142 matches
-
cu asfaltul înmuiat de caniculă urca până aici și pătrundea prin oberlichturile ogivale înăbușind sălile în căldură... Iarna ferestrele se zguduiau în crivățul bătând din răsărit, zăpada scârțâia sub picioare pe străzile în parte pustii; primăverile și toamnele erau scurte, irizate în culori contradictorii, și toate la un loc lângă legendele Orientului, că nimeni nu mai putea gândi la originile Dreptului și nici nu-i interesau, se luminau basmele din O mie și una de nopți, melodiile seraiului, fumul narghilelelor. Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
al unui idealist și perfecționist justițiar. Câmpul arhetipal eminescian se dezvoltă firesc nu numai prin reprezentarea cristică, ci și prin aceea a faimosului hidalgo. Poate că demersul apare unora extrem de riscant, însă considerăm că aceste două arhetipuri, fundamentale, ale umanității irizează o serie întreagă de opere din toate domeniile și din toate spațiile culturale. Ca argument, să invocăm aici eseul Invitație la ridicol al lui Mircea Eliade 270. În accepția tânărului (pe atunci) istoric al religiilor, orice operă bine scrisă, temeinic
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
prin unghiul de reflexie totală. În câmpul vizual toate razele cu i > α nu ajung, câmpul fiind întunecat, delimitarea între acesta și cel corespunzător i < α fiind foarte netă. Când determinarea se face în lumină albă, linia de demarcație apare irizată cu culorile întregului spectru vizibil, ceea ce ar micșora precizia determinării. Pentru determinări exacte se folosește lumina monocromatică, sau la refractometrele de construcție mai modernă, 79 aberațiile cromatice pot fi înlăturate cu ajutorul compensatorilor, sisteme de prisme de sticlă cu indici de
Chimia alimentelor. Analiza substraturilor alimentare by Lucia Carmen Trincă, Adina Mirela Căpraru () [Corola-publishinghouse/Science/430_a_1254]
-
oltenești. S-a observat că uneori umbra lui Calistrat Hogaș, Mihail Sadoveanu și chiar a lui V. Voiculescu planează asupra scrierilor lui Z., ca în Cantată oltenească (1981), volum care cuprinde schițe, nuvele, „cavatine”, a căror notă distinctivă este descrierea, irizată de secvențe legendare, a aceleiași zone. Câteva legende mai sunt incluse în Drumuri și oameni din Oltenia (1985). Proza din Telegrame de dragoste (1984) sau din Curcubeul romanticilor (1987), deși rămâne tributară parțial registrului reportericesc când și când excesiv impetuos
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290717_a_292046]
-
făcuse frate, „reflexul conștiinței lui”, își călcase pe inimă și îl împușcase. E subliniată încă o dată, spre a căpăta contur definitiv, credința că binele trebuie făcut chiar cu riscul răului. Ca și în Menuetul, autorul aruncă peste realitate vălul misterului, irizând-o cu numeroase taine. Pe unele, precum cele ale maiorului Arnotă și ale rahagiului Alexe, își propune să le deslușească chiar Lucu, alter egoul autorului. Pe altele V. le lasă într-adins nedescifrate. De pildă, misterul dens care o înconjoară
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290605_a_291934]
-
modificat radical finalul, ca și cum aș fi vrut sa ma despart definitiv de Maitreyi, aruncând-o în brațele unui vânzător de fructe, împingând-o până la marginea sinuciderii. Și, evident, am scăldat lumea aceea depărtata în lumina palida, aurie, pe care o irizau amintirile și melancolia". 28 Marie-Noëlle Tranchant, " Nicolas Klotz a tourné La nuit Bengali. Frank Capră aux Îndes ", în " Le Figaro ", 23 août, 1988. 29 Ibidem. 30 Ibidem. 31Dan C. Mihăilescu, "Jocul erotic și erudiția senzualității", în Mircea Eliade, Maitreyi, Editura
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
regulă, tocmai cel mai apropiat, primul spațiu de semnalare arheologică a unor tezaure 4. De altfel, cum să uităm că ideea de tezaur era, În epoca lui Honigberger, apropiată de imaginea unei comori, iar ideea de expunere muzeală Încă puternic irizată de mândria aventurierilor? Descoperirea Asiei În primele reviste româneștitc "Descoperirea Asiei În primele reviste românești" „În fundul Evropei, pe marginea Orientului”, cum scria Alecsandri la 1848, o mână de cărturari de numele cărora se leagă toate volutele unui crescendo publicistic Îngânaseră
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
ei cupolele, arcurile și arcanele cerești coborând apoi precum roua. Și atunci cum, oare, să nu fie Cuvântul primordial una cu Duhul Sfânt, una cu Dumnezeu? În realizarea inițierii, acțiunea și pasivitatea se dozează astfel încât misterul spiritului infinit să se irizeze în planul existențial al acestei pânze cosmice, rețea intelectuală, al cărui model a fost luat de arhitecții netului artificial. Vibrația inițială a Cuvântului rămâne deci marele mister al Celui care este ceea ce este, dăruit în cuante de lumină candidatului la
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
