120 matches
-
isihasmul și să ia locul lui Varlaam, dar victoria isihaștilor nu era completă, Biserica ezitând să pronunțe o condamnare clară a adversarilor isihaști. Revirimentul politic din vara anului 1341 aducea o bulversare: prin originile sale occidentale, împărăteasa Anna era dușmana isihaștilor ca și patriarhul Ioan Kalekas. Puterea ecleziastică și cea civilă din Constantinopol se întorceau împotriva isihaștilor. Isihasmul era interzis în capitala bizantină. Grigore Palamas era chiar aruncat în închisoare, ceea ce nu făcea decât să lege relația între isihaști și Ioan
Ioan al VI-lea Cantacuzino () [Corola-website/Science/317503_a_318832]
-
pronunțe o condamnare clară a adversarilor isihaști. Revirimentul politic din vara anului 1341 aducea o bulversare: prin originile sale occidentale, împărăteasa Anna era dușmana isihaștilor ca și patriarhul Ioan Kalekas. Puterea ecleziastică și cea civilă din Constantinopol se întorceau împotriva isihaștilor. Isihasmul era interzis în capitala bizantină. Grigore Palamas era chiar aruncat în închisoare, ceea ce nu făcea decât să lege relația între isihaști și Ioan Cantacuzino. În lupta ce diviza imperiul în două tabere politice erau angrenați isihaștii pe de o
Ioan al VI-lea Cantacuzino () [Corola-website/Science/317503_a_318832]
-
era dușmana isihaștilor ca și patriarhul Ioan Kalekas. Puterea ecleziastică și cea civilă din Constantinopol se întorceau împotriva isihaștilor. Isihasmul era interzis în capitala bizantină. Grigore Palamas era chiar aruncat în închisoare, ceea ce nu făcea decât să lege relația între isihaști și Ioan Cantacuzino. În lupta ce diviza imperiul în două tabere politice erau angrenați isihaștii pe de o parte și adversarii lor pe de altă parte. În religie, ca și în politică, imperiul era divizat în două clanuri inamice. Diviziunea
Ioan al VI-lea Cantacuzino () [Corola-website/Science/317503_a_318832]
-
se întorceau împotriva isihaștilor. Isihasmul era interzis în capitala bizantină. Grigore Palamas era chiar aruncat în închisoare, ceea ce nu făcea decât să lege relația între isihaști și Ioan Cantacuzino. În lupta ce diviza imperiul în două tabere politice erau angrenați isihaștii pe de o parte și adversarii lor pe de altă parte. În religie, ca și în politică, imperiul era divizat în două clanuri inamice. Diviziunea socială era la fel de profundă, ceea ce făcea războiul civil și mai grav și mai distrugător. Criza
Ioan al VI-lea Cantacuzino () [Corola-website/Science/317503_a_318832]
-
răspândind peste tot oroare și moarte. În căutare de bani pentru mercenarii săi, Anna a amanetat la bancherii venețieni pietrele prețioase din diadema imperială (ulterior, Bizanțul n-a mai reușit să le răscumpere). În ultimul moment împărăteasa Anna întindea mâna isihaștilor, alungându-l pe Ioan Kalekas (2 februarie 1347), promulgându-l patriarh pe partizanul luinPalamas, Isidor. Însă rezistența Paleologilor se apropia de sfârșit. În Constantinopol, foametea făcea ravagii și, la 3 februarie 1347, apropiindu-se de Poarta de Aur a orașului
Ioan al VI-lea Cantacuzino () [Corola-website/Science/317503_a_318832]
-
tâlhari, localnici și străini, Bizanțul pierduse majoritatea insulelor din Marea Egee. Thessalonicul nu i se supunea lui Cantacuzino și nu l-a recunoscut nici pe noul patriarh, Isidor, iar pe Grigore Palamas, care fusese numit mitropolit al Thessalonicului, locuitorii, porniți împotriva isihaștilor, nu l-au lăsat să intre în oraș. Dacă războiul celor doi Andronici zdruncinase grav Imperiul, războiul celor doi Ioani i-a subminat definitiv puterile, iar, în 1348, până la Bizanț a ajuns ,Moartea Neagră’’-cea mai cumplită epidemie de ciumă
Ioan al VI-lea Cantacuzino () [Corola-website/Science/317503_a_318832]
