55 matches
-
inima podișului moldovenesc, într-o lume neordonată, piezișă, ascunsă după iconostas! Ies. Dincolo de munte, goticul e unul peste tot: biserică și casă. Liniile de fugă ale bisericii se repetă în liniile caselor. Dincoace, din orizontala caselor joase, irumpe, fără logică, irumperea goticului. Cine a fost primul care a îndrăznit să intervină în geometria scitică? Cineva știe, desigur, dar acum, în pulberea iscată de trecerea cirezii, nu vreau clarificări. Îmi e suficientă confuzia miracolului. 25 mai Estetica străzii... Marotă, printre atîtea altele
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
arătare de sine și punere în față, "acum", după gândul lui Cantemir.200 Fiindcă cei doi termeni sunt doar deschiși către o ipostază a lor, prin care ei înșiși ajung la ceea ce trebuie să fie, prezentuirea se completează cu o "irumpere", cu o "survenire a viitorului", de fapt; imposibilă, însă, fără structura judicativă devenită operațională și, cumva, reflexivă, vizându-se încă în mod esențial pe sine, fiindcă distincția formalului operațional față de obiectual nu este încă împlinită. De aceea, încă sunt posibile
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
la viață privată al claselor populare. Această "presiune normalizatoare" care caracterizează democrațiile moderne nu trebuie interpretată doar depreciativ, ci și ca o căutare a bunăstării. Putem distinge aici, așa cum ne invită analiza lui Jacques Donzelot, două fațete ale socialului 65. Irumperea problemelor private pe scena publică este însoțită de legitimarea cererilor de protecție socială. Fața nobilă a socialului este aceea a oamenilor normali și a celor care au dreptul să se integreze în societate prin muncă. Desigur, această promovare a socialului
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
să-și delimiteze temele obsesive, să rămână fidel, adâncindu-le numai, unei atitudini existențialiste și unei voci care ajunge să fie, dacă nu puternică, oricum limpede și recognoscibilă. Tonalitatea poeziei devine acum esențialmente elegiacă. Un plâns subteran, discret, cu sporadice irumperi exclamative, răzbate din adâncul poemelor, care încep uneori cu versuri dătătoare de ton: „Vai, cât de singur ești încât mi-e milă de tine!”, „Mă leagăn într-un leagăn de plumb”, „Pe mine a venit pustiul și m-a luat
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287571_a_288900]
-
surpă asemeni unei statui în granițele formei. În tragicul antic este exaltată limita, în cel modern, depășirea. Din toată galeria eroilor antici, Prometeu pare să fie singura abatere de la regula limitei și, de aceea, singura apariție stranie, un soi de irumpere a modernului pe scena antică, fapt care, de altfel, și explică posteritatea modernă a eroului, de la Goethe până la Shelley și Spitteler. Prometeu funcționează cu adevărat ca agent al depășirii, ca unul care vrea să mute din loc limita umanului, și
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]