furtună, adiere, viscol, zbor), spre a sublinia „agonia” lumii și risipirea vieții. Peisajul citadin este, ca la mai toți simboliștii, sumbru. Poetul trăiește în „orașul morții”, acoperit de giulgiul zăpezii; lumina moare în culori întunecate, răsfrântă în oglinzi care o irizează funebru; trenul damnat, izbucnit din „cripta gării”, se îndreaptă spre cețuri și ploi filigranate, către amurgurile apocaliptice ale munților. Muzicale, de o cursivitate prozodică aproape ireproșabilă, poeziile lui B. sunt înrudite cu versurile cantabile ale lui I. Minulescu. Se apelează
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285666_a_286995]
-
materie de administrație sau de protocol. Această adevărată campanie, într-o oarecare măsură îndreptățită, va continua până când Caragiale, după căderea guvernului junimist, își va da demisia. Și notele referitoare la ultimele zile ale lui Eminescu ori la moartea sa, sobre, irizate de o emoție reală, par a fi scrise de autorul lui Hagi-Tudose. Se republică, de asemenea, la 1 iulie 1889, din „Revista nouă”, necrologul scris de B. P. Hasdeu (Eminescu), însemnările lui Ioniță Scipione Bădescu, apărute în „Curierul Botoșanilor”, și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286732_a_288061]
-
care au avut un rol în viața mea, miera peste putință să inventez. Am schimbat, evident, numele personajelor, în afară de al lui Maitreyi și al surorii ei, Chabu [...]. Și, evident, scăldasem lumea aceea depărtată în lumina palidă, aurie, pe care o irizau amintirile și melancolia.“ Relația directă între realitate și ficțiune este subliniată și prin elemente metatextuale. Mottoul: Îți mai amintești de mine Maitreyi, și dacă da, ai putut să mă ierți? e o emblemă a autenticității prin adresarea directă, punând în
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
ploaie pe fundalul norilor plumburii și este un fenomen de o deosebită splendoare. Grecii antici considerau curcubeul drept zâmbetul zeiței Iris, menit să împace Cerul și Pământul după o gâlceavă cu tunete și fulgere. De la Iris vine și cuvântul „a iriza" adică a descompune lumina albă în cele șapte culori ale curcubeului: ROGVAIV. Fenomenul curcubeului obișnuit se explică prin trei procese fizice: două refracții, o reflexie totală și dispersia luminii. Adică, refracția luminii la trecerea din aer în picătura de apă
CALEIDOSCOP DE OPTICĂ by DELLIA-RAISSA FORŢU () [Corola-publishinghouse/Science/486_a_748]
-
lespede asupra poemului, făcându-l grav, de nu chiar mohorât. De aceea și impresionează zvâcnirea spirituală, creatoare: pentru că o materie grea, lutoasă, e trudnic lăsată în urmă. Nimic din așa ceva în poemul lui D., poate doar o ușoară melancolie ce irizează versurile și atenuează din comicul întâmplărilor. Diferența atât de netă vine poate din faptul că tradiția este, acum, una culturală. Trecutul este poezie. Cât de mult îl provoacă acest „trecut” poetic pe oniricul D., se poate vedea și din insistența
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286783_a_288112]
-
unde apa fântânilor / curge peste nesomnul memoriei / purtând cenușa sfântă / din biruințele voievozilor // aici, unde statornic în noapte / freamătă umbrele lui Ștefan, Iancu și Vlad, / și Mihai, având Steaua Unirii la căpătâi / aici, unde cu veșnicia / oasele străbunilor cutreieră Carpații / irizând cu stele și înnobilând/ trecerea noastră [...] Aici este țara neamului meu!” (Încrustări în vreme). Odată cu Miresemele fulgerului (1988), autorul renunță la poezia circumstanțială. Apar figuri mitologice și livrești, peisajul se spiritualizează în viziuni (neo)expresioniste, tonalitatea senină, jubilatoare face adesea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290149_a_291478]
-
violent, și am bâjbâit după lumânare. Am aprins-o, și am rămas locului, ascultând. Casa pustie și întunecată era învăluită într-o liniște sinistră. Am deschis în grabă ușa dormitorului meu și m-am uitat pe palier. Nișa părea să irizeze o lumină difuză, dar poate că nu era decât un reflex al clarului de lună. Am ascultat din nou și mi s-a părut că aud un sunet sacadat, un zgomot greoi, adânc și din ce în ce mai accelerat, venind de foarte departe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
devenit difuză și ușor haotică, asemenea ultimului stadiu al unei petreceri reușite. Sau poate că în memoria mea toate lucrurile au devenit confuze. Peste stânci se lăsase o lumină, deși nu-mi mai amintesc de unde venea. Poate că norii își irizau încă luminozitatea. Se ivise și o lună, cioplită inform și pătată, mare și anemică, de parcă ea însăși ar fi fost un nor. Spuma nervoasă de la buza mării părea fosforescentă. Am început să hoinăresc în căutarea lui Lizzie, care dispăruse. Toată lumea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