-
intestine, Ioan VI n-a mai dorit să folosească posibilitățile de rezistență existente, a abdicat și s-a călugărit. Chiar și din mănăstire, Cantacuzino continua să urmărească evenimentele cele mai importante din viața politică a Bizanțului. De pildă, atunci când conducătorul isihaștilor, Palamas, a căzut prizonier la turci, el a adunat bani și l-a răscumpărat. Cu timpul, Ioasaf-acesta este numele pe care și l-a luat, la călugărire, fostul împărat-s-a împăcat cu Ioan V și atât curtenii greci, cât
Ioan al VI-lea Cantacuzino () [Corola-website/Science/317503_a_318832]
-
o imperfecțiune cît mai puțin rea., singura accesibilă aici. Virtutea ce se cere creștinului este discernămîntul, darul esențial al deosebirii adevărului de eroare. Extazul creștin nu ne văduvește de raționamente, ființa omenească rămîne în continuare modestă și mai ales discretă. "Isihastul, neapărat, e fericit, clocotește de fericire, dar nu se prea vede" (N.S.). Pe urmele lui Ignațiu de Loyola întreabă, într-o lume a plăcerilor, cum era Parisul interbelic: "La ce bun să ai totul, dacă n-ai suflet? Așa că simt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
Forum des Halles am intrat Într-un restaurant care-mi făgăduia pește. Chiar prea-prea. Masa așezată direct În fața unui acvariu. Un univers destul de ireal ca să recad Într-o stare de suspiciune absolută. Nimic nu e Întâmplător. Peștele acela pare un isihast astmatic care-i pe cale să-și piardă credința și-l acuză pe Dumnezeu că a diminuat sensul universului. Sabaoth, Sabaoth, cum poți fi atât de rău Încât să mă faci să cred că nu exiști? Ca o cangrenă, carnea se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
unu că și-a ochit foetusul de homunculus abandonat pe fundul unui athanor acum găurit, aruncat la gunoi În fața casei lui Flamet. Apoi un pește templier, Împlătoșat de sus până jos În negru, Îl caută pe Noffo Dei. Trece pe lângă isihastul astmatic, care navighează absorbit și Încruntat către indicibil, Întorc privirea, pe partea cealaltă a străzii zăresc firma unui alt restaurant, CHEZ R... Roza-Cruce? Reuchlin? Rosispergius? Racikovskiragotzitzarogi? Signaturae, signaturae... ca În Paracelsus. Ia să vedem, unicul mod de a-l pune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
Cunoașterea cuvintelor, dar ignorarea Cuvântului..." (trad. Aurel Covaci). Când vorba riscă să cadă în gol, un Blaga "în căutare, în mută seculară căutare", se retrage în ne-cuvânt; e modul de adâncire în Eu al slujitorilor lui Zamolxe și al isihaștilor creștini din pădurea sadoveniană. "Fiecare tembel se poate juca cu vorbele afirmă un personaj shakespearean. Cred că peste puțin darul duhului se va rosti prin tăcere, iar vorba se va lăuda numai la papagali" (Neguțătorul din Veneția). Orice cuvânt, notează
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
tocmai dimpotrivă că în tradiția mistică ortodoxă, în trăirea și descrierea etapelor de înălțare spre vederea luminii, lipsește gândul la Iisus Hristos. Și s-au provocat mai ales la Dionisie Areopagitul acuzat și din această pricină de neoplatonism și la isihaști. Dar și la aceia ca și la Nichifor Crainic, chiar dacă în descrierea propriu-zisă a etapelor de înălțare a spiritului nu se prea face amintire de Iisus Hristos, aceasta se explică din motive de metodă pentru a nu se complica descrierea
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
din motive de metodă pentru a nu se complica descrierea. Despre necesitatea gândului la Iisus Hristos se vorbește când se stabilesc în prealabil condițiile fundamentale ale acestei vieți. Dionisie Areopagitul vorbește de Hristos în cărțile despre cele două ierarhii, iar isihaștii arată că numai prin Hristos se poate ajunge la vederea luminii dumnezeiești, prin importanța covârșitoare ce o dau așa-numitei rugăciuni a inimii sau a lui Iisus, a cărei esență constă tocmai în permanenta fixare a gândului la Iisus Hristos
