contemporan al artistului sau nu). În pictură timpul are și o funcție simbolică. Fiecare operă imortalizează o trăire, un sentiment, o clipă de reflecție. „Ipostazierea clipei” este un flash, o imortalizare a unei acțiuni, a unui personaj sau a unei reflexii interioare ce dăinuie peste timp și este prezentă și astăzi prin lucrarea de artă - acel “timp înainte de oră”, acea secundă generatoare de existență continuă
TIMP ŞI SPAŢIU ÎN PICTURĂ: PERCEPŢIA PSIHO-SENZORIALĂ A IMAGINII ARTISTICE de CRISTINA LAURIC în ediţia nr. 867 din 16 mai 2013 [Corola-blog/BlogPost/371136_a_372465]
-
zi, vă veți afla din nou, față către față, fără ca vreunul să facă primul pas. Vă veți privi cu surprindere, ca-n prima zi. Din liniște veți clădi un perete între voi. Nu rămân decât petardele reci ca să spargă zidurile. Ipostazierea iubirii în diferitele ei etape, de la primii fiori până la ofilirea și stingerea ei, este urmărită de poeta Aurica Istrate în volumele de poezie de până acum. Proiecția sentimentului primează. Nu cum a fost sau cum este, ci, mai curând, cum
RUGUL DE LINIŞTE AL IERTĂRII. RECENZIE LA CARTEA AURICĂI ISTRATE TOAMNA CUVINTELOR DESCULŢE , EDITURA INFORAPART, GALAŢI, 2012 de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 846 din 25 aprilie 2013 [Corola-blog/BlogPost/345983_a_347312]
-
au înghețat demult,/ dar m-am rătăcit." Tot acest eșafodaj se sprijină pe statura paradigmatică a iubirii. Însă intervine timpul și funcția lui erodantă, fapt incontestabil care determină viziuni din ce în ce mai adânci. Astfel iau naștere vilegiaturi imaginare încărcate de nebănuite semnificații. Ipostazierea dorului în registru nocturn aduce aproape fiorurile crepusculare, uneori inflamabile. Forța sentimentelor e supusă unor neîntrerupte amenințări, care parcă vor să spulbere ideaticele nemărginiri. Sunt invocate și energiile divine, în virtutea unei considerabile dorințe de ascensiune spirituală: "Doamne, alungă chinul uitării
PARADIGMA NELINIȘTII CREATOARE DE OCTAVIAN MIHALCEA de BAKI YMERI în ediţia nr. 1988 din 10 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/378082_a_379411]
-
Dar ziua... / Ziua are puterea de a dărâma, / de a zgudui/ visul / și speranța / pe care le înalț / din nisipuri cântătoare” (Ziua care vine). Venită ca o pedeapsă prometeică, fulgurația simptomului (lacunar), de sorginte simpatetică, estompează secvențele fluxului imaginativ al ipostazierii leitmotivului expulzându-l „În afara visului”: „Adorm mereu în afara visului / semn că nici visul nu mă primește. Adorm mereu/ pe aceleași cuvinte - acum fără sens - / răscolind lutul simplu, / nisipul pur și fierbinte / adunat din aurore îmbătrânite / poate prea devreme/ în casa
AUTORITATEA GNOSEOLOGICĂ A CUVÂNTULUI ÎN POEZIA VIORELEI CODREANU TIRON de VIORELA CODREANU TIRON în ediţia nr. 220 din 08 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/372640_a_373969]
-
vocilor" (mai ales în Avatarii faraonului Tla) modulate de vânt: "Auzi! Vântu-n ruine și undele se vaier..." (Mureșan) "Și-n creieri-i aleargă de gânduri vijelii Cum ginii se sfarmă-n ruinele pustii" (Întunericul și poetul) Să zăbovim acum asupra ipostazierilor ruinei, a formelor prin care este prezentă la Eminescu pe o scară descrescândă a transformării materiei: mușuroiul nisipul cenușa Fiecare din aceste "stadii" par a avea rolul unei piedici, a unor frâne în calea disoluției: putem să le numim forme
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
a absolutului uman. O putem gândi, desigur, ca formă ultimă a anticipației, obțintă prin evoluția eului de la starea sa primară de anticipare afectivă, la cea de anticipare profesională (a unui nou gen de muncă). Dar ca anticipație finală, ea transcende ipostazierile eului și ale stadiilor de adaptare la mediul natural. Căci semnificația sa în această nouă postură este aceea de "creator" de energii. Eul este exersare de energii sufletești primite de la natură; vocația este creatoare de energii. Ca anticipație "finală", vocația
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
care Îl integrează Într-un ansamblu de manifestări culturale și Îi conferă un anumit sens. De aceea, cadrele de interpretare a ritualului au variat enorm, oscilând Între considerarea lui ca un loc al nonsensului - expresie a primitivismului și iraționalului - și ipostazierea ca loc al suprasensului - manifestare deplin semnificativă a umanității, În dialog cu sacrul sau cu propria esență. În felul acesta, ceea ce a fost la Începuturile antropologiei culturale un argument pentru a privilegia interpretarea mitului și a deprecia analizele ritualului (În
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
comemorărilor, sunt demne de amintit monumente generalizate la scara Întregului teritoriu, precum Monumentul Soldatului Necunoscut ridicat În toate marile orașe, cimitirele eroilor (precum cele din Leningrad sau Volgograd), Muzeul și monumentele din Kiev ori Institutul Smolnâi din Moscova sau chiar ipostazierea unui Întreg oraș În momument - Stalingrad, orașul-erou. Între acestea, un loc aparte ocupă Mausoleul lui Lenin din Moscova și ansamblul manifestărilor ceremoniale de comemorare a vieții și realizărilor sale: Mausoleul lui Lenin din Piața Roșie ocupă un loc special În
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]