reflexele de giuvaer purpuriu smălțuit cu pete de smarald. Scânteia ispititoare sub ochii mei, ca în prima zi când venisem aici. Pluteau și câțiva nori, nori planturoși, lenevoși, moarați cu luciri de aur și sidef, hoinărind languros peste mare, și irizând lumină. Îi priveam și mă miram singur că mă lăsasem atât de copleșit de obsesie, încât nu mai eram în stare să admir minunățiile din jur. Dar faptul că știam cât sunt de orb, nu mă ajuta să văd. Uneori
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
dezvăluie - în perspectiva inversă invocată 15, a lumii dezafectate - esența afectivității. Ceea ce se simte nu e ceea ce se vede, căci lumină nu mai e, a celor puse în vedere. Dar în albul numinos al nevăzutului urcă la vedere o imagine irizată de lumina unei noi înțelegeri. A simți "gândul înflorit" nu e însușirea unui subiect cogitant; după cum în lumina lumii nu e nimic de văzut, nici în lumina rațiunii nu e nimic de gândit. A gândi cu inima aproape - a gândi
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
se vede nu apare decât în ascunsul cel mai adânc, "în umbriri albastre de nopți clare" (Părere)3, acolo unde umbra însăși se afirmă și se neagă totodată, se pune drept condiție necesară - învăluitoare - a luminii și își depune natura, irizată în dezvăluirea pe care a făcut-o cu putință. Căci umbra și lumina coexistă într-un raport de contrarii complementare. Claritatea pe care o dobândește umbra e albastrul străveziu, cel prin care se vede - se aduce la vedere - perspectiva adâncită
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
cea "asemeni vuietului dintr-o marină scoică". Ce se vede, spuneam, nu se are în vedere, dar se primește în vedere, creează imaginea pură, suspendată între auto-revelarea sensului originar nemanifestat și corpul poetic al sensibilului care o dă înțelegerii. Fluctuantă, irizată de reflexele incertitudinii ("Au fost oameni? Au fost vedenii?"), ea developează nevăzutul sufletului, "o iubire vastă. Și văzul mult mai mare/ decât ochii". Este poate definirea cea mai exactă a imaginii transparente: inaparentul prin care se vede. Din nou, nu
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
Atunci "simți că fără tine/ Dumnezeu ar fi o totală transparență, și îți vine/ să-ți dai drumul în gol, să se vadă toate dintr-o dată,/ în seninătăți, de-acum, de altădată, de peste vremi"12. Niciun apofatism nu vine să irizeze viziunea. Căci viziune e, dar răsturnată: vedenia care vorbește în poem vorbește poemul, îl scrie ca loc nonelocvent al limbajului. Confruntat cu un limbaj ce își rostește epuizarea, descărnarea, subiectul nu mai află predicate ale ființării, devine instanța neștientă a
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
descalificării identitare, a necunoscutului care, deși se șterge într-o apariție fără chip, stă în vedere așa cum albul stă drept fond nevăzut al culorilor. Tot ce apare se dă acum golului care umple forma, se pre-dă în albul imaginii ce irizează peisajul decolorat, străveziu al unui transfer: "Și piatra-n care mi-am lăsat întâi/ smulse din umeri mâinile-amândouă,/ și drumul care mi-a cerut/ picioarele și i le-am dat să umble,/ și aerul cu trupul îmbrăcat,/ și arborii care
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
comparații, declarațiile au ele însele o notă avîntată, mai sus cu cîteva "tonuri" față de discursul în care se configurează accentul obișnuit al comentariului naratorial. De notorietate scenică, prin transpunerea subiectului în opera lirică La Traviata, motivul a rezistat secolului și irizează în alte opere de ficțiune. E inutil să ne mai întrebăm ce anume din compunerea lui atrage cu forța irezistibilă a "solidaritățiii în suferință". (O astfel de "frăție" sentimentală îi face să se recunoască între ei pe Fred Vasilescu și
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
la ordinea zilei, altfel ajungi să te frecventezi cu Dumnezeu știe cine. Gabriela își desprinse privirea de grădina pe care toamna o făcea strălucitoare, și se întoarse pe călcâie. Ușor agasată de invitația doamnei Dunin, o luă pe coridorul întunecos, irizat de scânteierea depărtată a zilei, supraveghind geometria dalelor: vârful piciorului trebuia să depășească la fiecare pas conturul cuștilor lor. În fața ușii secretariatului, stăteau multe eleve nerăbdătoare, în așteptarea corespondenților, care trebuiau să le scoată în oraș. Ea nu avea o
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
albastru (1973), Ziua și noaptea cuvintelor (1977), În fața luminii (1981), continuă - fără obsesia timpului - zidirea universului poetic pe aceleași coordonate trasate în volumul de debut. Lumina este principiul central ce imprimă limpezime, solaritate, seninătate; de aceea, până și cotloanele sunt irizate, astfel încât nostalgia este vagă, resemnarea calmă și tristețea senină. Cărțile care urmează, perfect omogene și nemodificând major imaginea unei poete exaltate de natură, aduc câteva elemente noi: melancolia în contemplarea trecerii timpului, spaima și neliniștea provocate de un progres tehnic
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286182_a_287511]