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
Un tratat editat sub titlul Sfînta Treime, legat de opera lui Ioan Damaschinul despre Credința ortodoxă, constituie în realitate ultima parte a acestuia („Despre religie”) ce se termină cu un fel de enciclopedie a științelor, o compilație alcătuită de monahul isihast Iosif Filosoful, care a activat la Constantinopol și a murit la Tesalonic către 1330. Tradiția îi atribuie lui Chiril și liturghii în coptă, siriacă și armeană, de altfel destul de diferite între ele. Liturghia coptă era celebrată fără îndoială în Egipt
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
epistolele Apostolului Pavel. în acest fel, soarta lui Chiril era pecetluită. în noiembrie 543, s-a dus la Ierusalim pentru a asista la sfințirea noii biserici a Sfintei Maria. La începutul anului următor, i-a cerut un sfat lui Ioan Isihastul din Marea Lavră, care i-a sugerat să intre în mănăstirea lui Eftimie; Chiril, dorind o asceză mai severă, a intrat în mănăstirea lui Calamon, lîngă Iordan, însă nu a putut suporta acel regim de viață și curînd s-a
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
petrecută în mănăstirea fondată de acesta, Chiril s-a întîlnit de mai multe ori cu bătrînul Chiriac care intrase în aceeași lavră în 475 și avusese ocazia să cunoască tradiția recentă privitoare la fondator. Totodată, atît Chiriac cît și Ioan Isihastul îl cunoscuseră bine pe Sava și aflaseră de la el ceea ce prin tradiție fusese transmis despre Eftimie, lucruri pe care Sava le cunoștea în parte din propriile sale amintiri, în parte de la primul tovarăș al lui Eftimie, Teoctist, în a cărui
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
ar fi putut să le folosească, așa cum a făcut în mod cert cu cele ale patriarhatului din Ierusalim pentru a relata evenimentele publice din viața Sfîntului Sava. în Viața Sfîntului Sava (105), Chiril anunță și o biografie a lui Ioan Isihastul; la începutul acesteia, Chiril precizează că scrierea constituie începutul logos-ului (discurs sau carte). Ulterioarele biografii compuse de el sînt prezentate așadar de Chiril ca părți ale unei opere unice, iar trimiterile din cuprinsul textelor dovedesc că toate biografiile formează
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
știut să scrie ca un biograf fidel, și nu ca un autor de panegirice. Am văzut cum, prin călătorii și vizite, s-a străduit să obțină informații de la martori de încredere, iar în parte (mai ales în cazurile lui Ioan Isihastul și Chiriac) dispunea de informații proprii despre personaj. Grija sa pentru exactitatea cronologiei relative (vîrsta personajelor în momentul cînd se petrece un anumit episod) și a celei absolute nu e doar o dovadă a credibilității sale, ci ne permite să
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
tirii Sfânta Treime, În insula Eghina. Cultul său ca sfânt al Bisericii a fost oficial recunoscut de Patriarhia Ecumenică din Constantinopol În anul 1961. Prăznuirea sa se face la data de 9 Noiembrie. Fericitul ierarh Nectarie a fost un mare isihast și un mare lucrător al rugăciunii lui Iisus, care i‑a adus multă pace, bucurie, blândețe și Îndelungă răbdare. Pentru viața sa Îmbu‑ nătățită, Dumnezeu l‑a Învrednicit pe Cuviosul Nectarie de harul Duhului Sfânt. Pentru aceasta mulți bolnavi și
SUFERINŢA ŞI CREŞTEREA SPIRITUALĂ, Ediţia a II‑a, revăzută by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/168_a_136]
-
Se știe că în Imperiul Bizantin patriarhul și împăratul constituiau autoritatea ierarhică, în timp ce monahii și laicatul reprezentau autoritatea harismatică. În istoria creștinismului s-au întâmplat numeroase cazuri în care monahii (de la Părinții Pustiei până la călugării din Bizanț și, ulterior, la isihaști și stareți), deși neconfirmați ca succesori apostolici, să se dovedească nu numai îndrituiți să vorbească de cele sfinte, ci și să aibă, în calitate de protectori ai dogmelor și canoanelor, o autoritate mai mare decât cea ierarhică. Existența autorității harismatice, dincolo de contestările
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
societății civile (Flonta, Keul, Rusen, 2005, p. 27). "Religia este legătura cu sacrul. Modul concret și permanent în care omul realizează această legătură este religiozitatea. Credincioșii se roagă, postesc, aprofundează scrierile sfinte, aduc jertfe, meditează, se consacră vieții monahale, devin isihaști, toate acestea sunt manifestări ale religiozității. Trăirea "experienței sacrului" comunicarea cu divinul, presupune urmarea voinței lui Dumnezeu, Aceasta înseamnă cunoașterea acestei voințe, adeziunea afectivă, anumite practici, producerea unor efecte asupra vieții credinciosului." (Cuciuc, 1996, p. 59). Pentru credincios, Dumnezeu este
by Ion Petrică [Corola-publishinghouse/Science/1120_a_2628]
-
în fața colegilor de breaslă (și doar pentru ei) elogiul schimniciei, ci un laic care operează cu date aparținătoare unui sistem filosofic bine conturat, acceptându-le pe cele întemeiate. Cel ce putea da în doar câteva pagini de carte un „îndreptar” isihast aproape complet (sfârșitul primului capitol al părții a doua - Despre cinstirea icoanelor) urcă fără efort spre formularea unor sentințe comparabile cu cele ale unui Evagrie, Isihie Sinaitul ori Maxim Mărturisitorul. Comuniunea cu divinitatea, atingerea stării angelice, idee în jurul căreia au
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288381_a_289710]
-
mai eficientă ar fi definirea stării în care se află gândirea voievodului în raport cu principiile ideologiei dominante în epocă. El pornește de la teologie pentru a figura concretul. Desăvârșirea ființei omenești, proces la care meditează, este cu putință de înfăptuit (au zis isihaștii) în circumstanțele pământești, concrete, chiar istoricește precizate, prin eforturi ce nu depășesc posibilitățile celui angajat. Este o concluzie de factură pur umanistă cu care teologia ortodoxă nu intră în raporturi de incompatibilitate. Cărturarul ajunge la formularea ei urmând un drum
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288381_a_289710]
-
Un tratat editat sub titlul Sfânta Treime, legat de opera lui Ioan Damaschinul despre Credința ortodoxă, constituie în realitate ultima parte a acestuia („Despre religie”) care se termină cu un fel de enciclopedie a științelor, o compilație alcătuită de monahul isihast Iosif Filosoful, care a activat la Constantinopol și a murit la Tesalonic către 1330. Tradiția îi atribuie lui Chiril și liturghii în coptă, siriană și armeană, de altfel destul de diferite între ele. Liturghia coptă era celebrată fără îndoială în Egipt
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
epistolele Apostolului Pavel. În acest fel, soarta lui Chiril era pecetluită. În noiembrie 543, s-a dus la Ierusalim pentru a asista la sfințirea noii biserici a Sfintei Maria. La începutul anului următor, i-a cerut un sfat lui Ioan Isihastul din Marea Lavră, care i-a sugerat să intre în mănăstirea lui Eftimie; Chiril, însetat de o asceză mai severă, a intrat în mănăstirea lui Calamon, lângă Iordan, însă nu a putut suporta acel regim de viață și curând s-
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]